„Soluția creștină de a arăta că lumea este diabolică și urâtă, a făcut ca lumea să ajungă diabolică și urâtă” – Friedrich Nietzche

Astăzi, biserica creștină nu mai are puterea pe care a avut-o odată, însă noi am fost martorii abuzului creștin asupra copiilor, a violurilor de copii, a molestărilor și a altor acte diabolice care arată adevărata față a multor creștini, dar și efectul pe care „dumnezeu” îl are asupra acestora. Scandalurile de pedofilie sunt doar un mic exemplu de ceea ce creștinii sunt capabili să facă. Aceste porniri sunt cauzate de energia malefică în care se leagă aceștia. „Dumnezeu” și „Diavolul” sunt pe de-a-ndoaselea! Asta poate fi văzut foarte clar în vechiul testament, unde acel zeu creștin a fost un „criminal și un mincinos de la bun început.”

Cu ani în urmă, când biserica creștină avea controlul complet asupra guvernului, asupra vieții umane și asupra spiritului, putem observa privind la Inchiziție, cât de bolnavi sunt acești oameni și până unde sunt dispuși să meargă pentru a te face să-l accepți pe „isus.” Exact cum poate fi văzut în nenumăratele abuzuri creștine asupra copiilor în zilele noastre, cu ani în urmă, pe timpul Inchiziției, fetele de doar 9 ani și băieți de 10 ani erau judecați pentru vrăjitorie. Copii și mai mici erau torturați pentru a se extrage de la ei mărturii împotriva propriilor părinți. Copiii erau apoi biciuiți, în timp ce-și vedeau proprii părinți arzând pe rug.

Inchiziția a fost un fel de comunism precoce. Biserica catolică a fost NKDV-ul și KGB-ul Evului Mediu. Pentru informații detaliate, citește cartea Arhipelagul Gulag, de către Aleksandr Solzhenitsyn. Inchiziția și comunismul, ambele fiind programe evreiești, sunt niște sisteme aproape identice de ucidere în masă, tortură și înrobirea maselor.

„Creștinismul și comunismul sunt foarte apropiate din punct de vedere spiritual și ideologic. Acesta este un concept destul de bine cunoscut care a fost adoptat de diverși filozofi, de la Thomas More până la Lev Tolstoy. Puțini știu că primul stat socialist al lumii a fost stabilit în Paraguay și a avea fundamentul ideilor catolicilor iezuiți, înainte ca Marx să-și fi așternut învățăturile pe hârtie.”

„’Societatea lui isus’ – ordinul religios al iezuiților – din biserica catolică, era echivalentul aproximativ al KGB-ului din Uniunea Sovietică”

Citatele de mai sus au fost luate din ziarul „Pravda” [principalul ziar al partidului comunist și ziarul fundamental al Uniunii Sovietice de altădată]
Din articolul: Este vreo diferență între creștinism și comunism? 30/04/2013

Adevărul e că aproape toți inchizitorii și întreaga preoțime catolică de rang înalt erau evrei.

Un caz documentat în orașul silezian de pe Nisa dezvăluie faptul că a fost construit un cuptor uriaș, care de-a lungul unei perioade de mai mult de 10 ani a ars de vii mai mult de o mie de „vrăjitoare condamnate, unele chiar și la vârsta de 2 ani.” Multe victime erau de asemenea extrem de bătrâne, unele chiar și peste 80 de ani, lucru care nu a făcut nici-o diferență pentru biserică. Biserica creștină a ucis, torturat, mutilat și distrus milioane și milioane de vieți, prin intermediul Inchiziției și prin multitudinea de războaie pe care le-a incitat. Distrugerile și pagubele pe care această religie împuțită le-a săvârșit împotriva omenirii, depășesc cu mult puterea de înțelegere. Majoritatea oamenilor nici nu sunt conștienți de fapte. Între 1450-1600, biserica creștină a fost responsabilă pentru tortura și arderea a 30000 așa numite „vrăjitoare.”

