Skip to content

Content Header

Chakrele

Chakrele published on

Chakrele sunt centralele energetice ale sufletului. Fiecare dintre acestea dețin câte o funcție separată, acompaniată de anumite puteri specifice. Sănătatea chakrelor ne afectează și se reflectă în trupul fizic, în emoții și în sănătatea mintală. Sufletul este format din mai multe părți, însă chakrele reprezintă cea mai importantă parte.

Există șapte chakre majore situate de-a lungul șirei spinării; acestea sunt cele mai puternice. Fiecare chakră vibrează pe o anumită frecvență din spectrul luminii. Satanismul suportă știința cu tărie, întrucât întreaga spiritualitate și întregul ocultism poate fi explicat în mod științific. Spiritualitatea și știința se completează una pe cealaltă și lucrează împreună. Datorită atacurilor și a opresiunii continue pe care bisericile creștine le îndreaptă împotriva savanților și a cunoștinței științifice, știința a fost ținută pe loc în mod periculos și astfel nu a atins un nivel la care întregul ocultism să poată fii explicat pe deplin, însă va ajunge acolo în timp. Sufletul este creat din lumină.

„Lumina este putere” – Lilith

Soul_made-of_LightȘase chakre mai mici, însă la fel de puternice sunt plasate în ambele părți ale șoldurilor, umerilor și tâmplelor. Chakrele împuternicesc sufletul cu energie. Aceste 13 chakre sunt esențiale vieții și nimeni nu poate trăi fără ele. Datorită faptului că atât de multă cunoștință antică a fost distrusă în mod sistematic și multe din cele ce au supraviețuit au fost corupte, cea mai mare parte din informațiile disponibile publicului larg în zilele noastre, sunt eronate. Satan și Puterile Iadului ne descoperă cunoștința spirituală pe parcursul evoluției noastre spirituale prin meditație.

Dată fiind experiențele multora dintre noi, se pare că granthis-urile superioare (nodurile în care chakra cu pricina are un blocaj energetic puternic care împiedică Șarpele Kundalini din a urca) NU sunt în chakra bazei, a inimii și a șasea – după cum s-a propovăduit în mod popular – ci în chakra sexuală, a gâtului și a coroanei. Au fost multe cazuri în care se experimenta o senzație de arsură la nivelul chakrei inimii; iar Șarpele nu poate urca mai mult, din pricina unui blocaj în chakra gâtului.

Acum, dacă chakra inimii era blocată, conținând una din cele trei granthis, atunci senzația de arsură s-ar fi manifestat în chakra solară și nicidecum în cea a inimii. Mai departe, senzația de furnicătură din apropierea chakrei coroanei indică faptul că aceasta este blocată. Dacă chakra a șasea ar fi fost blocată – așa cum ne informează cele mai multe surse disponibile în zilele noastre – atunci această senzație s-ar fi manifestat în chakra gâtului sau DEDESUBTUL chakrei a șasea. Din proprie experiență, se pare că chakra a șaptea este cea mai greu de deschis în totalitate. Senzația de furnicătură – comparată de unii cu niște furnici care se cațără – indică faptul că energia kundalinică ajunge *pe lângă* chakra a șaptea și nicidecum *prin* aceasta, așa cum ar fi trebuit să se întâmple dacă aceasta ar fi fost deschisă în mod complet. Alte simptome pot fi durere și disconfort, în special în cazul în care energia kundalinică a fost activată în totalitate.

Pentru ca Șarpele Kundalini să poată urca în mod corect, chakra coroanei trebuie să fie complet deschisă. Orgasmele pot și ele fi extrem de dureroase, întrucât orgasmul sexual deschide chakrele și activează șarpele. Atunci când meditezi în mod regulat, energia îți este mult mai puternică și din acest motiv simptomele de față sunt foarte pronunțate.

În multe din grimoare și texte antice, cuvântul-cod pentru „chakră/e” este „Zeu/i”. Spre exemplu, atunci când se face referire la anumite „cuvinte de putere” care „comandă zeilor” – după cum se poate vedea în scrierile spirituale din Egiptul Antic. „Zeu” mai este un cuvânt-cod și pentru „sine.”

