Forumurile Bucuria lui Satan

„Întunericul e lumină întoarsă pe dos” – Belzebut

You are not logged in. In order to view the entire Forum, please log in.

#1 18-Oct-2016 18:28:58

admin
Administrator
Registered: 24-Oct-2013
Posts: 3,699

FALSIFICATORII DIAGRAMEI (CAP 3-Puterea Albilor, de George L. Rocwell)

Acest articol nu a fost revizuit. Abia acum l-am terminat de tradus. Prin urmare poate conține greșeli gramaticale, de scriere sau exprimare.


Adesea, afacerile unei națiuni mărețe sunt descrise prin expresia „Corabia Țării.” Este o analogie potrivită.

O națiune are un „căpitan,” are ofițeri, un echipaj și un navigator care trebuie să dirijeze corabia prin furtuni nesfârșite, printre stânci, bancuri de nisip și alte pericole, continuând să plutească.

Într-o așa-numită țară „liberă,” oamenii sunt marinarii.

Voi, cetățenii, ar trebui să cârmuiți corabia statului american. Voi ar trebui să alegeți un căpitan care să facă ceea ce VOI vreți să fie făcut. Mai presus de toate, voi ar trebui să stabiliți politicile de stat prin vot.

Și pentru a putea cârmui „corabia de stat” americană, aveți nevoie de diagrame.

Indiferent de cât de iscusit ar fi, marinarul unui vapor nu poate pilota vasul în siguranță, printre stânci și pericole, fără o diagramă detaliată.

Și e imposibil de a lua decizii înțelepte în ceea ce ține de politicile corabiei de stat americane, fără informații și date precise – cu alte cuvinte, „diagramele” cu pericole care se găsesc de jur-împrejurul Americii.

Îți poți imagina ce s-ar întâmpla dacă cineva ar reuși să-i dea căpitanului unui vapor DIAGRAME ERONATE – diagrame pe care să apară stânci în locul unde în adevăr se află canalul de navigare, iar acolo unde nu se poate trece cu vaporul să fie trasată o cale marcată drept „sigură”?

În orice caz, căpitanul ar CREDE că a făcut ceva nespus de greșit, căci cine și-ar imagina că cineva ar fi pe atât de ticălos și josnic încât să ofere diagrame falsificate? Cei mai sinceri dintre căpitani nu și-ar imagina niciodată că un astfel de lucru e cu putință.

Exact asta se întâmplă și în America. Acesta este motivul pentru care naufragiem în stâncile comunismului, criminalității, a corupției și a degenerării.
Oamenilor bunii din această măreață națiune li s-au dat NIMIC ALTCEVA decât diagrame false, diagrame pe care apare un „canal sigur” exact acolo unde se găsesc cele mai mortale stânci, diagrame care pretind că singurul canal navigabil existent, e cel al distrugerii.

Oamenii cred și se bazează pe aceste „diagrame” contrafăcute – „datele” false și „știrile” înscenate – și prin asta în mod inocent cârmuiesc corabia de stat americană, care cândva era măreață, prin mai toate stâncile și bancurile de nisip posibile, producând acele tipuri de daune și disperări pe care le-am văzut în primele două capitole.

Oamenilor li s-au spus că adevărații lor eroi și lideri sunt „urâtori,” „bigoți” și „fasciști,” în timp ce aceia care chiar sunt urâtori și bigoți, sunt exaltați în diagramele noastre falsificate – mass-media – drept „oameni de stat” și „lideri mondiali.”

Am fost FORȚAȚI să ne izbim de stâncile comunismului și a degenerării, de către mass-media, TV, cărți, etc., care a portretizat orice tip de putrezeală și mizerie sub etichete ca „iubire,” „fraternitate,” etc., prin asta asigurându-se că oamenii noștri vor naviga nebănuitori pe calea plină cu cele mai multe stânci. Și nici chiar atunci când se află în plin naufragiu, oamenii tot nu suspectează că cineva le-a pus în mâini diagrame contrafăcute. Din contră, cred cu naivitate că pur și simplu n-au încercat îndeajuns de mult, astfel încât, a doua oară, se izbesc de stânci cu o și mai mare forță.

Spre exemplu, când integrarea produce unele din ororile amintite în Capitolul 1, bieții și înșelații noștri oameni sunt făcuți să creadă că aceste orori demonstrează că avem nevoie de și MAI MULTĂ integrare. În timp ce mincinoșii și contrafăcătorii ne conduc poporul prin „canalele” pline de stânci, îndepărtează și toate farurile și geamandurile care în trecut a ajutat omenirea să acosteze în siguranță în porturi, pe timp de furtună.

Au smuls și au corupt din temelii farul religiei antice, farul familiei, a educației și disciplinei, a standardelor etice, a bărbaților și profesorilor autoritari, a femeilor iubitoare și feminine, și a prețioasei iubiri pentru casă și țară numită „patriotism,” fără de care un popor își pierde sensul și în final existența.

Falsificatorii diagramelor au avut atât de mult succes în a ne conduce din nou și din nou poporul direct în stânci, pe o perioadă de peste patruzeci de ani, astfel încât milioane de oameni au renunțat, au aruncat toate diagramele, au abandonat orice fel de efort de a mai cârmui această corabie, iar acum sunt în derivă. Alții, mult mai agresivi dar la fel de frustrați, își lasă barba lungă, poartă haine obscene, se urcă pe motociclete și conduc aiurea, atacând aproape orice le iese în cale.

Și încă alții, mai exact „liberalii,” au creat un cult al epavei. Și-au văzut propria viață ruinată sub frustrările spirituale și intelectuale ale minciunilor „liberale” ale falsificatorilor diagramelor. N-au avut tăria de a recunoaște faptele propriilor lor greșeli, așa că s-au asigurat pe ei înșiși că indiferent de cât de multe stânci se vor izbi, mânați de diagrame false, o vor ține sus și tare că traseul pe care ei îl urmează e cel corect și veridic, iar cauza problemelor provine din tabăra „extremiștilor,” a „urâtorilor” și a „fasciștilor,” care plantează pe ascuns stânci în canalul de navigare.

Târfele și bețivanii bătrâni experimentează un fel alinare a remușcărilor lor de conștiință, atunci când reușesc să seducă și să atragă tineri inocenți în stilul lor putred de viață. În același chip și victimele liberalilor, ale căror vieți au fost deja răsfățate și „naufragiate” de minciunile falsificatorilor de diagrame, experimentează o satisfacție depravată atunci când reușesc să seducă tinei inocenți, prin răspândirea acelorași minciuni și diagrame contrafăcute care le-au distrus și viețile lor mizerabile; în felul acesta strică viețile tineretului nostru.

Falsificatorii de diagrame și armata lor de victime „liberale,” își încep atacul la nivelul minții oamenilor noștri, pe când copiii sunt încă în grădiniță. În mod subtil, prichindeii sunt bombardați cu incertitudini cu privire la înțelepciunea și metodica propriilor lor părinți. Micile minți sunt făcute să creadă că orice fel de disciplină și ordine impusă în casă sunt „tiranice” și de modă veche – cu toate că copiilor nu li se spun niciodată pe față asemenea cuvinte.

Pe când trec din clasă în clasă, procesul de inducere în eroare a tinerilor noștri cetățeni continuă. În final, eroii americani ca Washington, Patrick Henry, etc., nici n-au fost eroi adevărați, ci doar niște oameni lacomi după glorie personală. Constituția e „expirată.” Spiritualitatea e un fel de „opiu.” Etica e „înapoiată.”

Personal n-am observat din prima cum această falsificare și distorsionare a moștenirii noastre naționale și această degradare a eroilor și a tradițiilor noastre, ne era practic impusă.

N-a fost decât târziu când, ca tânăr absolvent al Brown University în 1938, am intrat în contact direct cu acești falsificatori de diagrame, a căror identificare și detronare urma să devină munca mea de o viață. Însă când eram încă în școală, nici măcar nu i-am suspectat. Nu-mi amintesc nici să mă fi gândit la un astfel de lucru, după cum nu mă gândeam, spre exemplu, nici la grupurile de thuggee din India. La acea vreme eram încă pe cât se poate de ignorant cu privire la comunism, evrei, negrii și cu privire la asaltul națiilor colorate împotriva Rasei Albe și a elitei acesteia.

Într-un fel, mă bucur că am trecut prin această perioadă de ignoranță, pentru că azi, când întâlnesc studenți care sunt plini de îngâmfare datorită „liberalismului” sau a „înțelegerii” pe care ei o au cu privire la problemele noastre sociale, pot fi răbdător cu ei. Îmi pot imagina propria mea reacție dacă, pe când eram student, mi se vorbea de existența unei conspirațiuni evreiești sau orice alt fel de conspirație mondială. Eram convins la acea vreme că studiile mele „aprofundate” care mi-au conferit atât de multă cunoștință, mi-ar fi deschis ochii cu privire la o asemenea conspirație monstruoasă – și chiar dacă n-ar fi fost așa, eram sigur că profesorii și specialiștii știau negreșit despre asta. O asemenea impertinență m-ar înfuria, la fel cum îi înfurie și pe tinerii studenți pe care-i întâlnesc astăzi, pentru că nici ei n-au auzit decât o versiune a acestei realități.

În 1939 participam la cursul „Sociology I” din Brown University și îmi dădeam silința să înțeleg despre ce era vorba. Eram bucuros că am avut ocazia de a studia sociologia, întrucât îmi părea logic că trebuie să existe anumite principii fundamentale care să se afle la baza dezvoltării relațiilor sociale. Eram nespus de entuziast să învăț despre aceste principii bazice pe care operează societatea umană, pentru că prin asta doream să înțeleg evenimentele care aveau loc în jurul meu și, poate, chiar să prezic incidente sociale, în concordanță cu principiile pe care urma să le studiez. Am învățat că într-adevăr există astfel de principii, pe care le voi arăta mai târziu.

Însă vor mai trece mulți ani până când voi descoperi faptele simple, fundamentale și logice ale vieții sociale. Cursul profesorului Bucklin despre societate, în Brown University, a fost cel mai deprimant și confuz. Întregul curs suna foarte edificator, bineînțeles. Folosea tot felul de termeni noi, ca „grupuri etnice,” etc., însă indiferent de cât de mult încercam să aprofundez sau să notez vreun principiu din ceea ce ne spunea, nu reușeam. Încețoșarea minții nu era deplorată, ci glorificată. M-am îngropat în cărțile mele de sociologie, complet determinat să descopăr miezul problemei.

Cea mai bună concluzie pe care am putut-o trage din sociologie, a fost aceea că ființele umane sunt unelte neajutorate ale mediului în care ne aflăm; că toți ne-am născut niște grămezi egalemente rigide, iar diferențele dintre realizările și împotmolirile noastre sunt 100% rezultatul forțelor prezente în mediul în care ne aflăm și că, prin urmare și teoretic vorbind, toată lumea ar putea fi super-genii și regi dacă am putea cumva îmbunătăți mediul fiecărei persoane suficient de mult.

Am fost îndeajuns de curajos să-l întreb pe prof. Bucklin dacă aceasta e ideea. A devenit roșu de mânie. Mi s-a spus că e „imposibil” de a generaliza, cu toate că eu n-am făcut decât să întreb care e idea fundamentală în sociologie – asta dacă există vreuna.

Am început să văd că sociologia era diferită de celelalte cursuri la care participam. Anumite idei provocau apoplexie în profesor, în principal sugestia că, poate, unii oameni nu erau suficient de buni, că erau nătângi biologici încă din ziua în care au fost născuți. Alte idei – cu toate că nu erau formulate și afirmate în mod direct – erau nutrite și încurajate, iar acestea erau întotdeauna idei care se învârteau în jurul puterii totale ale mediului în care trăim. Încetul cu încetul am prins idea. La început am folosit-o doar pentru a primi note bune. Când îmi scriam răspunsurile în examene, menționam cu înflăcărare că toate mâinile din lume erau potențiale Leonardo da Vinci, indiferent de cât de negrii erau sau pe cât de bine își mâncau cei mai buni prieteni timp de mii de ani – și că, cu o schimbare rapidă a mediului, și acești canibali ar începe să scrie arii muzicale, să construiască monumente ca Partenonul și să picteze adevărate opere de artă.

