*Cei care au avut probleme în chemarea Demonilor, click pe linkul de la sfârşitul paginii
Acest articol a fost scris inițial cu mai mult de zece ani în urmă. S-au întâmplat multe între timp. De atunci, Bucuria lui Satan a adus mii de oameni spre Satan pentru a afla adevărul și pentru a avansa în înțelegerea și abilitățile spirituale. Când am fost nouă în satanism și am început să scriu predici și articole în 2002, mare parte din audiența pe care o aveam la acea vreme erau deja Sataniști și alții care erau familiarizați cu ocultismul. De atunci, audiența s-a schimbat și oameni din toate mediile și categoriile sociale au venit spre Satan prin intermediul Ministerelor Bucuria lui Satan. Unii dintre voi sunteți familiarizați cu vechile grimoare și alte scrieri oculte, care au fost și sunt o desacralizare extremă și o blasfemie pentru Zeii noștri. Las mare parte din acest articol intact, însă țineți minte, dacă sunteți noi și/sau nu sunteți familiarizați cu o parte din conținutul de mai jos, faptul că acesta a fost inițial scris pentru un public care cunoștea deja oarecum toate acestea. Pentru informații mai aprofundate despre cele ce urmează, vă rugăm să vizitați pagina web despre Abuzarea Spiritelor.
– Înalta Preoteasă Maxine Dietrich
Cel mai important lucru pe care îl poţi face, este să uiţi tot ce ai fost învăţat despre Demoni, din surse care îi sunt ostile Satanismului.
Scrierile populare şi materialele pe care le găseşti la tot pasul, nu sunt pline cu nimic altceva decât dezinformare. Urmând instrucţiunile scrise în cele mai multe grimoare nu este numai greşit, ci şi foarte periculos.
Experienţa mea cu diferiţi Demoni este că ei sunt foarte mândrii, motiv pentru care este foarte important să fii plin de respect.
Între sfârșitul anului 2002 și primăvara anului 2003, câţiva Înalți Preoţi şi Preotese au întreţinut lucrări energetice cu diverşi Demoni; aici sunt incluși toţi Demonii Goetiei. Toţi cei 72 de Demoni goetici au fost eliberaţi, dar şi mulţi alţii. Am descoperit adevărata identitate a celor mai mulţi dintre aceşti Demoni. Mulţi dintre ei au folosit diferite pseudonime, pentru a evita să fie abuzaţi în mod vicios. Spre deosebire de descrierile date în multe dintre grimoare, aceşti Demoni nu sunt monştrii. Sunt Zei frumoşi, populari şi importanţi. Sunt Zeii de odinioară a Gentililor!!
Notă: Războiul, în cele mai multe alte lumi (în special cele care sunt avansate), este de natură spirituală. Nu e cu arme, bombe sau cu alte metode similare folosite aici, pe planeta Pământ.
ASMODEUS I-A ZIS LUI SOLOMON:
„NU-MI CERE MULTE LUCRURI; CĂCI DUPĂ O SCURTĂ VREME ŞI ÎMPĂRĂŢIA TA ESTE PERTURBATĂ, IAR GLORIA TA NU DUREAZĂ DECÂT O PERIOADĂ. SCURTĂ VA FI TIRANIA TA PESTE NOI.”
Demonii sunt nemuritori; pentru ei, o „perioadă” nu durează decât câteva mii de ani. „Dumnezeul” creştin îşi pierde puterea. Tatăl Satan m-a informat că partea noastră a câştigat. Avertizăm pe toţi: folosirea metodelor spirituale abuzive din vechile grimoare, nu este numai nebunesc ci, în mod inevitabil, va atrage după sine dezastrul personal. Întotdeauna Demonii trebuiesc apropiaţi cu o sinceritate şi un respect extrem. Zilele în care se foloseau numele „dumezeului” inamic, a cercurilor, a ameninţărilor şi a altor metode distructive şi abuzive, au trecut. Nu spune că nu ai fost avertizat …
Când suntem noi în Satanism, cei mai mulţi dintre Demoni sunt doritori să ne ajute. Scopul Satanismului este de a deveni precum Zeii. Aceasta înseamnă auto-împuternicire.
După cum progresăm prin propriile eforturi, devenim adepţi. Mai degrabă ar trebui să ajungem capabili să ne bazăm pe propriile noastre puteri, decât pe puterile altora.
Demonii sunt cei mai buni când vine vorba de împărţirea cunoştinţei şi a înțelepciunii, astfel încât noi să putem să învăţam şi să ne dezvoltăm propriile puteri.
Precum progresăm, ar trebui să fim competenţi în toate aspectele magiei şi capabili de a-i influenţa atât pe alţii cât şi mediul în care trăim, fără nici un ajutor din exterior. Cu toate acestea, chiar şi pentru un adept, pot apărea situaţii în care problemele sunt copleşitoare, ajutorul unui Demon fiind necesar.
Pentru îndrumare spirituală, Demonii sunt aici pentru noi indiferent de nivel: de la cei noi până la cei avansaţi.
