Forumurile Bucuria lui Satan

„Întunericul e lumină întoarsă pe dos” – Belzebut

You are not logged in. In order to view the entire Forum, please log in.

#1 04-Nov-2017 18:44:30

Loading
Veteran ✸ ✸
Registered: 27-May-2016
Posts: 1,724

Propaganda câmpurilor de exterminare - CAP. 1

Sursă

1. Câmpurile (1)

Oricine a auzit că în timpul celui de-al doilea război mondial autoritățile germane au ucis sistematic multe sute de mii de prizonieri, în special evrei, în câmpurile de concentrare (2). De exemplu, în adresarea sa de închidere de la Tribunalul de la Nurnberg (26 Iulie 1946), procurorul șef britanic Sir Hartley Shawcrossa spus că ”peste 6 milioane” de evrei au fost uciși de germani, și că:

[...] uciderea (a fost) condusă ca o industrie de producție în masă în camerele de gazare și furnalele de la Auschwitz, Dauchau, Treblinka, Buchenwald, Mauthausen, Majdanek și Oranienburg.” (3)

Câteva luni mai devreme – la sfârșitul lui aprilie și începutul lui mai 1945 – o delegație a congresului american formată din 6 senatori și 6 congresmeni au vizitat câmpurile de concentrare germane: Dachau, Buchenwald și Nordhausen. În aceste câmpuri, parlamentarii americani au concluzionat în raportul lor că autoritățile germane au dus ”un program calculat și diabolic de tortură premeditată și exterminare”. Raportul delegației a fost publicat ca un document oficial al senatului din SUA. Ziarele de știri americane au acordat o acoperire proeminentă acestui raport, care a fost, de asemenea, o expunere a procuraturii americane la procesul principal de la Nürnberg. (4).

Cât de valide sunt aceste acuzații? Cum au rezistat trecerii timpului? Înainte să ne concentrăm pe două dintre cele mai importante câmpuri germane din timpul războiului – Buchenwald șo Bergen-Belsen – vom arunca o scurtă privire la sistemul de câmpuri în general, cu un ochi răspunzând la astfel de întrebări similare. Care a fost scopul acestor câmpuri? Cum erau ele administrate?

1.1 Abandonarea declarațiilor de exterminare

Încă de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial în 1945, multe declarații despre ucideri în masă din câmpurile germane din timpul războiului – declarații care erau cândva larg acceptate și sprijinite cu evidențe aparent impresionante – au fost în liniște abandonate. Niciun istoric notoriu nu mai acceptă în prezent, de exemplu, declarațiile făcute de procuratura sovietică la Nurnberg, că unul din câmpurile germane a folosit ”aparate electrice speciale pentru uciderea în masă a condamnaților”. Se pretinde că prizonierii erau uciși acolo într-o ”clădire specială unde podeaua era electrificată printr-o metodă specială” (5). O declarație a procuraturii americane de la Nurnberg discreditată similar este aceea că evreii erau uciși sistematic în câmpul de la Treblinka prin aburirea lor până la moarte. (6)

La Nurnberg, timp de ceva ani după aceea, era declarat serios că mulți deținuți erau gazați sistematic la Dachau, Buchenwald și alte câmpuri de concentrare din Germania. Procurorii Aliați au prezentat la Nurnberg dovezi aparent solide ale acestor gazări. De-a lungul deceniilor trecute, totuși, aproape toate declarațiile de gazări și exterminare în masă ale acestor și altor câmpuri din Germania au fost abandonate în liniște. Niciun istoric notoriu al acestui subiect nu mai sprijină acum ce era cândva pesemne dovedit ca povestea ”câmpurilor de exterminare” din teritoriul vechiului Reich German.

Un oficial al Departamentului de Război din SUA, Stephen F. Pinter, s-a uitat la declarațiile exterminărilor în masă din câmpurile germane. Și-a rezumat descoperirile într-o scrisoare publicată în 1959 (7):

Am fost la Dachau timp de 17 luni după război, drept un avocat al Departamentului de Război al SUA și pot declara că nu a fost nicio cameră de gazare la Dachau. Ceea ce le-a fost arătat vizitatorilor și turiștilor a fost eronat descris ca o cameră de gazare când de fapt era un crematoriu. Nu a existat o cameră de cazare în niciun câmp din Germania. Ni s-a spus că era o cameră de gazare la Auschwitz, dar de vreme ce ea se asta în zona ocupată de ruși, nu ni s-a permis să investigăm, de vreme ce rușii nu ar fi permis asta.

