Skip to content

Content Header

Originile Satanismului

Originile Satanismului published on
  • Satanismul nu este o invenție creștină
  • Satanismul a apărut înaintea creștinismului, precum și a celorlalte religii
  • Satanismul nu ține de sperietori, spiriduși, vampiri, monștrii de Halloween sau alte entități asemănătoare
  • Satanismul nu înseamnă „diabolic.”
  • Satanismul nu este o „reacție” la creștinism
  • Satanismul nu este creația lui Antor Szandor LaVey
  • Satanismul nu înseamnă și nu ține de moarte
  • Satanismul adevărat ține de evoluția și împuternicirea omenirii pentru a ajunge asemenea Zeilor, după cum a fost intenția Tatălui nostru Creator, Satan

„În Taina cunoașterii Mele, nu există alt Dumnezeu în afară de mine.”
– Satan, în Pacea fie peste El.

În urma secolelor de dezinformare și minciuni, în timpul cărora cunoștințele au fost îndepărtate în mod sistematic, puțini oameni mai înțeleg sau mai știu ce înseamnă „satanismul” cu adevărat.

Creștinii au avut libertatea să dicteze ceea ce ei cred că satanismul înseamnă, fără a întâmpina nici un fel de rezistență. Pentru a putea realiza asta, adevărul a trebuit să fie distrus. Biserica Catolică (biserică creștină originală și sursa de unde au evoluat toate celelalte secte creștine), a torturat până la moarte milioane de bărbați, femei și copii inocenți în cele mai atroce feluri în timpul „Inchiziției.” Unii dintre copiii care au fost arși de vii în așa-numitele „cuiburi vrăjitorești” aveau chiar și doi ani.1

Creștinii declamă și delirează cu privire la „noua ordine mondială,” ordine în care toate identitățile, culturile, intimitatea personală și libertatea vor fi pierdute iar omenirea, după ce va fi însemnată cu semnul fiarei, va fi concentrată în mod sistematic într-un stat mondial al sclaviei. Ceea ce ei nu reușesc să vadă este faptul că, în adevăr, propria lor „religie” împreună cu biblia lor au fost și continuă să fie rădăcina planurilor pentru acest regim. Tot ceea ce se află în biblia creștină a fost furat și corupt din religiile păgâne care au precedat iudaismul, creștinismul și islamul cu sute și mii de ani. Prin iudaism și prin unealta sa: creștinismul, toate învățăturile originale ale lumii (care nu erau decât CONCEPTE) au fost furate și concentrate în „singurul dumnezeu;” corupte în arhetipuri evreiești, caractere evreiești și locuri fictive pentru evrei. Acest fapt i-a dat întregii rase evreiești o istorie falsă, o putere politică și „spirituală” pe care nu o aveai până atunci și la care nu erau îndreptățiți.

Biblia, la rândul ei, este o unealta subliminală extrem de puternică, care are ca scop principal controlarea maselor. Oricine poate deduce că această lucrare este scrisă de oameni, căci este plină de contradicții. Învățăturile acestei cărți le-au fost trâmbițate oamenilor încă de la o vârsta foarte fragedă. O minciuna trebuie întărită periodic, spre deosebire de adevăr care poate dăinui de unul singur. Deoarece cunoștințele spirituale împreună cu puterea ocultă au fost îndepărtate din rândul populației și ținute în mâinile a câtorva „aleși,” populația neștiutoare a ajuns să fie fără nici un ajutor în fața celor care folosesc aceste puteri împotriva lor. Planul este acela de a crea un stat de sclavie de ordin mondial, avându-i pe acești câțiva „aleși” pe post de conducători. Bineînțeles că făptașii dau vina și îl acuză pe Satan pentru toate acestea, pentru a crea distragerea necesară, în timp ce ei se folosesc de puterea ocultă pentru a-și atinge scopurile. Ei sunt renumiți de-a lungul istoriei ca hoți, care jefuiesc și apoi dau vina pe dușmanii lor pentru tot ceea ce ei sunt și fac cu adevărat, în timp ce ei se țin pe ei înșiși la cel mai înalt nivel al respectului și inocenței.