Autorii bibliei iudeo/creștine au pervertit și corupt toată cunoștința spirituală, în încercarea de a îndepărta toate aceste informații din rândul populației. Această cunoștință a fost ținută ascunsă și exploatată de câțiva „aleși” (evreii), spre detrimentul omenirii. Spre exemplu, cele șapte chakre situate de-a lungul coloanei vertebrale, sunt cele ”șapte peceți” despre care se vorbește în cartea biblică a „Apocalipsei.” Acestea sunt cele „șapte făclii care ard înaintea lui Dumnezeu.” Anticii au lăsat anumite coduri în biblie. În urma studiului în profunzime, se pare că biblia a fost scrisă sub constrângere și amenințare. Numărul 7 – care apare foarte frecvent în biblie – este un cuvânt-de-cod pentru cele 7 chakre. Pentru mai multe informații cu privire la acest lucru, click aici: Trecutul Nostru este Distrus

Sumerian_Tree_of_Life_with_Chakras„Pomul Vieții” precedă creștinismul și iudaismul cu mii de ani. În fapt, „Pomul Vieții” este o hartă a sufletului uman. Trunchiul simbolizează coloana vertebrală, iar ramurile reprezintă cele 144.000 de nadii prin care circulă chi-ul/puterea vrăjitorească. Fructele sunt recompensele meditației, a împuternicirii sufletului. Șarpele care apare în caduceu – care este folosit atât de Asociația Medicală Umană dar și în medicina veterinară – reprezintă forța kundalinică. Din nefericire, acest simbol sacru care reprezintă vindecarea pe toate nivelele, a fost blasfemiat și corupt în mod atroce de către iudeo/creștinism. Chakrele sunt numite „peceți” deoarece inamicii extratereștrii le-au pecetluit în omenire, pentru a ne împiedica să dobândim puterea și cunoștința dumnezeiască. Am fost tăiați și deconectați de la spiritualitate și de la lumea astrală. Cu mii de ani în urmă eram asemenea Zeilor, până când pământul a fost atacat și a avut loc un „război în ceruri”.

Cu chakrele pecetluite, omenirea a avut o singură direcție: degenerarea. Dezechilibrele în energie împreună, blocajele din chakre și găurile din aură au deschis drumul dependenței de droguri și alcool, depresie, o lipsă de interes pentru celelalte forme de viață și pentru sentimentele celorlalți, comportamente abuzive și multe alte lucruri care chinuie omenirea la momentul de față. Prin atacul și suprimarea activă a energiei sexuale, a-tot-importantul Șarpe Kundalini este prins în chakra bazală, loc în care acesta șade inactiv. Acesta este motivul pentru care bisericile creștine condamnă sexul: pentru a ține omenirea în întuneric, ignoranță și sclavie spirituală. Prin activarea și deschiderea chakrei sacrumului – care controlează sexualitatea și creativitatea – șarpele se deșteaptă, începe să se ridice și urcă prin cele 7 chakre majore, împuternicind sufletul și aducând cu sine iluminare, pricepere și un grad ridicat de conștientizare, împreună cu multe daruri și abilități psihice/spirituale.

13_Chakras_22Există 13 chakre principale, din care 7 majore plasate și extinse de-a lungul șirei spinării sunt cele mai puternice; chakrele șoldurilor, umerilor și a tâmplelor suportă acest lucru. Atunci când sunt activate, din chakrele umerilor iese aripile sufletului care conferă o putere mai mare sufletului; aripile sufletului simbolizează libertatea. Chakrele tâmplelor, umerilor și ale șoldurilor formează „Stâlpii Templului lui Solomon.” 666 este numărul cabalistic al Soarelui. Adevărata semnificație a „Templului lui Solomon” este „TEMPLUL SOARELUI.” Atât „Sol” cât și „Om” și „On” sunt cuvinte pentru Soare. „Sol” este cuvântul latinesc pentru Soare. „Om” este numele dat de hinduși Soarelui Spiritual. „On” este cuvântul egiptean pentru Soare. Acum, există o altă corupere: OHM a înlocuit vibrația originală și antică „AUM.” Din nou, acest lucru a fost făcut cu scopul de a îndepărta toată puterea și cunoștința spirituală din rândul populației. Datorită faptului că nu chiar toate lucrurile pot fi suprimate, cele care au supraviețuit și sunt disponibile astăzi prin învățăturile populare, sunt în mare parte corupte. Pentru mult mai multe informații cu privire la cuvântul de putere „AUM,” te rugăm să dai click aici.

