Forumurile Bucuria lui Satan

„Întunericul e lumină întoarsă pe dos” – Belzebut

You are not logged in. In order to view the entire Forum, please log in.

#1 10-Nov-2017 21:01:39

Loading
Războinic ✸
Registered: 27-May-2016
Posts: 1,660

Propaganda câmpurilor de exterminare - CAP. 3

CAPITOLUL 1
CAPITOLUL 2
Sursă

3. Câmpul de la Bergen-Belsen – Povestea suprimată

În urmă cu 50 de ani, pe 15 aprilie 1945, trupele britanice au eliberat câmpul de concentrare de la Bergen-Belsen. Aniversarea a fost amintită larg în ceremonii oficiale și și în articole de ziar care, după cum arată următorul eseu, distorsionează adevărata istorie a lagărului. Predominant datorită circumstanțelor eliberării acestuia, câmpul de concentrare relativ neimportant de la Bergen-Belsen a devenit, împreună cu Dachau și Buchenwald, un simbol internațional al barbarismului german.

Trupele britanice care au eliberat câmpul de la Bergen-Belsen 3 săptămâni după finalul războiului au fost șocate și dezgustate de numărul mare de corpuri neîngropate și deținuții pe moarte găsiți aici. Fotografii și filmări oribile ale corpurilor descărnate și deținuților mortal de bolnavi au circulat rapid în jurul globului. În câteva săptămâni ziarul ocupației militare britanice a proclamat:

Povestea celei mai mari expoziții de ”inumanitate a omului către om” care a fost lagărul de concentrare de la Bergen-Belsen este cunoscută de-a lungul lumii. ” (75)

Imagini scârboase, înregistrate de fotografii Aliaților la Belsen la mijlocul lui aprilie 1945 și reproduse larg de atunci, au contribuit major la reputația câmpului de cel mai notoriu centru de exterminare. De fapt, decedații de la Bergen-Belsen au fost, peste toate, victimele nefericite ale războiului și al tumultului său, nu victimele unei politici deliberate. Poate fi argumentat chiar și că ei au fost mai mult victimele Aliaților decât a măsurilor germane.

Câmpul de la Bergen-Belsen era localizat aproape de Hannover în nord-vestul Germaniei pe locul unui fost câmp militar pentru prizonieri răniți de război. În 1943, a fost stabilit ca un câmp de internare (Aufenthaltslager) pentru evrei europeni care trebuiau să fie schimbați pentru locuitori germani ținuți de Aliați.

Peste 9000 de evrei cu acte de cetățenie sau pașapoarte din țările latine americane, cu vise de intrate pentru Palestina, sau alte documente făcându-i eligibili pentru emigrare, au ajuns la sfârșitul lui 1943 și 1944 din Polonia, Franța, Olanda și alte părți ale Europei. În timpul ultimelor luni de război, câteva grupuri cu acești ”evrei de schimb” au fost transportate din Europa ocupată de puterile Axei. Autoritățile germane au transferat câteva sute către Elveția neutră, și cel puțin un grup de 222 de evrei deținuți a fost transferat de la Belsen (prin Turcia neutră) către Palestina controlată de Britanici. (76)

Până la sfârșitul lui 1944 condițiile erau în general mai bune decât în alte câmpuri de concentrare. Marika Frank Abrams, o evreică din Ungaria, a fost transferată de la Auschwitz în 1944. Ani mai târziu ea și-a povestit sosirea la Belsen:

”(...) Ni s-a dat fiecăruia două pături și o farfurie. Aici exista apă curentă și latrine. Ni s-a dat mâncare comestibilă și nu trebuia să stăm cu orele ca fim numărați. Condițiile erau atât de superioare celor de la Auschwitz, încât am simțit că eram practic într-un sanatoriu. ” (77)

Deținuții în mod normal primeau trei mese pe zi. Cafeaua și pâinea erau servite dimineața și seara, cu brânză și cârnați disponibili. Masa principală de la după-amiază consta într-un litru de tocană vegetală. Familiile trăiau împreună. În caz contrar, bărbații și femeile erau cazați în barăci diferite (78). De asemenea și copii erau ținuți aici. Erau vreo 500 de copii evrei în "Câmpul de femei nr. 1" de la Belsen, secțiunea unde au ajuns forțele britanice (79).