Religiile originale – care acum sunt cunoscute sub numele de „satanism” (apropo, „Satan” înseamnă „inamic” în ebraică), au fost toate centrate pe ceea ce este cunoscut ca „Magnum Opus” sau „Marea Lucrare.” Acela care este cunoscut drept „Satan” este în fapt adevăratul nostru Zeu Creator. A fost împiedicat de către inamici să își termine lucrarea cu omenirea, și anume aceea a divinizării ei. Zeificarea înseamnă perfecționare fizică și spirituală. Dacă vei continua să citești acest articol, îți vom dovedi asta.

11HeiroglyphCobra

Șarpele poate fi observat peste tot în relicvele și construcțiile antice. Șarpele a fost ținut sacru în toate ariile lumii antice. Satan este Zeul Ea, cunoscut și sub numele de ENKI, unul dintre primii Nefilimi care au aterizat pe planeta noastră și care a pus bazele primei civilizații. În mitologia sumeriană, șarpele a fost dintotdeauna simbolul lui Enki.

11AMA

Șarpele reprezintă ADN-ul, forța vitală și șarpele Kundalini și a supraviețuit ca o emblemă a medicinii umane și veterinare, unde simbolizează viața și vindecarea. Acest simbol sacru a fost profanat și blasfemiat, numai de când iudeo-creștinismul a intrat în scenă.

Fiecare dintre noi suntem familiarizați cu termenul „căzut” (vezi „îngeri căzuți”). Liderii creștini au folosit din abundență acest termen atunci când făceau referire la Satan și la Demonii săi. În adevăr, termenul „căzut” se referă la șarpele Kundalini (care a fost întotdeauna asociat cu Zeul nostru Creator, Satan), șarpe care s-a prăbușit în întreaga omenire și care acum zace în stare latentă la baza coloanei vertebrale. Datorită acestui fapt, la momentul de față omenirea operează la un nivel scăzut de înțelegere spirituală. Abuzuri nepăsătoare la adresa copiilor și a animalelor, războaie fără rost, brutalitate și corupție interminabilă, sunt toate rezultate ale prăbușirii șarpelui Kundalini.

11Tree

„Pomul Vieții” – concept care a fost furat din religiile antice păgâne și care a sfârșit în cartea biblică a Genezei – a fost prezent în multe părți ale lumii antice în frize pe pereții templelor și în unele morminte. „Pomul Vieții” este de fapt o hartă a sufletului uman. Tulpina este coloana vertebrală iar ramurile sunt circuitele prin care curge chi-ul (bioelectricitatea sau forța vitală).

Șarpele Kundalini este elementul care împuternicește sufletul, invocând toate stările de super-conștiință cunoscute sub numele de „samadhi.” În adevăr, „Zeul-Soare” reprezintă sfera cu bioelectricitate condensată, care este circulată prin vizualizare prin fiecare chakră (Zeu) în parte, cu scopul de a întări și purifica sufletul, în cadrul unor meditații specifice. Acesta este primul stagiu al Magnum Opus-ului.

11Buddha 11Vishnu

Relatările prezente în biblia iudeo-creștină despre oamenii care trăiau sute de ani, au fost preluate din obiectivele Magnum Opus-ului. Acesta este locul la care conduce „vrăjitoria” – alchimia sufletului. Aceasta este totodată şi cea mai profundă lucrare a minții umane: dobândirea dumnezeirii, care este dreptul prin naștere dat neamurilor (ne-evreilor) de Creatorului nostru Satan.

Nimbul prezent în multe picturi este „puterea vrăjitorească” dată de Kundalini, după ce acesta a fost ridicat. Creștinii au furat acest concept din religiile originale atât din est cât și din vest. Spre exemplu, Buddha este înfățișat cu un nimb, la fel ca mulți alți Zei hinduși.

Era în care religiile originale erau în floare a fost cunoscută ca „Era de Aur.” În urmă cu aproximativ 10.000 de ani, Zeii ne-au lăsat singuri. Acest articol nu va trata această temă și nici nu va răspunde întrebărilor de genul „cum” sau „de ce.” Acest subiect va fi dezbătut într-un alt articol. Zeii sunt o rasă de extratereștrii. Ca idee, mai multe rase extraterestre au trăit pe Pământ și au avut diferite interese cu ființele umane, fie ca prieteni, inamici sau neutri.