Însă mai apoi am început să mă întreb „cum așa?” Cu siguranță că mediul e important. Oricine poate vedea acest lucru. Însă în mod evident lucrurile stau exact pe dos. Poți transforma un geniu natural într-un tâmpit dacă-l crești ferecat într-un dulap întunecos. Însă nu poți scoate un geniu dintr-un idiot, chiar dacă l-ai trimite să studieze la Brown University. Oare numai bătrânul Bucklin să fi fost înnebunit cu mediul? Sau acesta era de fapt fundamentul sociologiei?

Am mers la bibliotecă și am citit mai multe cărți de sociologie. În mod universal acestea forțau aceiași idee. Am început să fac glume pe seama sociologiei în columna pe care o scriam pentru revista universității și am intrat într-un și mai mare bucluc. Unele dintre columne erau „omorâte” înainte ca acestea să iasă la lumină. Eram încă prea ignorant pentru a realiza că eram angrenat într-o luptă împotriva lui Lisenco, a lui Marx și a întregii teorii sovietice despre ecologismul social, care i-a capturat și hipnotizat sau terorizat pe toți intelectualii. Îmi imaginam că mă războiam doar cu un curs universitar prostesc.

În timpul celui de-al doilea an în Brown, imaginea mea despre lume s-a înrăutățit, întrucât am descoperit din ce în ce mai multă nesinceritate intelectuală în această universitate, care, cel puțin la început, mi s-a părut aproape ca un rai. Încă nu știam aproape nimic despre comunism și cu atât mai puțin cunoșteam despre fratele lui mai mic, „liberalismul.” Însă nu puteam evita presiunea constantă care era prezentă peste tot prin universitate, pentru a accepta ideea egalității masive între oameni și a supremației mediului social. În fiecare curs eram respins de lașitatea intelectualilor pentru că nu acceptam nici un fel de doctrină.

Am absolvit filozofia și, cu toate că am admirat strălucirea intelectuală a profesorilor mei, în special cea a prof. Ducasse, am fost profund dezamăgit de retragerea impetuoasă a acestora, de fiecare dată când erau întrebați despre propriile lor opinii cu privire la adevărul obiectiv referitor la diverse topice. Mi s-a spus că „căutarea eternă” e calea spre cunoaștere. (Și nu tăgăduiesc acest lucru). Însă dezbaterea inteligentă e de asemenea vitală pentru orice fel de progres, dar nu poți avea dezbatere inteligentă acolo unde opoziția fie nu există fie se disipează ca o vedenie atunci când încerci să pui mâna pe ea.

Intram în boala socială a lașității moderne și a fricii patologice în fața unei personalități puternice sau a ideilor solide. Dale Carnegie a codificat și comercializat această boală paralizantă sub forma „cum să-ți faci prieteni si cum să influențezi oamenii,” care în esență se rezumă la principiul de a nu avea nici personalitate și nici sentimente sau idei solide și de a deveni pasiv și gol, astfel încât „tovarășul tău” să-și poată afișa ideile și personalitatea LUI. Însă la rândul său, și tovarășul tău încearcă să devină „popular” prin pasivitate și lipsă de pasiune, așa că, în final ajungeți ca două baterii moarte și fără curent. Asemenea roboți umani sunt victimele perfecte pentru a fi înrobiți de societatea anilor ’84, însă deloc adaptați unei societăți de oameni curajoase și libere.

Am găsit aceiași abordare în fiecare materie, cu excepția științelor și pentru acestea din urmă am fost foarte recunoscător. Aici, în geologie și psihologie, am putut găsi câteva principii și legi care rămas acolo atunci când m-am întins pentru a le apuca. Așa că m-am desfătat în aceste materii, iar în celelalte m-am răzvrătit până la limita capacității mele.

În sociologie, am mers până acolo încât am completat în mod impertinent o fișă de examen, pentru care aproape că am fost exmatriculat din Brown. Ne-au cerut să scriem un eseu despre factorii care conduc la criminalitate și delicvență.

Am scris o fabulă despre o echipă de genii ale lumii științifice care au plecat în Africa pentru a stabili ce anume le determină pe furnici să fie furnici. Au căutat în stânga și dreapta până când au găsit niște mușuroaie de furnici și în final au descoperit că atunci când ouăle erau eclozate în tunele dintr-un anume mușuroi din Africa, din ele ieșeau niște ființe care, crescând printre creaturi cu șase picioare numite „furnici,” au fost atât de afectate de acest mediu încât ele însele au devenit furnici: își mișcau antenele precum furnicile, se cățărau precum furnicile, arătau ca furnicile și ERAU furnici.

Am fost chemat în fața administrației pentru această nerușinare și aproape că am fost exmatriculat. Mi s-a dat totuși oportunitatea de a rescrie eseul. Și de dragul părinților, a iubitei mele bunici și a tușicii Margie, m-am așezat în bancă și am scris ceea ce știam că profesorii voiau să audă – un text în care să arăt că nefericiții și prea-excelenții copii ai negrilor erau invariabil împinși să fure de la părinți, neamuri și prieteni, să-i jefuiască pe necunoscuți cu arma în mână și în final să înjunghie oameni, în pură disperare datorită mediului lor murdar.

Între timp învățam foarte multe lucruri din nesfârșitele discuții de grup pe care le aveam cu prietenii mei Vic Hillery și Bob Grabb. Ambii erau adânciți până la urechi în „liberalismul” ce devenea din ce în ce mai răspândit, cu toate că eu încă nu știam ce era. Am descoperit că ideile mele pur și simplu se băteau cap în cap cu ale lor. Ideile mele cum că romanele cu tentă socială sunt periculoase (pentru că permit anumitor idei să se strecoare în minte, în timp ce aceasta e hipnotizată de o iluzie a „realității”) erau în special iritante pentru ei amândoi, pentru că eu aspiram la o carieră creativă, iar ei să devină romancieri și scriitori. Atacurile mele direcționate spre romanele sociale pe care ei aspirau să le scrie, erau dureroase. Și reacțiile lor, în special cele ale lui Hillery, erau cele mai pasionale. Purtam discuțiile până noaptea târziu, terminând cu rezultatul obișnuit: nici un progres. Însă prin aceste discuții am învățat arta controversei.

La început am fost prea sincer și naiv pentru a face orice altceva în afară de a încerca să-mi fac oponentul să vadă adevărul, folosind forța și sinceritatea maximă. Însă mai apoi am văzut că atunci când făceam asta cădeam pradă celor mai josnice și viclene trucuri. Poziția mea ajungea să fie imens ridiculizată și exagerată, după care îmi era trântită în față în triumf, spre marele amuzament al spectatorilor sau participanților în conversație. Nu-mi puteam crede ochilor când chiar și prietenii mei mi-au făcut asta. Adesea eram prea rănit de asemenea tactici „liberale” pentru a mă apăra.

Însă, la fel ca orice alt lucru din viața mea, când am descoperit inevitabilitatea unei astfel de jonglerii ilogice, m-am educat cu privire la ea pentru ca mai târziu să pot întoarce situația în defavorul prietenilor mei „liberali.”

La Brown, am intrat din ce în ce mai des în conflict cu super-liberalismul predominant, cu toate că încă nu realizam despre ce era vorba. Tovarășii mei, cursurile la care eram înscris, profesorii mei și cele mai erudite cărți, toate îmi păreau că sunt scufundate în nebunie. M-am luptat cu ferocitate cu aceasta și, datorită ignoranței mele, mă ghidam în principal după instinct. Pur și simplu nu auzisem încă de comunism nimic mai mult decât că era o doctrină ținută de câțiva fanatici undeva peste ocean. Dar n-aș fi crezut niciodată că dormitoarele, campusul, casele de fraternitate și sălile de curs din Universitatea Brown erau împânzite de această murdărie. Pe atunci, dacă cineva ar fi încercat să-mi spună un lucru atât de „fantastic,” i-aș fi râs în față disprețuitor!

Din moment ce ideea „egalității” bazate pe mediu social promovată de liberali e literalmente o nebunie (o deziluzie menită să ia locul realității); din moment ce oamenii sunt și ei niște creaturi care diferă în funcție de rasă, aidoma câinilor, cailor, păsărilor și aidoma oricărei alte creaturi în această privință; din moment ce unele rase de oameni sunt mai strălucite decât altele (iar unele sunt infinit mai stupide decât altele), e inevitabil că, dacă încerci să pui laolaltă o mână de fapte despre comportamentul uman și dacă pornești de la premisa că ei sunt egali din punct de vedere ereditar, o să te împotmolești în tot felul de nebunii și contradicții evidente. Și exact asta s-a întâmplat!

Dacă încerci să te contrazici cu tipul din casa de nebuni care se crede Napoleon, acesta nu numai că-ți va dovedi că are dreptate, dar te va și urî pentru simplul fapt că ai pus la îndoială „adevărul său sacru și sfânt” și va suspecta că misiunea ta e aceea de a-l „prinde.” Însă dacă va încerca să-și scrie „dovezile” despre faptul că el e Napoleon într-un jurnal „științific,” dacă e un nebun de tip „lucid,” curând va vedea că „dovezile” sale nu arată prea bine în scris. Așa că va recurge la o redactare „pretențioasă” și la tot felul de fraze pompoase, cu scopul de a încețoșa acele argumente care, dacă ar fi fost clare, în mod evident că erau nebunești.

Exact asta am găsit în „sociologie,” numai că n-am realizat asta la acea vreme. Nu știam care era problema. Știam doar că mi-era imposibil să intru în termeni cu „sociologia.” Nici vorbă de a pune mâna măcar pe un singur fapt care să fie sigur și clar. Totul era „în general,” „pe de o parte – și apoi pe de o altă parte,” „Blatner și Fink au spus așa-și-așa, însă mai apoi Fiddler și Fud spun exact invers,” etc., etc., la infinit.

M-am băgat, cu capul înainte, într-una dintre simptomele fundamentale ale timpurilor noastre, o nebunie pe cât se poate de literară – un efort disperat, frenetic și compătimitor făcut de către acei oameni care pretind a fi cei mai luminați din întreaga omenire, de a se agăța de iluzia care susține că singura diferență dintre Shakespeare și sălbatic e mediul social; că dacă am reuși cumva să îmbunătățim acest mediu social, orice canibal poate deveni un Chopin, orice pigmeu un Nelson, orice bantu un Beethoven și chiar și ulițarii din estul Indiei pot deveni un Voltaire. Istoria, biologia, știința politică, economia și orice cunoștință științifică trebuie sucită și scrântită la extremă, pentru a putea menține această iluzie nebunească și evidentă.

Felul în care cei afectați de această nebunie modernă își ascund demența de ceilalți – și mai ales de ei înșiși – e prin acel proces de alterare științifică a tot ceea ce intră în conflict cu doctrina lor „sacră.” Din acest motiv ni se spune mereu că în această lume lucrurile sunt mereu „gri,” că nu există „soluții simple,” că un există „alb și negru.” E un fapt că multe lucruri există în „nuanțe de gri” și nu în alb și negru, dar asta nu înseamnă că alb și negru nu există deloc. Și de exact această nebunie încearcă să ne convingă oamenii moderni al „egalității,” pentru că nu își doresc ca vreun on de rând cu capul pe umeri să se trezească și să le spună că aiurează.

Simplu spus, teoriile „egalității” îndrugate de acești popi ai „științei moderne” i-ar face și pe elevii de școală primară să râdă în hohote, dacă ar fi formulate în teorii clare, în alb și negru, în limbaj simplu. În viața de zi cu zi aceștia sunt stupizi și nesinceri! Însă în scris, acești șarlatani intimidează și impresionează multe minți învățate, prin bolboroseala lor „pretențioasă,” producând astfel „liberali” fanatici.

Sociologia a fost un ocean fără sfârșit de noroi gri. Singurul lucru clar pe care l-am putut găsi, e că mediul social e totul, în timp ce ereditatea e doar un mit născocit de brutele sudice care încercau să-i re-înrobească pe negrii.

De fel, sunt un rebel. Așa că m-am răsculat împotriva acestei nebunii. Nu eram sigur de ceea ce era sau care era motivul pentru care ei insistau cu ea, însă lucrul pe care îl știam e că erau demenți.

Pe toată perioada în care am studiat la Brown, nu am înțeles niciodată de ce atâția oameni care în mod evident erau inteligenți și învățați, sufereau de complexe extreme cu privire la ceea ce părea a fi o nebunie evidentă.
Acum, după mai bine de douăzeci de ani și trei războaie, știu ce anume se petrecea acolo și de ce. Eram înconjurat de cea mai elementară dintre toate minciunile falsificatorilor de diagrame și, anume, negarea RASEI; negarea adevărului că și oameni au acel lucru numit RASĂ, după cum e cazul cu toate celelalte specii.