În timpul ultimelor luni de război, zeci de mii de evrei au fost evacuați către Belsen de la Auschwitz și alte câmpuri estice amenințate de avansarea sovieticilor. Belsen a devenit sever supra-aglomerat întrucât numărul de deținuți a crescut de la 15.000 în decembrie 1944 la 42.000 la începutul lui martie 1945, și peste 50.000 o lună mai târziu. (80)

Mulți dintre acești prizonieri evrei au ales să fie evacuați spre vest cu răpitorii lor germani decât să rămână în lagărele estice și să aștepte eliberarea de către forțele sovietice. (81)

Atât de catastrofice au devenit condițiile în timpul ultimelor luni de război încât aprox. o treime din prizonierii evacuați către Belsen în februarie și martie 1945 au pierit în timpul călătoriei și au ajuns morți la câmp. (82)

Întrucât ordinea s-a prăbușit de-a lungul Europei în timpul acestor luni finale haotice de război, livrările regulate de mâncare și echipament medical către câmp au fost oprite. Au fost trimise camioane de transport pentru a lua orice pachete de pâine, cartofi și napi care erau valabile în orașele din apropiere. (83)

Test BBCode

3.1 Epidemia

Boala era ținută sub control prin dezinfectarea regulată a celor nou-sosiți. Dar la începutul lui februarie 1945 a fost admit un mare transport de evrei maghiari în timp ce facilitatea de dezinfecție era defectă. Drept rezultat, tifosul s-a răspândit dincolo de control (84). Această boală a fost cel mai mare criminal, dar febra tifoidă și dizenteria a răpus de asemenea multe vieți. Agravarea situației a fost o politică din timpul ultimelor luni de război de transferare a deținuților deja bolnavi din alte câmpuri către Belsen care a fost apoi declarat ca un lagăr conceput pentru bolnavi și oameni în convalescență (Krankenlager). Femeile bolnave din Auschwitz, de exemplu, au fost transferare în Belsen în 3 grupuri în noiembrie-decembrie 1944. (85)

Comandantul Josef Kramer a băgat lagărul în carantină într-un efort de a salva vieți, dar sediul SS al administrației câmpului din Berlin a insistat ca Belsen să fie ținut deschis pentru a primi și mai mulți evacuați evrei din est. Rata de decese a crescut în scurt timp la 400 pe zi. (86)

Când șeful SS Heinrich Himmler a aflat despre izbucnirea tifosului la Bergen-Belsen, a emis imediat un ordin către toți oficialii apropiați cerând:

”(...) toate metodele medicale de a combate epidemia ar trebui luate (...) Nu există niciun motiv să ne zgârcim fie cu doctorii sau cu pachetele medicale.

Totuși, căderea ordinii care s-a desfășurat și în Germania în acest timp a făcut imposibilă implementarea acestei comenzi. (87)

3.2 ”Belsen cel groaznic”

Violette Fintz, o evreică care a fost deportată din insula Rodos către Auschwitz la mijlocul lui 1944, și apoi la Dachau și, în final, la începutul lui 1945 la Belsen, a comparat mai târziu condițiile din diferite lagăre. (88)

Belsen a fost suportabil la început și aveam culcușuri unde să dormim și o mică rație de supă și pâine. Dar de vreme ce câmpul devenea tot mai aglomerat, grupului nostru și multor altora ni s-a dat o baracă unde să stăm în număr de peste 700 fără pături și fără mâncare sau altceva. A fost o scenă compătimitoare întrucât câmpul a fost atacat de păduchi și cei mai mulți oameni au avut tifos și holeră (...) Mulți oameni vorbesc despre Auschwitz – a fost un lagăr oribil. Dar Belsen, niciun cuvânt nu-l poate descrie (...) Din experiența și suferința mea, Belsen a fost cel mai groaznic.

Cel mai faimos deținut de la Belsen a fost fără îndoială Anne Frank, care a fost evacuată din Auschwitz la sfârșitul lui octombrie 1944. Ea a murit de tifos în martie 1945, cu 3 sau 4 săptămâni înainte de eliberare.

3.3 Kramer raportează ”o catastrofă”

Într-o scrisoare din 1 martie 1944 către Gruppenführer (General) Richard Glücks, conducătorul agenției SS de administrare a câmpurilor, comandantul Kramer i-a raportat în detaliu situația catastrofică de la Bergen-Belsen și a pledat pentru ajutor (89)

Dacă aș fi avut suficientă acomodare pentru somn la dispoziție, acomodarea deținuților care au ajuns deja și a celor care urmează să ajungă ar părea mai posibilă. În plus la această întrebare, a început o febră și o epidemie de tifos care crește în fiecare zi. Rata zilnică de deces, care era încă în zona de 60-70 la începutul lui februarie, a ajuns între timp la o medie zilnică de 250-300 și va crește mai departe și va crește în continuare din cauza condițiilor actuale.

Coletele. Când am preluat câmpul, coletele din iarnă pentru 1500 de deținuți au fost concepute pentru (...), unele au fost primite, dar cea mai parte nu a fost încă livrată. Acest eșec a fost datorită nu doar dificultăților de transport, ci de asemenea din cauza faptului că practic nimic nu este valabil în această zonă și toate trebuie aduse dinafara zonei. (...)