De-a lungul domniei împăratului roman Constantin, între anii 306-337 e.n., doctrinele bisericii erau privite ca bazele legii. Ereticii (persoanele care se opuneau învățăturilor bisericii și care nu trebuiau decât să fie acuzați de așa ceva) erau cercetați, torturați și în final omorâți. Erezia era o ofensă atât împotriva statului cât și împotriva bisericii. Timp de sute de ani, conducătorii civili au încercat să elimine toată erezia.

În 430 e.n., liderii bisericii au declarat erezia ca fiind condamnabilă cu pedeapsa la moarte. În 906 e.n., „Episcopia Canonică” a fost prima biserică care să interzică folosirea vrăjitoriei. Înainte ca Inchiziția să fie complet pusă în mișcare, biserica a început să accepte din nou eretismul, în condiții care erau considerate rezonabile. Mai jos e un exemplu:

Timp de trei duminici, ereticul era dezbrăcat până la brâu și biciuit de la intrarea în oraș/sat până la ușa bisericii. Acesta trebuia să se abțină permanent de la consumul de carne, ouă și brânză, cu excepția Paștelui, Rusaliilor și a Crăciunului, când trebuie să mănânce asta ca semn al ispășirii. Timp de 20 de zile, de două ori pe an, ereticul trebuia să evite peștele și, timp de trei zile în fiecare săptămână, trebuia să evite peștele, vinul și uleiul, ținând post, dacă sănătatea îi permitea.

Ereticul trebuia să poarte veștminte monastice cu o cruce mică cusută pe fiecare sân. Trebuia să asculte slujbele zilnic. De șapte ori pe zi acesta trebuia să recite orele canonice și, în plus, rugăciunea „tatăl nostru” în fiecare zi și de 20 de ori în fiecare seara.

Mai trebuia să se abțină complet de la a face sex. În fiecare lună trebuia să se confeseze unui preot care trebuia să țină ereticul sub observare. Ereticul trebuia să fie izolat de restul comunității.

Nu există o dată precisă pentru momentul în care a început Inchiziția, însă majoritatea surselor dau de înțeles că a debutat în timpul primilor 6 ani de domnie a papei Gregory al IX-lea, între 1227-1233. Papa Gregory al XI-lea care a domnit în 1227-1241 este adesea numit „Tatăl Inchiziției.”

Inchiziția a fost o campanie a torturii, mutilării, masacrului și distrugerii vieții umane, săvârșită de creștini, având la bază rădăcina lor evreiască. Biserica a crescut în putere până când a avut control complet asupra vieții umane, atât cea seculară și religioasă. Chiar și așa, Vaticanul nu a fost satisfăcut cu progresul făcut de către liderii regionali în eliminarea ereziei.

Papa Inocent al III-lea și-a comisionat proprii inchizitori care erau direct sub conducerea sa. Autoritatea lor a fost făcută oficială de către papă, pe 25 martie 1199. Inocent a declarat că „oricine încearcă să construiască o viziune personală a lui dumnezeu, care intră în conflict cu dogma bisericii, trebuie să fie ars în flăcări fără milă”⁸

În 1254, pentru a ușura slujba inchizitorilor, papa Inocent al IV-lea a dat un decret conform căruia acuzatorii pot rămâne anonimi, împiedicând astfel victimele de la a-i confrunta și de a se auto-apăra. Multe biserici aveau un cufăr unde informatorii puteau depune acuzațiile scrise împotriva vecinilor lor. Trei ani mai târziu, același papă a autorizat și a acceptat în mod oficial tortura ca metodă de extragere a mărturiilor de erezie.

Victimele erau torturate într-o cameră și apoi, dacă pledau vinovați, erau mutați în altă cameră pentru a face mărturisiri inchizitorilor. În acest fel se putea pretinde că confesiunile erau făcute fără a se recurge la forță. Legea Inchiziției a înlocuit legea obișnuită. În loc de: „ești inocent până când ești dovedit vinovat,” era: „ești vinovat până când ești dovedit inocent!”

