Skip to content

Content Header

Soarele: zodiile, casele și aspectele

Soarele: zodiile, casele și aspectele published on

*Ține minte că interpretările de mai jos sunt pentru Soarele din semne zodiacale și din case, luat individual. Atunci când citești o diagramă astrologică, trebuie să iei în considerare și celelalte planete, zodii și plasamente din case.

Despre Soare

 

SOARELE ÎN ZODII

Soarele în Berbec
Sociabil, spirit inițiativ, repezit, egoist, pionierat, abilități de conducere, agresivitate, face pe șeful, se enervează repede însă mânia nu durează mult decât dacă în diagramă există un accent puternic în Scorpion. Cu cât Berbecul este mai accentuat în diagramă, cu atât va fii mai egoist. Berbecilor le place să vorbească despre ei înșiși, despre viețile lor și adesea neglijează nevoile celorlalți. Se pun pe sine înșiși și propriile interese pe primul loc.

Soarele în Taur
Senzual, încăpățânat, încet, indulgent, artistic, perseverent, îndrăgește mâncarea bună și confortul material; este posesiv, gelos, se descurcă bine cu banii, pot fi lacomi și materialiști, pot avea o obsesie cu banii. Taurii sunt persoane care se bazează pe planuri. Dacă vorbești cu un Taur sau cu o persoană care are un Taur accentuat în diagramă și îi spui că vei face ceva, atunci îndeplinește lucrul respectiv. Aceștia urăsc când planurile le sunt schimbate, în special dacă în diagramă există un accent pe semnele zodiacale fixe. Taurul este o persoană căreia îi displac schimbările, cu excepția situației în care în diagramă sunt multe semne flexibile care să echilibreze această tendință. Deși textele astrologice tradiționale spun că taurii „sunt înceți la mânie”, am observat că taurii au mai degrabă o tendință către izbucniri nervoase frecvente.

Soarele în Gemeni
Schimbători, natură duală, spontani, intelectuali, vorbăreți, îndrăgesc învățatul, cititul, au o minte activă, interese diverse, sunt dezorganizați, ușor de plictisit, se pricep la toate, pot face mai multe lucruri în același timp, flexibili, adaptabili. Gemenii au minți foarte active. Obișnuiesc să nu stea locului cu mâinile și au foarte multă energie nervoasă. Gemenii se pot răzgândi ușor, alternând între doua puncte de vedere complet diferite în momente diferite, adesea neștiind ce poziție adoptă în anumite situații. Pot spune ceva într-un moment, iar mai târziu să susțină complet opusul. Cei care sunt subordonați unui șef Gemeni sau unui individ aflat într-o postură autoritară, realizează că trebuie să urmeze curentul ca să zicem așa, pentru că gemenii se pot schimba zilnic, mergând atât de departe încât să schimbe regulile, metode de aplicare a muncii și alte lucruri asemănătoare. Cuvântul „oscilant” li se aplică cu siguranță gemenilor. Acesta este accentuat în special dacă o persoană mai are și alte zodii flexibile în diagramă.

Soarele în Rac
Schimbători, iubitori de familie/casă, protectivi, copilăroși, lipicioși, trăiesc în trecut, buni bucătari, mâncarea este iubire pentru aceste persoane, se îngrijorează cronic, femeile sunt cicălitoare; Racii urăsc criticismul și ridiculizarea, în special în fața altora. Devin părinți buni și încearcă sa fie mămoși cu alții. Aceștia țin pică și nu uită niciodată o insultă. Mulți Raci au o fascinație cu trecutul, cu o eră anume sau cu o perioadă din trecut. Majoritatea Racilor au o memorie excelentă, din moment ce acest semn domină asupra trecutului. Ei tind să ia lucrurile în mod personal. Mulți par să fie duri și tari, însă în adâncul lor sunt cele mai sensibile suflete. Sunt empatici înnăscuți, împreună cu Peștii. Pot simți durerea celorlalți. În general Racii sunt abuzați de ceilalți sau atrag relații abuzive. Aceasta se datorează zodiei opuse Racului – Capricorn, care este condusă de Saturn. Asta este foarte real în special când Racul este ascendent. Au o intuiție naturală și absorb emoțiile și sentimentele altora și a mediului în care se află. Siguranța, împreună cu o familie și un cămin iubitor, sunt foarte importante pentru bunăstarea emoțională a racilor. Racul este o zodie maternă a Zodiacului și acești oameni sunt excelenți în ceea ce ține de îngrijirea celorlalți, fiind atrași de cei bolnavi și de cei în nevoie de atenție personală.