Pentru ca schema falsificatorilor de diagrame să funcționeze (după cum se va arăta mai încolo), mai întâi trebuie să trântească la pământ și să distrugă rezistența căpitanului civilizației, elita Rasă Albă. Trebuie să-i distrugă spiritul și abilitatea de a lupta. Trebuie să-l umple cu sentimente de vinovăție și degenerare. Apoi și doar apoi vor putea acești falsificatori de diagrame împreună cu armata lor de corcituri să-i copleșească pe campionii Albi ai civilizației, prin simplă majoritate numerică.

Așa că falsificatorii diagramelor au exploatat în mod strălucit una dintre cele mai antice și mortale eșuări de a produce o intoxicare în masă, cu ceea ce în fapt e cea din urmă și cea mai periculoasă superstiție a omenirii: „umanitarismul.” Rasa Albă a fost dezarmată și otrăvită cu această minciună isteață. Pentru a înțelege această escrocherie, trebuie să „de-gândim” o mare parte din presupunerile pe care agale sau, de multe ori plini de optimism, le-am făcut.

Propria mea experiență cu un pahar din zoaie, e un exemplu perfect al nevoii frecvente de a de-gândi o concepție greșită.

De când eram încă un băiețel, mi-au fost atribuite diverse „treburi” în jurul casei. Una dintre acestea au fost vasele.

Însă nu cred că am spălat vasele ca alți copii.

Experimentam, mă minunam și încercam să aflu „de ce”-urile tuturor lucrurilor. Odată am fost derutat timp de ore întregi cu privire la apa care rămânea în pahar atunci când îl scoteam aproape de tot din zoaie, cu gura în jos. Am întrat dintr-un bucluc într-altul experimentând cu clăbucii de săpun. Ce anume îi făceau? Ce erau ei? Vor deveni ei oare mai mari dacă voi adăuga diverse lucruri în apă? Am încercat pudră de talc, muștar și orice altceva la îndemână. Rezultatul obișnuit era că cineva din familie punea mâna pe mine.

Însă mintea mea investigativă, care adesea mă ducea în șopron pentru a „experimenta” cu apa de spălat, a rămas cu mine. Dintotdeauna una dintre pasiunile dominante din viața mea  a fost aceea de a descoperii legile naturale din spatele lucrurilor care, la o primă vedere, păreau a fi o mie de „minuni” deconectate una de cealaltă – la fel ca apa din paharul întors cu gura în jos și clăbucii de săpun.

Am început să descopăr că în spatele acestor lucruri se ascundeau legi cu adevărat frumoase – că lucrurile din acest univers sunt în mod măreț organizate, atâta timp cât noi suntem suficient de străluciți, obiectivi și persistenți pentru a găsi aceste legi și această organizare. M-am „îndrăgostit” de preocuparea mea de a descoperi și utiliza legile Universului.

Desigur, curând am descoperit că nu eram descoperitorul original al acestei organizări ale universului și nici ale metodelor de învățare a legilor și sistemelor sale. În liceu am aflat că această preocupare încântătoare a mea se numea „știință” și că mulți oameni minunați, cu sute de ani înaintea mea, s-au uitat și ei în apa de spălat, în ceruri, în mări și în orice altceva au reușit să privească în acest univers. M-am aruncat asupra acestor cunoștințe precum un om flămând și am devorat-o. Fiecare nouă îmbucătură era o încântare. Chiar și cele greu de digerat deveneau delicatese, atunci când le puteam înghiți și digera intelectual.
   
Că nu vacuumul din paharul întors cu gura în jos în zoaie „sugea” apa în interiorul acestuia, ci presiunea aerului asupra apei din chiuvetă o ÎMPINGEA ÎN SUS în interiorul paharului – acesta a fost o îmbucătură greu de înghițit. Însă am digerat-o și a fost bună! Asta m-a învățat să nu fiu prejudiciat și să nu s-ar la concluzii ușoare.

Adesea aparența pur și simplu nu era adevărată, chiar dacă adevărul părea mai puțin probabil la început. Am învățat că întreaga istorie a progresului științific al omului, a reprezentat lupta s-a de a se descotorosii de idei care la început păreau corecte și care, prin urmare, au fost pre-judecate A FI corecte în societățile primitive. Nu trebuia decât să sugerezi că „dumnezeu” nu există – asta când toată lumea ȘTIA că acesta a creat pământul, cerurile, marea și oamenii, etc. – și te trezeai ars pe rug sau sacrificat în numele dumnezeului evreiesc.

De când cu creștinismul, toată lumea știa că pământul era plat. Și primilor neghiobi care au sugerat că era de fapt rotund, nu numai că li s-a râs în față, dar unii au sfârșit arși pe rug pentru o asemenea „nebunie.”

În mod tragic, întreaga istorie a omenirii e terfelită cu milioane de repetări a arderii oamenilor care au îndrăznit să sugereze neadevărul din prețioasele prejudicii ale vremii. Fiecare generație din secolele trecute a privit cu groază la această istorie a stupidității și nebuniei, în care oamenii acelor timpuri erau exterminați pentru că au avut curajul de a chestiona superstițiile populare.

Bigoții fiecărei ere și-au scuturat capetele în necredință și oroare cu privire la vracii din alte ere, după care au vânat și au distrus pe oricine a îndrăznit să-i chestioneze pe popii contemporani cu ei.

De ce scriu asemenea lucruri? Nu sunt acestea exact aceleași argumente pe care cealaltă tabără le folosește? Nu e oare „liberalismul” în cele mai josnice faze ale sale? Și nu sunt oare chiar și cuvintele „prejudecată,” „bigotism,” etc., cele mai grele armamente din arsenalul comuniștilor și al celorlalți pioni din aparatul inamic?

Bineînțeles că da.
Inamicul tună și fulgeră fără încetare împotriva „bigotismului” „rasiștilor” și a „anticomuniștilor,” etc. Se presupune că sunt cel mai mare bigot dintre bigoți. Îi „urăsc” pe negrii și pe evrei, „exclusiv datorită culorii pielii lor.” Aceasta este propaganda răspândită de inamic. În vreun fel anume – spune superstiția din zilele noastre – am dezvoltat o ură nefondată împotriva oamenilor egali, dar de culoare diferită.

Păi haidem să examinăm această idee, așa cum odată am examinat clăbucii de săpun și apa de spălat din interiorul paharului. Ar fi absolut prostesc să urăști o persoană doar pentru că nu-ți place culoarea pielii sau a părului său; asta dacă acestea ar fi fost singurele diferențe. Asta ar fi la fel de stupid ca în situația în care ai urî înghețata de ciocolată doar pentru că e închisă la culoare.

M-aș zbârci și aș muri de rușine înainte de a accepta să fiu parte dintr-o asemenea idioțenie și nebunie. Atunci de ce conduc un partid nazist, de ce-i înjur pe negrii și de ce vorbesc despre gazarea trădătorilor evreilor comuniști?

Nu e asta cea mai gravă formă de „bigotism,” „ură” și „prejudecată?” Nu!

Timp de ani de zile oamenii au suferit din cauza deziluziei cum că pământul era plat. Aceia care au îndrăznit să pună sub semnul întrebării această idee, au fost arși sau crucificați.

Și pentru și mai multe mii de ani – și chiar și acum, oamenii sfârșesc arși sau crucificați pentru că pun sub semnul întrebării ideea care spune că „omul” e „centrul universului” și prin urmare e mai presus de legea naturală.

Aceea este întreaga sursă a problemelor ideologice din ziua de azi, ideea „liberală” că oamenii pot sfida legea naturală.

Copernic și Galileo au luptat și au suferit pentru că au dovedit că pământul nu e centrul universului. La urma urmei, oare n-a fost dumnezeu acela care a spus că pământul e centrul universului, iar omul gloria s-a încoronată, stăpânitori peste creație? Bineînțeles! Prin urmare, Copernic și Galileo erau o doi „urâtori” diabolici pentru că au sugerat altfel. Dacă acest cuvânt ar fi existat la acea vreme, fără îndoială că aceștia ar fi fost numiți „fasciști.”

Din moment ce acești doi domni au sfârșit „crucificați” pentru că au insistat pe Legea Naturală în loc să insiste pe o lege scrisă de om, în cele din urmă dovezile s-au strâns una peste alta și au demonstrat că ei amândoi aveau dreptate. Numai nebunii, în zilele noastre, mai îndrăznesc să pună la îndoială faptul că pământul e rotund sau că acesta nu este decât o mică planetă care se învârte în jurul unui soare foarte mic, într-o galaxie minoră dintr-un univers imens. Lupta împotriva acestui prejudiciu a luat sfârșit. Azi suntem prea „iluminați” pentru a mai cădea victime unei prejudecăți atât de stupide.

La naiba!

De fiecare dată când țin un discurs în fața unui grup universitar, găsesc acolo profesori super-„intelectuali,” iar studenții universitari sunt super-iluminați, după cum e și normal în astfel de instituții. Nu e loc de vrăjitorie sau superstiție acolo. Nu, domnule! Își lasă barba lungă și-și coafează părul pentru a-și arăta disprețul pe care îl au pentru neghiobii de rând, stupizi, neiluminați, prejudiciați și bigoți, așa ca mine și ca alți rasiști.

Atitudinea lor e identică cu cea a curților bisericești care i-au condamnat pe domnii Copernic și Galileo; cu alte cuvinte, se conformează servili prejudecăților timpurilor noastre (care dictează că fiecare creatură pe două picioare cumva are „demnitate” și „drepturi,” dar și un fel de „valoare” mistică, pentru simplul fapt că arată întocmai ca un „om.”)

Sunt portretizat drept un lunatic sălbatic și delirant, un „nebun” și un eretic! Niciunul dintre cei „iluminați” nu poate vedea că ceea ce ei le fac „rasiștilor” din ziua de azi, e exact ceea ce au făcut și bigoții care l-au condamnat pe Copernic. Asemenea tuturor bigoților, ei au dreptate – și se asigură mereu că am înțeles acest fapt.

Un profesor de la Universitatea New Hampshire a mers până acolo încât a admis că e un „bigot,” când am vorbit despre posibilitatea ca el să vadă vreodată lucrurile așa cum le văd eu.

„Niciodată!” a icnit acesta în fața tuturor, asemenea clerului care l-au examinat pe Copernic și ideile sale eretice. Am menționat că oricine poate greși și că oricine se poate schimba în cele din urmă – chiar și eu. El însă a ținut-o tot pe a lui. Ura rasismul și mereu îl va urî și era mândru e asta! Și chiar asta e ideea.

Intelectualii liberali din ziua de azi, care se mândresc cu metodologia științifică și cu faptul că au „orizonturi largi,” în adevăr sunt unii dintre cei mai închiși la minte, cei mai fariseici și bigoții plini de cea mai mare ură din istoria omenirii. Nici un trib primitiv care se închina în rând cu vracii săi, n-a fost vreodată mai viciați în ura și superstiția lor față de eretici precum sunt intelectualii marxiști, anti-rasiști și liberali din zilele noastre.

Poziția lor intelectuală e superstiție pură și nealterată, iar pe noi, ereticii, ne ard cu cele mai învăpăiate focuri ale urii și minciunilor lor.

Bineînțeles că vor nega acest lucru, icnind și răsuflând plini de furie. Însă haide să examinăm acest fapt. Haidem să facem întocmai ce face știința cu paharul întors cu gura în jos în zoaie și să vedem care E poziția acestora.

Hai să începem prin a-i scuti de luptă pe creștinii religioși devotați, care oricum nu acceptă realitatea din fața ochilor lor. Dacă-mi vei spune din start că „Dumnezeu a creat întreaga omenire după chipul său, inclusiv pe negrii sălbatici canibali,” atunci n-are sens să continuăm, pentru că biblia nu reprezintă o dovadă științifică.

(În orice caz mie mi-e greu să-mi imaginez un dumnezeu care în mod voit și dinadins a creat și a aruncat în lume, în toată inocența, asemenea creaturi făurite după „imaginea” sa, precum sunt aborigenii australieni sau canibalii congolezi care se comportă ca animalele. Dacă „oamenii” sunt într-adevăr „copii” unui dumnezeu bun, cu toții „creați după imaginea sa” – atunci concluzia că noi toți suntem niște „frați” egali e pur și simplu lipsită de sens. Pentru că nu văd nici un motiv corect sau sincer pentru care dumnezeu să-i fi dat omului alb toată inteligența, frumusețea și energia pe care acesta le-a etalat de-a lungul istoriei, în timp ce negrilor care sunt de șapte ori mai numeroși, le-a dat toată stupiditatea, puturoșenia, urâțenia, etc., pe care aceștia au etalat-o timp de mii de ani.)

