Skip to content

Content Header

Ordinile și Ierarhiile Demonilor

Ordinile și Ierarhiile Demonilor published on

IERARHIA DEMONILOR

Prima Ierarhie:

  • Serafimi
  • Heruvimi
  • Tronuri

A Doua Ierarhie

  • Stăpâniri
  • Principalităţi
  • Puteri

A Treia Ierarhie

  • Virtuți

 

LISTA NOBILIMII IADULUI

  • Prinţi
  • Regi
  • Marchizi
  • Duci
  • Conţi
  • Preşedinţi

Prinţii Încoronaţi ai Iadului au cea mai înaltă distincție, fiind deasupra Regilor. Cât despre titlurile militare ale Armatei Iadului, acestea sunt identice cu cele ale armatei omeneşti.

Demonii care aparţin unui anumit ordin, de regulă sunt specializaţi în anumite abilităţi şi au diferite puteri. Din propria mea experienţă, am descoperit că Demonii Personali/Gardieni sunt cei la care apelăm pentru aproape toate nevoile noastre, chiar şi pentru cele care nu fac parte din departamentul lor. Uneori, Demonii Personali/Gardieni vor cere asistenţă pentru noi, de la alţi Demoni. De asemenea, dacă lucrăm îndârjit pentru Satan şi îi suntem dedicaţi acestuia, Demonii pot veni la noi din proprie iniţiativă, oferindu-şi ajutorul în vreme de necaz. Asta mi s-a întâmplat mie.

Câteva informaţii despre Ierarhi şi competenţele acestora:

ORDINUL SERAFIMILOR; CEI SCLIPITORI: sunt specializaţi în probleme de răzbunare, justiţie şi dreptate şi în apărarea cuiva de inamicii săi. Predau astrologia, artele vindecării şi a divinaţiei; păzesc lucruri şi oferă protecţie, atât aici cât şi în astral. Aparţin elementului foc.

ORDINUL HERUVIMILOR: sunt specializaţi în discernerea trecutului şi a prezentului şi în prezicerea viitorului. Pot asista în proiecţia astrală, accesarea vieţilor anterioare şi ghicirea viitorului. Au cunoștințe despre şi domnesc peste stelele fixe.

ORDINUL TRONURILOR: sunt specializaţi în puterea planetelor şi în ceea ce ţine de dreptate, justiţie şi răzbunare. Sunt de ajutor în practicile şi puterile Magiei Negre.

ORDINUL STĂPÂNIRILOR, de asemenea cunoscuţi ca CEI GENIALI: ajută la accesarea puterii lui Satan din noi; în realizarea adevăratelor noastre potenţiale şi abilităţi; în descoperirea adevăratelor noastre puteri şi legături cu Satan. Aceştia mai asistă în meditaţie, împuternicirea spirituală/psihică şi în îmbinarea materialului cu spiritualul, ca în expresia: “precum în cer, aşa şi pe pământ”. Trebuie să fim echilibraţi atât în aspectele materiale cât şi cele spirituale ale vieţii, pentru a deveni un întreg. Materialul şi spiritualul sunt esenţiale unul celuilalt, spre deosebire de învăţăturile religiilor de dreapta.

ORDINUL VIRTUŢILOR; REGII DEMONICI: conferă încredere şi îndrăzneală, ajutând la terminarea unei sarcini, atunci când te afli cu spatele la zid. Asistă în magie şi ne încurajează.

ORDINUL PRINCIPALITĂŢILOR: influenţează evenimentele mondene, grupuri mari, naţiuni şi pe liderii lumii. Unii oameni aflaţi la putere, sunt acolo datorită consiliului acestor Demoni.

 

Primary Sidebar

cuprins
BLS