Skip to content

Content Header

Despre al treilea ochi

Despre al treilea ochi published on

1 third eye pointAl treilea ochi este în mod direct relaționat chakrei a 6-a și glandei pineale. Este localizat în mijlocul frunții, deasupra sprâncenelor și împreună cu chakra a 6-a (care este situată în spatele celui de-al treilea ochi) și cu glanda pineală, este vizorul psihic al sufletului. În omul de rând, glanda pineală este atrofiată și inactivă. Datorită secolelor în care omenirea a fost împiedicată să practice meditația de împuternicire – în cadrul căreia energia este circulată peste tot, la fel ca sângele – multe părți ale sufletului uman au încetat să funcționeze. Un alt rezultat trist al creștinismului.

În al treilea ochi se află ultimul dintre cele trei noduri. Din momentul în care acesta e desfăcut și energia circulă liberă prin acesta, chakra coroanei poate fi deschisă cu ușurință. Al treilea ochi deține văzul astral; prin acesta, imaginile astrale sunt transferate creierului. Al treilea ochi este important și în telepatie și atunci când vrem să îi influențăm pe ceilalți. Am remarcat că atunci când îi influențez pe ceilalți, energia ar trebui direcționată cu putere spre cel de-al treilea ochi al persoanei respective, chiar dacă acest lucru nu poate fi văzut. Al treilea ochi este receptiv la energia direcționată spre el.

Al treilea ochi împreună cu chakra a șasea controlează vederea, sinusurile și pielea. Cu al treilea ochi putem vedea aurele, putem citi în sfera de cristal sau în oglindă și putem vedea energia. Glanda pineală și chakra a șasea se află în spatele celui de-al treilea ochi.

Al treilea ochi este extensia din față a chakrei a șasea. Chakra a șasea este locul în care se întâlnesc șerpii ida și pingala. Atunci când șarpele Kundalini trece prin această chakră, deschide ultimul nod din cele trei noduri majore ale sufletului. Când se întâmplă acest lucru, adesea se experimentează o scânteiere de lumină. Deschiderea celui de al treilea ochi reprezintă un pas major în cultivarea unui grad ridicat de conștientizare.

Despre runa Dagr/Dagaz si legătura pe care aceasta o are cu chakra a șasea și cu al treilea ochi:

DagazRune DagazRuneRuna Dagr/Dagaz corespunde atuului din cărțile de Tarot. Acesta înseamnă desăvârșire. După ce trecem prin chakra a șasea, chakra coroanei va fi atinsă de șarpele Kundalini fără nici un efort. Aceasta înseamnă unirea idei cu pingala. Dagaz este și runa lunii, iar Luna guvernează peste chakra a șasea și peste cel de-al treilea ochi. Dagaz este o rună a întregirii. „Această rună poate fi comparată cu piatra filozofală spirituală. În alchimia sexuală, Dagaz este momentul orgasmului, moment în care scopul lucrării este realizat. Este de folosință în toate lucrările de natură „alchimică,” fie că acestea sunt practice sau legate de conștiință.” 1

 

1. Teutonic Magic de Kveldulf Gundarsson
Model: „Cap de Femeie” de Leonardo, 1508