[... adeseori citat este] vechiul mit al propagandei este că milioane de evrei au fost uciși de Național-Socialiști. Din ce am fost capabil să determin în cei 6 ani petrecuți în Germania și Austria, a fost un număr de evrei uciși, dar figura de un milion nu a fost niciodată atinsă. Am intervievat mii de evrei, foști prizonieri ai câmpurilor de concentrare din Germania și Austria, și mă consider pe mine însumi la fel de calificat în acest subiect ca orice alt om.

O demascare autoritară a poveștilor despre gazări a fost realizată în 1960 de Martin Broszat, un oficial (apoi director) al institutului semi-oficial Institute for Contemporary History (Institut für Zeitgeschichte) din Munchen. ”Nici în Dachau, nici în Bergen-Belsen, nici în Buchenwald nu au fost evrei exterminați”, a scris el în scrisoarea Die Zeit, publicată săptămânal în Hamburg. Broszat a recunoscut că nu au existat gazări în masă în niciun câmp din Germania propriu-zisă, și a notat că ”prizonierii care au murit la Dachau sau în alte câmpuri de concentrare din Vechiul Reich (Germania în granițele sale din 1937), au fost toate victimele condițiilor catastrofice de igienă și aprovizionare” (8). Broszat (care a murit în 1989) nu a prezentat nicio evidență pentru declarația sa, nici nu a explicat de ce ”mărturiile” aparent convingătoare și ”dovezile” oficiale pentru gazări în câmpurile din Germania nu mai puteau fi considerate valide.

Istoricul evreu francez Olga Wormser-Migot a concluzionat de asemenea în studiul ei detaliat din 1968 al sistemului de câmpuri de concentrare din Germania că poveștile execuțiilor din camerele de gazare din Germania propriu-zisă și Austria sunt doar mitice (9). O parte a motivului pentru persistența poveștilor ”camerelor de gazare” lipsită de orice bază, a scris ea, este confuzia creată de distincția dintre o cameră de gazare și un crematoriu. Un alt factor, totuși mai basic, este o ”dorință inconștientă” de a menține vie memoria tratamentului malefic al evreilor din timpul războiului. Psihologic, ”camerele de gazare” au devenit ”laitmotivele unei epici eroice a deportării” (10).

Chiar și ”vânătorul de naziști” Simon Wiesenthal a recunoscut (în 1975 și din nou în 1993) că ”nu au existat camere de gazare pe pământ german”. (11)

Povestea holocaustului în aceste zile este aceea că au existat doar 6 câmpuri de ”exterminare”, toate în actuala Polonia. Istoricii proeminenți ai holocaustului declară acum că masele de evrei au fost gazate în doar 6 locuri: Auschwitz (incluzând Birkenau), Majdanek (Lublin), Trebilnka, Sobibor, Chelmno și Belzee. (12)

1.2 Nicio evidență documentată

Autoritățile germane au păstrat înregistrezi surprinzător de detaliate al fiecărui aspect al afacerii câmpurilor (13). Remarcabil, totuși, nu există o evidență contemporană a gazărilor homicidale sau a oricărei politici de exterminare în masă în câmpuri. Nici un singur document german contemporan nu menționează sau face referire la uciderea evreilor în camerele de gazare. Nu există nici o dovadă similară documentată că oricare din camere sau clădiri ar fi fost facilități de executare a gazărilor sau că ele ar fi fost vreodată folosite ca atare.

”Evidențele” care există pentru justificarea exterminării în masă în câmpurile germane din timpul războiului constau complet din ”mărturii” dubioase, fie de la o mână de oficiali germani (precum ”confesiunea” actual discreditată a fostului comandant de la Auschwitz, Rudolf Höß), sau de la un mic număr de foști deținuți. (14)

”Martorii oculari” ai gazărilor sunt rari. Doar un mic număr de persoane au declarat vreodată că au văzut asemenea operații ale camerelor de gazare în funcțiune, iar descrierile lor insuficiente despre gazările homicidale sunt în mod tipic superficiale, vagi și contradictorii. Așa cum au recunoscut un număr de istorici, asemenea mărturie nu mai este foarte credibilă. Istoricul holocaustului Gitta Sereny a avertizat că puține din mărturiile familiare ale ”martorilor oculari” nu sunt mai mult decât povești din auzite și lipsite de bază. Unele dintre cele mai bine-cunoscute ”memorii” are gazărilor, se plânge ea, sunt ”parțial sau complet false, precum cartea ”Treblinka” a lui Jean-François Steiner sau ” For Those I Loved” a lui Martin Gray”. (15)