Inchizitorii deveniseră foarte bogați, acceptând mită și dând amenzi celor bogați, care plăteau pentru a evita persecuția. Cei bogați erau țintele principale pentru biserică, aceasta confiscându-le averile, proprietățile, pământurile și tot ce aveau de generații întregi. Inchiziția a luat toate posesiunile materiale ale acuzaților. Nu existau șanse pentru a dovedi nevinovăția, aceasta fiind una din metodele prin care biserica catolică a devenit atât de bogată. Papa Inocent a spus că din moment ce „dumnezeu” pedepsea copiii pentru păcatele părinților lor, aceștia nu aveau nici-un drept să fie moștenitori legali ai proprietăților părinților. Cu excepția cazului în care copiii își denunțau proprii părinți, aceștia erau lăsați în fundul gol. Inchizitorii acuzau chiar și pe cei morți de erezie, în unele cazuri chiar și după 70 de ani de la moartea acestora. Au exhumat și ars oasele victimelor și au confiscat toate proprietățile moștenitorilor, lăsându-i pe aceștia cu absolut nimic.

Acțiunile inchizitorilor au avut efecte devastatoare asupra economiei, ce au lăsat comunități întregi nespus de împovărate, în timp ce biserica era îmbuibată cu bunăstare. De asemenea, au paralizat economia prin suspiciunile asupra anumitor profesii. Inchizitorii credeau că literatura tipărită reprezenta o amenințare asupra bisericii și se amesteca cu comunicarea adusă de invenția mașinăriei de tipărit din secolul al XV-lea. Hărțile, cartografiatul, negustorii călători și cei din comerț erau puși sub suspiciune intensă: o amenințare la adresa bisericii.

Chiar dacă biserica omora pe cei care erau considerați eretici încă din secolul al 4-lea și, din nou, în 1022 în Orlean, regulamentul papal din 1231 insista ca ereticii să sufere moartea prin ardere. Arderea cuiva de viu împiedica vărsarea de sânge. Ioan 15:6 ”Dacă cineva nu rămâne în mine se aruncă afară ca mlădița și se usucă; și le adună și le aruncă în foc și ard”

Pedofilia observată în zilele noastre este doar un mic exemplu a minților demente, sucite și amețite a celor mai mulți creștini.

Vânătoarea de vrăjitoare, dintre anii 1450-1750, a fost ceea ce Robbins R. [în cartea The Encyclopedia of Witchcraft and Demonology] a numit „un coșmar șocant; cea mai prostească crimă și cea mai profundă rușine a civilizației occidentale.” În această perioadă de 300 de ani, biserica a intensificat uciderea în masă și tortura sistematică a oamenilor nevinovați. Călăii puteau tortura victimele oricât timp credeau cu cuviință. Cele mai multe tribunale cereau ca înainte de tortură, victima să fie complet rasă, pe motiv că orice Demon care a rămas nedetectat în părul victimei, poate să intervină și să aline durerea pe care călăii o pricinuiau, sau să îi împiedice pe inchizitori să primească un răspuns de la victimă.

Doctorii supravegheau dacă victima era în pragul morții din cauza torturii. Apoi victimei i se dădea voie să se recupereze un pic înainte de a fi torturată și mai mult. Dacă victima murea din cauza acestei torturi, inchizitorii afirmau că Diavolul ar fi intervenit cu scopul de a scăpa victima de la mai multă durere sau pentru a preveni dezvăluirea secretelor. Celor care leșinau le era pus oțet în nas pentru a fi treziți. Familiilor victimelor le era cerut, prin lege, să plătească tribunalului pentru costurile torturii. Proprietăți întregi erau confiscate de biserică în felul acesta. Preoții sfințeau instrumentele de tortură înainte ca acestea să fie folosite. Anumite mecanisme erau folosite pentru a cauza o durere imensă; dovadă incontestabilă a minții bolnave a creștinilor, sub directivele directe ale evreilor:

Leagănul lui Iuda:

Victima era ridicată cu o sfoară sau cu un lanț și apoi i se dădea drumul pe un dispozitiv cu vârful ascuțit.
Călăul controla presiunea prin atașarea de greutăți, prin clătinatul victimei sau prin ridicarea și smuncirea victimei de la diverse înălțimi.

