Beltane (pronunțat b’yal’t’n) este o sărbătoare străbună a fertilității. Sărbătorile fertilității își au originile în Mesopotamia Antică. În timpul ospețelor aveau loc orgii, pentru a se încuraja fertilitatea animalelor alimentare precum și a culturilor agricole pentru anul care urma. În Calendarul satanic, Beltane este direct opusă sărbătorii Samhain (Halloween), deoarece Samhain este ținut în perioada secerișului. De asemenea, Beltane celebrează reîntoarcerea soarelui, a semănatului și a renașterii primăverii.

În Mesopotamia Antică, acest rit al fertilității era cunoscut ca „Zagmuku,” fiind sărbătorit la prima Lună nouă după echinocțiul de primăvară. De asemenea, anticii sărbătoreau și recolta, direct opusă lui Zagmuku, care era originalul Samhain. Deoarece sărbătoarea era concentrată pe renaștere, epopeea originală a creației – cunoscută ca Enuma Elis – era recitată în a patra zi a festivalului, festival care se întindea pe o perioadă de 12 zile. În mod inițial, sărbătoarea era ținută în cinstea Zeului sumerian Enlil (Baal), acesta fiind și locul din care se trage numele de „Beltane.” În Mesopotamia, festivalul de Anul Nou era celebrat și pentru a reafirma legătura dintre Zei și comunitate, în care comunitatea era reprezentată de către rege în ritualul de la Templu; acesta era responsabil pentru tendința de armonie continuă a pământului, fiind totodată și cel care dădea socoteală înaintea Zeilor. Regele alături de Marea Preoteasă intrau în sanctuarul lăuntric al ziguratului*, unde amândoi întrețineau un ritual sexual. Anul satanic se bazează pe ciclul natural. Cele opt Sabaturi sunt formate din cele 2 echinocții și 2 solstiții ale anului solar (666), și din cele 4 dăți ce se găsesc la jumătatea distanței dintre ele. Echinocțiile și solstițiile se bazează pe mișcarea soarelui. Aceste patru puncte sunt evenimente cosmice bazate pe mișcările pământului și a soarelui, simbolizând interacțiunea dintre lumină și întuneric. Pentru multă vreme această dată a fost considerată un „punct puternic” al zodiacului, fiind simbolizat de taur, una dintre figurile „tetramorfe” înfățișate în cărțile de Tarot (celelalte trei sunt leul, vulturul și spiritul).

De asemenea, acestea pot fi văzute și în sfinxul egiptean. Cele patru figuri sunt cunoscute de către astrologi drept ‘cele patru semne fixe’ ale zodiacului (Taurul, Leul, Scorpionul și Vărsătorul), acestea aliniindu-se în mod natural cu cele patru mari Sabaturi ale vrăjitoriei.

Beltane se găsește la mijlocul dintre punctul vernal și solstițiul de vară. Datorită alinierii pământului la această dată importantă, comunicarea telepatică cu Zeii precum și cu lumea spiritelor este foarte deschisă. Este o perioadă excelentă de a comunica cu Demonii. Beltane începe la apusul soarelui, în seara de 30 aprilie. Acest obicei provine de la celți, care întotdeauna își socoteau zilele de la un apus de soare la următorul apus de soare. Apusul soarelui era momentul în care druizii** aprindeau focurile lui Baal, pe culmile dealurilor. Focurile de Beltane simbolizau scânteia vieții și a fertilității. În mod tradițional, aceste focuri erau alimentate cu lemne de la nouă tipuri diferite de pomi și erau aprinse pe niște grătare sacre, special amenajate. Grătarul era creat prin marcarea unui pătrat pe pământ, care mai apoi era împărțit în opt pătrate mai mici. Gazonul de pe cele opt pătrate exterioare era săpat și îndepărtat, lăsându-se intact al nouălea pătrat din mijloc. Focul de Beltane mai simboliza și vatra centrală a comunității. Aceste vetre locale sacre reprezentau misticismul focului divin din mijlocul tuturor lucrurilor, a cărei licărire de viață este susținută de fiecare dintre noi.

Ajunul Beltane era în mod tradițional celebrat în nud, cu orgii sexuale. După o serbare intensă, cuplurile se împărțeau, sărind prin flăcările focului de tabără și mergeau prin pădure până în zori, angajându-se în relații sexuale toată noaptea. Purtarea hainelor sau a robelor pentru ritual era prea periculoasă atunci când se sărea prin flăcări. Vitele erau în mod frecvent mânate între două astfel de focuri de tabără (lemnul de stejar era combustibilul favorit al acestora); dimineața următoare, acestea urmând să fie duse la pășunile de vară. Dansuri nud în jurul armindenului, în timpul celebrării. Armindenul deriva din obeliscul egiptean și reprezintă falusul (penisul) erect. În mod tradițional acesta este construit din lemn de mesteacăn: lemnul purificării.

În cuvintele vrăjitorilor Janet și Steward Farrar, sărbătoarea Beltane a fost în principal un timp de „… exprimare fără jenă a sexualității și a fertilității umane.” Astfel de asociații includ în mod evident simbolismul falic al armindenului dar și hobby-ul călăririi calului. Chiar și rima aparent nevinovată a unui copil de grădiniță: „călăresc un cal cocoș spre crucea Banburry…” păstrează amintirea acestei sărbători. Și următoarea frază „…pentru a vedea o doamnă delicată pe un cal alb,” se referă la călătoria anuală a „doamnei Godiva” prin Coventry. În fiecare an, timp de aproape trei secole, un sat a adoptat acest ritual păgân, până când Puritanii au pus capăt obiceiului.

Alte obiceiuri de arminden includ plimbatul de-a lungul marginilor proprietății cuiva – plimbări în cadrul cărora i se reparau gardurile, i se fixau pietrele de hotar sau i se făceau acestuia hornuri pentru fum – participări la turnee de tras cu arcul, dansuri, ospețe, muzică, băut, toți fiind foarte indulgenți. În Egiptul Antic, festivalul de primăvară al fertilității, celebrat în perioada lui Het-Her, a fost cunoscut ca „Festivalul uniunii vesele.” Energia semnului pământ din Constelația Taurului reprezintă fertilitatea și începutul perioadei de vegetație; uniunea dintre soare și lună simbolizează fuziunea masculului (elementul solar) cu femela (elementul lunar). Egiptenii celebrau această sărbătoare cu artă, muzică, dans, spectacole și acte sexuale.

Ministerele Joy of Satan lucrează din greu să curețe satanismul de toată vermina iudeo-creștină cu care acesta a fost infestat de-a lungul secolelor. Un alt nume al sărbătorii de pe 30 aprilie este „festul Valburg.” Refuzăm să numim această noapte „Walpurgis” deoarece „Walpurgis” este numele unui sfânt creștin. În Germania, cu mulți ani în urmă marile Sabaturi erau ținute pe vârful Brocken din munții Harz. Odată mulțimea adunată, ospețele și orgiile durau până în zori, petrecându-se intens, cu dansuri în jurul unui uriaș foc de tabără.

Sărbătoarea Valburg este o sărbătoare a fertilității, care datează încă de pe vremea vikingilor. Festivalul era răspândit în toată Europa. Se spune că în această perioadă, voalul dintre Pământ și astral/lumea spiritelor este foarte subțire. Ceea ce se petrece în această noapte, în special la miezul nopții (30 aprilie – 1 mai), poartă o semnificație specială. Toate ritualurile, magia, comunicarea cu spiritele și alte practici asemănătoare sunt mult mai puternice în această noapte sacră.