Soarele în Leu
Mândrie, abilitate de conducere, încăpățânare, putere interioară, aroganță, iubire; urăște să „cadă”, adoră să se laude, iubește să fie în centrul atenției, să se dea mare; este generos, creativ, iubește distracția. Flatatul te va duce oriunde vrei cu persoanele din această zodie. Calcă-le pe mândrie și vei fi de neiertat. Leii au nevoie de distracție și recreere. Sunt actori înnăscuți și au fler dramatic. Leii au dorințe puternice și propriul simț de mândrie îi poate face extrem de competitivi. Când mândria acestora este în joc, vor lupta pe viață și pe moarte. Trebuie să se poată exprima liber pentru propria lor sănătate emoțională și psihologică și pentru propria lor bunăstare. Leii sunt lideri înnăscuți.

Soarele în Fecioară
Curat, îngrijit, ordonat, muncește din greu, hotărâtor, poate fi crud, perfecționist, îi plac detaliile, e conștient de propria sănătate, bârfitor, concis, analitic, e excelent în ceea ce ține de organizare și a realizarea lucrurilor, munca este foarte importantă, nu este pretențios. Fecioarele pot pune întrebări nenumărate, în special de natură personală, îi critică în mod natural pe ceilalți, în special după ce încep să te cunoască. Munca este viața lor. Pot fi dependente de terminarea treburilor. Acordă atenție detaliilor – detalii pe care majoritatea persoanelor le omit, însă acest lucru le poate face să omită problemele mari. De una singură, aceasta este o zodie modestă și fără pretenții. Nu sunt înclinați spre laudă decât dacă în diagrama lor există un accent pe Berbec sau Leu. Fiind un semn de pământ, aceștia sunt practici. Sunt prudenți cu banii și nu au înclinații spre cheltuitul prostesc, fără judecată, și nici nu irosesc ceva în mod inutil. Sunt preocupați de propria sănătate și mulți au grijă ce mănâncă, beau și ce bagă în propriul corp. Unii pot devenii ipohondrii și extrem de îngrijorați de germeni.

Soarele în Balanță
Balanța are nevoie de alții. Au un simț puternic al corectitudinii și al justiției. Sunt artistici, iubitori de pace, buni mediatori și pot îndura abuzul pentru a menține pacea. Adesea le este greu să își mențină individualitatea. Urăsc manierele proaste și comportamentul grosolan și crud. Operează cel mai bine atunci când au susținerea unui partener/iubit. Lucrează cel mai bine cu alții și ca parte din echipă, decât singuri. Sunt bine-manierate, rafinate și pline de tact, cu excepția cazului în care în diagramă au un accent puternic în Marte și/sau Berbec. Relațiile de toate felurile sunt importante pentru acești oameni. Urăsc să fie singuri. Cu cât Balanța este mai accentuată în diagramă, cu atât va exista o necesitate mai mare pentru relații semnificative în viață.

Soarele în Scorpion
Dorință puternică, secretos, foarte sexual, emoții intense, intuitiv, răzbunător, posesiv, gelos, detestă slăbiciunea în ceilalți, violent la mânie, e un inamic foarte periculos, abilități oculte înnăscute, sadic. Scorpionul este zodia vrăjitorului înnăscut, al celor înzestrați și al adepților în special ai magiei negre. Scorpionii sunt excepțional de puternici și hotărâți, însă emoțiile lor intense îi pot ruina. Scorpionii simt profund și sunt rareori neutri în legătură cu un subiect important. Au un simț foarte puternic al justiției, niciodată nu uită o favoare însă aceasta se aplică și pentru insulte. Aceștia sunt experți ai răzbunării. Spre deosebire de Berbec, mânia Scorpionului e de durată și se aseamănă cu un cuib de viespii răsturnat: aceasta poate fi violentă și fatală. O persoană cu un accent puternic pe Scorpion, are ochi pătrunzători. Acest lucru este adevărat în special atunci când Scorpionul este ascendent. Scorpionilor le este dificil să se detașeze. Încearcă să se țină strâns de persoanele importante pentru ei și de asemenea vor să le controleze. Scorpionul este un semn care controlează și domină. Scorpionii își au propriile secrete, care sunt extrem de private. Nu sunt genul de persoane care își dezvăluie viața personală celorlalți, chiar daca aceștia le sunt apropriați.