În mod similar, directorul de arhive al centrului Yad Vashem Holocaust din Israel a confirmat că peste 10.000 din cele 20.000 de ”mărturii” ale ”supraviețuitorilor” evrei sunt ”nedemne de încredere”. Mulți supraviețuitori, vrând să fie ”parte a istoriei”, aparent și-au lăsat imaginația să fugă cu ei, a spus directorul Shmuel Krakowskiîn 1986 (16)

1.3 Dezvoltarea din timpul războiului a sistemului de lagăre

La izbucnirea războiului în 1939, au existat 6 câmpuri de concentrare relativ restrânse (Konzentrationslager) în Germania (incluzând Austria). Incluzând ”câmpurile satelit” subordonate, au ținut un total de 21.400 deținuți. (17)

Întrucât cererea Germaniei pentru forță de muncă în industriile legate de război a crescut, și a devenit evident că războiul nu se va încheia rapid, atenția s-a întors spre deținuții din lagăre ca o sursă importantă de mână de lucru. În consecință, sistemul de lagăre a fost plasat sub controlul unui ”Birou SS economic-administrativ central” (SS Wirtschafts-Verwaltungshauptamt) sau WVHA, condus de Oswald Pohl, un fost ofițer naval. Cu sediul în Oranienburg, la nord de Berlin, agenția a fost creată la începutul anului 1942 ”pentru a folosi munca prizonierilor la o scară largă” (18)

Până în 1942, evreii nu erau ținuți în lagăre de concentrare în numere mari (o excepție notabilă a fost ”custodia protectivă” a multor evrei la izbucnirea violenței infamei ”nopți de cristal” din noiembrie 1938. După câteva zile sau săptămâni, aceșți deținuți au fost eliberați). În ianuarie 1942, șeful SS Heinrich Himmler a explicat că lagărele de concentrare vor avea de acum de ”înfruntat sarcinile economice” și a ordonat ca lagărele să fie prin urmare pregătite pentru recepția a 100.000 de evrei și până la 50.000 de evreice în timpul următoarelor săptămâni. (19).

Administratorul sistemului de lagăre Pohl a confirmat noua politică într-un raport din aprilie 1942 către Himmler (20):

Războiul a adus o schimbare în structura câmpurilor de concentrare și și-a schimbat funcția cu privire la forța de muncă a prizonierilor. Ținerea prizonierilor pe motive de securitate, educație și prevenire nu mai este de mult considerația principală.

Mobilizarea resurselor pentru forța de muncă a prizonierilor pentru sarcini legate de război (creșterea producției de armament) și, mai târziu, pentru munca de reconstrucție din vremurile de pace, devine din ce în ce mai importantă. În consecință, măsurile sunt acum necesare pentru a transforma treptat câmpurile de concentrare din rolul lor politic unilateral inițial într-o organizație potrivită pentru sarcini economice.

În atașamentul său pentru comandanții de câmp (și alții), Pohl a scris:

Comandantul câmpului este singurul responsabil pentru selectarea personalului pentru forță de muncă. Ocuparea forței de muncă trebuie să fie exhaustivă, în sensul deplin al cuvântului, și concepută pentru cel mai înalt nivel de eficiență. (Leistung)”

Drept rezultat, atât numărul de lagăre cât și numărul de deținuți a crescut dramatic în timpul anilor de război rămași. Lagărele au devenit centre enorme de forță de muncă unde deținuții erau angajați în producția esențială războiului, nu doar în industria de muncă SS ci și în multe firme private germane. În acord cu noua politică, mulți evrei au fost deturnați în câmpuri, așa cum Pohl în mod eufemistic a pus într-o comunicație din septembrie 1942 către Himmler:

Evreii angajabili care migrează (aici este, care sunt deportați) în est își vor întrerupe călătoria pentru a munci în industria legată de război. ” (21)

Numărul de internați (evrei și non-evrei) în sistemul WVHA de câmpuri a crescut constant: 110.000 în septembrie 1942, peste 154.000 în martie 1943, vreo 200.000 în mai-iunie 1943 și aproape 225.000 în August 1943. (22). În aprilie 1944, sistemul WVHA a crescut la 20 de câmpuri de concentrare (KL) pe deplin dezvoltate și 165 de câmpuri de muncă sateliți. (23)

