Skip to content

Content Header

Abuzul creștin al tinerilor

Abuzul creștin al tinerilor published on

Când eram creștină mergeam la biserica baptistă Oakland Heights, din partea de est a Texasului. Aveam o biserică subterană și personal am fost timp de 3 zile legată cu încheieturile la spate, cu genunchii lipiți și la glezne. Nu mi s-a permis să le dau jos până când nu am fost supusă unui proces care a avut loc 4 ore mai târziu.

Când am ajuns la locul unde urma să fiu judecată, persecutorii ne-au așteptat în fața bisericii și au atacat întregul meu grup, apoi ne-au umblat prin genți. Au luat tot ce au vrut din ele și ne-au aruncat mâncarea, apoi am fost arestați și aruncați în „închisoare,” unde toți am trecut prin diferite lucruri. Unii au fost nevoiți să facă flotări în măruntaie de pește sau gunoaie de la restaurante, a trebuit să mâncăm lucruri dezgustătoare precum mâncare pentru pisici, ceapă crudă sau biscuiți cu sare până când abia mai puteam înghiți. Majoritatea vomitasem sau plânsesem până atunci. Au mers atât de departe încât să aducă fixativ și să golească o sticlă în părul fetelor. Cei care făceau asta erau bărbați, așa că „nu știau” că poate face ca părul să se rupă, și jumătate dintre fete au plecat acasă cu bucăți de păr lipsă. O fată din grupul nostru a fost chiar „executată” și forțată să stea într-un sac de cadavre și să fie drogată în timpul procesului, și folosită drept amenințare a ceea ce se va întâmpla dacă îi spunem nu lui dumnezeu.

Scopul evenimentului de 3 zile a fost să mergem în cât mai multe case și să adunăm oameni în grupurile noastre fără să fim arestați. Aveam 2 lideri care erau amândoi membri ai tineretului și nu puteau face absolut nimic. Nu aveam voie să stăm într-un loc mai mult de două ore și nu puteam să fugim de persecutori. Au fost 3 zile pe care nu le voi uita niciodată din cauza cruzimii absolute de care au dat dovadă liderii noștri de tineret. A fost o priveliște dezgustătoare, și până în ultima zi unii dintre noi au fost selectați să fugă într-un maraton special… eu am fost de asemenea selectată. A început și trebuia să mănânci o parte dintr-o ceapă crudă, apoi mâncare de pisici, să bei suc de prune, apoi să fii înmuiat în melasă și acoperit cu pudră de usturoi, să ți se arunce apă cu gheață în față, apoi să aluneci prin chick-fil-a, apoi să te duci și să pui efectiv gura pe un pește mare și mort și să-l săruți, apoi să alergi înapoi până la început înainte să vomiți. Spuneau că dacă poți face asta, atunci Dumnezeu te va duce în rai. Prostii! Personal, tot ceea ce văd în rahatul de zeu creștin este suferința adepților săi orbi, din care regret că am făcut vreodată parte… aceasta a fost una dintre multele mele experiențe ca creștin înainte de a găsi adevărul. Tot ce am de spus este că totul este o porcărie. Se spune că umilința în fața semenilor te va face mai puternic. Ei bine, dă-i naibii pe ei, pe „dumnezeul” lor și pe Isus Hristos.

HAIL SATAN!!

— de Samantha Barley