Zeii principali care au interacționat cu omenirea și care sunt creatorii noștri (prin inginerie genetică), sunt dintr-o rasă de extratereștrii cunoscută ca „Nordici.” Locuiesc în întreaga galaxie în diferite sisteme solare. Sunt foarte avansați în cunoștințe, inteligență și în spirit. Unii sunt de ajutor omenirii – precum este Satan și Zeii antici, care în cele din urmă au sfârșit etichetați drept „Demoni.” Alții sunt neutri, iar o altă categorie au lucrat și continuă să lucreze spre distrugerea noastră. Informații cu privire la creație pot fi găsite în detaliu în alte articole de pe acest website. S-a purtat un război din cauza omenirii, război în care de o parte se afla Satan și Demonii săi – care doreau să ne dea cunoștința și îndrumările necesare pentru a ne putea ridica la perfecțiunea fizică și spirituală de zeu, – în timp ce de cealaltă parte luptau inamicii care doreau să ne țină ignoranți din punct de vedere spiritual, pentru a ne putea folosi sufletele ca supliment gratuit de energie.
Abraxas_11158În multe scrieri de natură spirituală sau ocultă, termenul „zeu/dumnezeu” sau „zei/dumnezei” a fost folosit și în referire la cele șapte chakre. Datorită secolelor în care cei care aveau cunoștințe spirituale erau persecutați, aceste scrieri au ajuns să fie codificate, cunoștința fiind ascunsă sub formă de alegorii și cuvinte cheie. Numărul „șapte” este repetat la nesfârșit în biblia iudeo-creștină. Acesta este furat și corupt din cele șapte chakre principale ale sufletului. Varianta originală a crucii avea toate cele patru brațe egale, precum se poate observa și în multe sigilii ale Demonilor, cu brațele (reprezentări ale chakrelor) evazate. Un alt exemplu bine cunoscut, este Crucea de Fier a naziștilor; în adevăr aceasta este forma sufletului uman, reprezentând cele patru elemente (foc, pământ, aer și apă), care sunt componente ale sufletul uman. Numărul „patru” este un alt număr furat și corupt în biblia iudeo-creștină. Cel mai țipător exemplu este cazul celor „patru evanghelii.”

Tarotul, care este originar din Egipt și care are la bază constelațiile (Egiptul a fost centrul alchimiei spirituale – motiv pentru care a fost atacat în nenumărate rânduri de evrei, creștini și, bineînțeles, de musulmani), a evoluat într-un set de cărți; cărțile de joc pe care le avem cu toții astăzi au evoluat și ele tot din Tarot, imediat după ce Atuul a fost îndepărtat. Tarotul este plin de mesaje și instrucțiuni pentru realizarea Magnum Opus-ului. Din Tarot, evreii au derivat și și-au creat „Tora,” în care învățăturile originale sunt complet corupte. „Tora” evreiască mai este cunoscută și sub numele de „Pentateuh” sau „cele cinci cărți ale lui Moise” (un alt caracter fictiv evreiesc, care își are rădăcinile în istoria vieții lui Sargon și Thutmose). Cele cinci cărți ale lui Moise au avut ca punct de plecare cele cinci seturi ale Tarotului: Bâtele (elementul foc), Pentagramele (elementul pământ), Cupele (elementul apă) și Spadele (elementul aer), împreună cu Atuurile care au fost îndepărtate și care simbolizau eterul sau chintesența. Toate aceste elemente sunt esența sufletului uman (al cincilea element, chintesența, le ține pe celelalte patru împreună), fiind implicate în lucrarea Magnum Opus.

