Este o întâmplare firească ca aceia care încearcă să comunice cu Zeii să întâmpine probleme sau obstacole. În general, acest lucru are de-a face cu comunicarea, înțelegerea Zeilor, interpretarea voinței acestora sau, în esența, pur și simplu comunicarea spirituală cu Zeii într-un mod mai direct.
Aceste probleme pot varia de la intervenția directă a inamicului, la interferența astrală naturală, dar există un subiect trecut cu vederea pe care mulți par să îl neglijeze. Această problemă este centrată asupra sinelui și a echilibrului interior.
Pe măsură ce încercăm în mod constant acest lucru și dorim să avansăm în acest domeniu, ceea ce este descris în această postare va fi mai clar înțeles.
Pe site-ul Bucuria lui Satan, scrierile Înalților Preoți descriu metodele și metodologia avansată despre cum se poate comunica cu Demonii. Există destul de multe moduri. Însă trebuie să înțelegem că nimic din toate acestea nu este „punct ochit, punct lovit”.
Este nevoie de un antrenament persistent și, cu cât avem mai mult antrenament din viețile anterioare, cu atât mai bine. Totuși, cel mai mare factor al succesului este cât de mult dorește cineva să facă acest lucru, un obiectiv demonstrat prin munca constantă depusă în acest sens.
În prezent, multe lucruri sunt făcute în viteză și toată lumea se așteaptă la rezultate rapide, dar comunicarea cu Zeii la un nivel foarte serios este ceva ce practicantul poate obține în urma unui antrenament perseverent. Datorită naturii foarte importante a acestei practici, cineva se înșală dacă crede că acest lucru este prea ușor.
Pe de altă parte, cineva este de asemenea înșelat dacă li se spune că acest lucru este „imposibil” sau prea departe. Puterea lui Satan și cea a Demonilor poate fi simțită chiar și de cei fără putere spirituală sau de oameni care nu au meditat niciodată, în circumstanțele corecte.
De asemenea, există multe niveluri pentru obținerea comunicării. Nu trebuie să te descurajezi niciodată, ci continuă să încerci și să avansezi spiritual pentru a obține în sfârșit această înțelegere. În timpul acestui proces de dezvoltare, nu doar creștem spiritual, dar câștigăm și atenția Zeilor. Zeii se bucură și sunt mândri atunci când încercăm să ne dezvoltăm spiritual și să-i contactăm.
Obstacolul principal pe care majoritatea oamenilor par să-l experimenteze nu este atât de mult faptul că nu putem comunica cu Zeii, ci mai de grabă voința de a urma ceea ce Zeii cer de la noi sau indică că trebuie să facem.
În anumite cazuri în care mintea ne este adaptată la o situație în care suntem obișnuiți cu anumite lucruri cum ar fi rutine, un mod de trai sau blocarea în rutina ignoranței repetate, comunicarea poate deveni foarte dificilă. Ignoranța poate fi un factor foarte important în blocarea anumitor influențe din exteriorul nostru.
Meditația lucrează în schimbarea acestui fapt pas cu pas.
Mintea cuiva poate acționa, de asemenea, ca un blocaj în majoritatea comunicării. Din acest motiv, Zeii trimit în general mesaje prin intermediul semnelor sau altor mijloace de divinație. Totuși, chiar dacă mesajul este primit, unii s-ar putea să nu interpreteze în mod clar acest lucru, deoarece mintea nu îi este deschisă interpretării.
În timp ce Zeii cunosc cele mai bune modalități de a comunica cu cineva sau cu oricine, miezul problemei are de-a face cu sufletul, igiena lui și de curățarea minții în sine. Prin minte, ne referim aici și la construcția minții, constrângerile mentale, lucrurile pe care vrem sau nu să le acceptăm, tot ceea ce alcătuiește „mintea” individului.
Fără o minte și o inimă orientate către Zei sau fără prea multă voință, cineva va avea o mulțime de obstacole în înțelegerea voinței Zeilor sau în a merge pe calea unei lumini mai pure.
Prin orientarea inimii, înțelegem orientarea emoțiilor și a impulsurilor interioare – adică, dacă faci în continuare lucrurile care s-ar putea opune acestui obiectiv, atunci s-ar putea să te îndepărtezi de el.
Un exemplu aici ar fi sentimentul de a crede cu aroganță că avem dreptul de a obține acest lucru, bazat pe aroganță sau nerăbdare, a fricii intense sau a sentimentului că nu putem comunica deloc [sentimente depresive]. Oricare dintre acestea poate cauza probleme considerabile în comunicarea cu Zeii.
Prin orientarea minții, ne referim la programările mentale, cum ar fi îndoielile sau temerile, care ar putea să ne țină pe loc. Un exemplu aici ar fi o credință blocată în mintea cuiva că Zeii „nu există” sau că „știe cel mai bine”, sau alte erori delirante, ca aceea că ești deja destul de înțelept și orice alte prostii.
Aceste erori sunt de niveluri stupide și vor interzice puternic capacitatea de a comunica cu Zeii. Convingerile de acest fel pot acționa ca factori ce limitează comunicarea.
În oricare dintre aceste categorii, sună ușor și s-ar putea crede cu aroganță că „am scăpat”, prin simplul fapt că am reușit comunicarea printr-o coincidență, sau o comunicare corectă, dar cele de mai sus sunt mult mai dificile decât par la prima vedere. Este realizabil, dar cele de mai sus sunt dobândite doar printr-o avansare serioasă a Sufletului, incluzând și mintea și inima.