Într-un discurs din 1944 pentru comandanții militari, Himmler a raportat cu ceva satisfacție despre productivitatea câmpurilor enorme de muncă (24)

În acest an al războiului, 40 de milioane de ore de muncă sunt dedicate acum producției de război în fiecare lună în câmpurile de concentrare. Majoritatea, sau până la 9 zecimi, din deținuții din lagăre sunt non-germani și criminali. Ei produc o treime din planurile de luptă germane. O treime din butoaiele de pușcă sunt acum produse acolo cu doar un german conducător pentru fiecare 90 de deținuți. Nenumărate alte lucruri sunt fabricate, de la cele mai fine instrumente optice către muniție și cantități enorme de mortare pistoale cu flacoane de 3,7 inch. În plus, acești muncitori construiesc mari fabrici subterane.

La mijlocul lui august 1944, sistemul WVHA de lagăre ținea 524.000 de oameni (25). În ianuarie 1945, figura a crescut la 714.000. Numărul actual de deținuți s-ar putea să fi fost substanțial mai mare, întrucât multe zeci de mii oameni – mulți dinte ei erau evrei – erau în grabă aduși la câmpuri în timpul ultimelor luni haotice de război. (26).

La cât de vaste erau, rețeaua de câmpuri de concentrare nu includea ghetourile sau câmpurile aflate sub controlul Liderilor Politici și SS superiori, unde cei mai mulți evrei erau ținuți. În plus pentru evreii din lagărele de concentrare precum Auschwitz-Birkenau, Lublin (Majdanek) și Bergen-Belsen, multe sute de mii de evrei erau ținuți în numeroase câmpuri speciale de muncă și câmpuri ale firmelor, în special în Polonia și teritoriile ocupate de sovietici. (27).

1.4 Măsuri pentru a reduce decesele

Așa cum am sugerat deja, este declarat larg că lagărele de muncă germane din timpul războiului au fost au fost organizate sistematic pentru a ucide cât mai mulți prizonieri cu putință. Masele de prizonieri morți și pe moarte din lagărele eliberate de forțele Aliate în timpul ultimelor săptămâni de război în Europa păreau să confirme această perspectivă. În timp ce numere mari de prizonieri au pierit în câmpuri, în principal datorită tifosului sau altor cauze, asemenea decese nu au fost datorate vreunui program sau politici. Din contra, autoritățile germane au întreprins măsuri extensive pentru  salva viața deținuților din câmpurile de concentrare.

Șeful SS Himmler a răspuns la rapoarte de decese la scară largă în lagăre cu o scrisoare urgentă, pe 16 decembrie 1942, către administratorul sistemului de câmpuri, Pohl:

Obligatoriu trebuie făcute eforturi pentru a reduce rata de decese în câmpurile de concentrare prin îmbunătățirea nutriției și, oricând este posibil și necesar, condițiile de muncă. Comandanții câmpurilor vor fi personal răspunzători pentru asta. ” (28)

Luând asta la cunoștință, ofițerul SS Richard Glücks, șeful agenției WVHA care superviza câmpurile, a trimis o directivă secretă pe 28 decembrie 1942 către fiecare câmp de concentrare, inclusiv Buchenwald, Auschwitz și Majdanek (Lublin). A notat cu alarmă că peste jumătate din cei sosiți recent la câmpuri – 70.000 din 136.000 – au murit. ”Cu o rată de decese atât de lungă”, a adăugat Glücks, ”numărul de prizonieri nu poate fi niciodată adus la nivelul ordonat de Reichsführer SS (Himmler).” (29)

Glücks a ordonat asta:

(...) medicii din câmp trebuie să folosească toate metodele pe care le au la dispoziție pentru a reduce semnificativ rata de decese din diverse câmpuri. (...) Mai mult decât au avut în trecut, doctorii din lagăr trebuie să supervizeze nutriția prizonierilor și, în cooperare cu administrația, să depună recomandări de îmbunătățire către comandanții câmpurilor. (...) Doctorii din câmpuri trebuie să vadă dacă condițiile de muncă din diverse locuri sunt îmbunătățite cât de mult posibil.

Directiva secretă a concluzionat:

Reichsführer SS a ordonat că ratele de deces trebuie reduse.”