Cu toate acestea, dacă postulezi că acest dumnezeu este „tatăl omenirii,” atunci de acolo nu e decât un pas până să argumentezi că dumnezeu vrea ca toți „copii” săi să fie „egali” și că noi, rasiștii, suntem niște ticăloși și niște „prejudiciați” dacă îi „discriminăm” pe unii dintre copii său, afirmând că noi suntem superiori.

(Bineînțeles că nu spun că toți creștinii vor argumenta că toți oamenii sunt egali. Mulți dintre ei vor susține că dumnezeu i-a proiectat pe unii să fie inferiori din naștere, ca parte din planul său. Personal nu pot să cred că un dumnezeu bun ar face asta cu mai bine de șase șeptimi (6/7) din omenire. Mi-e imposibil de crezut că dumnezeu a vrut să creeze un canibal congolez pe jumătate animal, când ar fi putut crea un alb inteligent, energetic și frumos – în special când te gândești că a creat de cel puțin șapte ori mai multe „imagini” colorate de-ale sale, în comparație cu omul alb.)

ÎNSĂ LIBERALII PE CARE I-AM ÎNTÂLNIT NU-L POSTULEAZĂ PE „DUMNEZEU.”

Cei mai mulți dintre ei sunt niște ateiști aroganți și batjocoritori. Iar marxiștii și comuniștii, după cum toată lumea știe, sunt toți niște militanți ateiști!* Prin urmare, credința lor într-o egalitate între oameni, când aceasta nu există nicăieri altundeva în Natură, e superstiție pură.

(Apropo, eu NU sunt ateist. Cred că ateismul e plin de tot atâta superstiție ca și unele religii. Religiosul spune: „Am examinat universul și l-am descoperit pe ‚dumnezeu;’ ‚dumnezeu în stânga, dumnezeu în dreapta’ și dacă cineva nu cade de acord cu asta, sunt niște eretici și niște nelegiuiți. Eu sunt singurul care deține adevărul.” Pe de altă parte ateistul spune: „Am examinat universul și n-am găsit nicio ‚putere-supra-umană’ care să se califice pentru titlul de ‚dumnezeu’.” Pentru mine, afirmația ateistului e la fel de infatuată ca și afirmația fanaticului religios, poate chiar mai rea, pentru că încearcă să dovedească o teză negativă. Personal cred că niciunul din ei nu deține adevărul. Ambii își dau cu presupusul, pornind de la date insuficiente. Observațiile mele indică faptul că există multe lucruri care au loc și care ar putea fi (și probabil că sunt) activitatea unei agenții supraumane, care poate fi numită vag „dumnezeu.” Prefer să numesc această agenție „Destin” sau „Providență.” Acesta este sensul la care mă refer când spun că există „dumnezeu.” Însă nu sunt un bigot cu privire la acest subiect și într-un fel sau altul caut să iau în considerare toate datele științifice disponibile.

„Agnostic.” Răspunsul meu la ghicitoarea universului – care cred că e răspunsă cu certitudine nejustificată atât de religios cât și de ateist – e pur și simplu „Nu știu.”

Jobul meu nu e acela de a fi un predicator, ci de a fi un soldat pentru poporul meu.

Când examinăm sursa comună a tuturor superstițiilor și erorilor din cauza cărora oamenii au suferit de-a lungul veacurilor, descoperim în fiecare caz că credințele în supranatural al fiecărui grup de oameni, de la cele din jungla congoleză și până la cele din ziua de azi, fiecare religie conține un factor constant și permanent: egocentrismul. Ele toate pornesc de la presupunerea că adepții religiei respective sunt în speciali în vreun fel să că există ființe supranaturale care au un interes aparte în ei, iar dacă ei întrețin slujbele cerute și evită anumite tabuuri, atunci ei vor câștiga o ascendență specială în această lume și o ascendență totală în lumea de dincolo.

Vanitatea umană dintotdeauna a fost bariera din fața progresului științific – credința că oamenii sunt în vreun fel speciali. Pământul era centrul universului și oricine punea sub semnul întrebării acest lucru, însemna să rănească egoul uman, așa că asemenea eretici trebuiau să moară. Omul a trebuit să fie creația specială a unui dumnezeu special. Iar acela care chestiona acest lucru de asemenea trebuia să moară, pentru că dacă afirmație nu era adevărată, atunci omul ar fi fost doar un „homo sapien,” o formă animală inteligentă și cu abilități de comunicare care făcea parte din Natură și, deci, trebuia să respecte legile Naturii.

E ceva normal ca oamenii să se iubească și să se admire pe ei înșiși, iar falsele lor credințe în superstiții mereu s-au împărtășit din această imensă iubire de sine.

Această capacitate infinită de iubire de sine l-a orbit neîncetat pe om în ceea ce ține de adevărul științific.

Pentru că adevărul științific descoperă faptul că omul nu este nu știu ce, dacă e pus pe scala acestui univers.

Lupta pentru știință a reprezentat o bătălie constantă în interiorul omului, pentru a se vedea EXACT AȘA CUM EL E și nicidecum așa cum și-a imaginat el că e.

Iar acea bătălie încă se mai dă.

Ultima confruntare din această lungă luptă are loc chiar acum.

Dar am descoperit și „călcâiul lui Ahile” al marxiștilor și liberalilor!

Marxiștii și majoritatea liberalilor sunt nereligioși. Îl renegă pe dumnezeu în mod lăudăros și arogant. Ei sunt proprii lor dumnezei. „Omenirea” a devenit „dumnezeul” lor. Aceștia renegă orice fel de agenție supranaturală. Așa că, ei nu pot afirma ceea ce omenirea a susținut timp de secole, și anume că dumnezeu l-a creat pe „om” ca pe o făptură specială. Nu! Marxiștii și liberalii sunt, cel mai adesea, materialiști – așa că nu pot afirma un asemenea lucru.

Acest fapt îi plasează într-o situație de imposibilitate absolută – tot ce noi ar trebui să facem acum, e să profităm de acest avantaj și să-i împingem în colț, fără milă.

Dacă omul nu e decât un animal inteligent și prin urmare face parte din Natură – ceea ce marxiștii și liberalii mărturisesc – atunci omul se supune și el tuturor legilor biologiei și evoluției, aidoma celorlalte animale.

Persoana religioasă poate și într-adevăr trage o linie între oameni și restul creației. „Dumnezeu l-a creat pe om ca ceva special,” spune aceasta. „Și orice se află deasupra acestei linii, se numește ‚om,’ iar acesta e sfânt, sacru și special.”

MARXIȘTII ȘI LIBERALII NU POT FACE LA FEL. ACEȘTIA NU POT TRAGE NICIO ASRFEL DE LINIE CARE SĂ-I SEPAREU PE OAMENI DE RESTUL NATURII. Aceștia propovăduiesc, și care se află chiar în esența diacronei lor, că tot ceea ce există e în „nuanțe de gri” și niciodată în alb și negru – că nu există linii demarcatoare între ființe.

Așadar, dacă-l întrebăm pe marxistul ateist sau pe liberal despre „drepturile naturale ale omului” sau despre „demnitatea umană,” noțiuni care au fost predicate cu atâta ardoare de Martin Luther King, prin asta ne punem inamicii cu fața la perete. Dacă nu există providență, atunci de unde și-a căpătat omul „drepturile,” drepturi care sunt atât de diferite de drepturile cailor, ale maimuțelor sau chiar ale viermilor? Cu ce sunt mai aparte „drepturile” noastre care ne permit să omorâm vaci pentru a le mânca, în timp ce vacile nu au nici un „drept” de a ne omorî pentru a ne mânca? Și într-adevăr, ce anume este „omul”?

Fenomenele din această lume există în grade, nicidecum în absolut. Am auzit de o veche poveste despre un om care a încercat să treacă print-un șuvoi care avea în jur de 60cm și pe când era în mijlocul șuvoiului a căzut într-o adâncitură de 6m și s-a înecat. Cine e un om „înalt”? din ce moment un om e considerat „gras”?

De câte pietre e nevoie pentru a forma o „grămadă”? Două? Trei? Cinci? Cât de bătrân e un om „bătrân”? Când anume un „bebeluș” încetează să mai fie bebeluș? În ce an? În ce lună? În ce săptămână? În ce zi, oră, minut, secundă, etc.?

Orice examinare științifică făcută asupra lumii animale arată că nu există nici un fel de linie între un set de fenomene și un alt set de fenomene. Cu siguranță că există grupuri care pot fi recognoscibile, însă grupurile se umbresc unele în altele la extremități, fără să formeze o linie clară între ele.

Acum, fără a-l postula pe „dumnezeu,” așa cum fac marxiștii, etc., explică conceptul de „om” – ca o masă de ființe absolut omogene și „egale,” complet separate și situate deasupra legilor care guvernează restul Naturii, O NATURĂ ÎN CARE ABSOLUT TOATE CELELALTE CREATURI  EXISTĂ ÎN DIFERITE GRADE DE APTITUDINE, ATÂT LA NIVELUL INDIVIZILOR CÂT ȘI A GRUPURILOR.

În absolut orice altă specie de creaturi, atât animale cât și vegetale, există grupuri de varietăți recognoscibile, care se deosebesc de alte grupuri din aceiași specie prin curaj, longevitate, abilitate de adaptare, sensibilitate, etc.

Printre plante, cai, câini, maimuțe, șerpi, porci, flori, păsări și pisici există rase. Unele rase sunt puternice. Altele sunt delicate și timide. Unele sunt stupide, dar rezistente. Altele sunt slabe, dar inteligente. Există cai de povară și cai de curse; câini de sanie și pudeli dresați și foarte inteligenți, rasă de ogari și de terra nova; există păsări colibri și pinguini.

Nimeni cu capul pe umeri n-ar spune că „toate păsările sunt egale” sau că „toate rasele de câini sunt egale” sau că „toate maimuțele sunt egale.” Fiecare zoolog cunoaște faptul că cimpanzeii sunt cei mai inteligenți, în timp ce babuinii sunt cei mai stupizi – cu toate că aceste amândouă rase fac parte din aceiași familie de bază. Același lucru se poate spune despre fiecare specie de animal din lume. În fiecare specie rasele se diferă între ele prin calități.

Cu toate acestea, când vine vorba despre ceea ce ei numesc „un tip de primată inteligentă,” care umblă pe două picioare, care gândește și vorbește mai bine decât un cimpanzeu – marxiștii devin dintr-o dată religioși și vorbesc de „drepturile omului,” de „demnitate umană,” etc.! CE „demnitate umană”? Dacă chiar există „demnitate umană” pentru un animal, atunci de ce în numele rațiunii nu există și „demnitatea cimpanzeilor” și „drepturile maimuțelor” sau chiar și „drepturile șerpilor”?

Liberalii și ateiștii nu au răspuns la această întrebare. Egalitaristul de rând îți va trânti în față statistici kilometrice încercând să-ți arate că un anume canibal congolez odată a învățat să joace șah, a fugit în cursa de alergare de 100m sau că a mers la Harvard.

Acest „argument” e ca și cum ai încerca să „dovedești” că caii de curse și de povară sunt la fel, dacă antrenezi un cal de curse să tragă o căruță, ori dacă antrenezi un cal de povară să alerge într-o cursă. Cu toate acestea ar fi un cal de povară atipic dacă ar participa la curse, după cum și calul de curse înhămat la o căruță tot atipic ar fi. Chiar dacă norocul ar face ca un cal de povară să câștige o cursă de alergat, asta tot nu e o dovadă că rasele de cai nu există. Numai un idiot ar încerca să mențină un astfel de argument.

Dacă vrei un cal de curse, îți prăsești un cal de curse; nu încerci să-ți antrenezi și să bați un cal bătrân care toată viața a tras plugul, ca să devină un cal de curse.

În plus, nu-ți cheltui toți banii hrănind un cal de povară cu cele mai bune grâne, sperând să scoți din el un veritabil cal de curse, în timp ce îți neglijezi exemplarele de rasă.

Și chiar asta este superstiția – sau „religia,” dacă vrei – din timpurile noastre; asta e ceea ce se întâmplă la nivel global. Acesta este fanatismul irațional, nebunesc și egocentric de care mă lovesc în fiecare universitate în care țin un discurs.

