Skip to content

Content Header

La ce te poți aștepta

La ce te poți aștepta published on

Din nefericire, de-a lungul anilor biserica creștină s-a opus vehement și pentru prea multă vreme libertății presei și libertății de exprimare în special a celor de aripă stângă. Satanismul reprezintă o amenințare majoră pentru mulți dintre cei care vor să-și păstreze puterea și controlul, deoarece satanismul plasează această putere în mâinile bărbatului și a femeii de rând. Satanismul a fost în mod deliberat suprimat iar adepții săi au fost persecutați. Religiile inamice au fost libere să-și promoveze minciunile și poveștile de groază despre satanism, pentru a-i ține pe oameni departe de puterile oculte, profitând de lipsa de cunoaștere a populației și de frică. Aceasta a condus la multă ignoranță și confuzie în ceea ce privește satanismul, având unul dintre cele mai nefericite efecte asupra celor ce își doreau să caute spiritualitatea pe calea mâinii stângi, dar care nu aveau pe nimeni care să le răspundă întrebărilor.

Satanismul este o religie foarte intensă din punct de vedere spiritual. Pentru aceia care au fost crescuți în familii creștine sau care au fost atei, această intensitate a spiritualității vă poate surprinde sau chiar șoca. Alte religii sunt moarte din punct de vedere spiritual; cu alte cuvinte, nimic nu se întâmplă, iar în rarele ocazii când cineva are parte de o experiență spirituală, aceasta este de natură slabă. Cele mai multe religii de dreapta sunt bazate pe practici furate și corupte din religiile păgâne/sataniste. Spre deosebire de creștinii care se roagă necontenit fără să primească vreun răspuns, sataniștii primesc răspunsuri uimitoare și imediate.

Mulți dintre noi am avut parte de experiențe asemănătoare ca și sataniști spirituali, însă dat fiind faptul că toți suntem diferiți, experiențele pot varia iar ceea ce unuia i se poate întâmpla, altul s-ar prea putea să nu experimenteze.
Pentru aceia care sunt noi, aici sunt câteva lucruri la care te poți aștepta:

  • coincidențe ciudate și frecvente, de obicei de o natură pozitivă,
  • voci care îți pot da sfaturi și îndrumări bune sau care te pot informa despre lucruri pe care nu le știai sau care urmează să se întâmple,
  • vise intense, în special dacă ai petrecut mult timp studiind despre Demoni.

În general aceste vise nu sunt negative, ci doar vii și intense.

Multe lucruri care se întâmplă în prima perioadă pot fi stimulante și captivante. Ține minte însă că acestea sunt lucruri noi și poate fi nevoie de ceva timp pentru a te obișnui cu ele; între timp îți poți stabili relații spirituale puternice și permanente, care îți pot fi de un ajutor de neprețuit.

De la un anumit punct, de obicei când te simți confident și încrezător, cel mai probabil Satan îți va arăta ce anume este greșit în viața ta (dacă e cazul). El cunoaște totul despre noi. Dacă facem lucruri care se vor dovedi a fi în detrimentul nostru în viitor, el ne va face cunoscut din timp acest lucru pentru a putea evita un eventual dezastru personal.

Aceste lucruri pot fi năucitoare și chiar înfricoșătoare pentru unii, în deosebi datorită minciunilor și a falselor povești de groază împrăștiate de către inamici, timp de secole. Nu este cazul să te alarmezi. Satan se implică doar pentru că îi pasă. Uneori o să trimită un Demon să te îndrume, precum a făcut și cu mine, lucru pentru care îi sunt recunoscătoare până în ziua de azi. Demonul ar putea fi forte strict și ar putea face orice pentru a te determina să iei aminte și să schimbi lucrurile care îți vor aduce probleme în viitor.

SATAN ȘI DEMONII SĂI NU ÎȚI VOR CERE NICIODATĂ SĂ FACI NIMIC „MALEFIC” ȘI NIMIC CARE ESTE ÎN DETRIMENTUL TĂU SAU AL CELORLALȚI!

Experiențe de natură malefică vin exclusiv din partea îngerilor creștini sau a altor entități care nu au nimic de-a face cu Satan sau cu vreunul din Demonii săi.

Întotdeauna fii deschis. Dacă întâmpini probleme în a înțelege ceva sau dacă ești confuz, îi poți cere lui Satan să te ajute, iar el o va face. Amintește-ți să fii întotdeauna plin de respect și reverență înaintea lui Satan și a Demonilor prieteni, iar ei te vor răsplăti cu multă înțelepciune și cunoaștere, pe care cei ce sunt pe dinafară nu le vor avea niciodată.

Ca și sataniști, așa numitul „supranatural” face adesea parte din viețile noastre cotidiene. Acest lucru este foarte pozitiv. Satan te va răsplăti cu un simț aparte pentru spiritualitate și cu o putere interioară care te va proteja în toate, împreună cu încredere de sine și o înțelegere profundă.

În încheiere, vreau să subliniez faptul că este foarte important să îți păstrezi o atitudine pozitivistă, puternică și să nu iei aminte la poveștile de nimic spuse de către cei care, în adevăr, nu cunosc nimic despre Satan sau despre satanism.

Fie ca Satan să te binecuvânteze, iar călătoria ta în satanismul spiritual să fie bogată și plină de recompense.