Pentru ultimele 4 zile nu a existat nicio livrare (de mâncare) din Hannover din cauza comunicațiilor întrerupte și voi fi forțat, dacă această stare de lucruri se prevalează până la sfârșitul săptămânii, să aduc pâine de asemenea cu camionul din Hannover. Camioanele alocate unității locale nu sunt în nicio măsură adecvate pentru această treabă și sunt obligat să cer încă cel puțin 3 sau 4 camioane și 5 sau 6 remorci. Când am avut odată aici mijloace de remorcare am putut trimite remorci în zonele din jur (...) Întrebarea coletelor trebuie, fără eșec, să fie clarificată în următoarele zile. Îți cer ție, Gruppenführer, o alocare a unui transport (...)

Starea de sănătate. Incidența bolii aici este foarte ridicată aici față de numărul de deținuți. Când m-ai intervievat pe 1 decembrie 1944, la Oranienburg, mi-ai spus că Bergen-Belsen trebuia să servească ca un câmp de bolnavi pentru toate câmpurile de concentrare din nordul Germaniei. Numărul de bolnavi a crescut major, particular prin transportul de deținuți care au ajuns din est în timpurile recente – aceste transporturi au durat 8 spre 14 zile în camioane deschise. (...)

Lupta împotriva febrei este extrem de dificilă datorită lipsei de mijloace de dezinfecție. Datorită utilizării constante, mașinăria de deparazitare cu aer cald este acum într-o stare de funcțiune proastă și uneori se strică timp de câteva zile. (...)

O catastrofă are loc și nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea (...) Gruppenführer, te pot asigura că din acest moment, totul va fi făcut pentru a depăși criza existentă (...)

Acum îți cer asistența care îți stă în putere. În plus pentru punctele menționate mai sus, am nevoie aici, înainte de toate, facilități de acomodare, paturi, pături, ustensile de mâncat – totul pentru aproximativ 20.000 de internați (...) Implor pentru ajutorul tău în depășirea acestei situații. (...)

Test BBCode

Sub asemenea condiții oribile, Kramer a făcut tot ce i-a stat în putere pentru a reduce suferința și să prevină decesul printre deținuți, apelând chiar și la armata germană care era puternic presată – ”Nu știu ce altceva să mai fac” – le-a spus el ofițerilor de rang înalt ai armatei.

Am ajuns la limită. Masele de oameni sunt pe moarte. Alimentarea cu apă potabilă a căzut. O încărcătură de alimente a fost distrusă de către avioanele de război (Aliate) cu altitudine redusă. Ceva trebuie făcut imediat. ” (90)

Lucrând împreună atât cu comandantul Kramer cât și cu șeful reprezentativei de deținuți Kuestermeier, Colonelul Hanns Schmidt, au răspuns prin aranjarea unui departament voluntar de pompieri locali pentru a furniza apă. El de asemenea a văzut că pachetele de mâncare erau aduse la câmp cu vagoane abandonate, Schmidt a spus mai târziu despre Kramer:

”(...) nu a înfățișat deloc vreun tip criminal. El s-a comportat precum un om mai degrabă onorabil. Nici nu m-a lovit ca cineva care are conștiința vinovată. El a lucrat cu dedicare pentru a îmbunătăți condițiile la câmp. De exemplu, el a răsturnat vehiculele trase de cai pentru a aduce alimente la câmp de la vagoanele care au fost împușcate.” (90)

”Am fost împotmolit”, le-a explicat Kramer mai târziu scepticilor interogatori militari britanici (91):

Lagărul nu era chiar ineficient înainte ca voi (forțele britanice și americane) să treceți Rinul. Exista apă curentă, mese regulate de un fel – trebuia să accept ce alimente mi se dădeau pentru câmp și să le distribui în cel mai bun mod în care am putut. Dar apoi brusc au început să-mi trimită trenuri cu noi prizonieri din toată zona Germaniei. A fost imposibil să cooperez cu ei. Am apelat pentru mai mult personal. Mi s-a spus că asta era imposibil. A trebuit să continui cu ce aveam.

Apoi ca o ultimă lovitură, Aliații au bombardat instalația electrică care ne asigura apa. Încărcăturilor de alimente le-a fost imposibil să ajungă la cât din cauza luptătorilor Aliați. Apoi lucrurile au început să scape de sub control. În timpul ultimelor 6 săptămâni am fost lipsit de ajutor. Nu am avut suficient personal nici măcar să îngrop corpurile, măcar să separ bolnavii (...) Am încercat să aduc mâncare și echipament medical pentru prizonieri și am eșuat. Eram împotmolit. Poate că am fost discreditat, dar mi-am făcut doar meseria.