Soarele în Săgetător
Fericiți, sunt norocoși, rar învață din greșeli, adoră să parieze, iubesc să călătorească, sunt lipsiți de tact, iresponsabili, iubesc educația, caii, socializarea; au prea multă încredere în sine, se pricep mai degrabă să înceapă lucruri decât să le termine, nu sunt practici. Săgetătorul este semnul norocului, deoarece este guvernat de benefica planetă Jupiter. Adesea norocul se îndreaptă către Săgetători, iar această zodie este foarte frecventă printre milionari. Atunci când Săgetătorul este accentuat în diagramă, acești oameni tind adesea să ajungă în vârf în profesia aleasă. O mare parte dintre profesorii de facultate, judecători și cei care au cariere de vârf și în industria călătoriei, au un Săgetător accentuat în diagramă. Săgetătorii iubesc adevărul și pot fi neciopliți și fără tact atunci când își exprimă opiniile în fața celorlalți. Au nevoie de libertate. De unul singur, nu poate tolera posesivitatea din partea altora. Sunt studenți întreaga viață, le place să învețe în mod formal sau pe cont propriu. Adoră să călătorească și îi interesează culturile și oamenii străini. Atunci când Săgetătorul este puternic în diagramă, această persoană adesea va călători mult.

Soarele în Capricorn
Se poartă matur când sunt tineri și tineri când sunt bătrâni; n-au încredere de sine, sunt serioși, răbdători, foarte rezistenți, conservatori și prudenți, au nevoie să plănuiască activități, au nevoie ca viața să le fie ordonată și definită, preferă să lucreze în spatele scenei, sunt rușinoși; banii sunt atotputernici pentru aceștia; sunt materialiști, nu renunță niciodată. Au un simț incredibil al rezistenței. Ei sunt cei care supraviețuiesc mai mult decât toți ceilalți. Sunt pesimiști înnăscuți, în special când sunt tineri, întotdeauna privind partea negativă și uneori pot fi extrem de negativi. Sunt de încredere și practici, dar pot avea inima rece și pot fi cruzi. Au o natură serioasă și muncesc din greu. În general sunt conservatori cu banii și cu propriul timp. Sunt responsabili și sunt orientați spre carieră. Sunt ambițioși și le place să fie în poziții de autoritate sau putere, însă nu au tendința de a ieși în evidență. Capricornii sunt rușinoși.

Soarele în Vărsător
Prietenii sunt importanți pentru aceștia. Iubesc libertate și le place să îi uimească pe ceilalți. Sunt unici și originali, urăsc posesivitatea, lucrează mai bine în echipă decât singuri și sunt determinați, imparțiali, rebeli și încăpățânați. Privesc spre viitor, sunt inventivi și filantropi naturali. Egalitatea și corectitudinea sunt importante pentru aceste persoane. Vărsătorilor le place noutatea, modernul și viitorul. Sunt relaxați și nu sunt genul de persoane care devin prea emotivi. Ei sunt cei care vor sta și lupta pentru drepturile celorlalți și pentru problemele sociale. Sunt inovativi și nu au răbdare sau interes pentru trecut și feluri demodate de a face ceva. Acești oameni au dorința de a realiza ceva și de a face schimbări în legătură cu tradițiile. Le pasă de problemele și cauzele umanitare, tinzând să facă din lumea asta un loc mai bun. Pentru ca un Vărsător să fie fericit, acesta trebuie să aibă prieteni. La fel ca și Balanța, nu le place să fie singuri și lucrează cel mai bine în echipă. Sunt detașați din punct de vedere emoțional. Le plac foarte mult ideile noi și modurile progresive de a face lucrurile. Sunt fascinați de viitor și întotdeauna privesc spre acesta.

Soarele în Pești
Idealiști, visători, masochiști, sacrificare de sine, creativi, artistici, intuitivi, slabi, amabili, creduli, romantici; se compătimesc pe ei înșiși, sunt extrem de sensibili, compătimitori, înțelegători, iau asupra lor problemele celorlalți, suportă abuzul din partea altora. Peștii sunt semnul slab al Zodiacului. Când zodia Pești este accentuată în astrogramă, individul are în general o natură slabă. Aceștia sunt psihici și intuitivi înnăscuți, și au o tendință serioasă spre visatul cu ochii deschiși și spre fantezii. Atunci când zodia Pești este bine plasată în astrogramă, această persoană poate avea o natură masochistă. Sunt empatici înnăscuți și, la fel ca și Racii, pot simți durerea și suferința celorlalți. Sunt extrem de înțelegători și miloși și pot ceda cu ușurință și/sau se pot sacrifica pe ei înșiși pentru alte persoane. Au tendință de a fi timizi și sunt iubitori de pace. Este unul dintre semnele cu care te poți înțelege cel mai bine într-o relație.

 

SOARELE ÎN CASE

Soarele în prima casă
Oferă sănătate, vitalitate, crește abilitatea de recuperare, activ, oferă putere, optimism, hotărâre puternică, ajută la neutraliza plasamentele rele din diagramă. Soarele în prima casă este un plasament favorabil. Acest plasament acordă abilități de conducere. Acești oameni sunt mândri și individualiști. Uită-te la zodia în care se află Soarele pentru mai multe informații legate de trăsăturile caracteristice, deoarece Soarele în prima casă este un co-guvernator al astrogramei.

Soarele în a doua casă
Ajută cu finanțele, îi place să cheltuiască bani pe recreere, atletism, spectacol și distracții. Obiectele material sunt o expresie a sinelui. Stima de sine este conectată direct cu statusul material și financiar. O dorință puternică pentru independentă financiară și îndeajunsuri materiale.

Soarele în a treia casă
Scriitori iscusiți, profesori și cei care au cariere în comunicații. Învățatul și cunoștințele sunt importante pentru aceste persoane. Sunt mândrii de propria cunoaștere. În viață, se pune accent pe frați, surori și vecini. Când Soarele se află în a 3-a casă, focalizarea e asupra comunicațiilor de toate felurile. Adesea, acești oameni se educă în mod informal cu ajutorul cărților și prin alte căi asemănătoare în afara participării la școală. Stima de sine este conectată cu abilitatea acestora de a comunica efectiv și sunt mândrii de ceea ce știu. Sunt studenți de-a lungul vieții și pun foarte multe întrebări.

Soarele în a patra casă
Casa și familia sunt importante. S-ar putea ca mama să fi fost dominantă sau să fi luat rolul de tată în creșterea copilului. Mândria cu familia, iar familia și fondul familial sunt adesea legate de stima de sine. Prosperitatea și siguranța vin mai târziu în viață, în special dacă planeta conducătoare (planeta ascendentului) sau mai mult de trei planete sunt în retrograd. Cu acest aspect, persoana în cauză vrea să domine familia și ia rolul conducător în casă. Conflictele timpurii cu părinții sunt în unele cazuri posibile. O casă sigură și confortabilă este foarte importantă pentru acești oameni. Adesea există o plăcere pentru tradiții și trecut. Poate avea un adevărat interes în proprietăți, terenuri, pământ, ecologie și mediu înconjurător.

Soarele în a cincea casă
Creativi, abilitate atletică, își asumă riscuri, competitivi, iubitori de plăcere, le plac copiii și animalele. O persoană cu Soarele în a 5-a casă trebuie sa fie capabilă să se exprime liber. Acești oameni au o nevoie puternică de distracție și plăcere. Sunt romantici și impresionați de la natură. Acest plasament adoră scena și să fie în lumină. Adoră să fie observați. Carieră în teatru, arte, dans, recreere și lucrul cu copiii este favorizat de Soarele în a 5-a casă.