Cizmele:

„Cizmele” erau folosite pentru a zdrobii picioarele prin strângerea unui mecanism cu mâna sau folosind un ciocan pentru a apropia penele ce zdrobeau oasele până când țâșnea măduva osului. Cei care leșinau erau condamnați din nou pentru pierderea cunoștinței, deoarece pentru ei acest lucru semnifica un truc din partea Diavolului pentru a evita durerea.

Arderea picioarelor:

 

Ulei, untură și grăsime erau aplicate pe picioarele victimelor înainte să fie prăjite deasupra focului. Era folosit un paravan pentru a controla sau crește durerea cauzată de expunerea la foc pentru suferință maximă. De asemenea, ca o variație, unele victime erau forțate să poarte cizme mari din piele sau metal în care se turna apă fiartă sau plumb topit.

Spânzurarea:

 

Mâinile victimei erau legate la spate. Apoi erau ridicate până la tavanul camerei de tortură cu ajutorul unui scripete și o frânghie. Rezultatul era dislocarea. Inchizitorii preferau această metodă pentru că nu lăsa nici-o urmă de tortură. Adesea erau atârnate greutăți de victimă, pentru a crește durerea și suferința. O altă formă extremă de tortură era atârnarea a cât mai multe greutăți, chiar de zeci de kilograme, ce dislocau fiecare membru. După aceea, inchizitorul creștin/evreu dădea foarte repede drumul frânghiei pentru ca victima să cadă. În ultimul moment, inchizitorul trăgea frânghia pentru a smucii victima. Acest proces disloca orice os în corpul victimei. Chiar și pentru cele mai puternice victime, era nevoie de doar 4 repetări a acestei metode pentru a ceda.

Mulți erau atârnați cu capul în jos până când rezultatul era strangularea

Furculița ereticului:

Acest mecanism era adesea folosit pentru a păstra tăcerea victimei până când aceasta era arsă pe rug, pentru ca aceasta să nu dezvăluie detaliile camerei de tortură sau să se apere.

Smulgerea pielii:

Preoțimea creștină era extrem de încântată de ruperea și smulgerea pielii. Biserica creștină a observat că oamenii puteau supraviețui până când pielea le era smulsă până la șold, atunci când erau jupuiți de vii. Adesea, mecanismele de jupuit erau încălzite până când deveneau roșii, după care erau aplicate pe sânii femeilor și organele sexuale ale ambelor sexe.

Aparat folosit la smulgerea sânilor femeilor:

Scaunul de fier al torturii:

Acest scaun era plin de țepi. Victima era dezbrăcată și sub scaun se făcea foc. Obiecte grele erau de asemenea folosite. Acestea erau plasate pe victimă pentru a crește durerea cauzată de țepi. De asemenea erau folosite și lovituri de ciocan. Adesea, alte mecanisme de tortură erau aplicate cu acest scaun, cum erau mecanismele de jupuit pielea, arătate în pozele de mai sus.

Strivirea craniului:

Acest mecanism este destul de evident. Preoțimea creștină favoriza și acest mecanism pentru că nu lăsa nici-un semn, cu excepția cazului în care craniul era complet strivit, lucru care se mai întâmpla.

Scara:

Scara era un alt mecanism folosit adesea. Procedura începea cu așezarea victimei dezbrăcate/ aproape dezbrăcate în poziție orizontală pe scară. Cu ajutorul sforilor, brațele și picioarele victimei erau legate ca un garou. Nodul putea fi întors cu ușurință pentru a apropia frânghiile și întinde victima până când mușchii și ligamentele erau sfâșiate iar oasele erau rupte. Adesea, obiecte grele erau plasate deasupra victimei pentru a crește senzația de durere. Asta era considerată de biserică ca fiind „una dintre formele mai blânde de tortură.”