Conștiința curată a lui Kramer este de asemenea sugerată de faptul că el nu a făcut niciun efort ca să-și salveze propria viață prin fugă, ci în loc de asta a așteptat calm aproprierea forțelor britanice, având o încredere naivă că va avea parte de un tratament decent. Mai târziu el a declarat:

Când lagărul de la Belsen a fost cucerit de Aliați, am fost satisfăcut că am făcut tot posibilul să remediez condițiile de la câmp. ”(92)

3.4 Transferul negociat

Întrucât forțele britanice se apropiau de Bergen-Belsen, autoritățile germane au căutat să predea câmpul britanicilor astfel încât să nu devină o zonă de război. După ceva negocieri, A fost transferat amiabil, cu înțelegerea că ”atât trupele germane cât și cele britanice vor face orice efort pentru a evita lupta în zonă”. (93)

O referință revelatoare a circumstanțelor sub care trupele britanice au prelat controlul a apărut într-un document emis în 1945 de Journal of the American Medical Association (94):

Prin negocieri între ofițerii britanici și germani, trupele britanice au preluat de la SS și Wehrmacht, sarcina de a păzi vastul lagăr de concentrare de la Belsen, a câteva mile nord-vest de Celle, care conținea 60.000 de prizonieri, mulți dintre ei politici. S-a realizat asta deoarece tifosul era alarmant la câmp și este vital ca niciun prizonier să nu fie eliberat până când infecția nu este verificată. Britanicii care au avansat au fost de acord să se abțină de la bombardarea zonei în care se afla lagărul, iar germanii au fost de acord să lase în spate o gardă armată căreia să i se permită să se întoarcă la propriile linii la o săptămână după sosirea britanicilor.

Povestea negocierilor este curioasă. Doi ofițeri germani s-au prezentat înaintea avanposturilor britanice și au explicat că existau 9000 de deținuți bolnavi și că toate facilitățile de salubritate au căzut. Ei au propus ca britanicii să ocupe câmpul imediat, întrucât responsabilitatea în interesul sănătății era internațională. În schimbul întârzierii cauzate de armistițiu, germanii s-au oferit să predea intacte podurile de peste râul Aller. După scurte considerații, ofițerul britanic senior a respins propunerile germane, spunând că era necesar ca britanicii să ocupe o zonă de 10 km în jurul lagărului pentru a se asigura că-și mențin trupele și liniile de comunicație departe de boală. În cele din urmă, britanicii au preluat lagărul.

3.5 Maltratarea brutală

Pe 15 aprilie 1945, comandanții de la Belsen au predat câmpul trupelor britanice, care instantaneu au început să brutalizeze personalul SS de la câmp. Germanii au fost bătuți cu tunuri de pușcă, loviți și înjunghiați cu baionetele. Cei mai mulți au fost împușcați sau au muncit până la moarte (95). Jurnalistul britanic Alan Moorehead a descris tratarea unora din personalul câmpului la scurt timp după cucerire (96):

Cu cât ne apropiam de celulele gardienilor SS, limbajul sergenților britanici a devenit feroce. ”Am avut o interogare în această dimineață”, a spus căpitanul. ”Mi-e teamă că ei nu au o viziune prea bună” (...) Sergentul a deșurubat prima ușă și (...) a urcat în celulă și l-a împuns cu o bucată de metal. ”Ridică-te”, a țipat el. ”ridică-te, bastard murdar.” Erau 6 bărbați care stăteau pe jumătate de podea. Unul sau doi au fost capabili să se tragă singuri. Omul din apropierea mea, tricoul și fața sa s-au umplut de sânge, a făcut două încercări de a se ridica în genunchi și apoi încet în picioare. A stat cu brațele întinse în fața lui, tremurând violent.

”Hai, ridică-te”, a strigat sergentul (în următoarea celulă). Omul era întins în sângele său pe podea, era o figură masivă cu un cap greu și o barbă murdară (...) ”De ce nu mă omori?”, a șoptit. ”De ce nu mă omori? Nu mai pot suporta.” Aceleași fraze au ieșit din buzele sale din nou și din nou. A spus asta toată dimineața, bastard murdar”, a spus sergentul ”.

Comandantul Kramer, care a fost discreditat în presa americană și britanică drept ”Bestia de la Belsen” și ”Monstrul de la Belsen”, a pus în proces și apoi executat, împreună cu medicul șef  Dr. Fritz Klein și alți oficiali ai lagărului, La procesul său, avocatul lui Kramer, Major T.C.M. Winwood, a prezis:

Când cortina se va prăbuși în final pe această scenă, Josef Kramer, în opinia mea, va sta în picioare nu ca ”bestia de la Belsen”, ci ca ” țapul ispășitor de la Belsen. ” (97)

Într-un ”act de răzbunare”, eliberatorii britanici i-au expulzat pe rezidenții orașului din apropierea câmpului Belsen, și apoi au permis deținuților câmpului să jefuiască casele și clădirile. Cea mai mare parte din oraș a fost incendiată. (98)

3.6 Decesele de după război

Test BBCode

Au fost în jur de 55.000 spre 60.000 de prizonieri la Bergen-Belsen când britanicii au preluat controlul lagărului. Noii administratori au dovedit că nu sunt mai capabili decât germanii să țină haosul sub control și în jur de 14.000 de deținuți evrei au murit la Belsen în lunile următoare de la cucerirea britanică. (99).

