Skip to content

Content Header

Mesaj de la Satan cu privire la Yoga

Mesaj de la Satan cu privire la Yoga published on

Satan vrea ca eu să scriu acest articol și să îl postez și pe grup și să mă asigur că toată lumea este conștientă de aceste lucruri. Am să trec direct la subiect. Aproape toată lumea știe cum inamicul lucrează prin infiltrare pentru a distruge și corupe cunoștința spirituală. Rădăcinile și fundația Satanismului Adevărat este în Yoga Kundalinică (a ȘARPELUI). Din nefericire, multe din învățăturile disponibile în zilele noastre au fost infestate cu proceduri și practici menite să asigure că absolut oricine le urmează, nu va avea nici un fel de putere personală. Un bun exemplu sunt numeroșii practicanți de yoga care au fost îndoctrinați cu minciuni, cei mai mulți în India, care nu au nimic, trăiesc în adăposturi cu nimic superioare unei cutii de carton în care dorm câinii, se acoperă cu cenușa morților, tot ceea ce poartă pe ei e ”cârpa lui hristos” și trag după ei o existență a morții. Pentru câțiva bani dați acestor cerșetori patetici, turiștii care vizitează ashramele și templele primesc ”binecuvântările” acestora – ceea ce înseamnă că acești amărâți își consumă forța vitală și energia pe alții, pentru o nimica toată. Aceste suflete sărace sunt saturate cu putere spirituală însă nu au nici cea mai vagă idee cu privire la felul în care ar putea face uz de ea; iar acest lucru se datorează învățăturilor inamicului, care au fost corupte înadins pentru ai conduce spre ruină.

Nu există absolut nicio regulă cu privire la dobândirea puterii personale, în afară de perseverență și consistență în meditații și în celelalte lucrări menite să te avanseze spiritual.

Enormitatea jegului corupt de inamic este strigătoare la cer. Este prezent în cele mai multe cărți despre yoga, disponibile publicului larg în zilele noastre. Acest gunoi este INFECT și nu are nimic de a face cu atingerea dumnezeirii. Dacă urmezi toate aceste învățături corupte ale inamicului, te vei asigura că nu ai nici un fel de putere și că nu reprezinți nicio amenințare agendei inamicului – aceea de face abuz de puterea ocultă, pentru a înrobi lumea.

Cele mai rele practici de automutilare și cele relaționate acesteia, nu numai că sunt o nebunie totală, ci îți pot pune și viața în pericol. Sigurul ”PĂCAT” în satanism este STUPIDITATEA!!

·   Tăierea părți inferioare a limbii astfel încât să se stabilească o bună conexiune cu glanda pineală:
Această procedură nu este numai periculoasă ci și absolut inutilă. Nebunii care au făcut acest lucru nu mai pot nici vorbi și nici mânca normal. Textele care încurajează această mutilare, mai spun că în mod normal, nefericitul ”se retrage în pustiu, nu mai poate vorbi normal și nici nu mai prea mănâncă mult”. Cu alte cuvinte te dai la moarte. Aceasta este o nebunie totală! Oricine a meditat consistent și extensiv pe glanda sa pineală, cunoaște că tâmpenia de mai sus este o prostie ieftină și inutilă.

·   Înghițirea de pânze/cârpe lungi:
Asta vorbește de la sine. Asemenea tăierii limbii, această practică este foarte nenaturală și inutilă și poate fi chiar mortală. Numai așa te poți eviscera de unul singur.

·   Infuzia de apă prin rect, până la colon.

·   Spălarea nărilor sau inserarea diverselor obiecte în nas

·   Celibatul (abstinența sexuală):
Aceasta este o altă căcărie gogonată. Ființele umane sunt sociale din fire și au nevoie să fie atinse și iubite sexual. Orgasmul este o eliberare necesară.
ABSTINENȚA SEXUALĂ ESTE EXTREM DE NESĂNĂTOASĂ!!
Este important să îți eliberezi energia sexuală prin intermediul orgasmului, iar dacă nu îți poți găsi un partener potrivit, fă-o de unul/a singur/ă, prin masturbare. Acest lucru ține de fiecare și este personal. Tăgăduirea sexualității și a orgasmului sexual conduce nu numai la probleme psihice serioase, ci, în contrast cu învățăturile yogice populare, te și împiedică din a avansa spiritual.

·  Un alt exemplu este dieta:
Aceasta este o alegere personală. O dietă vegetariană nu este DELOC necesară în practicile yoga sau în dezvoltarea puterilor spirituale. Acest căcat este forțat prin mai toate cărțile și textele yoga precum și în multe alte scrieri. Ceea ce mănânci te privește personal. Bineînțeles că o alimentație bazată pe fast și junk food, în cele din urmă conduce la o sănătate șubredă; însă în ceea ce ține de mâncatul excesiv la diferite ocazii, consumarea de mâncăruri picante, cărnuri și așa mai departe – acest lucru nu are nimic de a face și nu interferează DELOC cu progresia ta spirituală. Vorbesc din experiență aici.

·   Ignorarea chakrelor inferioare și cele ale picioarelor:
Chakrele inferioare sunt esențiale. Dacă vrei să te vindeci, să întreții ORICE fel de magie, să ai un respect de sine decent, atunci chakrele inferioare TREBUIE să îți fie puternice. Motivul pentru care cele mai multe cărți și informații disponibile la tot pasul despre yoga îi sfătuiesc pe cititori să ignore chakrele inferioare, este pentru a îi lipsi pe practicanți de orice fel de putere personală. Chakrele tălpilor sunt de asemenea foarte importante, întrucât pe aici tragem energie pentru ritualuri, vindecarea celorlalți și multe altele.

·  Ignorarea Siddhilor (telechinezia, pirochinezia, levitația, biochinezia, etc)
Fiecare siddhi ar trebui lucrată și dezvoltată. Yoga kundalinică și spiritualitatea ține de aceste practici și abilități.

·   Nevoia de un ”guru” uman (profesor spiritual):
Din nou, acest lucru este inutil. În mare parte acesta este un truc de făcut bani și în multe cazuri ”orbul conduce pe orb”.
Satan și Demonii săi sunt ”Guru” pentru noi. Ei sunt ADEVĂRAȚII Maeștrii.

 

Mare parte din învățăturile spirituale disponibile peste tot, au fost corupte în mod hidos. Publicul a fost mințit și înșelat în mod intenționat, pentru a se asigura că nimeni avansează și astfel nu devin o amenințare pentru inamicii aflați la putere (evreii) și care, la rândul lor, cunosc adevărul și folosesc puterile oculte pentru a înrobi lumea.

În încheiere, Yoga Kundalinică – atunci când este întreținută în mod corect – este calea spre dumnezeire și deci fundamentul Satanismului Adevărat. Cobra cu capișonul dilatat, care apare în multe locuri din lume în gravurile antice, simbolizează conștiința expandată și iluminată, care apare odată cu activarea energiei șarpelui. Acest lucru atrage după sine un grad de conștientizare din ce în ce mai mare, până devenim asemenea Zeilor.

 

Primary Sidebar