Roata:

Victima goală era întinsă, cu fața în jos pe pământ sau pe boxa de execuție, cu mâinile și picioarele întinse și legate de inelele unei roți de fier. Dedesubtul încheieturilor mâinii, a cotului, a gleznelor și a șoldurilor erau plasate traverse de lemn. Apoi inchizitorul izbea membru după membru și încheietură după încheietură, incluzând umerii și șoldurile, cu ajutorul părții de fier al roții, având grijă sa nu ucidă victima. Erau oase sfărâmate peste tot, sânge țâșnind iar întregul schelet al victimei era zdrobit și smuncit. Apoi membrele sfărâmate erau înfășurate în jurul roții. Roata este una din cele mai oribile forme și mecanisme de tortură. Ideea era ca membrele victimei să fie zdrobite și împletite în jurul „spițelor” roții de fier, atașându-le de acestea.

Zdrobitorul degetelor mari:

Acesta era un mecanism în care degetele mari ale mâinilor victimei erau plasate și zdrobite. Proceduri similare erau folosite pentru degetele de la picioare. Aceste mecanisme erau adesea aplicate în același timp cu Spânzurarea și alte mecanisme de torturare pentru a provoca cât mai multă durere.

Tortura cu apă:

Victima era dezbrăcată și legată de o masă sau de o bancă, după care în gâtul acesteia era introdus și împins un tub. Victimei i se turna apa prin acest tub, iar nasul i-era ținut strâns închis, forțând-o să înghită toată apa. După repetarea acestui lucru de mai multe ori până când stomacul victimei mai avea un pic și exploda, banca sau masa era înclinată pentru a pune presiune asupra inimii și plămânilor. În afară de o durere incredibilă, victima simțea că se sufocă. Inchizitorii de asemenea băteau stomacul victimei cu ciocane, până când produceau rupturi interne. O altă variație era forțarea victimei să înghită apă împreună cu sfori cu noduri. Apoi sforile erau trase în mod violent din gura victimei, lucru care rezulta în ruperea intestinelor.

Fecioara Maria:

O statuie a fecioarei acoperea partea frontală a acestui mecanism iar in interior erau țepi, cuțite ascuțite sau cuie. Mânerele mișcau brațele statuii, zdrobind victima cu cuțitele și cuiele din interior.

 

Alte mecanisme și metode:

• Li se dădea să mănânce cu forțata mâncare extrem de sărată, lucru care rezulta în sete extremă și apoi nu li se oferea apă
• Scufundarea în apă fiartă
• Îmbrâncitul de către mai mulți inchizitori cu frânghii atașate de un cuier cu țepi. Aceasta sfâșia carnea de pe gâtul victimei. Alte mecanisme foloseau șuruburi care puteau fi strânse
• Scaunul pentru rugăciune. O placă cu țepi pe care victima era forțată să îngenuncheze.
  Șosete care conțineau țepi de fier
• Prăjirea înceată a victimei deasupra focului.
  ”Plimbarea vrăjitoarei” însemna forțarea unei victime să umble non-stop, pentru câteva zile, până la epuizare totală. O variație a acestei metode era ținerea victimei cu picioarele încrucișate pe un scaun de lemn, fără să doarmă sau să se miște. Unele victime aveau chiar și 80 de ani.
• „Răsucirea.” Similar cu gulerul cu țepi, doar că o frânghie era legată foarte strâns în jurul capului victimei și aceasta era împinsă de la un inchizitor la altul.
• „Turka”. O variație a cleștelui folosit pentru a smulge unghiile.
• Mulți erau aruncați în temnițe murdare, fără lumină și fără contact uman, în plus, aceștia erau adesea înlănțuiți.
• Încredințarea că dacă făceau o vrăjitoare să sângereze deasupra gurii și a nasului va rupe o vrajă, îi incita pe inchizitori să jupoaie pielea, să înțepe fața victimei cu ace și cu alte instrumente.

 

 

Galileo Galilei, faimosul astronom și fizician italian a fost una dintre cele mai cunoscute victime ale Inchiziției. O scrisoare în care acesta a încercat să demonstreze teoria Copernicană, aceea conform căreia Pământul nu este centrul Universului, a fost dată de câțiva dintre inamicii săi către inchizitorii din Roma. Galileo a fost cercetat în 1633 și găsit vinovat de eretism. A fost forțat să își retragă afirmația în public și a fost condamnat la închisoare pe viață în propria casă. În 1979 Papa John Paul al II-lea a declarat că biserica romano-catolică „probabil că a greșit în condamnarea lui Galileo” și a stabilit o comisie pentru a studia cazul. În 1993 biserica catolică l-a scuzat „oficial” pe Galileo, după 346 de ani. Cu alte cuvinte, l-au iertat pentru că a vrut să ne învețe că planetele se învârt în jurul Soarelui, nu Universul în jurul Pământului.