Nu există nici un motiv pentru asta. E NEraționalul dus la extremă. Nu conține nici un pic de logică. Violează orice logică. Nu există nicio scuză pentru ea. E o „credință” oarbă a celor care pretind că venerează știința și faptele.

Iar aceasta ne-a fost vârâtă pe gât în mod conștient și cu viclenie de falsificatorii diagramelor, care ȘTIU că este o MINCIUNĂ!

În fiecare veac, cei cu adevărat iluminați au fost nevoiți să se lupte și adesea să moară din cauza stupidității și prejudecăților murdare ale celor care se credeau pe ei înșiși a fi păzitorii adevărului. Orice persoană „decentă” știa că pământul e plat și că e centrul universului și i-au aplaudat pe preaînalții și preafericiții sfinți care l-au persecutat pe Galileo, atunci când acesta a propovăduit înfiorătoarea poveste cum că pământul nu era, la urma urmei, centrul universului.

Azi, fiecare liberal „decent” crede că „omenirea are ‚demnitate’.” Unii oameni religioși își bazează credințele pe câte vreun edict al lui dumnezeu și așa își pot motiva credința în egalitate. Așa că preoții și predicatorii se războiesc fanatic împotriva acestei noi „erezii” care crede în existența raselor umane.

Iar marxiștii și liberalii se luptă tot atât de fanatic pentru aceste lucruri, cot la cot cu preoții pe care în alte împrejurări îi disprețuiesc!

Faptul științific e acela că omul e super-inteligent, dar în același timp e și un fel de animal care, la fel ca toate viețuitoarele, se împarte în „rase”!

În zilele noastre, acest fapt științific e la fel de zguduitor precum a fost și faptul că pământul nu e centrul universului. Iar împotriva acestui fapt este îndreptată aceiași luptă frenetică, perpetuată de aceiași bigoți care, de două mii de ani încoace, i-au crucificat pe cei ce dețineau adevărul.

Blestemul omenirii „liberale” și „umanitare” e egocentrismul și vanitatea. Iar falsificatorii diagramelor au învățat cum să se folosească de aceste defecte pentru a distruge omenirea.

Liberalul modern moare încet la gândul că în această lume există milioane și milioane de semeni de-ai lui care nu sunt decât niște gunoaie (în comparație cu cele mai bune exemplare dintre semenii săi). Așa că îi crede pe falsificatorii de diagrame și negă acest fapt – îl negă și-și face o religie din asta – religia „liberalismului” și, în cele din urmă, a marxismului. Nu există nici un pic de logică în asta, afară de vechea atitudine „dacă nu cazi de acord cu noi, te vom reduce la tăcere și te vom distruge,” care, timp de mii de ani, a fost soarta fiecărui luptător angajat în războiul pentru adevăr și contra bigotismului.

Există totuși o diferență.

Omenirea ar fi putut crede că pământul e centrul universului – și să prospere în propria ei eroare. Natura a avut grijă ca oamenii să continue să evolueze, eliminându-i pe cei inapți și îmbunătățind rasa în mod constant, în ciuda egocentrismului uman.

Egocentrismul „egalitar” a omenirii „iluminate” din ziua de azi, DISTRUGE ÎNSĂȘI OMENIREA.

Falsificatorii diagramelor cunosc prea bine acest lucru, dar continuă oricum, împrăștiind MINCIUNA  atroce și suicidală că oamenii nu se diferențiază între ei prin rasă și calități, așa cum e cazul în întreaga Natură.

Aceasta este miezul falsificării diagramelor, care ne dirijează poporul și țara spre stânci, spre un naufragiu total.

În ziua de azi faptele științifice despre RASĂ sunt defăimate și suprimate, exact așa cum au fost suprimate și cele cu privire la pământul rotund, acum câteva sute de ani.

Notează însă că de această dată, progresul dinspre superstiție spre știință nu se îndreaptă în direcția naturală.

După ce a fost impusă, eroarea despre „lumea plată” a existat timp de aproape două mii de ani, până când oamenii au devenit suficienți de curajoși și de disciplinați pentru a GÂNDI în loc de a simți, învățând astfel că ei nu erau nici pe departe centrul universului, ci doar niște puncte minuscule aflate pe un mic glob sferic, ce se învârte în jurul unui soare foarte modest, într-o galaxie minoră. Odată ce au cunoscut acest fapt, nu s-au mai REÎNTORS niciodată la credința în lumea plată.

Însă în cazul faptelor cu privire la rasă, avem de-a face cu un tipar nou și sinistru, care ia naștere chiar sub ochii noștri.

Timp de milioane de ani omul a trăit aproape de Natură și nimeni nu și-ar fi permis să spună că „toate vacile sunt egale,” „toate găinile sunt egale,” „toți câinii sunt egali” sau chiar „tot cucuruzul e egal.” FAPTUL etern și constant al ÎNTREGII vieți era NEegalitatea prezentă în rândul tuturor viețuitoarelor, atât dintre indivizi cât și dintre VARIETĂȚILE de indivizi. Nici un fermier n-ar fi putut supraviețui pretinzând că tot cucuruzul e egal și n-a avut nevoie de nici un savant pentru a-i spune că anumite rase de câini, cum e cel ciobănesc, sunt mai inteligente și mai apte în păstorit, în timp ce alți câini pot fi mai puțin inteligenți însă, cum e cazul rasei Husky, mai înzestrați în mod natural pentru activități care necesită forță, cum ar fi trasul saniei. De asemenea, nu și-ar fi dat fata după un bărbat dintr-o rasă de oameni inferioară.

Apoi, când oamenii au început să se îndepărteze de Natură și să trăiască în mod artificial în complexe urbane și mecanizate numite „orașe,” au încetat să mai vadă lecțiile Naturii iar falsificatorii diagramelor și-au văzut în asta oportunitatea vieții lor.

Nici un fermier care creștea găini, vaci, cai, etc. – și care a observat inegalitatea prezentă peste tot în Natură – n-ar fi putut fi convins de minciuna că rasa înseamnă totul în restul Naturii, dar mai puțin în cazul oamenilor.

Însă omul născut în spital sub anestezie, alăptat dintr-un biberon de sticlă, crescut pe ciment și asfalt în loc de iarbă și păduri, hrănit din conserve și cutii și „educat” 100% din cărți care n-au nici un fel de contact cu realitatea dură a Naturii, acest om a putut fi convins că „nu există așa ceva ca ‚rase diferite de oameni’.”

Falsificatorii diagramelor s-au apucat să-și repete această MINCIUNĂ la nesfârșit, minciună care azi ne-o trâmbițează drept un „fapt” atât de  „acceptat” încât oricine îndrăznește să chestioneze acest „fapt,” e din start etichetat drept un „bigot,” „urâtor” și în cele din urmă un „nazist.”

Din această minciună a egalității pornesc toate celelalte falsificări ale faptelor naturale, care au fost impuse asupra oamenilor noștri neajutorați. Din ideea de bază falsă cum că oamenii sunt născuți egali din punct de vedere biologic, aceștia au dezvoltat principiul marxist care spune că dacă toți oamenii sunt născuți egali, atunci fiecare om e ÎNDREPTĂȚIT la o moștenire egală a tuturor lucrurilor din această lume. Iar de aici a luat naștere o altă minciună de-a lor, care spune că toți ar trebui și au responsabilitatea de a servi în mod egal în guvern, indiferent de abilitățile sau calificările pe care le are – premisa de bază a preaiubitei lor „democrații” și marxism.

Însă această minciună despre rasă nu e singura care ne ucide oamenii și națiunea; din minciuna de bază despre „egalitate,” aceștia s-au întins și au construit un vast aparat de minciuni în care sunt incluse presa, televiziunea, radioul, revistele, cărțile, filmele și până și publicațiile religioase, care mint despre orice.

Pentru a arăta cât de puternică a devenit această rețea otrăvitoare de minciuni, dați-mi voie să vă prezint doar UN singur exemplu despre felul în care poporul american e ținut complet și neajutorat de ignorant cu privire la ceea ce se întâmplă cu adevărat în jurul nostru.

Voi începe prin a-l întreba pe cititor ce s-ar fi întâmplat cu doar treizeci de ani în urmă dacă eu, George Lincoln Rockwell, dacă aș fi dezertat din Statele Unite în Germania Nazistă, dacă aș fi denunțat America, dacă aș fi devenit un zelos cetățean nazist al Germaniei, după care să mă întorc în America și să-l asasinez pe Franklin D. Roosevelt.

Își imaginează cineva că guvernul nostru și organele mass-mediei ar fi insistat, din nou și din nou, că asasinarea lui Roosevelt a fost exclusiv acțiunea unui singur om, adică eu – fără să aibă nicio legătură cu naziștii? – așa cum insistat în cazul lui Oswald, despre care au spus că a fost un „singuratic” care n-a avut absolut nimic de-a face cu mișcarea comunistă globală, cu toate că există suficiente dovezi că comunismul e SPECIALIZAT în asasinări – dar și că Oswald a fost o parte vitală din corpul comunist internațional.

Pentru a oferii cititorilor o idee despre cât de falsă e întreaga noastră rețea de informare, atunci când vine vorba de orice lucru legat de rasă sau comunism, am să relatez doar faptele CUNOSCUTE din spatele asasinării președintelui Kennedy, iar TU ești invitat să judeci felul în care această mașină de produs minciuni a păcălit America.

Lee Harvey Oswald a admis că aventura sa în terorismul comunist a început în cartierul Bronx al orașului New York, pe când era încă un adolescent. I s-a înmânat un fluturaș procomunist de către unul din cei doi spioni comuniști evrei, Julius și Ethel Rosenberg, spioni care în cele din urmă au fost electrocutați pentru trădare în pușcăria Sing Sing.

După ce a citit pamfletul comunist din partea comunistului evreu Rosenberg, Oswald a fost inspirat să obțină și să citească scrierile lui Marx și Lenin. Mai târziu, în Dallas, a declarat că „Das Kapital” a devenit „biblia” sa.

În loc să se bucure de țintele și interesele americane normale, tânărul Oswald a început să-și îmbibe mintea cu fanatismul comunismului. Toți milionarii erau „dușmani ai poporului,” niște „tirani” care ar trebui omorâți.

Juggernautul care pe 22 noiembrie 1963 i-a zburat creierii președintelui american – (un milionar), a fost lansat în cartierul newyorkez Bronx, direct de pe paginile cărților „Manifestul comunist,” literatura lui Rosenberg și „Das Kapital.”

Îmbibându-se în mod continuu în ura otrăvitoare a comunismului, Oswald a devenit un tânăr liberal pseudo-intelectual tipic.

În marină, comandantul său prim Lt. John E. Donovan, a relatat cum Oswald, asemenea studenților de aripă stânga pe care îi întâlnesc mereu, era plin de vanitate liberală, marxistă și „intelectuală,” și plin de o atitudine arogantă de superioritate față de întreaga omenire ne-marxistă.

În octombrie 1959, plin de ură față de Statele Unite „capitaliste,” Oswald a călătorit în Uniunea Sovietică, și-a predat pașaportul la ambasada SUA, a renunțat la cetățenia americană și a aplicat pentru una sovietică. Într-o conferință de presă din Moscova, a criticat Statele Unite ale Americii, a spus că americanii sunt „bigoți” și „exploatatori” și a nesocotit tot ceea ce era american.

În mod normal e foarte dificil să obții un permis de muncă în Rusia. Însă Oswald n-a întâmpinat nicio dificultate în acest sens, după ce s-a împrietenit cu un șef de fabrică pe nume Alexander Zeger, pe care Oswald îl descrie în jurnalul său (13 ianuarie 1960) drept „un evreu polonez.” Acest evreu îi oferă lui Oswald un loc de muncă de top în fabrica sa. Crezi sau nu, Oswald a primit și o plată regulată din partea „Crucii Roșii,” pe întreaga sa ședere în Rusia! (din cartea „Portrait of the Assassin” de Gerald Ford, p. 51)

În Kiev, Rusia, sovieticii aveau o școală de teroriști și asasini. În timp ce locuia în orașul rusesc Minsk, Oswald a întreprins călătorii de lungă durată în Kiev! Un alt fapt foarte ciudat e că lui Oswald i-au fost acordate privilegii extraordinare în Uniunea Sovietică, asta în condițiile în care el nu era încă un cetățean sovietic. I-a fost permis să folosească pușca și a practicat tragerea la țintă!