Soarele în a șasea casă
Soarele în casa a 6-a e un aspect slab pentru sănătate. Munca și funcția sunt importante, acești oameni pot fi obsedați de muncă și sunt muncitori excelenți. Vor pune 100% potențial în propriile slujbe. Nu este un plasament bun pentru vitalitate. Adesea sănătatea este fragilă și recuperarea după o boală poate fi de durată. Sunt foarte mândrii de propria muncă și stima de sine este conectată direct cu munca și efectuarea unei munci satisfăcătoare. Oamenii cu aceste plasament au nevoie de apreciere și recunoaștere pentru munca pe care o fac.

Soarele în a șaptea casă
Partenerul de căsătorie poate fi dominant. Își compară propriul succes cu succesul celorlalți, succesul poate să vină din oportunități și/sau ajutor din partea celorlalți, au o nevoie puternică de ceilalți și de un partener de căsătorie. Acestor oameni nu le place să fie singuri. Sunt mândri de propriile relații și stima de sine este legată de partener. Se simt cel mai bine când au dragostea și susținerea unei persoane semnificative. Adesea, acești oameni au o influență puternică asupra vieților celorlalți.

Soarele în a opta casă
Voință puternică. Puterea este importantă pentru acești oameni, sunt interesați de propria îmbunătățire și aplicarea voinței, buni bancheri și cei care se ocupă de banii celorlalți. Mulți dintre cei în poziții înalte au Soarele în casa a opta. Uneori, în cazul persoanelor faimoase, sunt recunoscuți numai după ce mor. Doresc o relație profundă, suflet la suflet cu partenerul de căsătorie sau iubit. Au puterea de a se transforma și de a-i transforma și pe ceilalți.

Soarele în a noua casă
Iubesc călătoritul, sunt interesați de spiritualism, învățământ superior, le place să își impună ideile asupra celorlalți, acești oameni vor pleca departe de casă, alte culturi le pot modela sistemul de idei, iubesc sporturile. Stima de sine este adesea conectată cu nivelul educației, în special cea formală. Acești oameni adesea aleg să urmeze cursuri universitare avansate. Sunt foarte mândrii de nivelul educației lor formale, de propriile călătorii și de ceea ce cunosc.

Soarele în a zecea casă
Părinte puternic sau dominant, succes, orientat către putere, autoritar, dorință de a avea succes, ambiție, propria reputație este importantă, familiile pot fi de un stand social înalt, vrea să pară un bun exemplu pentru ceilalți, Soarele în cea de-a zecea casă oferă o poziție înaltă și/sau pune accentul pe carieră în viață. Stima de sine este legată de statutul social și de cariera persoanei respective. Onoarea și recunoașterea sunt importante social și în cariera acestor oamenii. Mai mult ca sigur, tatăl a fost dominant, o influență importantă și puternic durabilă în viață. Acestor oameni le place să fie în fața publicului.

Soarele în a unsprezecea casă
Prietenia este importantă, prieteni puternici, îi place să conducă în activități de grup și ajutorul poate veni din partea prietenilor. Le place să facă parte din frății, grupuri și organizații. Viața socială este importantă. Acești oameni se simt cel mai bine lucrând ca parte din echipă. Prietenia poate să fie pe viață. De obicei, acești oameni au mulți prieteni și își petrec majoritatea timpului cu alții. Nu le place să fie singuri. Au natură filantropică și au un simț puternic de fraternitate și corectitudine. Adesea pot exista prietenii cu cei care au Leul accentuat sau cu cei ce se află în poziții de autoritate.

Soarele în a doisprezecea casă
Multă abilitate psihică. Acești oameni au nevoie de timp în care să fie singuri. De obicei sunt timizi și pot fi suflete singuratice, pentru că Soarele în a doisprezecea casă indică singurătate și îndepărtare de contactele umane normale. Există interes în cele oculte și spiritualitate. Preferă activitatea din spatele scenelor. Acest plasament la fel ca și Soarele în casa a șasea, nu este favorabil pentru sănătate. Adesea, sănătatea este fragilă și este nevoie de atenție la dietă, igienă și exersare. Vitalitatea poate fi scăzută, în special dacă sunt aspecte Soare/Saturn sau Marte/Neptun.

