Forumurile Bucuria lui Satan

„Întunericul e lumină întoarsă pe dos” – Belzebut

You are not logged in. In order to view the entire Forum, please log in.

#1 06-Nov-2017 16:35:31

Loading
Veteran ✸ ✸
Registered: 27-May-2016
Posts: 1,782

Propaganda câmpurilor de exterminare - CAP. 2

CAPITOLUL 1
Sursă

2. Buchenwald – Legendă și realitate

Buchenwald este privit larg ca unul dintre cele mai notorii ”lagăre mortale” din Germania din timpul războiului. De fapt, această imagine cultivată cu atenție este foarte puțin asemănătoare cu realitatea. În prezent, după peste jumătate de secol de la terminarea celui de-al doilea RM, lagărul merită o altă privire mai obiectivă.

2.1 Istorie și Funcție

Câmpul de concentrare de la Buchenwald era localizat pe un deal împădurit în exteriorul orașului Weimar. A fost deschis în Iulie 1937. Până la anii războiului, aproape toți deținuții erau fie criminali profesioniști fie prizonieri politici (cei mai mulți fiind comuniști convinși). Vreo 2300 de prizonieri de la Buchenwald au fost amnistiați (notă: iertați de condamnarea penală) în 1939 în onoarea aniversării de 50 de ani a lui Hitler.

La izbucnirea războiului în septembrie 1939, numărul populației din lagăr era de 5300. Acesta a crescut treptat la 12.000 la începutul lui 1943 și apoi a crescut rapid întrucât mulți muncitori străini, în special polonezi, ucraineni și ruși, au fost aduși pentru angajare în producția pentru război. (33)

În timpul anilor de război, Buchenwald a fost extins într-un complex vast de peste 100 de fabrici satelit, mine și magazine de lucru împrăștiate de-a lungul unei mari porțiuni din Germania. Cea mai importantă dintre acestea a fost probabil instalația subterană Dora care producea rachete V2. În octombrie 1944 a devenit câmpul independent Nordhausen (Mittlebau). (34)

Multe mii de evrei au ajuns la Buchenwald din Ungaria și diferite lagăre estice în 1944 și 1945. Mulți au fost evacuați pe cale ferată din Auschwitz și alte lagăre amenințate de avansarea armatei roșii. (35)

Numărul de deținuți a crescut enorm în timpul ultimelor luni de război: 34.000 în noiembrie 1943, 44.000 în aprilie 1944 și 80.000 în august 1944, un vârf lunar a fost atins la sfârșitul lui februarie 1945, când 86.000 de deținuți erau ticsiți într-un câmp sever supra-aglomerat. Aproape 30.000 de deținuți au fost evacuați din Buchenwald în timpul săptămânii de dinainte de cucerirea armatei roșii din 11 aprilie 1945. Laolaltă, un total de 239.000 de persoane au fost internate în lagăr între 1937 și aprilie 1945. (36)

2.2 Comandantul și soția sa

Primul comandant, Karl Koch, a condus Buchenwald din 1937 până la începutul lui 1942, când a fost transferat la Majdanek. El a dovedit o brutalitate notorie și un exemplu de administrator corupt care s-a îmbogățit de pe urma bunurilor furate de la numeroși deținuți, pe care apoi i-a omorât pentru a-și acoperi furturile. Medicul lagărului, Dr. Waldemar Hover, a ucis mulți deținuți în cooperare cu Koch și cu organizația comunistă subterană a lagărului. Koch a fost eventual acuzat de un tribunal SS pentru crimă și corupție, găsit vinovat și executat. (37)

Soția sa, Ilse Koch, a fost implicată în multe dintre crimele soțului ei, dar acuzarea fantastică că ea avea abajururi și alte obiecte fabricate din pielea deținuților uciși nu era adevărată. Această presupunere a fost făcută de echipa de procuratură a SUA la procesul principal de la Nurnberg. (38)

Generalul Lucius D. Clay, comandant șef al forțelor SUA în Europa și guvernator militar al zonei ocupate de SUA din Germania, între 1947-1949, a revizuit cu atenție cazul lui Isle Koch în 1948 și a găsit că, indiferent de celelalte nelegiuiri ale ei, acuzația abajururilor era lipsită de temei. El a comutat sentința ei de la închisoare pe viață la 4 ani și a informat departamentul armatei din Washington:

Nu există nicio evidență convingătoare că ea (Ilse Koch) a selectat prizonieri pentru exterminare pentru a asigura pielea tatuată sau că ea ar fi deținut vreun articol făcut din piele umană.” (39)

In timpul unui interviu din 1976, Clay a reapelat cazul: (40)

Am încercat-o pe Ilse Koch (...). I s-a dat sentința de încarcerare pe viață și i-am comutat-o la 3 (4) ani, iar presei noastre nu i-a plăcut asta. Ea a fost distrusă de faptul că un reporter întreprinzător care a mers prima dată în casa ei i-a dat frumosul nume de ”Cățeaua din Buchenwald”, iar el a găsit câteva abajururi albe despre care el a scris că ar fi făcute din carne umană.