În jurnalul său (18 octombrie 1960), Oswald notează faptul că iubea o evreică pe nume Ella Germain. S-a îndrăgostit nebunește de ea în timp ce își petrecea timpul cu colegii și prietenii săi evrei, însă aceasta nu i-a întors dragostea. Pe 13 aprilie acesta se căsătorește cu o rusoaică atractivă pe nume Maria Pruskova, cu care a avut un copil. După doi ani și jumătate petrecuți în Uniunea Sovietică, dintr-o dată Oswald cere guvernului sovietic un favor care aproape niciodată nu era acordat, și anume o viză de ieșire pentru soția și copilul sau sovietici, pentru a se întoarce în SUA!

Uimitor e faptul că a primit acest permis rar fără absolut nici un fel de dificultate. Mai apoi i-a scris senatorului John Tower, cerându-i ajutor pentru a reveni în Statele Unite.

Avem aici un bărbat care a comis trădare pe față, și-a denunțat patria, și-a predat pașaportul și era în mod public disprețuitor față de Statele Unite, poporul american, guvernul și idealurile acestora.

Cu toate acestea, forțe imense s-au pus pe treabă și Ambasada SUA din Rusia i-a înapoiat pașaportul lui Oswald!

Ca și cum asta n-ar fi fost de ajuns, Oswald a cerut și a și primit suma de $435,00, de la guvernul pe care acesta l-a denunțat și l-a trădat, pentru a se întoarce înapoi!

Departamentul de stat al guvernului american a eliberat o viză de imigrant pentru Oswald, pentru ca acesta să-și poată aduce nevasta, pe Maria, în Statele Unite.

(Doar ca și comparație, am fost vânat de guvernul englez și expulzat din Anglia în 1962, cu toate că nu sunt un criminal și în nici un fel neloial, asta în timp ce trădătorul evreu-american Soblen a fost răsfățat în toate felurile posibile în aceiași perioadă în care eu mă aflam acolo, iar Anglia a refuzat să-l predea pentru a fi deportat în Statele Unite – chiar în timpul în care eu eram expulzat!)

Trădătorul Oswald și nevasta sa au sosit în Statele Unite pe 13 iunie 1962 și au pornit direct spre Dallas.

Înregistrările arată că Oswald i-a spus unui stenograf public că în 1962, un „inginer” din zonă s-a oferit să publice o carte despre Uniunea Sovietică, carte care să fie scrisă de Oswald. Însă se face că un om pe nume Michael Paine e un inginer care afirmă că nu l-a întâlnit și nici nu l-a cunoscut pe Oswald decât în 1963, la o petrecere de aripă dreaptă și pro-Castro. Oswald, care recent s-a întors din Uniunea Sovietică, a fost invitat la o petrecere castro-ită simpatizantă a Rusiei și toți adepții locali ai aripii drepte, procomuniști și alți unitarieni, quakeri și lucrători pentru „pace” au fost prezenți pentru a-l întâlni pe Oswald și pe soția sa rusoaică. Doamna Ruth Paine a participat și ea la petrecerea castro-ită; acesta era o liberală și o simpatizantă fanatică a aripii drepte, preda la Colegiul Antioch din Yellow Springs, Ohio și la Universitatea Pennsylvania; a studiat rusa și era atrasă de orice era rusesc și sovietic. (Oamenii ei erau unitarieni). Se pare că la această petrecere soții Paine au devenit atât de fermecați de acest trădător Oswald, încât au început să-l finanțeze pe el și pe familia sa, iar doamna Oswald s-a și mutat împreună cu ei!

În acest timp, Oswald a fost angajat și concediat la mai multe locuri de muncă, după care s-a mutat în New Orleans – care este orașul cu cea mai mare concentrație de comuniști din sud. Aici Oswald a contactat partidul comunist și comitetul „Fair Play for Cuba” din New York.

Acum comitetul „Fair Play for Cuba Committee” afirmă că activitățile lui Oswald din New Orleans n-au fost sub nicio formă autorizate de ei. Cu toate acestea, există șase scrisori foarte lungi trimise de Oswald comitetului, scrisori care au fost publicate în ziarul New York Times pe 9 decembrie 1963, p. 38, din care reiese foarte clar că Oswald lucra mână în mână cu comitetul „Fair Play for Cuba Committee.” Șeful comitetului, V. T. Lee (numele evreiesc al acestuia e Tappin), a declarat că a „pierdut” sau „rătăcit” copiile indigo ale scrisorilor pe care le-a trimis lui Oswald.

Între timp, Oswald a fost fotografiat ținând în mână o armă și ziarul său favorit „The Militant.” Acest ziar este ziarul comuniștilor troțkiști din „partidul socialist muncitoresc,” iar numele pe care-l poartă spune destul de multe despre natura acestuia. Membrii comuniști troțkiști ai „partidului socialist muncitoresc,” dintre care în jur de 90% sunt evrei și negrii, sunt „militanți” violenți care disprețuiesc activitățile mai subtile ale partidului comunist de rând și ale Rusiei Sovietice, pentru că sunt „prea încete.” Aceștia sunt adepți pasionali ai doctrinei lui Troțki, care instigă la o „revoluție violentă internațională.” Comuniștii chinezi, africani (100% negrii) și castriști (50% negrii), sunt de asemenea adepți violenți ai doctrinei pline de sânge ale lui Troțki, care își îndeamnă urmașii la vărsare de sânge, ucidere și asasinare.

Am mers la Library of Congress și am cerut o copie a ziarului „The Militant,” ziarul comunist cu care Oswald s-a fotografiat plin de mândrie, alături de arma lui de asasin. Mai jos e un citat din acel jec comunist. (Decideți singuri ce tip de „ură” l-a ucis pe președintele Kennedy – și care ne va ucide pe fiecare dintre noi dacă nu oprim numaidecât acest fel de incitare.

„CE-AR FACE CASTRO CU PRIVIRE LA RASISM, DACĂ EL AR FI PREȘEDINTELE STATELOR UNITE”

„Voi ilustra acum la ce anume ne referim atunci când spunem ‘decolonizează America acum’. Să ne imaginăm că în noiembrie 1960, Fidel Castro și nu John F. Kennedy, a fost ales președinte al SUA. Având la bază lunga sa istorie de eliminare a barierelor rasiale din Cuba și de stopare a brutalității poliției, în jur de 95% dintre polițiștii din această țară, atât albi cât și negrii, nordici sau sudici, s-ar îmbarca în primul avion pentru a evita persecuția. Mulți dintre aceștia ar sfârși în Africa de Sud, ca „refugiați.” Acolo ar găsi un climat politic și rasial care să fie în totalitate compatibil și congenial cu ei.”

„Dacă „Bull” (n.r. „taur”) Conner ar fi prins și arestat înainte de a fugi din țară, Fidel Castro nu i-ar permite nimănui să-l linșeze. Ar fi judecat în mod corespunzător. În audiere deschisă, ar fi prezentate dovezi pentru cei 30 de ani ai săi de tiranie și teroare, în care a ocupat postul de comisar al poliției din Birmingham. Bătrânului „Bull” i s-ar permite să se apere. Avocații săi vor avea ocazia să-i interogheze și pe victimele acestuia, dintre care o mare parte sunt negrii. Iar din moment ce e inimaginabil ca vreo instanță să-l găsească inocent, acesta ar fi scos afară și împușcat.”

„Între timp, în prima sa zi de mandat, Fidel ar fi ocupat întreaga zonă sudică cu trupe federale, fără amânări birocratice, închisorile ar fi golite de toți luptătorii pentru libertate și de victimele sistemului Jim Crow. Noua administrație a lui Fidel ar decreta desegregarea imediată a tuturor facilităților publice. Din acel moment, oricine ar comite un act de discriminare ar ajunge la închisoare sau în centrele de reabilitare (eufemism comunist pentru „lagăr de concentrare), în determinarea de a-i vindeca de nebunia rasistă. Toate locurile de muncă, toate casele și toate oportunitățile ar fi puse la dispoziția tuturor, fără discriminare.”

„Dar cel mai frumos lucru pe care Fidel l-ar face, ar fi să desființeze întregul aparat reprezentativ al FBI și ar arde toate gunoaiele secrete și toate bârfele intime ale poliției, pe care mii de agenți psihopați ai FBI le-au adunat de-a lungul anilor. L-ar pune pe J. Edgar Hoover într-o celulă din penitenciarul din Atlanta, ca pedeapsă pentru cele patru decenii de neglijare criminală a datoriei. Hoover n-a protejat niciodată drepturile constituționale ale negrilor.”

„În mod trist dar realistic, chiar și un pacifist e nevoit să facă o predicție care-i va speria și-i va alarma pe mulți. Iar predicția e aceea că, pentru ca problema rasistă să fie rezolvată, va fi nevoie de o revoluție în stil Castro. Din nord și până-n sud, bărbatul alb din SUA nu are de gând să renunțe la sistemul său de tip Jim Crow, exact ca fanaticii din Uniunea Sud Africană.”

În dovezile și mărturiile voluminoase despre asasinare, soția lui Lee Oswald, Maria, a admis că Oswald a folosit numele de „A. Hidell” atunci când a trimis după arma cu care l-a ucis pe Kennedy, deoarece „Hidell” sună aproape ca „Fidel” – (Castro!)

Pe perioada în care a locuit în casa soților Paine, Oswald a practicat tragerea la țintă cu arma pe care o ținea în garajul casei. Într-o zi a intrat în casă și a început să-i explice soției că General Walker trebuie să fie eradicat pentru punctele sale de vedere „extremiste,” de aripă dreaptă, anticomuniste și „fasciste.” Doamna Oswald, plină de naivitate, a spus aceste lucruri atunci când a fost interogată de Biroul Federal de investigații. Cu toate acestea noi ar trebui să credem că aceasta nu a vorbit niciodată despre aceste lucruri cu doamna Paine, care era protectoarea și singura sa confianță, singura persoană din America care povestea cu ea în rusă – singura limbă pe care o înțelegea.

În luna septembrie a fost anunțat că Președintele Kennedy va vizita Dallas.

Trei săptămâni mai târziu, dna. Paine îl sună pe dl. Truly – managerul depozitului de manuale școlare din Texas – de la care obține un loc de muncă pentru Oswald.

Cam într-o oră după ce doamna Paine l-a sunat pe dl. Truly pentru a-l angaja pe Oswald, în locul ideal pentru asasinarea președintelui de pe traseul paradei prezidențiale, Oswald s-a prezentat pentru a închiria o cameră pe Beckley Street 1026 N, sub numele de „O. H. Lee”!! Camera era mult mai mică decât cea în care era cazat înainte și îl costa cu $1 pe săptămână mai mult! De asemenea, de ce anume și-a dat acel nume? (Vezi New York Post, 10 decembrie, 1963, pagina 22). Poate cineva cu capul pe umeri să pună la îndoială faptul că în spate se afla o intenție criminală, cel puțin în mintea lui Oswald, atunci când acesta s-a angajat la depozitul de manuale școlare și că implicarea doamnei Paine este cel puțin foarte suspicioasă?

Între timp, Bernard Weissman împreună cu un alt evreu din New York au condus până în Dallas pentru a publica un anunț într-un ziar din Dallas, în care au menționat data exactă la care președintele urma să fie asasinat. Tipărit într-un chenar negru, anunțul îl atacă pe Kennedy în cea mai extremă manieră.

Consideră: Dallas, un presupus focar de extremiști de aripă dreapta, aparent nu a putut produce nici un „extremist” care să vrea să-și pună banii la bătaie pentru a scrie un anunț atât de „extrem” împotriva lui Kennedy. Așa că doi evrei au fost nevoiți să bată tot drumul din New York pentru a tipări acest anunț „extremist” în Dallas. De ce?

Mai târziu a ieșit la iveală că partenerul cu care Weissman a călătorit 1500 mile din New York în Dallas pentru a publica un anunț plin de ură la adresa lui Kennedy, era un lider de frunte al organizației „Young Americans for Freedom” – o organizație fondată și dirijată de evreul Marvin Liebman, un „fost” comunist!

