___

CREAȚIE

___

Creația și nașterea pot fi folosite aici ca sinonime.

În acest univers există o tendință naturală către distrugere. Într-un astfel de univers, a distruge este necesar, dar nu este și cea mai înaltă realizare. Există mai mult de atât.

Datorită naturii acestei legi a fizicii, trebuie să ne asigurăm că ne concentrăm forțele creative ca ființe umane în cea mai bună manieră prin viețile noastre și a celorlalți.

O clădire poate fi distrusă în câteva momente de un napalm sau de o bombă, însă poate dura zece ani pentru a fi ridicată o clădire grandioasă. Clădirea va reprezenta întotdeauna sensul vieții, în timp ce bomba întruchipează noțiunea de moarte.

Creația, în acest caz, este un proces mai sacru și mai îndelungat; dar e cel mai satisfăcător dintre toate. Distrugerea este contra-balansul ei.

De asemenea, o persoană poate muri brusc, într-o clipă, din cauza unei forțe distructive, dar este nevoie de foarte mult timp pentru a crea o ființă umană adecvată, prin creșterea cu grijă, învățarea și transformarea ei într-o ființă de mare valoare.

Viața este procesul creației și trebuie prețuită și susținută ca fiind cel mai sacru element al universului, forma de creație. Binecuvântați vor fi cei care creează viață.

________

O parabolă

Un discipol care era nou, dar care avea o minte pioasă, a întrebat-o pe Astarte: „Regină, un templu de al tău este pe cale de a fi distrus, nu ar trebui să merg acolo pentru a opri asta? Acest lucru te-ar onora, nu-i așa?”

Astarte a răspuns: „Nu, nu ar trebui. Onoarea mea este cu tine și nu cu pietrele de marmură, care vor fi distruse oricum.”

Discipolul a rămas nedumerit și a început să plângă, căzând la pământ: „De ce ai accepta, Regina mea, o insolență atât de mare?”

A auzit apoi răspunsul: „Pentru că există lucruri pe care nu le poți vedea, precum le vedem noi, ființele supreme. Trebuie să creezi acest templu, nu să-l distrugi. Nu fi ca ei, distrugătorii orbi. Acolo unde ei distrug și înlătură, tu trebuie să creezi și să îmbunătățești, căci acolo unde cad pietrele aruncate de ei, se vor găsi și pietrele lor de mormânt.”

„Acum”, a continuat Astarte, „Tu și familia ta, ia-i și ascundeți-vă într-o peșteră, loialul meu, căci tu nu ești un distrugător fără minte ca ei.”, după care Astarte a dispărut în eter.

Derutat, discipolul a alergat totuși înapoi la ceilalți credincioși și a spus strigând: „Astarte a spus să nu distrugeți acest templu!” – „Ereticule, fugi înainte să te măcelărim și pe tine!”, au spus zeloții. Discipolul a fugit cât a putut de repede spre casa sa și a strigat către soție și copii ca să iasă afară. Aceștia au reușit să ajungă la timp în peștera din orașul cuprins de flăcări.

Au râs în timp ce distrugeau, au trăit o mare bucurie în timp ce masacrau, și nu a mai rămas nimic din construcția sacră. Zeloții au ucis mulți oameni, inclusiv un biet pescar care a venit în timpul asediului pentru a-i alerta pe toți, căci văzuse în timp ce pescuia că va avea loc o schimbare extraordinară a vremii.

În timpul actului orb de distrugere, pescarul a fost și el ucis pe motiv de „erezie” și în „numele noului zeu”.

A doua zi, în timp ce zeloții dormeau obosiți, o mare cantitate de grindină și inundații au lovit satul, majoritatea oamenilor înecându-se, în timp ce alții au murit din cauza pietrelor uriașe de grindină, neavând unde să se ascundă. Nu mai exista niciun templu în care să se refugieze, întrucât doar acesta i-ar fi protejat. Culturile au fost distruse, iar oamenii nu mai aveau unde să se ascundă, sub nicio piatră. Dar piosul care a auzit-o pe Zeiță, s-a ascuns în peșteră și a supraviețuit. În peșteră, pescarul ascunsese suficient pește pentru a-și putea susține familia timp de două luni, așezat în cutii de lemn cu sare.

Astarte i s-a arătat atunci și i-a spus: „Discipolul meu, înțelegi acum nestatornicia vieții și a existenței? Ei ar fi putut să înlocuiască crucile și să modifice arhitectura, dar au distrus fără minte ceea ce i-ar fi putut adăpostii în vremurile grele. Lung va fi blestemul lor pentru generații, dar nu și pentru tine, care vei fi binecuvântat.”

Doamna Astarte, întristată, a continuat:

„Într-un mod similar, un alt membru pios al tribului vostru l-a ucis pe pescarul satului, căci a considerat că a greșit într-un moment de fanatism – acum foametea a vizitat și ținutul vostru. Trebuie să învățați să creați atunci când trebuie să creați, și să distrugeți doar atunci când este necesar sau când creația nu poate avea loc. I-am îngropat pe zeloți, pentru că ei îmi denaturează puterile. Dacă ar fi crezut în mine, ar fi încercat mai întâi cu toată seriozitatea să creeze și ar fi distrus doar cu atenție și niciodată în mod nechibzuit. Aceasta este soarta fiilor și fiicelor distrugerii fără minte, dar nu și a ta. Ține minte aceste cuvinte pentru eternitate.”

Acestea au fost cuvintele Zeiței în timp ce dispărea din nou în eter.

________

Din acest motiv, în satanismul spiritual, creația ar trebui să fie mai presus de distrugere în ceea ce privește valoarea eticii proprii. Pentru că absolut toată lumea poate ucide sau distruge, dar nu toată lumea poate crea.

Cei care pot crea și se străduiesc să creeze, în mod extern sau intern, se străduiesc să devină din ce în ce mai mult copii ai Zeilor.

Discipola a întrebat-o apoi pe Astarte: „De ce distrugerea este mai prejos de creație, și nu în echilibru cu ea?”

Regina a răspuns: „Creația, fiica mea, se confirmă de una singură. Pentru că trăim într-un univers în care distrugerea este ușoară, dar creația este infinit mai valoroasă. Acest lucru a fost proiectat astfel în univers pentru ca toate ființele din această lume să înțeleagă valoarea creației, astfel încât sufletele vrednice să descopere această putere cerească care este rezervată celor curajoși și cu inimă bună.”

 

Γ

___

RUGĂCIUNE:

„REGINA CELOR CREATE ȘI FORȚA CREATOARE,
OFERĂ-NE PUTEREA DE A CREA,
ARATĂ-NE CALEA SPRE O CREAȚIE ÎMBELȘUGATĂ,
FĂ-NE COPII AI ZEILOR ȘI NU AI ORDINII CĂZUTE!”

 

___