„Întunericul e lumină întoarsă pe dos” – Belzebut
You are not logged in.
Salutări tuturor membrilor familiei noastre satanice.
Datorită pozițiilor planetare favorabile vom face anumite ritualuri. A trecut ceva timp de când am făcut ultima oară ritualul pentru Lordul Andras, care a fost cel mai impresionant și cu siguranță i-a binecuvântat și consolidat pe toți cu energie pozitivă.
Un aspect important de subliniat aici este acela că trebuie să tratăm ritualurile cu respect și cu conștientizarea modului că acestea contribuie la lunga noastră călătorie ca suflete. Zeii se deschid către noi astfel încât să primim de la ei și să avansăm, și nu există nimic mai important decât această relație.
Participarea la acestea demonstrează bunăvoință, deschidere și îți deschide mintea și sufletul la ceea ce altfel ar fi rămas latente. Vom repeta unele dintre ritualurile deja făcute. La scurt timp vor fi lansate încă două ritualuri.
Apoi, după acest program, va urma un alt ritual dedicat unui Demon. Dar acum ne concentrăm pe acest program.
În curând va fi Anul Nou Satanic, iar noi ne pregătim pentru a intra în noul an cu evoluții și cu putere.
Acest program se va concentra în primul rând pe aducerea de binecuvântări pentru toată lumea. Ca urmare, există două ritualuri noi acolo care vor aduce beneficii tuturor celor din comunitatea noastră. Vrem ca toată lumea să fie în siguranță, să fie puternică și capabilă să înainteze în viață cu un sprijin care să îi susțină pe toți.
Mai jos veți vedea că sunt unele locuri rezervate noilor ritualuri care vor apărea. Acestea vor fi lansate în 48 de ore.
Ritualul Final este inclus ca de obicei.
https://evilgoy.com/ - Aici pot fi găsite toate ritualurile (în engleză).
Lista de ritualuri și datele:
06.03.2023
Ritualul lui Beelzebul
Ritualul de prosperitate și avere
Șarpele este liber
07.03.2023
Ritualul lui Beelzebul
Ritualul de prosperitate și avere
Șarpele este liber
08.03.2023
Ritualul lui Beelzebul
Ritualul de prosperitate și avere
Șarpele este liber
09.03.2023
Ritualul lui Beelzebul
Ritualul de prosperitate și avere
Șarpele este liber
10.03.2023
Ritualul lui Astarte
Șarpele este împuternicit
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
11.03.2023
Ritualul lui Astarte
Șarpele este împuternicit
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
12.03.2023
Ritualul lui Astarte
Șarpele este împuternicit
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
13.03.2023
Ritualul lui Astarte
Șarpele este împuternicit
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
14.03.2023
Ritualul lui Azazel
Șarpele ascende
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
15.03.2023
Ritualul lui Azazel
Șarpele ascende
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
Binecuvântare comunitară pentru fiecare satanist spiritual
Ritualul de prosperitate și avere
16.03.2023
Ritualul lui Azazel
Șarpele ascende
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
Binecuvântare comunitară pentru fiecare satanist spiritual
Ritualul de prosperitate și avere
17.03.2023
Ritualul lui Azazel
Șarpele ascende
Binecuvântări pentru angajare, siguranță financiară și protecție
Binecuvântare comunitară pentru fiecare satanist spiritual
Ritualul de prosperitate și avere
"Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost."
Hail Satan!!!
Offline
Multumim pentru traducere
HAIL SATAN!
HAIL DUAT!
Offline
Multumim!
Been awake since the 15th, of January 2018.
Offline
Multumim!
Te rog, pune acest program sus alaturi de linkul de la calendar si de la ultimele 3 ritualuri pentru a gasi topicul mai usor.
Dedicat
10.01.2020 ora 10:01 :capra:
Hail Satan!
Hail forțele Iadului
Offline
Mulțumim mult!!
29.05.2016 - data dedicarii
Imn la Satan :sarpe:
Offline
Mulțumim! Hail Satan!
Hail Satan!
Hail Agares!
Heinrich Himmler -- 'The Aryan Knight'
Offline
Cu plăcere. Spor să avem.
"Omul cu adevărat bun este doar cel care ar fi putut fi rău şi n-a fost."
Hail Satan!!!
Offline
Programul trebuie schimbat intre datele de 10 si 13 cum a fost schimbat pe JoS
HAIL SATAN!
HAIL DUAT!
Offline
https://satanslibrary.org/Rtrs/Reverse314Ritual.mp3
La mine nu functioneaza sa ascult inregistrarea ritualului de astazi asa ca am pus redirectionare catre audio de pe JOS. Spor tuturor!
Si acest link in caz de orice
https://ancient-forums.com/viewtopic.ph … 6976b7defa
Hail Satan !!!
Hail Horus !!!
19.11.2013
Offline
Am avut câteva probleme [un downtime care nu are legătură cu vreun atac, se pare], deci lansarea celui de-al doilea Ritual va avea loc mâine.
Este indicat să continuăm cu programul așa cum este. Mulțumiri tuturor celor din familie.
HAIL SATAN!!!
HAIL SATAN!
HAIL DUAT!
Offline