Glücks a continuat prin informarea comandanților lagărului de concentrare în ianuarie 1943:

Așa cum am punctat deja, trebuie folosită fiecare metodă pentru a rata de deces în lagăr. ” (30)

Într-un ordin secret dat pe 26 octombrie 1943 către comandanții lagărelor majore, inclusiv Buchenwald, Auschwitz și Lublin (Majdanek), Pohl a stabilit măsuri specifice pentru a asigura sănătatea și productivitatea deținuților (31). Fiecare comandant, a scris el, trebuia să vadă personal dacă această directivă a fost adusă în atenția administratorului său e câmp și a medicului șef al câmpului, care trebuia să confirme recepționarea cu semnătura lor. O copie a ordinului a fost trimisă lui Himmler.

Directiva lui Pohl a început prin sublinierea importanței lagărelor în efortul de război:

Datorită muncii noastre din ultimii 2 ani, câmpurile de concentrare reprezintă acum un factor decisiv de o importanță militară în producția armamentului. Din nimic am construit producții de armament fără egal.

În primii ani, datorită scopului de reabilitare educațională care s-a prelevat la timpul lui, nu era important dacă deținuții practicau muncă productivă. Acum, totuși, productivitatea forței de muncă a prizonierilor este importantă, și toate măsurile luate de comandanți, administratori și medici trebuie să fie îndreptate peste toate spre menținerea sănătății și productivității prizonierilor.

(...) În această privire, următoarele sunt necesare:

1. Nutriție adecvată și potrivită pentru muncă.

2. Îmbrăcăminte adecvată

3. Folosirea oricărui mijloc natural de a menține o bună sănătate

4. Evitarea exercitărilor inutile în afară de cazul în care sunt cerute pentru a menține productivitatea.”

Pohl a continuat să citeze măsurile specifice pentru îmbunătățirea sănătății și a bunăstării deținuților:

Prânzul de la jumătatea zilei trebuie sa conțină 1,25 - 1,5 litri - nu supa subțire, ci mese groase si substanțiale.

Trebuie încurajată recepționarea de colete suplimentare de mâncare.

Timpul meselor și digestia necesită odihnă. Din acest motiv, trebuie să existe perioade suficient de mari de odihnă în orele de masă, nu marșuri inutile. Mâncarea trebuie adusă la oameni, nu oamenii la mâncare.

În plus pentru mâncarea caldă, îmbrăcămintea este necesară pentru a menține corpul cald și să-l protejeze de frig. Asta este important în special pentru prizonierii care lucrează afară.

Trebuie luată grija pentru a asigura o perioadă de somn netulburată în timpul nopții de cel puțin 7 spre 8 ore.

Apelurile ar trebui să fie cât mai scurte posibil."

Pohl de asemenea a specificat că prizonierii bolnavi trebuiau să primească o dietă specială care să-i ajute să-și restabilească sănătatea, și că munca calitativă și sugestiile folositoare date de deținuți trebuiau să fie recompensate cu bonusuri.

În timp ce asemenea măsuri nu au fost întotdeauna implementate prin în ordine, aceste directive de nivel înalt nu au eșuat în a avea impact.

Pohl i-a raportat lui Himmler in septembrie 1943 că rata lunară de decese din câmpuri a scăzut până la vreo 10% în vara din 1942 și a scăzut până la vreo 2% în August 1943. ”Reducerea ratei de deces”, a continuat el, ”este în mod primar datorită faptului că măsurile de igienă care au fost de mult cerute au fost acum inițiate, cel puțin la o scară mai mare.” Himmler i-a mulțumit lui Pohl pentru munca sa și și-a exprimat convingerea că situația se poate îmbunătăți mai departe de vreme ce canalizarea mai bună și facilitățile sanitare au fost instalate. (32).