Cu toate că ocazional se făcea referire la Belsen ca la un ”câmp de exterminare” sau centru ”de ucidere în masă”, adevărul despre Bergen-Belsen a fost recunoscut în liniște de erudiți (100). În studiul său din 1978 asupra istoriei Germaniei, profesorul de la Universitatea din Erlangen, Hellmut Diwald (101), a scris:

Notoriul câmp de concentrare de la Bergen-Belsen unde se pretinde că 50.000 de deținuți au fost uciși. De fapt, în jur de 7000 de deținuți au murit în perioada în care a existat lagărul, de la 1943 până șa 1945. Cei mai mulți dintre ei au murit în ultimele luni de război datorită bolilor și malnutriției – consecințe ale bombardărilor care au perturbat livrările normale de alimente și echipament medical. Comandantul britanic care a preluat controlul lagărului după capitulare a mărturisit că nu au existat crime la scară largă la Bergen-Belsen.

Martin Broszat, directorul Institutului pentru Revizuirea Istoriei Contemporane din Munchen a scris în 1976 (102)

În Bergen-Belsen, de exemplu, mii de corpuri ale prizonierilor evrei au fost găsite de soldații britanici în ziua eliberării, lucru care a creat impresia că acesta era unul dintre cele mai notorii câmpuri de exterminare. De fapt, mulți evrei din Bergen-Belsen precum și din câmpurile satelit din Dachau au murit în ultimele săptămâni de dinaintea încheierii războiului ca rezultat al retransferurilor improvizate și evacuărilor de muncitori evrei din ghetourile încă existente, câmpuri de muncă și câmpuri de concentrare din est (Auschwitz) (...)

Dr. Russen Barton, un medic englez care a petrecut o lună în Bergen-Belsen după război împreună cu armata britanică, a explicat de asemenea motivele pentru catastrofa găsită acolo (103):

Cei mai mulți oameni au atribuit condițiile deținuților pe intenția deliberată a germanilor în general și a administratorilor câmpului în particular. Deținuții erau dornici să citeze exemple de brutalitate și neglijență iar jurnaliștii vizitatori din diferite țări au interpretat situația conform nevoilor de propagandă la domiciliu.

De exemplu, un ziar empatiza răutatea ”liderilor germani” remarcând că în jur de 10.000 de corpuri neîngropate au fost găsite goale. De fapt, când decedații erau luați din colibă și lăsați în aer liber pentru a fi îngropați, alți prizonieri ar fi luat hainele de pe ei (...)

Ofițerii medicali germani mi-au spus că a fost tot mai dificil să transporte mâncare în lagăr timp de câteva luni. Tot ce se putea mișca pe autostrăzi ar fi fost probabil bombardat (...)

Am fost surprins să găsesc înregistrările, mergând înapoi cu vreo 2-3 ani, de cantități mari de mâncare gătită zilnic pentru distribuție. M-am convins, contrar opiniei populare, că acolo nu a existat o politică deliberată de înfometare. Asta a fost confirmat de un mare număr de deținuți bine hrăniți. De ce au fost atunci atât de mulți oameni care sufereau de malnutriție? (...) Motivele principale pentru care în Belsen erau mulți bolnavi au fost supra-popularea brută de către autoritatea centrală, lipsa de lege și ordine în colibe, și pachetele inadecvate de mâncare, apă și medicamente.

În încercarea de a evalua cauzele condițiilor găsite la Belsen, cineva trebuie să fie alertat de extraordinara imagine vizuală, creată pentru scopurile propagandei, aceea a maselor de corpuri înfometate găsite. ” 

3.7 Miturile camerei de gazare

Unii foști deținuți și câțiva istorici au declarat că evreii au fost trimiși la moarte în camerele de gazare de la Bergen-Belsen. De exemplu, o lucrare semnificativă publicată la scurt timp după încheierea războiului, A History of World War II, a informat cititorii:

În Belsen, (comandantul) Kramer a ținut o orchestră să-i cânte muzică vieneză în timp ce privea copiii separați de mamele lor și care urmau să fie arși de vii. Camerele de gazare au eliminat zilnic mii de oameni. ” (104)

Test BBCode

În lucrarea ”Jews, God and History”, istoricul evreu Max Dimont a scris despre gazările de la Bergen-Belsen (105). O lucrare semi-oficială publicată în Polonia în 1981 a declarat că femeile și copiii erau ”trimiși la moarte în camerele de gazare” de la Belsen. (106)

În 1945, agenția de știri Associated Press a reportat (107):

În Lueneburg, Germania, un medic evreu, mărturisind despre crime de război de la lagărele de concentrare de la Belsen și Oswiecim  (Auschwitz), la procesul celor 45 de bărbați și copii, a spus că 80.000 de evrei, reprezentând întregul ghetou din Lodz, Polonia, au fost gazați sau arși până la moarte într-o noapte la câmpul de la Belsen.