HierophantSimbolul trinității chakrelor șoldurilor, umerilor și tâmplelor, poate fi observat în cartea Hierofant din Așii din multe seturi de Tarot, simbolizat de sceptrul din mâna Hierofantului.

Simbolismul corect al Templului lui Solomon este transformarea sufletului uman în cel de Zeu, însă a fost furat și corupt de evrei și transformat într-un alt caracter evreiesc fals – la fel ca și nazarineanul și aproape totul din biblia iudeo/creștină. Soarele reprezintă iluminarea, transformarea și împuternicirea sufletului, numărul „666” ajungând astfel să fie unul dintre cele mai sacre și importante numere.

 

O diagramă a sufletului uman poate fi observată în sigiliul lui AstarothSigilAstarte din dreapta. Cele două bare de pe ambele părți sunt stâlpii de energie pozitivă și negativă, situate în lateralele sufletului uman – negrul și albul din yin și yang. Cele cinci colțuri din sigiliu reprezintă cele cinci elemente: foc, pământ, aer, apă și chintesență, invocate în cele cinci noduri ale sufletului – ”granthis-urile”. Tarotul conține informații și instrucțiuni spirituale foarte importante pentru deschiderea și împuternicirea sufletului. Notează: numele lui AsTAROTh – care a fost preluat din Egiptul Antic și corupt în mod hidos în nonsensul evreiesc numit ”Tora” sau ”Pentateuhul” și ”Cele Cinci Cărți ale lui Moise”. Notează cum numele lui Astaroth conține cuvântul TAROT: AsTAROTh.

Atunci când sufletul uman este aliniat în mod corect, are forma unei cruci întoarse. Acesta este mesajul ascuns din ”Ciocanul lui Thor”. În ritualuri, sufletul uman sub formă de cruce este reprezentat prin cele ”Patru Pătrare”, ”Patru Direcții” și de cei Patru Prinți Încoronați ai Iadului.

  • Partea din față a trupului/sufletului este Nordul, guvernat de elementul pământ.
  • Partea din spate a corpului este Sudul, guvernat de elementul foc.
  • Partea stângă a corpului este Polul Negativ. Prin mâna stângă absorbim energie. Partea stângă este guvernată de elementul apă și este direcția Vest.
  • Partea dreaptă este Polul Pozitiv și este guvernat de elementul aer. Estul. Direcționăm și proiectăm energia prin mâna dreaptă.
  • Elementul chintesență/eter este în mijloc și în aură.
  • Foc și aer sunt elemente electrice.
  • Apă și pământ sunt elemente magnetice.

Fiecare dintre cele 7 chakre au o funcție și o putere specifică. Toate chakrele – atât cele majore cât și cele minore – au efecte directe asupra organelor din jurul lor. Aceasta este o relație reciprocă atunci când vine vorba de sănătate, întrucât un organ nesănătos va afecta tăria chakrei și viceversa. Șarpele șade încolăcit la baza coloanei vertebrale, sub chakra bazală situată în coccis. Șarpele este inactiv, afară de cazul în care acesta este stimulat prin meditația de împuternicire sau în cazuri rare, acesta urcă prin accident, fie leziune fizică sau altă traumă produsă în zona coccisului.

Fiecare chakră are forma unei mici pâlnii, precum o tornadă în miniatură asemenea unui pocal. Setul Pocalelor din cărțile de Tarot simbolizează chakrele, întrucât fiecare chakră menține energie în cupa ei. Cea mai importantă chakră este chakra plexului solar, care este Gralul. Sunt mult mai multe lucruri de spus în ceea ce privește ciocanul lui Thor; acesta nu simbolizează numai alinierea corectă a chakrelor. Vibrația „TH” activează chakra a șasea și glanda pineală, care este perechea feminină a chakrei plexului solar. Glanda pineală secretă partea feminină a elixirului vieții, elixir care este depozitat în chakra solară; iar vibrația pentru chakra solară este „RA”. Aceasta este o altă semnificație ascunsă în spatele lui „THOR” – care este un alt concept spiritual puternic. Chakrele se învârt în permanență, afară de cazul în care dorești ca ele să se oprească (ca în unele metode pentru proiecția astrală).

O privire de ansamblu asupra celor șapte chakre principale: