Uranus este o planetă care are influență asupra generațiilor. Când planetele care se mișca mai încet (Uranus, Neptun și Pluton) se află în zodii, acestea influențează generații întregi, nu trăsăturile personale și individuale ale oamenilor. Aceste planete au influență în viața individului prin intermediul caselor în care se află, și mai puțin prin zodiile pe care le ocupă, cu excepția cazului în care acestea sunt conducătorul sau co-conducătorul astrogramei (se află în prima casă) și/sau fac conjuncție cu un unghi important (AC, IC, DC și MC), situație în care acestea sunt interpretate în mod diferit.
URANUS ÎN ZODII
Uranus în Berbec
Generația cu Uranus în Berbec oferă noi cunoștințe legat de știință, industrie, tehnologie și armată, avansări în cercetare; pionierat în științe și tehnologii, și caută să aducă îmbunătățiri și să introducă noi modalități de realizare a lucrurile în aceste domenii. Alexander Graham Bell și Thomas Alva Edison s-au născut când Uranus se afla în Berbec. De asemenea, oamenii care sunt născuți cu Uranus în Berbec aduc schimbări în armată, legat de tehnicile de luptă și arme. Ca întreg, această generație separă trecutul de prezent într-un fel sau altul. Uranus în Berbec aduce agresivitate. Am observat că multe persoane din generațiile născute cu acest plasament, au fost adesea implicați într-un război major. Cei născuți între 1573-1600: războiul de 30 de ani a început în 1618, atunci când cei care aveau acest plasament erau adulți. Mulți dintre cei născuți între 1759-1767: viețile le-au fost direct afectate de Războiul Revoluționar din SUA, și Revoluția Franceză (1789-1799) din Europa. Cei născuți între 1843-1850 au fost afectați de către Războiul Civil din SUA (1861-1865). Iar cei născuți între 1927-1934 au fost direct afectați de Cel de-al Doilea Război Mondial.
Uranus în Taur
Legat de acest plasament am observat că generațiile care au Uranus în Taur, au crescut după consecințele schimbărilor economice majore, cum sunt cele care au urmat după cel de-al Doilea Război Mondial și după Declarația de Independență. Multe familii s-au mutat în noua SUA, lucru care le-a schimbat atât finanțele cât și rădăcinile (reprezentate de Taur) și finanțele, ca urmare a faptului că s-au stabilit într-o țară nouă. Din nou, pentru cei născuți cu Taur în Uranus (1850-1858), Războiul Civil în SUA a produs o schimbare economică, iar această generație născută chiar înainte de asta, a crescut în consecința acestui fapt. Când generația cu Uranus în Taur ajunge la maturitate, aceasta lucrează pentru a produce schimbări în domeniul financiar care adesea înlocuiesc metodele vechi de a conduce economia. Când Uranus e în Taur, adesea există probleme legate de proprietăți și pământuri. Uranus a fost în Taur între 1600 și 1607, iar generația respectivă a înaintat foarte mult în stabilirea coloniilor în „Lumea Nouă”. Uranus este planeta răscoalelor și a schimbărilor, iar când tranzitează zodia Taur, au loc schimbări legate de proprietăți, pământuri și finanțe. Generațiile care au acest plasament adesea devin implicate în aceste probleme. Nativii care au acest plasament, prețuiesc independența financiară.
Uranus în Gemeni
Această generație schimbă adesea felul vechi de gândire și comunicare. Această generație prețuiește gândirea liberă. Odată ce noile colonii au fost stabilite în SUA, la începutul secolului al XVII-lea, metodele de comunicare s-a schimbat, datorită distanței foarte mari. De asemenea, ideile și informațiile noi au venit din America în această perioadă. Cei născuți între anii 1858 și 1866, au fost primii care au avut acces la noile invenții, ca fonograful și telefonul, atunci când au ajuns adulți. Există originalitate în idei și gândire. Generația născută între anii 1941-1948 s-a manifestat în mișcarea hippie, împreună cu alte grupuri care se opuneau felurilor vechi de gândire.
Uranus în Rac
Această generație, dintre care mulți erau hippie, trăia în comunități. Uranus în Rac naște idei netradiționale în ceea ce privește familia și viața căminului. Adesea, acești oameni detestă și fug atât de autoritatea parentală cât și de autoritate în general. Influența lui Uranus în Rac poate de asemenea să aducă separare în familii. Mulți oameni s-au mutat în USA din toate părțile lumii, lăsându-și familiile în urmă în țările natale.
Uranus în Leu
Această generație prețuiește libertatea legată de dragoste și sex; de asemenea libertatea de a avea copii fără să fie căsătoriți. Uranus în Leu schimbă ideile și principiile morale tradiționale. Noi genuri și schimbări legate de teatru, arte și manifestări creative.
Uranus în Fecioară
Această generație aduce metode noi și alternative de vindecare și medicină. Oamenii sunt adesea mai bine informați cu privire la sănătatea comunității, obiceiurile legate de regimul alimentar și de noile metode de antrenament pentru o viață mai sănătoasă. În multe cazuri, membrii acestei generații descoperă noi remedii și leacuri. Cei care au fost născuți între anii 1961-1968, au introdus industria sănătății, informarea despre necesitatea exercițiilor fizice și o atenție generală îndreptată spre diete și un trai sănătos.
Uranus în Balanță
Există o nevoie puternică pentru libertate în relații. Această generație produce schimbări în domeniul căsătoriei și a relațiilor formale, precum și în domeniul legal și al egalității sociale.
Uranus în Scorpion
Această generație aducă cunoaștere nouă împreună cu o conștientizare a spiritualului și ocultului. Adesea, conspirațiile și alte secrete ținute ascunse de multă vreme, sunt aduse la suprafață și expuse. Acest plasament oferă un interes puternic în psihologie și în felul în care lucrează mintea. Această generație este revoluționară în transformarea lumii. O mare parte din generația născută când Uranus era în Scorpion (1723-1730) a fost implicată în planificarea și lupta în Revoluția Americană. Mulți lideri ai țărilor direct implicate în al Doilea Război Mondial, s-au născut între anii 1890-1897.
Uranus în Săgetător
Idei și concepții religioase neconvenționale. Această generație se îndepărtează de concepțiile religioase ortodoxe și aduce schimbări în aceste arii, înlocuind dogma cu spiritualitatea. Cei care au în astrograma natală un Uranus bine plasat în Săgetător, sunt adesea pionieri în domeniul călătoritului, cum sunt astronauții și exploratorii. Acești oameni valorifică libertatea religioasă și gândirea liberă.
Uranus în Capricorn
Acești oameni vor aduce schimbări importante în structurile de guvern și de afaceri existente. Uranus în Capricorn doboară structurile rigide ale puterii.
Uranus în Vărsător
Această generație aduce schimbări care avansează omenirea. Uranus în Vărsător doboară restricțiile și aduc noi idei legat de tehnologie, știință, călătorit în spațiu și invenții. Independență și libertate.
Uranus în Pești
Adesea există idei noi legate de misticism. Această generație inovează forme noi de artă și muzică. Acești oameni sunt adesea idealiști.
URANUS ÎN CASE
Uranus în prima casă
Adesea, personalitatea este neobișnuită, fiind chiar excentrică într-un fel. Aceștia iubesc libertatea și sunt rebeli. Pot exista evenimente neașteptate sau drastice în viața acestora. Uranus în prima casă oferă o personalitate foarte individualistă, adesea cu abilitate științifică și intuitivă. Prieteniile sunt importante deoarece în multe cazuri aceștia doresc să ocupe poziții de lider în grupuri/organizații. Se implică adesea în invențiile noi și neîncercate. Există un interes puternic legat de viitor.