Cele de mai sus sunt reglementate și fixate în principiu de a fi un suflet și o ființă echilibrată. Acestea sunt mai ușor de zis decât de făcut și, cu siguranță, mult mai complexe decât ce explică cuvintele de până acum. Mai exact, aceste lucruri au de-a face, de asemenea, cu echilibrul și curățenia sufletului însuși.
O minte ne-coaptă sau arogantă, sau o minte care nu încearcă să evolueze, nu poate descifra cu succes mesajele Zeilor. Nu contează ce ar putea crede anumiți oameni. Dacă ceva ar fi fost recepționat, ar fi fragmentat, incomplet și nu ar duce la o înțelegere adecvată.
Calea către a învăța, a înțelege, a descifra și, mai presus de toate, de a fi un adevărat participant la o astfel de comunicare, în comparație cu o persoană deluzorie, este o cale lungă. Indiferent de asta, este cea mai plină de satisfacții dintre toate căile, deoarece Zeii ne pot ajuta să avansăm ca ființe și să ne transformăm.
Înaintea oricăror exemple de comunicare astrală adevărată, sonoră și sănătoasă, problemele de mai sus trebuie puse în ordine. Pentru a pune în ordine aceste probleme, instrucțiunile se află pe site-ul Bucuria lui Satan, cu toate instrumentele puse la dispoziție.
Cu excepția cazului în care cele de mai sus sunt aplicate cu loialitate și seriozitate, cineva tot va primi comunicări, însă vor fi amestecate, confuzia și alte forțe similare vor prelua controlul mult mai des, în loc de a fi un căpitan capabil să navigheze în marea cunoștințelor pentru a ajunge la comunicare.
Pentru mintea foarte antrenată, interferențele naturale, astrale sau chiar inamice vor fi secundare sau nu vor avea influență și va fi capabilă oricum să comunice. În orice caz, din cauza naturii înșelătoare a dimensiunii în care ne aflăm în prezent, trebuie să luăm întotdeauna serios în considerare filtrarea a ceea ce credem în comunicare, pentru a primi îndrumare adecvată.
Pentru cei care primesc acest lucru, atunci trebuie să continuați și să nu renunțați. Cu alte cuvinte, trebuie să încercați să mențineți această comunicare. O cale este rugăciunea.
În plus, lucrările specifice de a dezvolta aceste abilități, pot fi de ajutor. Dar numai în contextul unui program de meditații echilibrat și regulat, dar și unei temperări interioare care să conducă spre o înțelegere adevărată, departe de dezechilibre și boli ale comportamentului și sufletului.
Așa cum presupune comunicarea, nu avem doar comunicare verbală, ci de multe ori vom primi semne, gânduri sau alte ghidări, de cele mai multe ori în moduri care ne vor îndemna să avansăm, mai degrabă decât să dai peste un răspuns din care să nu fi câștigat nimic.
Un lucru foarte important de înțeles este că, deoarece nu toată lumea este la fel, Zeii vor ajusta acest lucru cu Demonul/Demonii tăi Gardieni, astfel încât să primești comunicări la nivelul la care poți înțelege.
Dacă nu puteți înțelege ceva, trebuie să insistați și să rămâneți cu Demonii, până când îi puteți înțelege în sfârșit.
Dacă eșuați în asta, fiți onești și luați-o de la capăt.
În general, este mai bine să evităm faptul că nu am înțeles pe deplin ideea sau că avem probleme în comunicare, decât să fim aroganți sau nesăbuiți și să credem că am înțeles totul deodată. Oricare dintre aceste stadii poate fi parțial dăunător în avansarea cuiva în Comunicarea Demonică.
Zeii pot trimite Demoni de asemenea pentru a te instrui și ghida prin mijloace invizibile. Un exemplu major este prin intermediul forumului, sau al unui răspuns. Aceasta este la fel de validă ca orice comunicare, întrucât comunicarea verbală, auditivă sau vizuală nu este singurul factor decisiv al valorii comunicării. Întrebarea cuiva a primit răspuns chiar în cazul foarte evident mai sus.
Ca notă concludentă, cel mai dificil zid pe care cineva care dorește cu adevărat comunicarea cu Zeii trebuie să-l sară este, de asemenea, un zid pe care mulți nu îl înțeleg și acesta este zidul propriului sine individual. Un obstacol major în comunicare poate fi nevoia personală de
a se înșela pe sine sau propria incapacitate de a accepta ceva, de exemplu.
Trebuie doar să intri online ca să vezi cât de mulți pretind că conversează cu „îngeri, Zei, ființe superioare”, doar ca să citești o grămadă de gunoaie și nimic altceva. acest lucru poate fi evitat și se poate urma această cale aplicând ceea ce este spus în această postare. Niciun Satanist serios nu trebuie să își piardă timpul încercând să descifreze sau să își risipească viata cu asemenea gunoaie. Oricine scrie acestea în mod obișnuit, este în general acolo doar pentru a vă pierde timpul. Asta nu vă va învăța nimic.
În cele din urmă, cu cât gradul de onestitate față de sine și de nivelul „Sat“ sau al Adevăratei Conștiințe este mai mare, cu atât veți obține mai mult din asta și veți înțelege mai mult voința și mesajele Zeilor. Pentru a realiza acest lucru este nevoie de timp și de evoluție a sufletului, dar este foarte realizabil și la îndemâna oricui se concentrează pe meditație.
De asemenea, trebuie precizat că, „în potențial”, datorită naturii sufletului, toate ființele umane pot avea parte de acestea. Totuși, acest lucru va fi decis în funcție de munca fiecăruia asupra minții și a sufletului.
-Înaltul Preot Hooded Cobra 666