La începuturile a ceea ce noi numim „creștinism“, au existat numeroase secte pe care cercetătorii academici moderni au decis să le pună în aceiași „găleată”, numindu-le „gnosticism”.
Despre credințele celor mai multe dintre aceste secte fie nu există informații, fie au supraviețuit fragmente mici. În timp ce unele dintre aceste texte sună într-adevăr ca și cum ar fi un fel de iudaism reambalat, alte secte au o istorie și mai criptică, ceea ce îi determină pe mulți cercetători să nu accepte faptul că aceste grupuri ar avea o „origine comună”.
Demonul central pe care îl urmau principalele secte gnostice era Abraxas. Cu toate acestea, toate originile a ceea ce se numește credințe „gnostice“ și, în mod specific, sectele care îl venerau pe Abrasax, nu sunt altceva decât cunoștințe spirituale bazate pe mithraismul păgân.
„În plus, Abraxas a fost asociat cu religia misterioasă mithraică de origine persană, principalul rival al creștinismului la Roma în primii 400 de ani ai acestuia. La fel ca și gnosticismul, mithraismul prezenta o astrologie și o numerologie complexă. Valorile numerice ale numelor lui Mithra și Abraxas însumează fiecare 365.” – The Encyclopedia Of Demons And Demonology de Rosemary Ellen Guiley, secțiunea Abrasax.
Deoarece multe dintre aceste „culte” creștine timpurii nici măcar nu l-au acceptat pe „Hristos“ ca fiind un personaj existent din punct de vedere istoric, ci mai degrabă ca pe un mit solar simbolic, și nici nu au folosit nimic din creștinism ca istorie literală.
Pentru ei, „creștinismul” era doar o mitologie solară ca multe altele, pe care o explicau în propria lor imagine și analiză simbolică.
Deoarece Biserica Creștină „originală” era evreiască și dorea să elimine orice fel de postulare a ceva spiritual, au decis să îi distrugă complet pe acești oameni și să înlocuiască totul cu prostii materialiste murdare despre un „mântuitor evreu” care provenea din „Israel”. Acest lucru a făcut ca Biserica Creștină Ortodoxă de la începutul secolului al II-lea să îi ucidă pe cei mai mulți dintre ei sau să le distrugă în întregime scrierile.
Din cauza acestui masacru împotriva sectelor gnostice care îl venerau pe Abrasax, cunoaștem foarte puține lucruri despre ele, iar ceea ce se știe despre ele are de-a face cu calomniile pe care creștinii le-au scris despre ei. Din puținele lucruri pe care le știm, nu putem fi siguri că acestea sunt adevărate.
Ura creștinilor iudaici împotriva „gnosticilor” era atât de mare, încât spuneau că aceștia erau „Mai rău decât păgânii”. De notat că „Iraneus” despre care se vorbește aici, este de fapt cel pe care creștinii îl numesc astăzi „sfântul Iraneus”, un mare persecutor a orice de natură spirituală și unul dintre primii creștini tâlhari și distrugători de înțelepciune.
„Ca purtător de cuvânt al bisericii lui Dumnezeu, Irineu insistă că cei pe care îi numește eretici se află în afara bisericii. Toți cei care resping versiunea sa a adevărului creștin sunt ‘persoane false, seducători răi și ipocriți‘ care ‘vorbesc mulțimii despre cei din biserică, pe care îi numesc catolici sau ecleziastici’. Irineu spune că tânjește să-i ‘convertească la biserica lui Dumnezeu’ – întrucât îi consideră apostați, mai rău decât păgânii.” p 106, 1
„Această campanie împotriva ereziei a implicat o recunoaștere involuntară a puterii sale de convingere; totuși, episcopii au învins. În momentul convertirii împăratului Constantin, când creștinismul a devenit o religie aprobată oficial în secolul al IV-lea, episcopii creștini, anterior victime ale poliției, se aflau acum la conducerea acesteia. Posesia de cărți considerate ca fiind eretice, a fost transformată într-un delict penal. Copiile unor astfel de cărți erau arse și distruse.“ p 106, 2
Originile „gândurilor” multora dintre aceste „secte eretice” erau de fapt gânduri neoplatonice, și nu am putea respinge cu ușurință faptul că aceste secte se închinau de fapt Demonilor deghizați sub alte nume, o realitate înțeleasă și de primii „părinți ai bisericii”, precum Iranaeus, care s-au concentrat pe distrugerea tuturor acestora. O parte din această distrugere este motivul pentru care acest “Iraneus” numit mai jos, a fost încoronat ca sfânt al bisericii creștine inițiale.