Uranus în a doua casă
Finanțe instabile. Banii pot venii și pleca în mod neașteptat. Adesea, oamenii cu acest plasament au talente/metode neobișnuite de a face bani. Banii pot fi câștigați prin intermediul invențiilor, electronicelor sau prin metode științifice. Valorile sunt neconvenționale. Celor cu Uranus în a 2-a casă le place să cheltuiască banii pe programe pentru calculator, electronice, gadgeturi științifice proiectate pentru viitor, precum și pe obiecte unice, ciudate și/sau neobișnuite. Banii sunt adesea cheltuiți pe prieteni și/sau grupuri, organizații, cauze umanitare și asociații.
Uranus în a treia casă
Acest plasament aduce o gândire liberă și originală. Uranus în a 3-a casă apare frecvent în astrogramele celor care nu au frați și surori. Sau poate exista o separare de frați/surori. Acest plasament poate oferi inteligență superioară sau de geniu. Pot exista sentimente de alienare de-a lungul anilor școlari. În multe cazuri, cei care scriu despre astrologie, spiritualitate și ocult, au Uranus în a 3-a casă.
Uranus în a patra casă
Cei care au acest plasament în astrogramă își pot schimba frecvent domiciliul în mod neașteptat și/sau pot avea loc schimbări în familie de-a lungul vieții. Este posibil ca mama să fie neobișnuită într-un fel sau altul. Devreme în copilărie poate exista separare de mamă, adesea prin intermediul divorțului. Prietenii apropiați pot fi priviți ca făcând parte din familie și aceștia pot chiar sa locuiască împreuna cu familiile acestora. Oamenii cu acest plasament au nevoie de libertate în mediul familial și nu tolerează ca membrii familiei să se amestece în viețile lor personale. Este posibil ca mama acestora să aibă planeta Uranus bine plasată în astrogramă și/sau o accentuare a zodiei Vărsător.
Uranus în a cincea casă
Acest plasament este adesea găsit în astrogramele multor staruri rock și a altor muzicieni. În aceasta casă, Uranus oferă originalitate, creativitate și abilitate creativă unică. Jocurile de noroc pot aduce schimbări drastice spre bine sau spre rău. Copiii acestora pot fi excepționali într-un fel sau altul, fiind adesea genii. Uranus în a 5-a este găsit în astrograma celor care sunt mai degrabă prieteni cu copii lor, decât figuri autoritare, și în astrogramele celor care le oferă foarte multă libertate copiilor. Copilul acestora poate avea un Uranus bine plasat și/sau o accentuare a zodiei Vărsător.
Uranus în a șasea casă
Acest plasament este excelent pentru cei care lucrează cu calculatoarele, tehnologia avansată, ingineria electronică, pentru tehnicieni și pentru cei care lucrează domeniile ce implică matematica, fiind prezent și în astrogramele inventatorilor. Aceștia au nevoie de libertate la locul de muncă. Pot exista schimbări subite la servici sau legat de slujbă. E posibil ca nativul să își schimbe locul/tipul de muncă în mod frecvent. În unele cazuri poate exista ură pentru tipul tradițional de muncă. Problemele de sănătate pot apărea în mod neașteptat și la fel de neașteptat pot să și dispară. Acest plasament al lui Uranus este tipic pentru cei care lucrează pentru ei înșiși și adesea este văzut în astrogramele astrologilor profesioniști și al mediumilor.
Uranus în a șaptea casă
Relațiile încep și se termină brusc și neașteptat. Adesea se pune problema divorțului. Cei care au acest plasament au mare nevoie de libertate în relații. Este posibil ca partenerul să aibă un Uranus bine plasat și/sau o accentuare a zodiei Vărsător. Partenerul trebuie să le fie și prieten și iubit. Este posibil ca partenerul să fie foarte individualist, unic, chiar excentric într-un fel, iar în cazuri rare poate fi un geniu.
Uranus în a opta casă
Moartea poate fi subită sau în circumstanțe neobișnuite, de obicei printr-un accident neașteptat. Pot exista schimbări financiare subite, cum ar fi o moștenire neașteptată sau alte schimbări drastice legate de bani, care vin din alte surse decât salariul. Este nevoie de libertate în relațiile sexuale. Pot exista fetișuri neobișnuite sau o dorință de a experimenta sexual. Acest plasament oferă adesea un interes puternic pentru ocultism, spiritualitate, viața de după moarte, precum și abilități psihice și intuitive înnăscute.