Cinci secole după eliberarea câmpului, căpitanul armatei britanice Robert Daniell a reamintit că a văzut ”camere de gazare” acolo. (108)

Ani după război, Robert Spitz, un evreu maghiar, și-a reamintit când a făcut un duș la Belsen în februarie 1945:

”(...) A fost încântător. Ce nu am știut apoi este că mai erau și alte dușuri în aceeași clădire pe unde venea gaz în loc de apă. ” (109)

Un alt fost deținut, Moshe Peer, a povestit o evadare miraculoasă de la moarte pe când avea 11 ani, la câmp. Într-un interviu din 1993 pentru un ziar canadian, Peer a declarat că ”a fost trimis la camera de gazare de la câmp (Belsen) de cel puțin 6 ori”. Ziarul a continuat să scrie pe baza asta:

De fiecare dată el a supraviețuit, uitându-se cu groază la cât de multe femei și copii gazați lângă el au murit. Până în această zi, Peer nu știe cum a fost capabil să supraviețuiască.

Într-un efort de a explica miracolul, Peer a zis zăpăcit:

Poate copiii rezistă mai bine, nu știu.

Cu toate că Peer a declarat că ”Bergen-Belsen a fost mai oribil decât Auschwitz”, a recunoscut că el și fratele și sora sa mai mică, care au fost deportați la câmp în 1944, cu toții au suferit cumva internatului aici. (110)

Asemenea povești ale camerelor de gazare sunt complet fanteziste. În aceste zile niciun istoric reputat nu mai susține povestea. (8)

3.8 Exagerarea estimării numărului de decese

Estimările numărului de oameni care au murit la Bergen-Belsen au variat larg de-a lungul anilor. Multe au fost exagerări iresponsabile. Tipic este un report din 1985 al ziarului York Daily News, care le-a spus cititorilor că ”probabil 100.000 au murit la Bergen-Belsen (111). O publicație oficială emisă de guvernul german în 1990 a declarat că ”peste 50.000 de oameni au fost uciși” în câmpul din Belsen sub control german, și că ”un plus de alți 13.000 au murit în prima săptămână de după eliberare” (112). Mai apropiată de adevăr este Encyclopaedia Judaica, care susține că 37.000 au pierit la câmp înainte de cucerirea britanică, și alți 14.000 după aceea (113)

Oricare ar fi numărul real de morți, victimele de la Belsen nu au fost ”ucise”, iar lagărul nu a fost un centru de ”exterminare”.

3.9 Centrul Pieței Negre

Din 1945 până în 1950, când a fost închis complet, britanicii au menținut Belsen ca un câmp pentru evrei europeni strămutați. În timpul acestei perioade câmpul a dobândit o nouă notorietate, ca un centru european major de piață neagră. ”Regele neîncoronat” ai celor 10.000 de evrei de la Belsen a fost Yossl (Josef) Rosensaft, care a acumulat profituri uimitoare din comerțul ilegal. Rosensaft a fost internat în diverse lagăre, inclusiv Auschwitz, înainte să ajungă la Belsen la începutul lui aprilie 1945. (114)

Locotenentul general britanic Sir Frederick Morgan, șeful operațiunilor ”persoanelor strămutate” din Germania postbelică pentru organizația de caritate UNRRA din cadrul ONU a amintit în memoriul său că (115):

”(...) Sub auspicii sioniste a fost organizată la Belsen o vastă organizație de comerț ilegal cu ramificații la nivel global, având de-a face cu o gamă largă de bunuri, în principal pietre și metale prețioase. O piață monetară care a avut de-a face cu o gamă largă de valute. Bunurile erau importate în containere marcate criptic și expediate cu nave ale UNRRA către agențiile voluntare evreiești. (...)

3.10 Moștenirea

Un fel de centru memorial atrage acum mulți turiști anual la zona câmpului. Deloc surprinzător, cei 13.000 de locuitori din Belsen nu sunt deloc mulțumiți cu reputația infamă a orașului lor. Locuitorii raportează că au fost numiți ”criminali” în timpul vizitelor către țări străine. (116)

Într-un contrast major cu imaginea general-acceptată a câmpului Belsen, care este în esență un produs al propagandei rău-voitoare din timpul războiului, este oprimată, deși rău, realitatea istorică. În adevăr, povestea de la Bergen-Belsen poate fi privită ca povestea unui Holocaust în miniatură.