 

ASPECTELE SOARELUI

Aspecte dintre Soare și Lună
Cu cât Luna este mai puternică în lumină (Luna plină), cu atât este mai benefică influenta acesteia în diagramă.

Soare în conjuncție cu Luna (Lună nouă)
Acest aspect împuternicește casa în care este găsit și pune un accent special în viața persoanei, asupra lucrurilor dominate de casa respectivă. Este o accentuare foarte puternică asupra semnului în care se găsește conjuncția, cu excepția cazului în care soarele și luna se află în semne diferite. Există tendința de a fi foarte concentrat, de a pune toată energia într-un anumit lucru (în funcție de casa în care se află conjuncția), până la excluderea tuturor celorlalte lucruri; oferă o concentrare puternică în viață.

Trigon sau sextil între Soare și Lună
Cei născuți când Luna este în creștere, dacă sunt puține planete în retrograd sau nu există niciuna, atunci tind să experimenteze lucrurile mai devreme în viață, cum ar fi relații de dragoste, cu excepția cazului în care sunt alte plasamente și aspecte în diagramă care să echilibreze acest lucru. Acesta este un aspect armonios pentru expresivitatea emoțională. Pentru cei născuți în timpul unei Luni în descreștere și în special în cazul în care planeta din prima casă și/sau mai mult de trei planete sunt în retrograd, succesul va venii târziu în viață. Persoana înflorește târziu.

Soarele în cuadratură cu Luna (Luna în pătrar)
Viața de familie poate fi neliniștită în timpul creșterii și s-ar putea ca părinții să nu se fi înțeles bine. Asta e valabil și pentru aspectul de mai sus (trigon sau sextil între Soare și Lună), în ceea ce ține de experiențele de viață în funcție de Luna în creștere sau descreștere.

Soarele în opoziție cu Luna (Lună plină)
Aici, individul poate oscila între opusuri. Gândire simplistă și subiectivă cum ar fi văzutul lucrurilor în alb și negru, bun sau rău, corect sau greșit, etc. Pentru acest individ, relațiile sunt importante și îi este cel mai bine atunci când se implică cu alții și niciodată singur.

Soare/Mercur
Acest aspect oferă foarte multă energie mentală. Dacă aspectul este intens, între gradele 1/2 și 4, îi poate da unei persoane o tendință de a exagera în ceea ce ține de gândit, dar și o gură spartă. Conjuncția intensă poate oferi o pată oarbă mentală și/sau intelectuală într-un fel sau altul. Nervozitate și o tendință de a fi irascibil. De asemenea, pot exista probleme cu sistemul nervos într-un fel sau altul. Aspectul Soare/Mercur oferă intelect.

Soare/Venus
Acesta este un aspect al narcisistului, deoarece oferă vanitate. Acești oameni sunt îngrijorați de propria înfățișare și sunt cei ce rareori se aventurează afară fără ca părul, hainele și în cazul femeilor, machiajul, să fie la locul lor. Multă mândrie în felul cum arată. De asemenea oferă talent artistic.

Soare/Marte
Acest aspect acordă sănătate și energie. Foarte puternic în conjuncții. Casa ce conține această conjuncție va avea activitate intensă (fii atent la chestiunile dominate de casă!). Adesea sunt prezente o puternică natură competitivă și o dorință de realizare. Toate aspectele Soare/Marte ajută cu energia, vitalitatea și abilitățile recuperatorii. Există o tendință spre dureri de cap și febră. De asemenea, acest aspect oferă agresivitate și afirmare de sine și ajută foarte mult în echilibrarea plasamentelor și aspectelor planetare care predispun la timiditate. Casele ce conțin Leu și Berbec în cuspide, vor fi accentuate în viață, fiind arii de activitate intensă.