Uranus în a noua casă
Acești oameni au nevoie de libertate când vine vorba de credințele lor. Adesea, principiile spirituale și religioase sunt neconvenționale și contrare felului în care au fost crescuți. Poate exista interes în astrologie și metafizică. Nativii tind să se revolte împotriva dogmei religioase și a restricțiilor impuse. Spiritualitatea trebuie să fie deschisă și liberă. La fel ca Uranus în a 3-a casă, acest plasament se poate afla și în astrograma geniilor. Adesea, acești oameni aduc noi idei conceptelor legate de educație. Pot exista călătorii subite. Adesea îi atrag locurile îndepărtate care sunt exotice sau foarte neobișnuite. Există darul de a observa perspective viitoare. Educația avansată, cum ar fi facultatea, se poate termina subit sau neașteptat, fiind întreruptă sau incompletă datorită circumstanțelor.
Uranus în a zecea casă
Cariera se poate învârți în jurul muncii cu electronicele, tehnologia, calculatoarele și/sau invențiile noi. La fel ca Uranus în casa a 6-a, Uranus în a 10-a casă este adesea observat în astrograma inventatorilor, astrologilor, persoanelor deschise spiritual și a celor care lucrează în domeniul spiritualității și al ocultism. Drept regulă, le displace autoritatea și se revoltă împotriva restricțiilor, în special în mediul unde lucrează și legat de carieră. Adesea lucrează cel mai bine când lucrează pentru ei înșiși. Pot exista schimbări drastice și neașteptate care le pot afecta cariera și direcția în viață. Cei care au acest plasament pot fi implicați în procese umanitare.
Uranus în a unsprezecea casă
Adesea, cei cu acest plasament au un interes în avansarea și îmbunătățirea omenirii. Prietenii pot avea aspecte proeminente ale lui Uranus și/sau Vărsător în astrogramă și/sau pot fi foarte unici și neobișnuiți. Drept regulă, prietenii acestora sunt nonconformiști și pot fi rebeli. De obicei, prieteniile și implicările în grupuri care au un interes comun, sunt foarte importante în viețile celor care au acest plasament. Pot exista schimbări subite și drastice legate de scopurile lor în viață. Prieteniile pot începe și se pot termina la fel de subit.
Uranus în a doisprezecea casă
Uranus în a 12-a casă oferă clarviziune și abilități intuitive. Adesea, nativii au abilități psihice și au sclipiri intuitive care vin atunci când sunt trezi sau când visează. Poate exista implicare directă în organizații secrete. Aceștia pot fi predispuși insomniei și/sau somnului la ore ciudate. În unele cazuri pot exista activități clandestine/ilegale cu prieteni, grupuri sau organizații.
ASPECTELE LUI URANUS
*Acestea reprezintă influențe asupra generațiilor, cu excepția cazului în care Uranus este conducătorul sau co-dominantul în astrogramă sau este plasat într-un grad proeminent.
Aspecte dintre Uranus și Neptun
Multe persoane din generația hippie, care a experimentat drogurile psihedelice, au fost născuți în timpul unei cuadraturi dintre Uranus și Neptun. De asemenea, această generație a iscat un interes în meditație și în stările alterate ale conștiinței. Pot exista reacții neașteptate la droguri, deoarece Neptun guvernează asupra drogurilor, alergiilor și sensibilităților de orice fel. De asemenea, această generație a adus ocultismul, astrologia și alte discipline spirituale în interesul public.
Uranus/Pluton
Cei născuți sub acest aspect, în special în cazul aspectelor dificile, sunt adesea afectați în mod direct de influențe puternice, cum ar fi guvernul, războiul atomic și tehnologia nucleară. Există cunoaștere legată de tehnologia ucigătoare și posibilele consecințe ale acesteia. Mulți oameni care au fost prinși la mijloc în cel de-al Doilea Război Mondial, aveau Uranus în cuadratură cu Pluton.