Toate caracterele și arhetipurile evreiești din biblie nu sunt decât niște impostori inventați din Zeii păgâni. „Isus” NU este o ființă reală, ci un CONCEPT. Pentru acei creștini înșelați, care cred că l-au experimentat pe „Isus,” în realitate au avut de-a face și au comunicat cu ființe extraterestre nefaste. În timp ce Aleister Crowley se afla în transă, a desenat imaginea lui „Iehova” (o corupție a literelor „YHVH,” care este un alt lucru pervertit din cele patru direcții și elemente, care face ca „numele” acestei entități să fie mai ușor de pronunțat): ceea ce a ieșit, era imaginea unui extraterestru cenușiu. La acel moment, cunoștințele despre extratereștrii nu erau atât de larg răspândite, neexistând nici poze cu aceștia. Despre aceleași ființe se spune că au făcut un târg cu Vaticanul: suflete în schimbul bogățiilor și a puterii, în mâinile câtorva. Pentru a putea realiza acest lucru, toate cunoștințele spirituale și oculte trebuiau să fie îndepărtate. Nici o escrocherie nu poate avea succes dacă victimele au cunoștință de cauză. Pentru a deveni o victimă deplină, trebuie să fii neștiutor. Satan este Acela care aduce cunoștința și iluminarea. El nu are nimic de ascuns.

Întorcându-ne la nazarinean, crucifixul – despre care pot adăuga că nu a fost întâlnit în nici un loc de închinare înainte de secolul al IX-lea – este un alt simbol exploatat și creștinat din cele patru pătrare/direcții/elemente; arhetipul evreiesc „Isus/Ieshua” nu este decât un CONCEPT. Acei 33 de ani care se spune ca el i-a trăit, reprezintă cele 33 de vertebre ale coloanei vertebrale prin care urcă șarpele Kundalini. Crucificarea semnifică lucrarea Magnum Opus: torturarea, moartea și învierea. În tradițiile originale care simbolizează această lucrare, sunt incluși: Fenixul egiptean (moartea și învierea din cenușă); Zeul egiptean Set – care a fost crucificat pe o furka (prăjină); povestea lui Isis și Osiris, în care Osiris a fost desfigurat și tăiat în nouă bucăți și înviat mai apoi de Isis.

Evreiasca „fecioară Maria” este o impostoare, coruptă din imaginea lui Astarot. La fel și arhanghelul Mihail, care a fost furat din Marduk. Arhanghelul „Gabriel” a fost furat din Zeul egiptean Toth, Rafael a fost furat din Azazel, iar Uriel din Beelzebub. Din nou, o altă exploatare a celor patru pătrare.

Sexualitatea a fost din totdeauna reglementată și privită cu dezaprobare de către biserica creștină. Aceasta se datorează faptului că sexualitatea și orgasmul – forța vitală – sunt esențiale pentru ascensiunea spirituală și pentru ridicarea șarpelui Kundalini. Deoarece biserica nu avea cum să supravegheze activitatea sexuală, au dezvoltat o doctrină a terorii extreme. Populația, dezbrăcată de orice cunoștință și putere spirituală (ignoranța = frică) a căzut victimă acestei minciuni. „Iadul” a intrat în scenă. Cuvântul „iad” (în engleză „hell,” germană „Hölle”) provine din cuvântul scandinav „Hel,” care înseamnă „lumea de dincolo.” În adevăr, „cer” și „iad” sunt cuvinte cheie pentru chakra bazei și chakra coroanei. Biserica creștină a depus toate eforturile posibile pentru a înlocui orice fel de asociere spirituală cu aceste numere și orice număr semnificativ care a fost relaționat sufletului uman (cum e cazul numărului 144.000, care este numărul „nadiilor” sau „circuitelor” din corpul uman prin care circulă forța vitală). Numărul doi devenise sinonim cu Satan. A doua chakră este chakra sexuală și controlează sexualitatea umană, așa că, bineînțeles că orice asociere cu numărul doi trebuia să primească o conotație „diabolică.” Orice blocaj în cea de-a doua chakră, ține individul complet înrobit din punct de vedere spiritual, deoarece forța vitală rămâne complet inactivă în prima chakră.