Referințe.
[1] Chapter 2. and 3. of this article were reprinted from: The Journal of Historical Review, 7(4) (1986), pp. 405-418, and 15(3) (1995), pp. 23-30, respectively (online: ihr.org/jhr/v07/v07p405_Weber.html and .../v15 /v15n3p23_Weber.html).
[2] Thus, American journalist and historian William Shirer wrote in his influential best-selling account, The Rise and Fall of the Third Reich: "All the thirty odd principle Nazi concentration camps were death camps and millions of tortured, starved inmates perished in them." (In the 1962 Crest paperback edition, p. 1259. In some other editions, this is p. 967.)
[3] International Military Tribunal, Trial of the Major War Criminals Before the International Military Tribunal (henceforth IMT "blue series"), 42 vols., Nuremberg 1947-1949; here: vol. 19, p. 434.
[4] Nuremberg document 159-L, ibid. vol. 37, pp. 605-629; Congressional Record - Senate, May 15, 1945, pp. 4576-4582; "Congressional Atrocity Report Stresses Calculated Killings" (AP dispatch), Washington (DC) Evening Star, May 15, 1945, front page.
[5] IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 7, pp. 576-77. Although he named Belsen as the camp were these electrocutions were supposedly being carried out, he may have meant to refer to Belzec.
[6] Nuremberg document PS-3311. ibid., vol. 32, pp. 153-58.
[7] Letter by Pinter in the Catholic weekly Our Sunday Visitor, June 14, 1959, p. 15. See also Theodore J. O'Keefe, "The Liberation of the Camps: Facts vs. Lies", The Journal of Historical Review (JHR), 15(4) (1995), pp. 18-23 (online: ihr.org/jhr/v15/v15n4p18_Okeefe.html).
Mark Weber: 'Extermination' Camp Propaganda Myths http://vho.org/GB/Books/dth/fndWeber.html
21 of 27 2.10.2015. 2:07
[8] M. Broszat, "Keine Vergasung in Dachau", Die Zeit (Hamburg), August 19, 1960, p. 16. (US edition: August 26, 1960, p. 14). Facsimile reprint, with translation, in "No Gassing in Dachau", JHR, 13(3) (1993), p. 12. The Institut für Zeitgeschichte is funded by the German federal government and the Bavarian state government.
[9] O. Wormser-Migot, Le Système concentrationnaire nazi, Presses Universitaires de France, Paris 1968, p. 11; see also pp. 12, 541-544.
[10] Ibid.; quoted in Germaine Tillion, Ravensbrück, Anchor, Garden City, N.Y., 1975, pp. 218-219.
[11] Letters by Wiesenthal in Books & Bookmen (London), April 1975, p. 5, and in Stars and Stripes (European edition), Jan. 24, 1993, p. 14. Facsimile of Wiesenthal's Stars and Stripes letter is in JHR, 13(3) (1993), p. 10. See also M. Weber, "Simon Wiesenthal: Fraudulent 'Nazi Hunter'", JHR, 15(4) (1995), pp. 8-16 (online: ihr.org/jhr/v15/v15n4p8_Weber.html).
[12] Raul Hilberg, The Destruction of the European Jews, 3 vols., Holmes & Meier, New York 1985, p. 1219. Note also Uwe Adam, "The Gas Chambers", in François Furet (ed.), Unanswered Questions, Schocken, New York 1989, pp. 142-154; "Gas Chambers", Israel Gutman (ed.), Encyclopedia of the Holocaust, Macmillan, New York 1990, p. 541.
[13] Jean-Claude Pressac, Auschwitz: Technique and Operation of the Gas Chambers, B. Klarsfeld Foundation, New York 1989. See also S. Crowell, "Wartime Germany's Anti-Gas Air Raid Shelters: A Refutation of Pressac's 'Criminal Traces'", JHR, 18(4) (1999), pp. 7-30; M. Weber, "High Frequency Delousing Facilities at Auschwitz", JHR, 18(3) (1999), pp. 4-12. There are extensive documents confirming, for example, purchase and installation of crematory ovens and (non-homicidal) delousing gas chambers, often down to the last Pfennig. See, for example, IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 7, pp. 584-585.
[14] On the Höß evidence, see Robert Faurisson, "How the British Obtained the Confessions of Rudolf Höss", JHR 7(4) (1986), pp. 389-403.
[15] "The men who whitewash Hitler", New Statesman (London), Nov. 2, 1979, pp. 672-673.
[16] The Jerusalem Post (Israel), August 17, 1986, p. 1.
[17] Pohl report to Himmler, April 30, 1942. Document R-129. IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 38, p. 363; R. Hilberg, op. cit. (note 12), p. 870.
