Kundalini și energia chakrelor sunt bioelectricitate. Creierele noastre funcționează pe bioelectricitate. Acest lucru poate fi observat atunci când unii oameni au parte de convulsii. Gândurile sunt impulsuri electrice. Atunci când ne ridicăm nivelul de bioelectricitate, ne stimulăm zone ale minții care au fost și care în mod normal sunt inactive. Kundalini poate retrezi temeri de demult, gânduri neplăcute și tot felul de lucruri pe care le-am îngropat în adâncul minții noastre.
Meditația vid împreună cu abilitatea de a alunga orice fel de gânduri, oricând dorim, este cu siguranță de un mare ajutor în aceste momente, întrucât gândurile negative nu au nici un scop precis și sunt o adevărată pierdere de vreme; singura diferență o fac situațiile în care avem un motiv specific, cum sunt acele momente în care dorim să le confruntăm în mod direct. Acesta nu este decât un stadiu care va trece în timp. Așadar, dacă sunt scoase la lumină orice fel de gânduri negative, pur și simplu ignoră-le iar acestea vor dispărea de la sine.
După cum putem vedea, concentrându-ne asupra chakrelor noastre, ni le împuternicim. Prin conștientizare și concentrare dăm putere oricărui lucru asupra căruia ne focalizăm atenția. Atunci când ignorăm orice fel de gânduri negative sau tulburări psihice în mod total, acestea vor trece și se vor ofili de la sine.
Persoanele care sunt sau care au fost predispuse la convulsii, trebuie să fie extrem de precaute în ceea ce privește stimularea șarpelui Kundalini. Experiențele sunt adesea foarte individuale, iar lucrurile de care o persoană nu are parte, alte persoane ar putea să le experimenteze. Întotdeauna ține minte să o iei ușor în ceea ce privește avansarea sufletului. Demonii vor fi mereu gata să asiste și să ofere îndrumare. Mai puțin este întotdeauna mai bine cu aceste exerciții, în special atunci când ești începător cu meditația de împuternicire; însă indiferent de experiența pe care o ai, ar trebui să fii lipsit de orice teamă. Cei slabi, adesea cei care sunt pe dinafară și care, spre exemplu, practică yoga fără a fi avansați, devin plini de frică și anxietate atunci când întâmpină probleme sau dificultăți. Nu uita niciodată că frica NU face parte din satanism.
Forumurile Bucuria lui Satan sunt aici pentru împărtășirea experiențelor și pentru asistență și ajutor, oricând este nevoie.
– Înalta Preoteasă Maxine Dietrich