Această meditație este foarte importantă. Este simplă și cu cât o efectuezi mai mult cu atât mai puternică îți devine aura.
- Inspiră energie albă-aurie* la fel cum ai face cu meditația fundamentală. În această situație nu e nevoie să intri într-o transă adâncă. Concentrează-te și *simte* energia cuprinzându-ți întreaga ființă, cu fiecare inhalare, și apoi vizualizează o lumină strălucitoare și puternică ca Soarele, devenind din ce în ce mai luminoasă cu fiecare expirație. Odată ce te obișnuiești cu asta, devine foarte ușor și durează foarte puțin.
- Afirmă: „Inspir o energie protectivă puternică. Această energie construiește o aură protectivă în jurul meu. Această aură mă protejează întotdeauna și în orice fel”. Spune-ți asta de 5 ori, de-a lungul a 5 inspirări.
Asta îți va programa energia și de asemenea și aura.
După mai multe zile în care efectuezi acest exercițiu, poți spune afirmația o dată sau de două ori în loc de 5, deoarece aura îți va fi deja programată.
Cu cât mai mult faci asta, cu atât aura pe care o construiești este mai puternică. De asemenea, folosește energie de la Soare. Energia de la Soare este extrem de puternică. Dacă o folosești, adaugă „Inspir o energie protectivă puternică de la Soare. Această energie construiește o aură protectivă în jurul meu. Această aură mă protejează întotdeauna în orice fel”.
*Energia alb-aurie este folosită deoarece are proprietăți reflectoare. De asemenea îți poți programa aura când inspiri energie protectivă de la Soare (extrem de puternică) atunci când ești afară. După primele sesiuni nici nu mai trebuie să vizualizezi. Poți simții asta și nu trebuie să fii într-o transă pentru ca exercițiul să funcționeze. Eu am ajuns la punctul în care pot inspira energie în mod conștient și pot efectua asta cu ușurință, oricând, fără transă sau vizualizat.
Un alt lucru important pe care îl poți face pentru a te proteja și pentru a fi în siguranță, este să afirmi de minim 5-10 ori (ideal ar fi să afirmi asta de 40 de ori) înainte să te culci:
„Sunt întotdeauna în siguranță și protejat în orice fel”. Nu te îndoi niciodată de asta! De asemenea, aura de protecție ajută prin curățarea aurei și respingerea energiilor negative. Acest lucru este foarte important.
De asemenea îi poți vizualiza pe cei dragi și le poți respira energie în aură, pentru a-i proteja. Intră într-o transă și vizualizează persoana pe care vrei să o protejezi, apoi inspiră energie ca în linkul de mai sus, apoi expiră energia în aura persoanei după care urmează aceeași procedură, doar că aplic-o pe persoana respectivă. Poți efectua asta și pentru vindecarea cuiva.