În timpul șederii sale în Dallas, la cererea unui „inginer” local (dl. Paine era un „inginer”), Oswald a început să scrie o carte procomunistă, pro-troțkistă, pro-castroită (dar antisovietică). (Ar trebui să scot în evidență aici faptul că marea majoritate a comuniștilor americani, mai ales cei troțkiști și roșii, consideră că sovieticii au trădat revoluția comunistă prin faptul că au recreat instituțiile necesare societății și anume: autoritățile, familia, căsătoria, disciplina – lucruri pe care fanaticii marxiști le consideră a fi perversiuni „fasciste” ale „comunismului pur.” Comuniștii troțkiști – unde sunt incluși majoritatea comuniștilor evrei – devin comuniști rasiști la fel ca și comuniștii chinezi, comuniștii negrii din Africa și ca și corciturile negroide precum comuniștii castroiți și cei cubanezi. Aceștia sunt comuniștii „evazioniști,” „de aripă stângă” care preferă doctrinele pline de sânge ale lui Troțki, în locul politicilor mai moderate din Rusia.)

Însă cel mai semnificativ și uimitor aspect din episodul lui Oswald, e istorisirea stenografului public despre ceea ce s-a întâmplat când Oswald a predat secțiunea din carte în care se vorbea despre Kiev, unde sovieticii își aveau școala de asasinare și teroare.

Stenograful raportează că atunci când Oswald a ajuns la episoadele în care se vorbea de Kiev, a devenit nespus de agitat, a rupt întregul manuscris și toate notițele și a plecat lăsând doar 10 dolari ca plată!

Cuplul Paine l-a luat pe Oswald la o întâlnire a uniunii American Civil Liberties, care în mod literal a apărat mii de comuniști, criminali și sabotori și l-a ajutat pe Oswald să aplice pentru aderare. I s-a spus că ACLU „apără radicalii” – lucru pe care îl și face.

Cu puțin înaintea asasinării, Fidel Castro a organizat o paradă numită „Hate America” (urăște Ameirca) în Havana, Cuba. Le-a dat gloatelor castroite să poarte pe străzi un coșciug cu inscripția „John F. Kennedy,” la strigătele și uralele cubanezilor roșii. Deasupra coșciugului, Castro a amplasat o pancartă imensă pe care scria „aici zace Kennedy, ucis de revoluția cubaneză!” (vezi: Y. A. F. New Guard, Nov. 1966, page 13)

Robert Williams, americanul negru care a publicat The Crusader a strigat gloatei: „Pentru prea mult timp Kennedy a persecutat americanii negrii! Curând vom fi răzbunați!” (New Guard, Nov. 1966)

Cu trei zile înaintea asasinării președintelui Kennedy, FBI a arestat trei teroriști castroiți în New York, teroriști din aceiași ligă cu Oswald. Biroul Federal de Investigație (FBI) a dezvăluit faptul că, dacă acești trei teroriști comuniști nu ar fi fost prinși, aceștia urmau să plaseze bombe pe Wall Street, să detoneze rafinării de petrol în New Jersey și să împrăștie un val de asasinări și teroare prin New York!

Acest lucru ar fi avut loc în jurul zilei de 22 noiembrie – ziua în care președintele a fost împușcat!!

Mai jos e un extras dintr-un articol publicat în ziarul „New York Journal American,” 18 noiembrie 1963:

„Dacă FBI ar fi eșuat să distrugă un complot cubanez determinat să împrăștie moarte, teroare, și distrugere în zona metropolitană, sursele guvernamentale au spus că cei trei sabotori capturați plănuiau să distrugă punctele cheie din sistemul național de apărare din orașul New York; plănuiau de asemenea să arunce în aer rafinării de petrol – rezultatul așteptat: distrugeri în valoare de 100 milioane de dolari; plănuiau să amplaseze bombe incendiare în cel mai mare centru comercial newyorkez și să antreneze zece pro-castroiți în arta sabotajului. Acești zece indivizi se antrenau deja, în mod clandestin. Rezultatul așteptat: un program de sabotaj care în timp ar fi urmat să paralizeze orașul în mod complet. Detonarea podurilor și a facilităților de transport subteran spre exemplu, puteau face parte din planurile lor de viitor.”

Cu o zi înaintea asasinării, pe 21 noiembrie, postul de radio Havana s-a lăudat că comunismul castroit urma să „exporte” un terorism sângeros împotriva tuturor națiunilor din Emisfera Vestică – inclusiv în Statele Unite! (Washington Post, Dec. 8, 1963)

Între timp, în mod inexplicabil, Oswald scapă până în Mexico unde ia legătura cu ambasada sovietică și cea cubaneză; de asemenea e văzut de martori într-o dubă! Polițistul de frontieră își amintește că Oswald era însoțit de două femei (doamnele Paine și Oswald?) (Toronto Telegram)
(Doamna Paine deținea o dubă cu care obișnuia să-l transporte pe Oswald, inclusiv din New Orleans spre Dallas.) Oswald a vorbit cu ambasada comunistă din orașul Mexico, chiar înainte de a reveni în Dallas pentru asasinare.

Ca fapt istoric, Castro  în mod simultan împrăștia omor și teroare în Venezuela, unde cetățenii americani erau bătuți, răpiți și omorâți de teroriștii castroiți. Pe 7 noiembrie 1963, congresistul Statelor Unite pe nume Kirsten a trimis o avertizare oficială președintelui Kennedy, cu privire la faptul că comuniștii antrenau „asasini profesioniști pentru atacuri în Statele Unite”! (Northern Virginia Sun, Nov. 27, 1963, Page 1).

După exact cincisprezece zile de la această avertizare oficială, președintele Kennedy a fost ucis de un asasin comunist. Iar acum nouă ni se spune că nu a fost decât acțiunea unui „singuratic,” motiv pentru care nu trebuie să ne supărăm pe comuniști, pe sovietici sau pe Cuba!!

Pe 22 noiembrie 1963, Lee Oswald l-a omorât pe președinte, trăgând cu arma de la fereastra clădirii în care doamna Paine i-a rezolvat un loc de muncă! (Doar o „coincidență,” desigur.) În doar câteva minute de la momentul în care s-a aflat că asasinul era comunist, departamentul de stat al Statelor Unite a emis o cerere agențiilor principale de știri din SUA, pentru a minimaliza orice conexiune dintre Oswald și comunism, „cu scopul de a evita agravarea relațiilor cu țările sovietice și cu Cuba.” (Washington Daily News, 4 decembrie, 1963, p. 5). Rămânem stană de piatră la cât de comunist e propriul nostru departament de stat. Poate îl va ajuta pe cititor să vadă realitatea comunismului din țara noastră, dacă am inversa situația. Să presupunem că Germania lui Hitler încă e puternică, iar eu l-am împușcat pe președinte. Îți poți imagina cumva că departamentul de stat ar trimite o cerere mass-mediei, să nu menționeze faptul că sunt nazist pentru a evita relații deranjante cu dl. Hitler?

Orice american de rând se întreabă în mod firesc, cum se face că un trădător notoriu și un dezertor de partea Rusiei, a putut să șadă liniștit la fereastra unei clădiri de pe traseul paradei prezidențiale, cu o armă și să-l împuște pe președinte, în ciuda supravegherii FBI-ului, a serviciilor secrete și a departamentului de poliție din Dallas, iar la final să părăsească imobilul de unul singur.

Răspunsul e absurd de simplu. Tragic de simplu! Datorită propagandei anti-„extremistă” de dreapta, condusă chiar de președinte, toate forțele de securitate erau cu ochii pe anticomuniști. N-a rămas nimeni care să fie atent la pericolul adevărat și mortal, adică comuniștii! În materie de câteva minute de la împușcare, poliția din Dallas a arestat cinci ANTIcomuniști din mulțime. Acești cinci indivizi au fost reținuți timp de patru zile, din cauza isteriei nebune care s-a dezlănțuit împotriva anticomuniștilor, cu toate că poliția, între timp, l-a prins pe adevăratul făptaș care în fapt era chiar un comunist. Tot ei au permis ca acesta să fie împușcat în subsolul sediului de poliție, de către un evreu, după care l-au încarcerat pe asasinul asasinului.

Președintele a fost împușcat pentru că el, împreună cu evreii și restul aripii stângi, au orbit America cu privire la pericolul mortal pe care comuniștii îl reprezintă. În timp ce anticomuniștii erau vânați de forțele de securitate, comuniști antrenați și mortali precum Oswald, umblau liberi și nesupravegheați, după cum se întâmplă cu sute de mii asemenea lui, care circulă liberi prin America.

Partidul Nazist american a fost osândit de către avocatul general Kennedy drept neamerican. Însă dacă Partidul Nazist american ar fi fost lăsat să rezolve lucrurile în felul său, fratele avocatului general n-ar fi fost niciodată împușcat, pentru că Lee Oswald ar fi fost în mormânt, acolo unde aparține, conform Constituției. Iar comuniștii morți nu pot împușca oameni și nu pot răsturna guverne.

Nu există „cale de mijloc” cu comuniștii și nici poziții „moderate.” Ești fie tu, fie ei; iar când sunt ei se întâmplă ce s-a întâmplat și cu președintele Kennedy.

După ce Oswald a părăsit clădirea din care l-a împușcat pe președinte, întregul plan al evreilor și al comuniștilor de a eradica aripa dreaptă și de a-și avansa planurile spre o Americă Sovietică, începea să se desfacă în fața lor. Dacă Oswald nu era prins, n-ar fi existat nicio voce care să sugereze măcar că comuniștii au făcut asta și la fel ca și în incidentul cu bombă din biserica din Birmingham, în care autorul e necunoscut, aripa de dreapta anticomunistă ar fi fost „linșată” în mod violent „pentru uciderea iubitului nostru președinte”! – cu toate că, aidoma bombei din Birmingham, nu a existat nici un „proces corect” – doar „linșare” în mass-media.

Cred că Destinul s-a implicat în acest moment și și-a vârât coada în mașinăria evreo-comunismului. Cea mai improbabilă șansă a făcut ca un polițist din Dallas să audă posibila descriere a suspectului – înălțime, greutate, vârstă, etc. – și a dat de un bărbat care se potrivea descrierii. Când a încercat să-l oprească, acesta l-a împușcat pe polițist. Și toate planurile comuniștilor s-au năruit! Oswald se afla la o depărtare de doar câteva clădiri de apartamentul lui Rubenstein, îndreptându-se acolo probabil pentru a se ascunde. Însă prin faptul că l-a împușcat pe ofițerul erou Tippit, toate planurile le-au fost date peste cap. A încercat să fugă dar a fost prins.

Mi-e imposibil să pun o suficient de mare emfază pe magnitudinea acestui eveniment, care a și schimbat istoria!

Dacă Oswald ar fi „dispărut” la fel cum a dispărut și „făptașul atentatului din Birmingham,” ar fi fost răspândită propaganda că asasinarea președintelui a fost făcută de către „extremiștii periculoși” de aripă dreaptă și de „fasciști,” propagandă care ar fi avut un efect mortal și ar fi reprezentat cireașa de pe tort în instaurarea comunismului în America. În mijlocul atmosferei emoționale care ar fi cuprins țara, nimic n-ar fi putut opri decretarea celor mai extreme legi de controlare a armelor, de dezarmare a americanilor și lichidarea completă a tuturor „extremiștilor” anticomuniști.

Pentru a dobândi acest lucru, teroriștii castroiți erau dispuși să-l omoare pe președinte!

Destinul l-a pus pe ofițerul Tippit în calea acestor nelegiuiți. Tippit a murit făcându-și datoria. Însă moartea sa a salvat America de la amenințarea imediată a unei revoluții comuniste! Admit că nu-mi venea să cred că comuniștii ar fi pe atât de nebuni încât să-l împuște pe președinte, însă cu cât analizez mai atent faptele, devin complet convins că ziua de 22 noiembrie era marcată drept „Ziua Revoluției” pe agenda comuniștilor. N-am fi putut rezista sau supraviețui gloatei linșante și furioase pe care aceștia ar fi incitat-o, dacă ofițerul Tippit nu l-ar fi oprit pe Oswald și prin asta conducând la capturarea și identificarea acestuia drept comunist!

Dar asta nu e tot!

Pe când președintele era condus prin Dallas, un evreu din Chicago pe nume Jacob Rubenstein a fost primit în birourile de publicitate a unui ziar din Dallas, pentru a scrie un anunț publicitar care promova clubul său degenerat de striptease. Când președintele a trecut prin fața clădirii ziarului, Rubenstein a refuzat să li se alăture colegilor săi de birou care s-au adunat la ferestre pentru a-și privi „idolul”!