Ei bine, a întors-o că de fapt ar fi carne de capră, dar la proces era încă carne umană. Era aproape imposibil pentru ea să aibă un proces cinstit.

(...) Germanii au luat-o și i-au dat 12 ani pentru tratamentul pe care l-a avut pentru proprii ei oameni. Dar nu a fost cu adevărat o crimă de război în sensul strict al termenului.

Acestea sunt fel și fel de lucruri cu care a trebuit să ne confruntăm tot timpul.

2.3 Deținuții: Viață și Moarte

Nu există niciun dubiu că au fost comise multe atrocități împotriva deținuților de la Buchenwald. Totuși, cel puțin o foarte mare porțiune din ele au fost comise, nu de gardienii germani SS,, ci de organizația comunistă subterană din lagăr care a dobândit control intern aproape total după 1943. Această situație remarcabilă a fost confirmată într-un document detaliat al Serviciului american al Armatei din 24 aprilie 1945 numit: ”Buchenwald: Un raport preliminar” (41). Această analiză confidențială a rămas clasificată până în 1972.

Într-o scurtă prefață, șeful serviciului militar, Alfred Toombs, a numit acest raport secret ”unul dintre cele mai semnificative lucrări scrise despre un aspect al vieții în Germania Nazistă” deoarece ”ea spune cum înșiși prizonierii (din Buchenwald) au organizat o teroare mortală in interiorul terorii naziste”. Acuratețea generală a raportului a fost confirmată independent, a adăugat Toombs.

Întrucât un număr mare de străini au început să ajungă la câmp în timpul anilor de război, a notat raportul confidențial, staff-ul SS necalificat a găsit necesar să întoarcă o porțiune o porțiune și mai mare din administrația lagărului către deținuți înșiși. În practică, asta înseamnă că în 1943, organizația comunistă disciplinată și bine organizată a deținuților a preluat practic controlul total al operațiilor interne din lagăr. Raportul explică:

Administratorii aveau putere largă peste deținuții lor. La început ei erau aleși aproape exclusiv din criminalii germani. Această perioadă a durat până în 1942, dar treptat comuniștii au început să dobândească control peste această organizație. Ei erau cei mai vechi rezidenți, cu recorduri de 10-12 ani în câmpurile de concentrare. (...) Ei s-au agățat împreună cu o tenacitate remarcabilă întrucât elementele criminale erau pur si simplu eliminate din bunăstarea lor individuală și a avut o coerență redusă în grup. Comuniștii au menținut o disciplină excelentă și au primit o oarecare direcțiune din afara câmpului. Ei aveau creiere și calificări tehnice pentru a conduce diversele industrii stabilite în lagăr.

Avansarea lor nu a fost făcută fără rezistență din partea criminalilor, dar treptat criminalii erau eliminați de la putere, parțial prin intimidare, parțial cu ajutorul SS. Un anumit număr de criminali erau omorâți prin bătăi, spânzurări sau injectări de fenol în inimile lor sau prin aer sau lapte în venele lor. Injecțiile erau o specialitate a medicului de la câmp (Hoven), care a devenit un partizan al facțiunii comuniste.

Pe lângă pozițiile de top din cadrul organizației, exista un număr de poziții comuniste cheie în administrația lagărului. Una era organizația coletelor de mâncare, prin care grupurile favorizate primeau rații rezonabile în timp ce alții erau aduși la nivelul înfometării. O a doua era spitalul, condus aproape exclusiv de comuniști. Facilitățile sale erau dedicate special pentru tratarea membrilor din partidul lor. (...) O altă poziție comunistă era Camera de Bunuri (...) Fiecare german de încredere obținea îmbrăcăminte bună și numeroase alte bunuri. Comuniștii din Buchenwald, după 10-12 ani petrecuți în lagărele de concentrare, erau îmbrăcați precum afaceriștii prosperi, câteva jachete de piele uzate și mici șăpci rotunde ale marinei germane, aparent uniforma revoluției.