Credințele și gândurile oamenilor pot fi controlate prin intermediul fricii. Omenirea a fost făcută să creadă că acest „dumnezeu atotputernic și omniprezent” le știe fiecare frântură de gând sau acțiune. Datorită fricii, oamenii au început să își monitorizeze propriile gânduri și acțiuni. Cele șapte taine ale bisericii catolice (o altă exploatare a celor șapte chakre), a întărit un control strict asupra fiecărei etape a vieții personale. Prin așa-numitele „taine confesionale,” a fost exercitat un control suprem. Prin confesiune, biserica a câștigat și mai mult control, pentru că a ajuns să cunoască până și cele mai profunde secrete ale populației înspăimântate. Aceasta i-a permis clerului bisericesc să aibă putere peste regi, regine și personalități monahale seculare.

Satan ne spune în Cartea Neagră (Al Jilwah), că multe scrieri și texte oculte/spirituale au fost alterate. În urma cercetării originilor a diferite mituri și religii, am constatat că mulți autori nu cad de acord din punct de vedere religios și secular. Asta se datorează distrugerii și îndepărtării în mod sistematic a cunoștințelor antice, comise de către biserica creștină. Pentru ca lucrurile să fie și mai mult înrăutățite, cea mai mare parte a documentelor originale care au supraviețuit distrugerii, a fost alterată.

Zeii ne-au lăsat adevărul înscris în piatră. Piramidele (care au forma chakrelor), au rezistat de-a lungul timpului. Este de înțeles că acești monoliți au fost construiți pentru civilizațiile care le vor urma, fiind lăsate de către Zei, care cunoșteau soarta omenirii. Aceste monumente vorbesc de la sine. Au fost construite pentru a reflecta mișcările stelelor, comportându-se ca un calendar pentru începerea marii lucrări a Magnum Opus-ului. Magnum Opus-ul este început în mod normal primăvara, când soarele intră în semnul zodiacal Berbec, moment cunoscut sub numele de „Echinocțiul de Primăvară.” Ora precisă la care această lucrare trebuie începută, este ora 3 dimineața – ora lui Satan. Aceasta este ora originală. Se spune că nazarineanul fictiv și-a dat duhul la ora 3 după-amiaza. În fine, 3 după-amiaza este de fapt ora 15:00 și nicidecum trei, fiind prin urmare falsă.

„Zeul încornorat” își are originile în Sumeria. Zeii sumerieni purtau pe cap decorațiuni cu coarne. Aceasta precedă iudeo-creștinismul cu mii de ani. Religiile păgâne originale erau cunoscute pentru închinarea și venerarea Zeului încornorat. Numai odată cu apariția creștinismului, aceștia au fost eradicați în mai multe rânduri; cu toate acestea au continuat să reiasă la suprafață și să supraviețuiască. Din nou, Zeul încornorat a fost blasfemiat și etichetat ca „diabolic.”

11MercuryZeul încornorat este un simbol al Chi-ului, forța vitală bioelectrică. Această forță este reprezentată de către planeta Mercur, deoarece este nestatornică și efemeră, până când este fixată prin Magnum Opus. Simbolul planetei Mercur are coarne.

Gravurile și hieroglifele de pe pereții templelor și din piramide continuă să rămână cu noi în ziua de azi ca mărturie a adevărului, pentru aceia care au suficient de multă cunoștință spirituală pentru a le interpreta. Acesta este motivul pentru care Zeii le-au imprimat în piatră. Satanismul se bazează pe Magnum Opus. Toate simbolurile satanice pun accentul pe vrăjitorie și cunoștința ocultă şi spirituală; toate acestea reprezintă dobândirea dumnezeirii. Satanismul întreg se învârte în jurul lucrării Magnum Opus: dobândirea perfecțiunii fizice și spirituale, de către omenire.

 

____________________________
Referinţe:

¹ Cassel Dictionary of Witchcraft, de David Pickering, articol despre “Germania”, pagina 108
The Lost Book of Enki; Memiores of an Extra-Terrestrial God, de Zecharia Sitchin
Satan Wants You, de Arthur Lyons, paginie 24-26
The Biography of Satan, de Kersey Graves, paginile 146- 147
The People of the Sea- The Search for the Philistines, de Trude and Moshe Dothan, paginile 185- 186