 

Pierderi de vieți:

• Salzburg, Austria, între anii 1677-1681 au fost uciși 100 de oameni
• Regiunea Bască a Pirineilor; în 1608, avocatul Pierre de Lancre a fost trimis în regiune pentru a-i „prăpădi și distruge pe cei ce credeau în Zeii Păgâni.” Peste 600 de oameni au fost torturați și uciși.
• Judecătorul de vrăjitoare Henri Boguet, cca. 1550-1619, a judecat la moarte în jur de 600 de victime dintre care mulți erau copii mici ce au fost torturați în mod sistematic și apoi arși de vii
• O femeie însărcinată a fost arsă de vie și din cauza traumei a dat naștere înainte să moară. Copilul a fost aruncat în flăcări.
• În anul 1669, în orașul suedez Mora, au fost uciși mai mult de 300 de persoane. Printre aceștia se aflau și 15 copii. Alți 36 de copii cu vârste între 9-15 ani, au fost puși la zidul infamei și apoi mâinile le erau bătute cu nuiele o dată pe săptămână timp de un an. 20 dintre cei mai mici copii, toți sub vârsta de 9 ani erau biciuiți pe mâini la ușa biserici timp de 3 duminici, una după alta. Mulți alții erau bătuți cu severitate pentru delicte vrăjitorești.
• În Scoția sub domnia lui Oliver Cromwell, un număr de 120 de persoane au fost omorâte în 1661. Estimativ, în total au murit 17,000 de oameni între 1563-1603.
• În Wurzburg, Germania, președintele a scris un grafic al anului 1629: „.. sunt 300 de copii de 3-4 ani despre care se spune că ar fi avut sex cu Diavolul. Am văzut copii de 7 ani, omorâți, dar și mici școlari curajoși de 10, 12, 14 și 15 ani.”
  Între anii 1623-1633, 900 de „vrăjitoare” au fost omorâte în Wurzburg. Acest lucru a fost săvârșit de către iezuiți.
• Cronicarul din Treves a raportat în 1586 că întreaga populație feminină a fost omorâtă de inchizitori. Doar două femei au mai rămas în viață.
• • Cazuri au mai fost cele ce implicau Cavalerii Templieri, Ioana D’Arc care a fost înlănțuită de gât, mâini și picioare și încuiată într-o cușcă de metal, Galileo care a afirmat că Pământul se rotește în jurul Soarelui și că nu era centrul Universului așa cum învăța biserica (vezi mai sus).

__________________

Cele de mai sus au fost preluate din Cassel Dictionary of Witchcraft scris de către David Pickering.

În duminica de pe 12 martie 2002, Papa John Paul al 2-lea și-a cerut scuze pentru „greșelile bisericii din ultimii 2000 de ani.”

 

Referințe:
¹The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 124
²Cassel Dictionary of Witchcraft de David Pickering, articol despre “Germany”, pagina 108
³Cassel Dictionary of Witchcraft de David Pickering, articol despre “Inquisition”, pagina 146
⁴ World Book Encyclopedia articol despre “Inquisition.” ©1989
⁵ Wizards and Sorcerers de Tom Ogden, articol despre “Inqusition.”
⁶ The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 77
⁷ Wizards and Sorcerers de Tom Ogden, articol despre “Inquisition.”
⁸ The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 77
⁹ Wizards and Sorcerers de Tom Ogden
¹⁰ The Dark Side of Christian History de Helen Ellerbe, pagina 80
¹¹ Cassel Dictionary of Witchcraft de David Pickering articol despre “Torture.”
¹² Cassel Dictionary of Witchcraft de David Pickering, articol despre “torture.”
¹³ World Book Encyclopedia articol despre “Galileo.” ©1989