Referințe

[75] Walter Laqueur, The Terrible Secret: Suppression of the Ruth about Hitler's "Final Solution", Little Brown, Boston 1980, p. 1.
[76] Testimony of Commandant Kramer in Raymond Phillips (ed.), Trial of Josef Kramer and Forty-Four Others (The Belsen Trial), William Hodge, London 1949, p. 160; "Bergen-Belsen", Encyclopaedia Judaica, op. cit. (note 33), vol. 4, p. 610. According to this source, one group of 136 of these "exchange Jews" was deported from Belsen during the war to neutral Switzerland, and another group of 222 was transferred to Palestine; according to an Israeli newspaper report, a group of 222 "exchange" Jews reportedly left Bergen-Belsen on June 29, 1944, and, by way of Istanbul, arrived in Palestine on July 10. (Israel Nachrichten, quoted in Deutsche National-Zeitung, Munich, Sept. 23, 1994, p. 5)
[77] Sylvia Rothchild (ed.), Voices from the Holocaust, New American Library, New York 1981, p. 190.
[78] Josef Kramer statement (1945) in R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), pp. 731-737. This is also in Arthur Butz, The Hoax of the Twentieth Century, Institute for Historical Review, Newport Beach 1993, pp. 272ff.
[79] R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), pp. 19, 32f.; Roman Hrabar, with Zofia Tokarz and J. E. Wilezur, The Fate of Polish Children During the Last War, Interpress, Warsaw 1981, p. 76.
Mark Weber: 'Extermination' Camp Propaganda Myths http://vho.org/GB/Books/dth/fndWeber.html
25 of 27 2.10.2015. 2:07
[80] Encyclopaedia Judaica, op. cit. (note 33), vol. 4, p. 610; Gedenkbuch: Opfer der Verfolgung der Juden unter der nationalsozialistischen Gewaltherrschaft, 2 vols., Bundesarchiv, Koblenz 1986, pp. 1761f.
[81] Testimony of Dr. Russell Barton, Feb. 7, 1985, in the first "Holocaust" trial of Ernst Zündel. Official trial transcript, pp. 2916-2917; See also Barton's testimony during the second, 1988 Zündel trial in Barbara Kulaszka (ed.), Did Six Million Really Die?, Samisdat, Toronto 1992, p. 175, and, Robert Lenski, The Holocaust on Trial: The Case of Ernst Zündel, Reporter Press, Decatur, Ala., 1990, p. 159.
[82] Testimony of Commandant Kramer in R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), p. 162.
[83] Josef Kramer statement (1945) in R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), pp. 731-737. Also in A. Butz, op. cit. (note 78), p. 274.
[84] Derrick Sington, Belsen Uncovered, Duckworth, London 1946, pp. 117f. Quoted in A. Butz, op. cit. (note 78), pp. 34f.; Gerald Reitlinger, op. cit. (note 19), p. 504 (note).
[85] G. Reitlinger, op. cit. (note 19), p. 497 (and 638, n. 23).
[86] R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), pp. 152f., 166f., 734, 736; Tom Bower, Blind Eye to Murder, Granada, London 1983, p. 224; Dr. Ernst von Briesen, "Was passierte in Bergen-Belsen wirklich?", Deutsche NationalZeitung (Munich), Jan. 13, 1984, pp. 4f., 8.
[87] Andre Biss, A Million Jews to Save, A.S. Barnes, New York 1975, pp. 242, 249f.; Felix Kersten, The Kersten Memoirs, 1940-1945, Macmillan, New York 1957, p. 276.
[88] Martin Gilbert, The Holocaust, Holt, Rinehart and Winston, New York 1986, pp. 722, 785f.
[89] R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), pp. 163-166.
[90] Signed report by retired Colonel (Oberst a.D.) Hanns Schmidt to Kurt Mehner and Lt. Colonel Bechtold, Braunschweig, March 3, 1981. Photocopy in author's possession.
[91] Essay by Alan Moorehead, "Belsen", in Cyril Connolly (ed.), The Golden Horizon, Weidenfeld & Nicolson, London 1953, pp. 109f.
[92] Josef Kramer statement (1945) in R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), p. 737. Also quoted in A. Butz, op. cit. (note 78), p. 275; Essay by Alan Moorehead, op. cit. (note 91); Dr. Russell Barton, "Belsen", in Basil Liddell Hart, Barrie Pitt (eds.), History of the Second World War, Purnell, Paulton (Som.) 1966, Part 109, 1975, p. 3025.
[93] R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), pp. 396-397.
[94] "Typhus Causes a Truce", The Journal of the American Medical Association (Chicago), May 19, 1945, p. 220.
[95] Leonard O. Mosley, Report from Germany (1945). Quoted in Montgomery Belgion, Victors Justice, Regnery, Hinsdale, Ill., 1949, p. 80 (and p. 81); Time magazine, April 29, 1985, p. 21; See also essay by A. Moorehead, op. cit. (note 91), London 1953, pp. 105f.
[96] A. Moorehead, ibid.