[18] Nuremberg document NO-542. Quoted in Léon Poliakov, Harvest of Hate, Holocaust Library, New York 1979, p. 72; R. Hilberg, op. cit. (note 12), p. 867.
[19] Himmler to Glücks, Jan. 25, 1942. Nuremberg document NO-500. Trials of War Criminals Before the Nuernberg Military Tribunals, Washington, DC, 1949-1953 (henceforth NMT "green series"), volume 5, p. 365; R. Hilberg, op. cit. (note 12), p. 917. Only a fraction of this number of Jews was actually sent "during the next few weeks". Gerald Reitlinger, The Final Solution, 2nd ed., Sphere Books, London 1971, p. 107.
[20] Pohl report, April 30, 1942. Document R-129. IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 38, pp. 362-367.
[21] Pohl to Himmler, Sept. 16. 1942. R. Hilberg, op. cit. (note 12), p. 917.
[22] Pohl report to Himmler, Sept. 30, 1943. Document 1469-PS. NMT "green series", op. cit. (note 19), vol. 5, pp. 381f.
[23] Pohl to Himmler, April 5, 1944. Nuremberg document NO-20a. NMT "green series", op. cit. (note 19), vol. 5, p. 383; R. Hilberg, op. cit. (note 12), pp. 870-871; Danuta Czech (ed.), Auschwitz Chronicle: 1939-1945, I.B. Tauris, London/New York 1990, p. 605.
[24] B. Smith, A. Peterson (eds.), Heinrich Himmler: Geheimreden, Propyläen, Frankfurt 1974, p. 199. (June 21, 1944).
Mark Weber: 'Extermination' Camp Propaganda Myths http://vho.org/GB/Books/dth/fndWeber.html
22 of 27 2.10.2015. 2:07
[25] WVHA report (W. Burger), Aug. 15, 1944. NO-1990. NMT "green series", op. cit. (note 19), vol. 5, pp. 388-89. An additional 612,000 were reportedly in the process of being added to the camp system.
[26] Yehuda Bauer, in Brewster S. Chamberlin, Marcia Feldman (eds.), The Liberation of the Nazi Concentration Camps 1945, US Holocaust Memorial Council, Washington, DC, 1987, p. 91; however, Oswald Pohl estimated that at the end of 1944 there were no more than 700,000 people in the WVHA camps. See Pohl's written statement of June 1, 1948. Deutsche Hochschullehrer Zeitung (Tübingen), Nr. 1/2, 1963, pp. 24-25, p. 24.
[27] R. Hilberg, op. cit. (note 12), pp. 524-25, 531-32. By 1943, there were some 700,000 Jews in camps in German-occupied Poland alone. Source: Die Welt (Bonn/Berlin), Jan. 9, 1986 (or 1985?). Translation in The German Tribune (Hamburg), Jan. 19, 1986, p. 5; Also, according to a December 1943 report by the Generalgouvernement (Poland) main labor office, there were about 1.4 million "Jewish workers" in the German-ruled GG of Poland. Source: Albert Speer, Der Sklavenstaat, DVA, Stuttgart 1981, p. 398.
[28] Facsimile reprint in Obozy hitlerowskie na ziemiach polskich 1939-1945. Panstwowe Wydawnictwo Naukowe, Warsaw 1979, pp. 135-136.
[29] A. de Cocatrix, Die Zahl der Opfer der nationalsozialistischen Verfolgung, International Tracing Service/ICRC, Arolsen 1977, pp. 4-5; Document PS-2171, Annex 2. Nazi Conspiracy and Aggression, Washington, DC, 1946-1948 (henceforth NC&A "red series"), vol. 4, pp. 833-834; D. Czech (ed.), op. cit. (note 23), p. 291. This directive was quoted, as document E-168, at the main Nuremberg trial by SS defense attorney Dr. Horst Pelckmann on August 7, 1946: IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 20, pp. 434-435. It was also cited by Pelckmann on August 26, 1946: ibid., vol. 21, p. 605.
[30] Document NO-1523. NMT "green series", op. cit. (note 19), vol. 5, pp. 372-373.
[31] Pohl order to camp commandants, Oct. 26, 1943. Bundesarchiv (Koblenz), Bestand SS-Wirtschafts-Verwaltungshauptamt. Signatur NS 3/386. Sammlung von Verwaltungsanordnungen, insbes. KL; Quoted at length in Deutsche National-Zeitung (Munich), August 12, 1977, pp. 1, 7. Cited in D. Czech (ed.), op. cit. (note 23), pp. 514-515.
[32] Pohl to Himmler, Sept. 30, 1943 (and Himmler response). Document 1469-PS. NMT "green series", op. cit. (note 19), vol. 5, pp. 379-382.

Last edited by Loading (06-Nov-2017 16:50:05)


नहि ज्ञानेन सदृशं

Offline

Board footer

Powered by FluxBB 1.5.10