Ca și sataniști, suntem cu toții pe cât se poate de conștienți că termenii „bine” și „rău” au fost inversați de către inamic. Învățăturile creștinismului și a celorlalte religii asociate acestuia, sunt pline vârf cu abuzuri spirituale, cu sfaturi suicide, etc., cu scopul de a crea victime ușoare.
Cele mai multe victime sunt ignorante în ceea ce privește adevărul. Cele mai multe învățături disponibile astăzi publicului larg au un singur scop: acela de a subjuga. Numărul restrâns al celor care, pentru ultimele câteva secole, se află în posesia cunoștinței despre lucrările minții și ale sufletului, au pervertit și abuzat spiritualitatea pentru a menține puterea.
Atunci când accesăm stări alterate ale minții, prin meditație sau chiar involuntar sau atunci când dormim, frecvența undelor cerebrale din creier scade. În această stare, putem accesa lumea astrală și devenim foarte deschiși sugestionărilor.
Cei care nu sunt dedicați, dar care aderă totuși la învățăturile yoga, wicca și la alte discipline metafizice care îți modelează comportamentul, se deschid pe ei însuși celor mai grave tipuri de victimizare. Aceștia își condiționează mințile să fie receptive, cu mult mai mult decât oamenii obișnuiți. Acest fapt, pus laolaltă cu doctrinele inamice care propovăduiesc distrugerea ego-ului, absența dorinței, denigrarea materialismului și a trupului fizic, precum și aderarea la tot felul de reguli dietetice nesănătoase, nu fac decât să îi pregătească pe acești oameni pentru a fi atacați, programați și distruși de către inamic.
Atunci când nu ai o temelie, atunci când nu știi ce este de capul tău, pur și simplu aștepți să fii controlat, manipulat și transformat în sclav de către altcineva. Mesajele subliminale, controlul mental în masă folosit de mass-media, precum și alte influențe, găsesc o victimă ușoară și ușor de manipulat în fiecare dintre acești oameni. Respingerea materialismului permite ca banii împreună cu bogăția să fie plasate în mâinile câtorva aleși (evreii), fără ca aceștia din urmă să fie nevoiți măcar să ridice un deget. Oamenii care cred și fac tot ceea ce li se spune, își taie singuri creanga de sub picioare.
Învățăturile despre reîncarnare au fost pervertite și distorsionate cu scopul de a face ca viața să pară lipsită de orice sens, care trebuie trăită într-o supunere totală și o denigrare de sine (în timp ce acei câțiva aleși se îmbogățesc din ce în ce mai mult); mesajul este același: nu riposta, ci fii un sclav perfect. În zilele noastre, mulți urmează disciplinele yoga. Toți cei ce sunt conștienți de știința hipnozei criminale – cum sunt agențiile speciale ale puterilor lumii, care sunt experte în controlarea minții – știu că aceștia creează o armată de roboți fără judecată, lipsiți de dorință și aflați sub conducerea lor. Acești oameni își deschid mințile la tot felul de influențe și sugestionări, lucrează activ la eliminarea personalității lor și a tot ceea ce îi fac umani, neavând nici cea mai vagă idee despre cum să își folosească puterea pe care caută să o obțină, acestea transformându-se într-o unealtă de autodistrugere pentru că nu este direcționată.
Numai prin Satan putem obține cunoștința de care avem nevoie, pentru a folosi la maxim puterile noastre spirituale. Trebuie să rămânem pe temelia de pe care am început, cu picioarele pe pământ, atunci când căutăm să ne împuternicim pe noi înșine. Atunci când ne împuternicim ca pe o unitate fizic-spirituală – voința noastră, dorințele noastre, individualitatea, ego-ul și personalitatea noastră – obținem beneficiile acestor exerciții spirituale. De cealaltă parte se găsesc cei nededicați, care se avântă ca nebunii pe o pantă nu doar greșită, dar și periculoasă.
Se vând biblioteci întregi și există mii de website-uri care promovează aproape la unison abuzul spiritualității, transformându-i pe aceia care cred orbește în aceste învățături, în niște victime ale propriei idioțenii. Produsul final este un sclav robotic fără minte, care este un suflet pierdut.
Yoga înseamnă „uniune” și este de origine satanică. Spiritualul nu poate exista fără material și viceversa. Ceea ce inamicul propovăduiește NU este yoga adevărată. Fără dorință și voință nu ești nimic. Yoga este o amenințare pentru inamic, deoarece îi înzestrează pe practicanți cu putere spirituală și fizică. Dat fiind faptul că yoga nu poate fi suprimată în totalitate, inamicul face tot ce poate pentru a o controla prin învățături false, pe care le încurajează printre practicanți; pentru ignoranții care nu practică yoga, inamicul a creat mesaje subliminale puternice pentru a-i pune pe fugă.
Un exemplu țipător a fost filmul „Exorcistul.”