[97] R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), p. 156.
[98] "Bergen-Belsen", Der Spiegel (Hamburg), Nr. 30, 1985, pp. 71f.
[99] "Holocaust", Encyclopaedia Judaica, op. cit. (note 33), vol. 8, p. 859; M. Gilbert, op. cit. (note 88), pp. 793ff.; See also R. Phillips (ed.), op. cit. (note 76), pp. 20, 46f.; According to a 1992 Associated Press report, more than 60,000 prisoners were held in Belsen camp when it was liberated. Then, "in the first five days of liberation, 14,000 prisoners died and another 14,000 perished in the following weeks." Graham Heathcote, AP from Tostock, England, "2 hours changed me for the rest of my life", Orlando Sentinel (Florida), Dec. 20, 1992, p. A 29, and, "Journey into hell", The Spokesman-Review (Spokane, Washington), Dec. 20, 1992.
[100] Time magazine, April 29, 1985, p. 21, referred to Belsen as a camp created for the "extermination" of "the Jewish people".
Mark Weber: 'Extermination' Camp Propaganda Myths http://vho.org/GB/Books/dth/fndWeber.html
26 of 27 2.10.2015. 2:07
[101] Hellmut Diwald, Geschichte der Deutschen, 1st ed., Propyläen, Frankfurt 1978, pp. 164f.
[102] M. Broszat, "Zur Kritik der Publizistik des antisemitischen Rechtsextremismus", Supplement B 19/76 of May 8,1976, to the weekly newspaper Das Parlament (Bonn), p. 6. Revised from issue No. 2, 1976, of the Vierte1jahrshefte für Zeitgeschichte (Munich). Hellmut Diwald, op. cit. (note 101).
[103] Dr. R. Barton, op. cit. (note 92), Part 109, 1975, pp. 3025-3029; Barton confirmed this evaluation in testimony given in the 1985 and 1988 Toronto trials of German-Canadian publisher Ernst Zündel. On Barton's testimony in the first, 1985 trial, see "View of Belsen was propaganda, trial told", The Globe and Mail (Toronto), Feb. 8, 1985, pp. M1, M5, and "Disease killed Nazis' prisoners, MD says", Toronto Star, Feb. 8, 1985, p. A2; On Barton's testimony in the second, 1988 Zündel trial, see Barbara Kulaszka (ed.), op. cit. (note 81), pp. 175-180, and R. Lenski, op. cit. (note 81), pp. 157-160; Among his other positions after the war, Barton was superintendent and consultant psychiatrist at Severalls Hospital (Essex, England), and director of the Rochester Psychiatric Center (New York).
[104] Francis Trevelyan Miller, Litt.D., LLD, A History of World War II, John C. Winston Co., Philadelphia 1945, p. 868.
[105] Max I. Dimont, Jews, God and History, Simon and Schuster, New York 1962, p. 383.
[106] R. Hrabar et al., op. cit. (note 79), p. 76.
[107] The Associated Press News Annual: 1945, p. 404.
[108] M. Holland, "The horrors of Belsen", Sunday Herald Sun (Melbourne, Australia), Jan. 22, 1995, p. 93; M. Holland, "Man who uncovered the horror of Belsen", Sunday Times (Perth, W Australia), Feb. 5, 1995, p. 2.
[109] S. Rothchild (ed.), op. cit. (note 77), p. 197.
[110] K. Seidman, "Surviving the horror", The Gazette (Montreal, Canada), August 5, 1993. Facsimile reprint in JHR, 13(6) (1993), p. 24.
[111] "Bergen-Belsen", Daily News (New York), April 20, 1985, p. 3.
[112] "Ceremony Recalls Victims of Bergen-Belsen", The Week in Germany (German Information Center, New York), April 27, 1990, p. 6; A figure of 50,000 is also given in Time magazine, April 29, 1985, p. 21; According to a stone memorial at the Belsen camp site, 30,000 Jews were "exterminated" there; A semi-official Polish account published in 1980 reported 48,000 Belsen "victims". Czeslaw Pilichowski, No Time Limit for These Crimes, Interpress, Warsaw 1980, pp. 154f.
[113] "Bergen-Belsen", Encyclopaedia Judaica, op. cit. (note 33), vol. 4, pp. 610ff.; Colonel Schmidt, the German officer who worked to alleviate conditions in Belsen during the final weeks and also arranged for the camp's surrender to the British, estimated that "altogether about 8,000 people" died in the camp. (This figure may, however, only include victims of the final chaotic weeks under German control.) Source: Signed report by Oberst a.D. Hanns Schmidt, op. cit. (Note 90).
[114] L. Dawidowicz, "Belsen Remembered", Commentary (American Jewish Comm., New York), March 1966, pp. 84f.; Deutsche National-Zeitung (Munich), March 21, 1986, p. 4; M. Gilbert, op. cit. (note 88), pp. 690, 793.
[115] F. Morgan, Peace and War, Hodder and Stoughton, London 1961, p. 259.
[116] "Bergen-Belsen", Der Spiegel, Nr. 30, 1985, pp. 71f.

Last edited by Loading (10-Nov-2017 23:42:05)


नहि ज्ञानेन सदृशं

Offline

Board footer

Powered by FluxBB 1.5.10