A patra dimensiune este ceea ce noi experimentăm atunci când ne proiectăm astral, intrăm într-o altă lume sau avem parte de stări alterate ale conștiinței.
Dacă îți rupi un membru, acesta va fi pus în ghips. Când ghipsul este îndepărtat, membrul este uscat și slăbit și are nevoie de reabilitare pentru a-și recăpăta tăria și puterea de odinioară.
Meditația ne deschide o parte a minții care este defunctă. Secolele de control religios creștin ne-a făcut pe cei mai mulți dintre noi să fim inconștienți de dimensiunea a patra, atât din punct de vedere psihic cât și științific. Ca oameni, noi nu putem vedea decât o mică parte din spectrul electromagnetic. Insectele pot vedea lumina ultravioletă. Anumite animale pot simți multe lucruri pe care oamenii nu le pot percepe. Doar pentru că nu poți vedea sau auzi un anumit lucru, nu înseamnă că acel lucru nu există (cum e lumina ultravioletă, razele X, razele gama, precum și alte forme de energie).
Când ne deschidem mințile, avem nevoie de timp pentru a ne adapta. Am fost deschisă psihic pe durata întregii mele vieți. Cu toate că am fost atee, dintotdeauna am avut un simț extra, prin care mă acordam la lumea spirituală. Odată cu venirea mea la Satan, așa-numitul supranatural s-a întețit de 100 de ori în viața mea. Ceea ce pentru mulți dintre noi este doar o zi normală, ar face o persoană din viața de zi cu zi să o ia razna. Oamenii întâmpină destule dificultăți doar prin simplul fapt că se află în preajma mea la serviciu, întrucât au început să „vadă” lucruri (nimic nemaipomenit, doar inamici care erau pedepsiți și așa mai departe). Pentru mine aceasta era doar o zi la fel ca oricare alta. O dată o sticlă cu soluție de curățat aflată la jumătatea culoarului a zburat de pe raft și, cu toate că avea capacul pus, acesta s-a desfăcut iar lichidul a început să se împrăștie. Colegul care lucra cu mine (acesta știa că sunt satanistă) s-a înspăimântat.
Cele mai obișnuite manifestări de care avem parte atunci când ne deschidem mințile, sunt vocile pe care le „auzim” și lucrurile pe care le „vedem.” În cele din urmă, acest lucru ne va intra în totalitate sub control. Aceasta este asemenea antrenamentelor fizice. La început ai febră musculară. Însă mai apoi, lucrurile încep să aibă sens.
Practicând meditația de împuternicire pentru orice durată de timp (aceasta ar trebui făcută în fiecare zi), vei experimenta o putere serioasă. Nu vei mai avea nevoie de recuzite, vrăji sau de ritualuri pentru a pune mâna pe ceea ce îți dorești. Citeam un articol scris de un membru al Bisericii lui Satan, în care spunea că LaVey i-a sfătuit pe ceilalți să folosească recuzite (ierburi, lumânări speciale, etc.), cu scopul de a-și „amplifica” emoțiile și energia. Aceia dintre noi care practică meditațiile de împuternicire, nu au nevoie absolut deloc de recuzitele descrise de LaVey. Intențiile tale nu vor trebui să fie amplificate. Dacă ceva chiar e necesar, aceasta e nevoia de a-ți ține emoțiile și puterea personală sub control. Vei înțelege despre ce vorbesc dacă efectuezi meditațiile de pe acest website în mod consecvent.
Aceia care nu au putere, au nevoie de recuzite ca de niște cârje. Acești oameni sunt lipsiți de ajutor de fiecare dată când ceva imprevizibil le iese în cale, întrucât vor fi mereu dependenți de anumite obiecte de care să se sprijine, dacă vor să facă vreun ritual sau vreo vrajă.
Un adept va rezolva problema printr-o simplă privire în ochii persoanei cu care are de-a face. Acesta este locul în care intensitatea emoțiilor trebuie controlate (asta în afară de cazul în care cineva te jignește sau te amenință în mod serios). Îți vei simți propria intensitate și putere și, de asemenea, vei simți reacția pe care ceilalți o au în raport cu aceasta.
Știința nu a progresat îndeajuns de mult pentru a explica a patra dimensiune. Acesta este locul în care interacționăm astral și locul prin care Demonii ne vizitează. Eram confuză cu privire la a patra dimensiune. Azazel a venit la mine și a șezut de partea mea. L-am întrebat despre aceasta și el mi-a spus că, cu toate că el se află cu trupul în altă parte, conștiința lui este lângă mine.
– Înalta Preoteasă Maxine Dietrich