Mai târziu, când Oswald a fost prins, Rubenstein s-a grăbit să ajungă la secția de poliție și a reușit să treacă de toate gărzile. Întreaga zi, în timp ce Oswald se afla la secția de poliție, Rubenstein a fugit din stânga-n dreapta, participând la conferințe de presă și chiar la îmboldit pe procurorul districtual cu răspunsul la o întrebare despre geografia locală! Rubenstein „a făcut glume” cu reporterii și pur și simplu a vagabondat din una-n alta. Apoi a fost anunțat că Oswald e „pregătit să vorbească” și aparent gata să expună întreaga schemă. Dintr-o dată Rubenstein a devenit atât de „supărat” din cauza morții președintelui și a fost atât de profund „atins la gândul tristeții doamnei Kennedy” încât l-a împușcat pe Oswald, ferecându-i buzele pentru totdeauna! Reflectă asupra poziției conspiratorilor!

Dacă Oswald ar fi vorbit, întreaga situație ar fi fost dată peste cap și, în locul unei victorii comuniste, atmosfera – (dacă Oswald ar fi recunoscut că a făcut parte dintr-un plan al evreimii comuniste internaționale) – ar fi fost una nazistă. Evreii comuniști ar fi trebuit să părăsească țara pentru a-și salva viețile – după cum ar și trebui să facă!

Însă chiar dacă Oswald nu ar fi vorbit, procesul prelungit al acestui asasin comunist ar fi înrădăcinat în conștiința americană pericolul mortal care survine din tolerarea, chiar și pentru un moment în plus, al acestei conspirații criminale pe teritoriul țării noastre și ar fi condus la o renaștere a patriotismului pe care comuniștii îl numesc „McCarthism” – ceea ce înseamnă o poziție imposibilă pentru comuniști. Procesul lui Oswald pur și simplu nu putea avea loc. Întreaga zi până ce Oswald a fost împușcat, mi-a fost destul de clar că consiliile trădării înalte din America căutau cu disperare după o soluție. Și au găsit-o – aceiași soluție pe care ei mereu o găsesc.

Moartea!

Chiar în ultimul moment în care Oswald mai putea fi întâlnit de „Ruby” – întrucât acesta urma să fie transferat în zonă de maximă siguranță, evreul Rubenstein s-a grăbit spre el, a fost recunoscut de Oswald (după cum înregistrările video au dovedit clar) și l-a împușcat mortal pe asasin. Odată cu moartea lui Oswald, cea mai mare criză a conspiratorilor a luat sfârșit. Gândește-te doar la unele dintre cele mai fatale dovezi care ar fi putut ieși la iveală, prin procesul lui Oswald.

Oswald a lucrat pentru comitetul „Fair Play for Cuba.” Noi ne-am lovit și am luptat în mod personal împotriva acestui club de scroafe, de mai multe ori – și pot mărturisi că sunt cel mai jegos, scârbos, cel mai trădător și cel mai vicios club de comuniști din țară. Însă cel mai important, castroiții sunt nucleul mișcării pentru „drepturi civile!” Pe 6 aprilie 1960, „comitetul” a fost creat în urma unui anunț de o pagină întreagă, publicat în ziarul New York Times – anunțul a fost plătit cu banii comuniștilor cubanezi! În fruntea listei cu sponsori care au plătit pentru acest anunț josnic, publicat în numele trădării, se află „James Baldwin,” „autorul” negru respingător și pervers sexual. Restul listei conține membrii NAACP și, probabil chiar mai important, American Civil Liberties Union (Uniunea americană pentru drepturi civile; de acum încolo: ACLU). Capul partidului Fair Play for Cuba din Los Angeles și un co-președinte la nivel național, era evreul A. L. Wirin – care de asemenea e capul ACLU din L.A.! Capul dezgustătorului comitet Castro, era evreul V. T. „Lee” (Tappin), care mai era și secretarul ACLU din Tampa, Florida!

Un proces împotriva lui Oswald ar fi înrădăcinat în conștiința Americii trădarea de neconceput a acestor oameni, care continuă să orchestreze aceleași trucuri prin care îi numește pe teroriștii comuniști violenți drept „reformatori,” până când acești criminali dobândesc control asupra guvernului pro-american, la fel cum a făcut și Castro lui Batista și Mao Tse Tung lui Chiang Kai-shek – după care comuniștii jegoși din America gem și își flutură mâinile, spre propria lor „trădare” la mâna acestor comuniști înrăiți care întotdeauna par să-i „prostească” pe acești creduli și „iubitori ai libertăților civile” și a „drepturilor civile.”

Cu doar câteva săptămâni înaintea asasinării președintelui, guvernul nostru cu ajutorul acestor procomuniști, ciudații libertăților civile, au umilit-o și insultat-o pe pro-americanca Madame Nhu. Apoi „reformatorii” comuniști vietnamezi i-au asasinat soțul în mod brutal și au pregătit scena pentru războiul nebun cu Vietnam!

Expunerea zilnică a tuturor acestor lucruri ar fi fost inevitabile într-un proces al lui Oswald. Și astfel de expuneri zilnice în mod inevitabil ar fi trezit în cele din urmă poporul american, cu privire la faptele mortale ale comunismului și ale ororii negre a „drepturilor civile,” cu privire la care noi, cei din aripa dreaptă, am încercat atât de mult să avertizăm America.

Pe scurt, procesul lui Oswald ar fi fost o lovitură fatală pentru conspirația comunistă în America. Le-ar fi fost complet imposibil lui Martin Luther King, James Baldwin, A. Philip Randolph, Bayard Rustin și restului liderilor evrei și negrii al „liberalismului” și a „drepturilor civile,” care au infiltrat până și bisericile, să-și continue mortala lor revoluție comunistă în America.

Oswald a trebuit să plece.

Și a plecat. A fost împușcat în stil tipic mafiot de un bărbat, în stilul evreiesc „Ucidere S.R.L.”

Astfel de investigații oneste erau intolerabile pentru comuniști. Pe 9 decembrie 1963, la doar unsprezece zile de la asasinare, ziarul comunist Worker a avut îndrăzneala de a cere ca aceste trei investigații oneste să fie interzise, iar ultrajul să fie investigat doar de Earl Warren.

Trei zile mai târziu, președintele Statelor Unite a dat ascultare ziarului Worker, a făcut exact ceea ce i-au cerut comuniștii și, pe 12 decembrie 1963, a întrerupt celelalte trei investigații și l-a ordonat pe Earl Warren să „investigheze” – cu toate că Warren s-a grăbit să publice, la doar câteva momente după asasinare, fraza prejudecată că „Ura l-a ucis pe Kennedy,” care este exact fraza pe care comuniștii o folosesc, nu doar în America, ci peste tot în lume!

Warren a „investigat” prin ascunderea unei mari părți din înregistrări timp de 75 de ani și prin arderea multor dovezi critice (cum e reportul autopsiei corpului neînsuflețit al președintelui!) Cu o aroganță de neimaginat, aproape întreaga mass-media și industria editorială ajută sârguincios la răspândirea ceții în jurul asasinării, cu scopul de a arunca vina asupra mișcării anticomuniștilor, așa cum era plănuit de la bun început.

La doar doi ani după ce chiar și investigatorul ales de ziarul comunist Worker, Earl Warren, a fost nevoit să admită că asasinarea a fost fapta unui COMUNIST, patru autori de aripă stânga Mark Lane, Joachim Joesten, Harold Weissberg și Jay Epstein (toți evrei), publică cărți pline de cea mai sofistă „judecată,” aruncând nesiguranța asupra faptului de necontestat că Oswald a fost acela care l-a împușcat pe președinte. Acești autori au fabricat „cartușe extra,” „suspiciuni conspiraționiste,” mărturii „contradictorii,” etc., și într-o formă foarte inteligentă au lăsat deoparte toate dovezile care dacă ar fi luate în calcul, n-ar lăsa NICI UN strop de îndoială că Oswald este vinovatul. (Și, din nefericire, există mulți adepți ai conspirației în tabăra anticomunistă, care în fapt cooperează cu acești operatori evrei ce caută să învăluie totul în ceață).

Însă nu cărțile în sine ale acestor bărbați sunt cele ce merită luate în calcul atunci când studiem felul în care diagramele noastre sunt falsificate. Prin ele însele, aceste cărți ar expira de la sine, prin propria lor slăbiciune.

Publicitatea și ovația constantă acordată acestor cărți de către criticii literali, de către interviurile TV, operatorii chioșcurilor de ziare, etc., sunt aceia care le-au băgat pe gât publicului. Le-am studiat cu atenție și lucrurile-mi sunt clare: sunt minciuni afurisite și bine gândite. Orice studiază oricare dintre aceste cărți în mod atent, realizează acest lucru imediat. Cu toate acestea li se acordă o publicitate și o dignitate enormă din partea redactorilor, a persoanelor intervievate și din partea editorilor.

Ceea ce urmăresc e un joc pe care l-au jucat de multe ori.

Când un fapt e imposibil de mușamalizat, mincinoșii și falsificatorii de diagrame se ajută reciproc pentru a încețoșa lucrurile pe cât mai mult posibil. Aceste cărți despre asasinare sunt acea ceață. Li se acordă o demnitate și o publicitate atât de mare încât în curând, cei mai mulți americani, CARE NICI MĂCAR NU VOR CITI CĂRȚILE RESPECTIVE, vor începe să creadă că teoria cu Oswald e discreditată în mod complet. Folosesc aceiași tehnică și în ceea ce ține de faptele despre RASĂ. Orișicând cineva încearcă să aducă în discuție inegalitatea evidentă dintre grupurile omenești, falsificatorii de diagrame și mincinoșii încep să cânte la unison: „Teoria despre existența așa-zisei ‚rasă’ a fost ‚discreditată’ în mod complet!” „Nimeni nu mai crede în acel mit despre rasă.” Însă în adevăr, nimeni nu a discreditat aceste lucruri – ci doar au fost scufundate în ceață și în final în noroi.

Acum fac același lucru și cu faptul că un COMUNIST l-a împușcat pe președinte – promovează o tentă imensă și fabricată, susținând că există multe îndoieli că Oswald a făcut-o. Nu peste mult timp ni se va spune că „Acum există atât de mule îndoieli cu privire la teoria cu Oswald, încât nimeni nu o mai crede.” Și ultimul pas e să înceapă să o numească „teoria discreditată cu Oswald.”

Creează un balamuc artificial de jur-împrejurul adevărului, după care fac referire la PROPRIUL lor balamuc și ceață, pentru a „dovedi” că nimeni nu mai crede adevărul!

Un motiv pentru care acești falsificatori de diagrame aroganți scapă cu asta, e pentru că prea puțini oameni sunt dispuși să cerceteze și să le descopere minciunile imense.

După cum va fi arătat în capitolele următoare, falsificatorii de diagrame au aiurit complet mințile oamenilor noștri, în domenii întregi din cunoștința umană (cum sunt adevărurile despre rasă), au făcut „patrioți” din cei mai acerbi inamici ai noștri și inamici din patrioții adevărați – pe care i-au etichetat drept „extremiști” și „bigoți,” au umplut mințile tineretului nostru cu atât de multe minciuni și nebunii, încât o mare parte din ei au devenit dependenți de droguri și niște „hippy” antisociali, comuniști și degenerați. Au umplut mințile negrilor cu încredințarea fanatică că negroizii au drepturi nelimitate și în schimb nicio datorie. Au transformat milioane de americani cu o stare materială bună, în dependenți de Rezerva Federală ce își duc existența din ajutorul social. Au otrăvit istoria americană cu suspiciuni cu privire la motivele eroilor noștri, în mod viclean sugerând că aceștia au fost niște profitori plini de „ură.” Au transformat marile virtuți ale datoriei, loialității, muncii și onoarei, în motive de ridiculizare, în special în rândul tinerilor.

Lista cu minciunile pe care aceștia le-au împrăștiat printre noi, ar putea umple restul cărții de față, însă ceea ce am expus mai sus ar trebui să fie îndeajuns pentru a arăta TIPARUL.

De ce au recurs la asemenea extreme pentru a construi o asemenea mașină mincinoasă, după care să bombardeze milioane de oameni cu minciuni colosale?

Ce pot câștiga din izbirea Civilizației Occidentale și a Republicii noastre Americane de stânci?

Cine sunt aceia care vor să ne transforme într-o rasă de maronii, de corcituri comunizate, cu capetele pline de minciuni?

CINE caută să înfăptuiască asemenea lucruri diabolice și cu ce scop?


Thomas

Offline

Board footer

Powered by FluxBB 1.5.10