Ca un rezultat după toate astea:

”(...) În locul unui morman de cadavre sau o înfometare dezordonată, liderii, americanii (care au capturat câmpul) au găsit o organizație disciplinată și eficientă la Buchenwald. Creditul se datorează, fără îndoială, auto-numitului Comitet al lagărului, un grup aproape complet comunist sub dominația liderilor politici germani.

(...) Liderii, care în timp au devenit aproape exclusiv comuniști germani, aveau putere peste viața și moartea tuturor deținuților. Ei puteau condamna o persoană aproape la moarte (...) Liderii comuniști erau direct responsabili de o mare parte din brutalitățile comise la Buchenwald.

Blocul de șefi comuniști, a declarat raportul, și-ar fi bătut personal acuzațiile iar ”uneori forțau întregi blocuri să stea desculțe în zăpadă cu orele, aparent din propria lor inițiativă”. Comuniștii au omorât ”numere mari” de deținuți polonezi care refuzau să se supună conducerii lor. Au forțat deținuți francezi să le dea mii de colete de la Crucea Roșie. Raportul a menționat numele câtorva lideri comuniști brutali ai lagărelor.

A confirmat că medicul lagărului, Dr. Hoven, a fost un aliat comunist important care a omorât numeroși criminali și prizonieri politici anti-comuniști cu injecții letale. O echipă de investigații SS i-au dezvăluit activitățile din timpul războiului și l-au condamnat la moarte pentru crimă. Totuși, datorită deficitului alarmant de doctori din timpul războiului, el a fost grațiat după 18 luni în închisoare. După război comuniștii au încercat să-și protejeze aliatul, dar Hoven a fost condamnat la moarte a doua oară de un tribunal militar al SUA și executat în 1948.

Comuniștii lagărului au menținut relații strânse cu partidul comunist subteran bine organizat din afară.

Un deținut din Buchenwald ieșea regular să stabilească contacte cu un curier comunist care aduce vești noi și instrucțiuni. Datorită loialității sale pentru partid, omul de contact niciodată nu s-a folosit de oportunitatea de a evada personal.

Organizația militară comunistă a lagărului avea 3 mitraliere, 50 de puști și un număr de grenade de mână. Comuniștii germani au trăit mai bine decât oricare alt grup. Raportul notează:

Chiar și acum ei pot fi diferențiați de restul deținuților prin obrajii îmbujorați și sănătatea robustă, deși ei se aflau în câmpurile de concentrare de mult mai mult timp față de alții.

În final, autorul raportului a avertizat împotriva noțiunii simpliste și naive că foștii deținuți ar trebui ajutați și crezuți doar pentru că ei au fost internați în câmpuri germane.

Unii sunt de fapt ”bandiți”, criminali din toată Europa sau muncitori străini în Germania care erau prinși furând (...) Ei sunt brutalizați, un lucru neplăcut de plivit. Este ușor să adopți teoria nazistă că ei sunt sub-umani.

O carte publicată în 1961 de "International Buchenwald Committee" din estul Berlinului condus de comuniști descria cu mândrie activitățile din timpul războiului duse de comuniștii subterani ai lagărului. Au condus un ziar subteran al câmpului, un radio-transmițător ilegal, o orchestră a deținuților (care cântau cântece comuniste), o mare bibliotecă și chiar și o organizație militară. Țineau ceremoniile comuniste și întâlnirile politice, și au purtat un sabotaj extensiv al producției germane pentru război. (42).

Fostul deținut la Buchenwald, Ernst Federn, un evreu, a explicat după război cum organizația comunistă a lagărului a cooperat cu SS pentru a-și amplifica puterea și pentru a elimina oponenții și pe cei nedoriți. El a reapelat că liderul secțiunii evreiești a organizației comuniste a câmpului, Emil Carlebach, ”a declarat practic că pentru el doar prietenii lui (comuniști) au contat, și că oricine altcineva poate de asemenea să piară”. Federn a raportat că a asistat personal la două acte de brutalitate ale lui Carlebach, care a fost un Senior al Blocului din 1942 până în 1945. Într-un caz el a ordonat moartea unui coleg deținut evreu care pesemne agresa deținuți din alt câmp. Cu altă ocazie, Carlebach a bătut personal un deținut evreu mai bătrân din Turcia până la moarte pentru că se ușuraseră inevitabil în barăci. (43)

În mod similar, un englez care a petrecut 15 luni la Buchenwald a raportat după război că organizația comunistă din câmp nu au considerat particular că deținuții evrei merită să încerce să rămână în viață. (44)

În anii recenți unii organizații de homosexuali au declarat că mii de homosexuali au fost ”sistematic exterminați” în câmpurile de concentrare germane (45). Adevărat este că mulți au fost internați ca și criminali, niciun homosexual nu a fost vreodată ucis de germani doar din acest motiv. Este de asemenea util de re-spus că în timpul anilor 1930 și 1940, comportamentul homosexual era considerat o crimă odioasă în majoritatea lumii, inclusiv în SUA.