Soare/Jupiter
Acesta este un aspect de încredere absolută în propria persoană, chiar și în variantele „ușoare” de trigon și sextil. Cu aspectele accentuate, individul se simte în largul său în domiciliul altei persoane, preluând conducerea. Adesea acționează ca și cum totul le aparține, indiferent dacă le aparține sau nu. Pot fi foarte aroganți și impunători. Și acest aspect acordă energie și sănătate, însă mai puțin decât aspectele dintre Soare și Marte. În diagramele în care sunt tendințe către o stimă de sine scăzută, timiditate și altele lucruri asemănătoare, acest aspect poate ajuta, însă adesea, poate exista un comportament împărțit, oscilând între foarte multă încredere în sine și aroganță, și sentimente de inferioritate.

Soare/Saturn
Stima de sine scăzută, energie/vitalitate scăzută, probleme și/sau înstrăinare de tată în copilărie. Adesea sunt probleme în legătură cu bărbații (valabil pentru ambele sexe), în special pentru femei. Reținere de la auto-exprimare poate face o persoană să se simtă incomodă sau foarte serioasă. În cazul femeilor, soțul/partenerul se pot asemăna cu imaginea unui tată dominant sau restrictiv. Când Saturn e în tranzit, își efectuează primul aspect greu asupra Soarelui din viața unei fete tinere, adesea în jurul vârstei de 13-14 ani, ar putea dezvolta o ostilitate totală asupra propriului tată. Adesea aceasta continuă de-a lungul întregii vieți. Uită-te la casele în care există aspectele dificile și plasamentul Soarelui pentru a vedea aria unde lipsește stima de sine. Cu aspectele grele (opoziții, conjuncții, cuadraturi și inconjunții), căsătoria se întâmplă târziu în viață. Adesea, aspectele de trigon și Sextil oferă longevitate și sunt mai atenuate decât efectele de mai sus, adăugând seriozitate și disciplină personalității.

Soare/Uranus
Pentru acești oameni, independentă este foarte importantă și urăsc să li se spună ce să facă. Acest aspect reprezintă rebelul înnăscut. Nu le place conformitatea, rutina și au un temperament nervos oarecum exaltat. Majoritatea persoanelor cu acest aspect sunt foarte originale și neprevizibile. Este posibil un talent natural pentru lucratul cu electronicele. Acești oameni sunt foarte încăpățânați.

Soare/Neptun
Acest aspect aduce confuzie de sine și minciună de sine. Adesea acești oameni sunt confuzi în legătură cu propria persoană cu și propriile abilități. Unul sau ambii părinți a fost inconsistent cu regulile, disciplina, ș.a.m.d. Acest aspect, în special cu cazul versiunilor dure – conjuncția, cuadratura, opoziția și inconjuncția, indică un tată dependent de băutură și droguri. Aspectele dure dintre Soare și Neptun sunt adesea prezente în diagramele celor care au un tată slab. Mulți dintre cei care au un aspect dur între aceste două planete, au fost o victimă a tatălui lor într-un fel sau altul, chiar dacă tatăl nu intenționa asta. Este frecvent ca, în cazul aspectelor dure, tatăl să fi oferit sfaturi proaste în perioada creșterii și, de asemenea, se poate ca tatăl să fi fost un exemplu prost. Aspectele mai blânde, cum sunt sextilul și trigonul, oferă o intuiție puternic dezvoltată și abilități psihice. Aspectul blând poate oferi talent creativ în arte, actorie și dans.

Soare/Pluton
Când Soarele (care e planeta ce-l reprezentă pe tatăl; Luna reprezintă mama), face aspectele grele cu Pluton, tatăl poate fi controlant, dominant și posesiv. În unele cazuri, tatăl moare timpuriu. Adesea tatăl are influență considerabilă și importantă în viață, fie prin pierdere sau printr-o apropriere anormală, fie prin încercarea acestuia de a domina și controla. Adesea tatăl este văzut ca fiind puternic și impunător. Acest lucru se întâmplă și cu aspectele blânde.

Soarele în conjuncție cu nodul de nord (nașterea în timpul unei eclipse)
Aceasta aduce abilități și daruri speciale, în general de o natură ocultă. Nu este benefic vederii.