Continuând cu aceste secte de ocultiști: „Acești oameni, în plus, practică magia și folosesc imagini, incantații, invocații și orice alt fel de artă curioasă. Cufundând, de asemenea, anumite nume ca și cum ar fi cele ale îngerilor, ei proclamă unele dintre acestea ca aparținând primului cer, iar altele celui de-al doilea cer; și apoi se străduiesc să expună numele, principiile, îngerii și puterile celor 365 de ceruri închipuite.” – după cum se citește în Adversus hæreses, I. xxiv. 5; cf. Epiph. Haer. 69 D; Philastr. Suer. 32
Rețineți că ambele „secte” ale lui Valentinus și Basileides menționate mai jos au fost printre primele detestate și exterminate, în ciuda faptului că au încercat să se numească „creștini” pentru a evita persecuțiile sau pentru că aveau unele credințe creștine superficiale care, în mod evident, erau doar o acoperire pentru a practica ocultismul. Sectele gnostice au fost sute la număr, multe dintre ele fiind pur și simplu de ideologie inamică sau urmând o ideologie confuză între creștinism și păgânism.
Aceste texte, din motive care nu sunt cu adevărat „cunoscute” de către istoria general acceptată, au fost numite a fi „mai rele decât păgânii”, așa cum am văzut mai sus.
„O paralelă și mai remarcabilă cu neoplatonismul de mai târziu este oferită de gnosticii creștini din Alexandria, în special Valentinus și adepții lui Basilides. La fel ca neoplatonicienii, basilidienii credeau, nu într-o emanație din Divinitate, ci într-o manifestare dinamică a activității acesteia. Același lucru este valabil și în cazul lui Valentinus, care, de asemenea, a plasat o ființă nenominabilă în vârful sistemului său și a considerat materia nu ca un principiu secundar, ci ca un produs al unicului principiu divin. Trebuie adăugat că dependența lui Basilides și Valentinus de Zenon și Platon este incontestabilă.” 3
Mai mult, nota de subsol a celor de mai sus menționează că: „Dogmele basilidienilor, așa cum sunt ele menționate de Hippolytus, sunt aproape leite cu pasajele din operele neoplatonice”.
Pentru a înțelege însă cu adevărat cât de mult din istoria noastră a fost pervertită sau cât de mult s-a pierdut, trebuie să cercetăm mai profund pentru a descoperi realitatea despre Demonul Abrasax. În ceea ce-l privește pe Abraxas însuși, acesta a ajuns un „Demon malefic”, la fel ca și toți ceilalți Zei păgâni care au ajutat și instruit omenirea.
„Numele gnostic pentru semizeul care conduce cel de-al 365-lea (cel mai înalt și final) eon, sau sferă, care urcă spre Dumnezeul necunoscut. Demonologii creștini îl plasează pe Abraxas în rândurile DEMONILOR. […] Abraxas cel gnostic a creat lumea materială și avea, de asemenea, calități demonice. El este puterea supremă a ființei, în care lumina și întunericul sunt deopotrivă unite și transcendate. Creștinii ortodocși îl vedeau pe Abraxas ca pe un demon. La rândul său, Abraxas a devenit o divinitate favorită a sectelor eretice din Evul Mediu.” 4
Această pagină ar trebui să aducă un omagiu discipolilor lui Abraxas, care au murit și au fost calomniați de dragul lui, toți pentru că au vrut să urmeze Divinul și să devină părtași la cunoașterea demonică. Nu veți fi uitați.
Surse/Bibliografie:
- “Evangheliile gnostice” de Elaine Pagels
- Ibidem 1, pagina 21.
- Enciclopedia Brittanica, versiunea din 1911, așa cum a fost văzută în WikiSource. Enciclopedia poate fi găsită și online în format PDF și scanat – https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Neoplatonism#cite_note-3
- Enciclopedia Demonilor și a Demonologiei de Rosemary Ellen Guiley, Secțiunea Abraxas