Un fost deținut din Buchenwald a declarat în 1981:

”(...) Homosexualii erau opresați de naziști datorită moravurilor lor sociale. (...) În Buchenwald, un mare număr dintre ei nu au fost uciși de Naziști, ci de prizonierii politici (comuniștii), datorită comportamentului agresiv și ofensator al homosexualilor” (46)

Condițiile de zi cu zi erau mult mai bune decât majoritatea portretizărilor ar încerca să sugereze. Deținuții puteau atât să primească cât să și trimită două scrisori sau cărți poștale pe lună. Puteau primi bani din exterior. Deținuții erau de asemenea plătiți pentru munca lor cu moneda specială a câmpului pe care o puteau folosi pentru a cumpăra mari varietăți de obiecte din cantina câmpului. Ei jucau fotbal, handbal și volei în timpul lor liber. Meciurile de fotbal erau ținute sâmbăta și duminica pe terenul de jocuri al câmpului. O mare bibliotecă a câmpului oferea o gamă variată de cărți. Un teatru de film a fost foarte popular. Au existat de asemenea diferite show-uri și grupuri muzicale care stabileau concerte regulate în spațiul central. Un bordel, care a angajat 15 prostituate când au ajuns americanii, era valabil pentru mulți deținuți. (47)

2.4 Fabrica de exterminare?

Americanii care au ajuns la Buchenwald în 1945 au găsit sute de deținuți bolnavi și multe corpuri neîngropate pe câmp. Imaginile oribile ale acestor scene macabre au circulat imediat de-a lungul lumii și au fost reproduse larg, dând impresia că Buchenwald a fost un centru diabolic de ucidere în masă.

Guvernul american a încurajat această impresie. Un raport al armatei SUA pregătit pentru înaltul comandament Aliat al Europei și făcut public la sfârșitul lui aprilie 1945 a declarat că ”misiunea câmpului” era ”o fabrică de exterminare” (48). Două săptămâni mai târziu, un raport al Congresului SUA al câmpurilor germane, folosit mai târziu ca document la procesele de la Nuremberg, a fost emis și descria Buchenwald ca o ”fabrică de exterminare” (49).

Această descriere plauzibilă superficială este, totuși, complet greșită. Marea majoritate a celor care au murit la Buchenwald au murit din cauza ultimelor luni haotice ale războiului. Ei au murit din cauza bolii, adesea agravată de malnutriție, în ciuda eforturilor insuficiente pentru a-i menține în viață. Ei au fost victimele, nu unui program de ”exterminare”, ci mai degrabă a unei supra-aglomerări teribile și lipsa de mâncare și echipamente medicale datorită colapsului general din Germania din timpul ultimei faze tumultoase a războiului.

Împreună cu aceste victime indirecte ale războiului au fost și multe victime sănătoase. B. M. McKelway a inspectat Buchenwald la puțin timp după cucerirea americană drept cineva dintr-un grup de editori și publiciști ai unui ziar american. El a raportat că ”mulți din sutele de deținuți pe care i-am văzut păreau să fie sănătoși în timp ce alții sufereau de dizenterie, tifos, tuberculoză și alte boli care i-au transformat în scheleți.” (50)

O indicație izbitoare că Buchenwald nu a fost un câmp de ”exterminare” este faptul că unii internați erau copii prea mici ca să muncească. O estimare de 1000 de băieți, cu vârste între 2 și 16 ani, erau ținuți în două barăci speciale pentru copii. Transporturile pe cale ferată de copii evreiești au avut loc între 1942 și 1945. Unii au ajuns din Auschwitz în 1943. Alți copii evrei au venit din Ungaria și Polonia (51). Un raport confidențial al armatei SUA din 24 aprilie 1945 a notat ”cea mai remarcabilă viziune a copiilor” care ”grăbiți, strigau și se jucau”. (52)

2.5 Minciunea camerei de gazare

Poate cea mai vicioasă minciună care a circulat după război despre Buchenwald este acuzarea că germanii au exterminat deținuți aici în camere de gazare. Un raport oficial al guvernului francez a prezentat la tribunalul de la Nuremberg ca o expunere a procuraturii care a declarat imaginativ:

Totul a fost prevăzut până la cel mai mic detaliu. În 1944, la Buchenwald, ei chiar au prelungit o linie de cale ferată astfel încât deportații să poată fi conduși direct spre camera de gaze. Unele (dintre camerele de gazare) aveau podele care se răsturnau și direcționa instantaneu corpurile în camera cu furnalul. ” (53)

Șeful procuraturii britanice la procesul principal de la Nuremberg, Sir Hartley Shawcross, a declarat în adresarea sa de încheiere că ”crima (era) condusă precum o industrie de producție în masă în camerele de gazare și furnale” în Buchenwald și alte lagăre. (54).

Într-o carte publicată în 1947, preotul francez Georges Henocque, fost căpitan al academiei militare Saint-Cyr, a declarat că a vizitat interiorul unei camere de gazare de la Buchenwald, pe care a descris-o în detaliu. Povestea particulară a fost citată ca un bun exemplu al felurilor de minciuni ale holocaustului pe care personalitățile proeminente au fost capabile să le inventeze. (55).

Alt preot francez și fost deținut, Jean-Paul Renard, a făcut o declarație asemănătoare despre lagăr în propria sa carte publicată puțin după război:

Am văzut mii și mii de persoane care mergeau la dușuri. În loc de lichid, au turnat peste ei gaze asfixiante.

Când un coleg francez și fost deținut la Buchenwald, Paul Rassinier, i-a replicat preotului că nu a existat nicio cameră de gazare în câmp, Renard a răspuns:

Corect, dar este doar o figură a discursului (...) și de vreme ce aceste lucruri au existat undeva, nu este important.” (56)

Într-o carte publicată în 1948, scriitorul evreu maghiar Eugene Levai a acuzat că germanii au ucis zeci de mii de evrei maghiari la Buchenwald în camerele de gazare. (57)

O broșură distribuită larg eliberată de ADL (Liga Evreiască Anti-Defăimare), aparținând de B'nai B'rith, de asemenea a împrăștiat povestea oamenilor care au fost gazați la Buchenwald. (58)

În 1960, povestea gazării de la Buchenwald a fost declarată oficial ca fiind o fabulă. Așa cum am menționat înainte, în acel an, Martin Broszat, de la Institutul Anti-Hitler de istorie contemporană din Munchen, a declarat specific că nimeni nu a fost vreodată gazat la Buchenwald (8). Profesorul  A.S. Balachowsky, membru al Institut de France, a declarat de asemenea în noiembrie 1971:

Aș vrea să vă confirm că nu au existat camere de gazare sau alte lucruri asemănătoare la Buchenwald (...) ” (59)

Scriitorul pe tema holocaustului Konnilyn Feig a recunoscut în cartea sa, ” Hitler's Death Camps”, că Buchenwald nu avea o cameră de gazare (60). În prezent niciun istoric nu mai declară că ar fi avut loc gazări acolo.

2.6 Cât de mulți au pierit?

Numerele de oameni care s-a estimat că au pierit la Buchenwald sub conducere Germană erau variau foarte mult. Conform fostului deținut Elie Wiesel, prolificul scriitor evreu și câștigător al Premiului Nobel pentru Pace în 1986, ”În Buchenwald trimiteau zilnic 10.000 de morți” (61). Această declarație iresponsabilă largă este, din nefericire, era prea tipică nonșalanței retorice a omului care de asemenea a fost ales să conducă Consiliul Memorial al Holocaustului din guvernul S.U.A.

O ediție din 1980 a World Book Encyclopedia a declarat că ”peste 100.000” au murit în lagăr. (62). Encyclopaedia Judaica a dus numărul la 57.549 (63). Raul Hilberg, scriind în ediția din 1982 a Encyclopedia Americana, a declarat că ”peste 50.000 au murit în complexul Buchenwald”. (64)

Raportul Serviciului Militar al SUA din 24 aprilie 1945 (citat mai sus) a notat că numărul total de decese certificate era de 32.705 (65). Un raport detaliat al guvernului SUA din Iunie 1945 despre Buchenwald a stabilit cifra totală la 33.462, din care peste 20.000 au murit din cauza ultimelor luni haotice de război. (66)

International Tracing Service of Arolsen, o filială a International Red Cross, a declarat în 1984 că numărul de decese documentate (atât evrei cât și ne-evrei) de la Buchenwald era de 20.671, cu alți 7463 din Dom (Mittelbau). (67)

În timp ce chiar și aceste cifre mai mici sunt regretabil de mari, este important să realizăm că marea majoritate a celor care au murit la Buchenwald au fost victimele nefericite ale războiului, nu a unei politici germane. Majoritatea din rest au fost uciși prin ordin de organizația comunistă subterană a lagărului. Câteva sute au fost de asemenea ucise în atacul bombardier al Aliaților.

Într-un raid aerian împotriva unei mari fabrici de muniție aproape de câmpul principal, bombardierele britanice au ucis 750 de persoane, inclusiv 400 de deținuți. (68)

2.7 Atrocitățile Americane și Sovietice

După cucerirea americană de la Buchenwald, în aprilie 1945, vreo 80 de gardieni germani rămași și funcționari ai lagărului au fost uciși sumar. Deținuții i-au bătut pe germani până la moarte, uneori cu ajutorul și încurajările soldaților americani (69). Între 20 și 30 de soldați au bătut cu bucurie 6 tineri germani până la moarte. (70). Deținuții de asemenea au rechiziționat jeepuri americane și au condus până aproape de Weimar unde au furat și au ucis la întâmplare civili germani. (71).

După război, poliția secretă sovietică a operat Buchenwald ca un câmp de concentrare pentru ”potențiali inamici de clasă” și alți ”posibili periculoși” civili germani. În septembrie 1949, după peste 4 ani de la sfârșitul războiului, încă existau 14.300 de deținuți în ”câmpul special” (în timp ce Buchenwald a fost sub control german, numărul de deținuți nu a atins 14.000 până în Mai 1943). Condițiile erau oribile. Chiar și oficialul sovietic în funcție în lagărele de concentrare din Germania, generalul Merkulov, a recunoscut lipsa severă de ordine și curățenie, în particular la Buchenwald. Cel puțin 13.000 și până la 21.000 de persoane au murit în Buchenwald în perioada conducerii sovietice, dar nimeni nu a fost vreodată pedepsit pentru crimele și neglijarea din acest câmp notoriu de după război. (72)

Un fost deținut și-a descris ”cei 5 ani de izolare oribilă, umilire, interogări și anihilări” din câmpul condus de sovietici, în aceste cuvinte (73):

Oamenii erau simple numere. Demnitatea lot a fost călcată în picioare. Au fost înfometați fără milă și consumați de tuberculoză până când deveneau schelete. Procesul de anihilare, care a fost bine testat de-a lungul deceniilor, era sistematic. Strigătele și urletele celor în suferință încă se aud ca un ecou în urechile mele în momentele în care trecutul vine din nou la mine în nopțile nedormite. Trebuia să privim lipsiți de ajutor cum oamenii mureau conform planului – precum creaturi sacrificate prin anihilare.

Mulți oameni fără nume erau prinși în mașinăria de anihilare a NKVD-ului (poliția secretă sovietică) după colapsul din 1945. Au fost adunați laolaltă ca vitele după așa numita eliberare și au vegetat în multe câmpuri de concentrare. Mulți au fost torturați sistematic până la moarte. Un memorial a fost construit pentru victimele lagărului de concentrare de la Buchenwald. O figură a victimelor moarte a fost aleasă din fantezie. Intenționat, doar morții dintre 1937-1945 au fost onorați. De ce nu există un memorial care să onoreze victimele dintre 1945 și 1950? Nenumărate gropi comune au fost săpate în jurul câmpului în perioada de după război.

Într-un act de ipocrizie uluitoare, conducătorii comuniști din ”Republica Democrată Germană” de după război au transformat zona lagărului Buchenwald într-un fel de altar secular. În fiecare an, sute de mii de turiști vizitează zona, completă cu muzee, clopotnițe, sculpturi monumentale și memoriale dedicate, destul de ironic, ”victimelor fascismului” (74). Nu există nimic care să le reamintească vizitatorilor de miile de germani uitați care au pierit mizerabil în anii de după război când lagărul a fost condus de sovietici.

Povestea din Buchenwald, precum povestea a practic fiecărui lagăr de concentrare german, este un microcosmos a întregii povești a Holocaustului. Portretizarea larg acceptată a câmpului Buchenwald, precum acelea din celelalte câmpuri germane, contrastează brusc cu realitatea puțin cunoscută.

Referințe
[33] The information in this section is from two sources: "Buchenwald", Cecil Roth et al. (eds.), Encyclopaedia Judaica, Macmillan and Keter, New York and Jerusalem 1971, vol. 4, pp. 1442, 1445; and U.S. government report B-2833 of 18 June 1945. Document 2171-PS, published in the NC&A "red series", op. cit. (note 29), vol. 4, pp. 800-833.
[34] U.S. Army report of 25 May 1945. Document 2222-PS. Published in NC&A "red series", op. cit. (note 29), vol. 4, pp. 860-864; "German-Born NASA Expert...", New York Times, 18 October 1984, pp. Al, A12; "Ex-Nazi Denies Role...", New York Times, 21 October 1984, p. 8.
[35] Document 2171-PS. NC&A "red series", op. cit. (note 29), vol. 4, pp. 800-833.
[36] 2171-PS. NC&A "red series", op. cit. (note 29), vol. 4, pp. 832-833.
[37] Nuremberg testimony of Günther Reinecke, 7 August 1946. Published in the IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 20, pp. 438, 441-442; SS indictment brief against Karl Koch, 11 April 1944. Document NO-2360.
[38] IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 3, pp. 514-515; vol. 5, pp. 220-201; vol. 32, pp. 267ff.
[39] "Clay Explains Cut in Ilse Koch Term", New York Times, 24 Sept. 1948, p. 3.
[40] Interview with Lucius D. Clay. Official Proceedings of the George C. Marshall Research Foundation. Transcript of a videotape interview shown at the conference "U.S. Occupation in Europe After World War II",
Mark Weber: 'Extermination' Camp Propaganda Myths http://vho.org/GB/Books/dth/fndWeber.html
23 of 27 2.10.2015. 2:07
2324 April 1976 at Lexington, Va., sponsored by the George C. Marshall Research Foundation, pp. 37-38. (I am grateful to Robert Wolfe of the National Archives for bringing this interview to my attention.)
[41] Egon W. Fleck and Edward A. Tenenbaum, Buchenwald: A Preliminary Report, U.S. Army, 12th Army Group, 24 April 1945. National Archives, Record Group 331, SHAEF, G-5, 17.11, Jacket 10, Box 151 (8929/163-8929/180). I am grateful to Mr. Timothy Mulligan of the Military Branch of the National Archives for bringing this report to my attention. See also Donald B. Robinson, "Communist Atrocities at Buchenwald", American Mercury, October 1946, pp. 397-404; and Christopher Burney, The Dungeon Democracy, Duell, Sloan and Pearce, New York 1946, pp. 21ff., 28f., 32-34, 44, 46, 49.
[42] Internationales Buchenwald-Komitee, Buchenwald, Kongress, East Berlin 1961.
[43] Ernst Federn, "That German...", Harper's, August 1948, pp. 106f..
[44] Christopher Burney, op, cit. (note 41), pp. 109, 124, 128ff.
[45] Cf. Jack Wikoff, "Der Mythos von der Vernichtung Homosexueller im Dritten Reich", Vierteljahreshefte für freie Geschichtsforschung 2(2) (1998), pp. 135-139 (online: vho.org/VffG/1998/2/Wikoff2.html). English: Remarks, PO Box 234, Aurora (NY), no. 22, 20.4.1997 (editor's note).
[46] The Jewish Times (Baltimore). Quoted in "On the Holocaust", The Gay Paper (Baltimore), December 1981, p. 2.
[47] John Mendelsohn, "Sources", Prologue, National Archives, Washington, DC, Fall 1983, p. 180; Konnilyn G. Feig, Hitler's Death Camps, Holmes and Meier, New York 1981, p. 96; K. Morgen testimony, 7 August 1946, IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 20, p. 490; testimony by former Buchenwald inmate Amost Tauber at Nuremberg 'I.G. Farben' trial, 12 Nov. 1947. Printed in Udo Walendy (ed.), Auschwitz im IG-Farben Prozeß, Verlag für Volkstum und Zeitgeschichtsforschung, Vlotho 1981, p. 119; Roger Manvell and H. Fraenkel, The Incomparable Crime, Putman, New York 1967, p. 155; Buchenwald Camp: The Report of a Parliamentary Delegation, HMSO, London 1945, pp. 4f.
[48] "Official Army Report Lists Buchenwald as Extermination Factory", The Washington Star, 29 April 1945, p. A7
[49] U.S. Congressional Report on Camps, Doc. 159-L., IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 37, pp. 605-626; and Congressional Record (Senate), 15 May 1945, pp. 4576-4582.
[50] B.M. McKelway, "Buchenwald...", The Washington Star, 29 April 1945, pp. A1, A7
[51] Ibid., p. A7; affidavit of H. Wilhelm Hammann of 6 March 1947. NO-2328. Hamman was an inmate from 1938 until April 1945.
[52] E.W. Fleck and E.A. Tenenbaum, op. cit. (note 41), p. 14; see also the photo of Jewish children inmates at Buchenwald in Robert Abzug, Inside the Vicious Heart, Oxford, New York 1985, pp. 148f.
[53] Nuremberg document 274-F (RF-301). IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 37, p. 148.
[54] IMT "blue series", op. cit. (note 3), vol. 19, p. 434; NC&A "red series", op. cit. (note 29), suppl. vol. A, p. 61.
[55] Georges Henocque, Les Autres de la Bête, G. Duraissie, Paris 1947, p. 115. Facsimile reprint and commentary in Robert Faurisson, Mémoire en Défense, La Vieille Taupe, Paris 1980, pp. 185-191.
[56] Paul Rassinier, Debunking the Genocide Myth, The Noontide Press, Torrance, CA, 1978, pp. 129f.: cf. more recently: Paul Rassinier, The Holocaust Story and the Lies of Ulysses, 2nd ed., Institute for Historical Review, New Port Beach 1990.
[57] Eugene Levai, Black Book on the Martyrdom of Hungarian Jewry, Zurich 1948, p. 439.
Mark Weber: 'Extermination' Camp Propaganda Myths http://vho.org/GB/Books/dth/fndWeber.html
24 of 27 2.10.2015. 2:07
[58] Earl Raab, The Anatomy of Nazism, ADL, New York 1979, photo caption opposite page 21. The Buchenwald gassing myth was also propagated in Francis Tomczuk, "Days of Remembrance", American Legion Magazine, April 1985, p. 23.
[59] Germaine Tillion, op. cit. (note 10), p. 231.
[60] K. Feig, op. cit. (note 47), p. 100.
[61] Stefan Kanfer, "Author, Teacher, Witness", Time magazine, 18 March 1985, p. 79.
[62] "Buchenwald", in Clarence L. Barnhart, Robert K. Barnhart (eds.), World Book Encyclopedia, Doubleday, Chicago/London, vol. 2, p. 550.
[63] "Buchenwald", Encyclopaedia Judaica, op. cit. (note 33), vol. 4, p. 1445.
[64] R. Hilberg, "Buchenwald", in Bernard S. Cayne (ed.), Encyclopedia Americana, Americana Corporation, New York 1982, vol. 4, p. 677.
[65] E. Fleck and E. Tenenbaum, op. cit. (note 41), p. 18.
[66] 2171-PS. NC&A "red series", op. cit. (note 29), vol. 4, p. 801.
[67] Statement by Arolsen registry official Butterweck, 16 Jan. 1984. Facsimile in Deutsche National-Zeitung (Munich), Nr. 18, 27 April 1984, p. 10.
[68] Buchenwald Camp:..., op. cit. (note 47), p. 5; 2171-PS. NC&A "red series", op. cit. (note 29), vol. 4, p. 821.
[69] Robert Abzug, op. cit. (note 52), pp. 49, 52.
[70] Marguerite Higgins, News Is a Singular Thing, Doubleday, Garden City, N.Y., 1955, pp. 78f.
[71] Elie Wiesel, Legends of Our Time, Holt, Rinehart and Winston, New York 1968, p. 140; Raul Hilberg, op. cit. (note 12), p. 987.
[72] "Bis 1950: Buchenwald und Sachsenhausen", Amerika Woche (Chicago), 11 May 1985, p. 3; "Im Todeslager der Sowjets", Deutsche NationalZeitung (Munich), Nr. 47, 15 Nov. 1985, p. 4; "Soviet Camps Busy, Berlin Paper Says", New York Times, 10 Sept. 1949, p. 6.
[73] Letter by E. Krombholz of Aschaffenburg, "Erlebnisbericht aus einern Sowjet-KZ", Deutsche National-Zeitung (Munich), Nr. 11, 9 March 1984, p. 10; see also sketches of conditions in Soviet-run Buchenwald by former inmate Dr. Heinz Möller in Deutsche National-Zeitung (Munich), Nr. 6, 3 Feb. 1984, p. 5.
[74] "Nazi Death Camp..." (AP) Gazette-Telegraph (Colorado Springs, Col.), 1 July 1984, p. H12; "At Buchenwald...", New York Times, 14 April 1985, pp. 1, 29.

Last edited by Loading (06-Nov-2017 16:49:36)


Originile noastre ne vor fi viitorul.

Offline

Board footer

Powered by FluxBB 1.5.10