Din experienţa mea personală, aş sfătui pe toţi cei ce-și doresc în mod serios să progreseze spiritual, să stabilească o relaţie apropiată şi puternică cu un Demon care este dispus să lucreze cu voi şi să vă îndrume, pe parcursul întregului drum prin Satanismul Spiritual. Aceasta este mai mult decât o experienţă extrem de profitabilă. Vă rog să rețineți că toți venim în această lume cu diferite niveluri de abilități psihice moștenite din viețile anterioare. Unii dintre voi s-ar putea să nu fiți suficient de deschiși pentru a putea simți un Demon. Doar fiți răbdători, deschiși și, în timp, cu meditații consistente, psihicul vostru se va deschide. Am descoperit, de asemenea, din experiență personală, că comunicarea telepatică verbală poate fi oprită, poate întâmpina anumite și uneori nedorite influențe astrale, care pot fi uneori provocate de ceea ce este în propria noastră minte. Anumite intuiții puternice despre lucruri (un sentiment instinctiv), idei care ne vin în minte (în special cele care sunt utile) și îndemnuri ajutătoare de a acționa pentru rezolvarea unei probleme și oportunitățile, sunt adesea semne că un Demon veghează asupra noastră. Demonii, spre deosebire de spiritele inamice, niciodată nu oferă profeții negative. Amintește-ți mereu acest lucru.
Cum să chemi/evoci un Demon:
Întotdeauna tratează Demonii cu sinceritate şi respect. Niciodată nu comanda, nu obliga şi nu încerca să îi exploatezi sub nicio formă.
METODELE CORECTE DE CHEMARE A UNUI DEMON:
- Cunoaşte Demonul pe care intenţionezi să îl chemi. Acest website listează atributele şi cunoştinţele diverşilor Demoni. Toţi Demonii Goetici sunt prieteni oamenilor, după cum cunoaștem din experienţă.
- Este important să ai un scop precis; trebuie să știi *de ce* evoci un anumit Demon.
- Când cerem ajutorul unui Demon, este adecvat să oferim ceva în schimb. Fii pregătit să oferi ceva. Acesta este ceva asupra căruia tu şi Demonul ar trebui să cădeţi de acord. Aminteşte-ţi, Zeii pun mare preţ pe cuvântul, onestitatea şi integritatea fiecăruia, iar onorarea acestuia este de maximă importanţă. NICIODATĂ să nu cazi de acord cu ceva ce şti că nu poţi îndeplini.
- Cunoaşte metoda prin care plănuieşti să comunici cu Demonul.
Unul dintre cei mai importanţi paşi, în evocarea unui Demon cu care nu eşti încă familiarizat, este să îl chemi prin Satan. Motivele pentru acest lucru sunt serioase. Nu toţi Demonii sunt prietenoşi cu oamenii şi nu toţi Demonii sunt ai lui Satan. Satan are autoritate peste toţi Demonii Goetici. Însă cei mai mulţi Demoni sunt prietenoşi când sunt trataţi cu respect, evocarea rezultând astfel într-o experienţă pozitivă. Am descoperit că mulţi dintre Demonii care le-au cauzat probleme celor care sunt pe dinafară, sunt adesea foarte amabili cu un satanist confirmat.
Am învăţat multe lucruri prin interacţiunea mea directă cu Demonii, dar şi prin experienţele celorlalţi: atât clerici cât şi laici. Experienţa este întotdeauna cel mai bun profesor.
Există diferite niveluri de experienţă, atunci când cineva stabileşte contactul cu un Demon:
- Demonul ne vorbeşte prin gândurile noastre (telepatie). Prin telepatie, cuvintele Demonului ajung în gândurile noastre. La început, poate fi dificil pentru aceia care nu sunt atât de senzitivi sau cărora le lipseşte abilitatea psihică de a face diferenţa între comunicarea cu o altă entitate şi propriile gânduri. În timp, acest lucru devine mult mai uşor prin meditaţia de împuternicire şi experienţă.
- Vedem şi auzim Demonul. Aceasta se întâmplă cu oamenii care sunt mult mai deschişi psihic.
- Invocăm energia Demonului. Acest lucru este puternic şi electrizant. Suntem cuprinşi într-o aură puternică. În acest timp, adesea îl vom auzi pe Demon vorbindu-ne şi, eventual, putem să îl şi vedem.
- În timpul unei chemări/evocări, Demonul apare şi ne vorbeşte printr-o oglindă, în fumul tămâii, sau alte metode asemănătoare. Această metodă este cea mai bună pentru novici. Prin această metodă, dacă suntem îndeajuns de senzitivi îl putem simţi atingându-ne, dacă el/ea alege să facă asta.
- Contact tangibil: obiectele din cameră sunt mişcate, fiind prezente semne fizice care atestă prezenţa Demonului. (Din propria mea experiență, acest lucru este excepțional de rar. Au existat relatări despre acest lucru în unele cărți și altele locuri. În ultimii cincisprezece ani, am fost profund implicată în comunicațiile telepatice cu Satan, Lilith, Azazel și alți Demoni, deoarece lucrez pentru Ei. Am experimentat asta doar foarte rar, mai ales când eram nouă în Satanism.)
Sunt relatări în cărţile populare pe această temă, în care se povesteşte despre energii extrem de puternice întâlnite atunci când se evocă un Demon. În cunoștința mea, nicio persoană care a folosit metodele prezentate pe acest website, nu a experimentat niciodată ceva negativ sau zdrobitor. Am invocat Demoni de multe ori (vezi Evocarea și Invocarea), însă energia nu a fost niciodată mai presus de abilitatea mea de a o mânui şi niciodată inconfortabilă.
Metode:
Copiază, tipărește sau desenează pe o foaie curată, sigiliul Demonului pe care doreşti să îl chemi. Este important să fii lăsat singur şi nederanjat sub nici o formă. Închide ochii şi vizualizează sigiliul în mintea ta, pe cât de clar posibil. Este în regulă să îţi deschizi ochii şi să te uiţi la sigiliu din nou şi din nou, până când poţi păstra o imagine clară a acestuia, în mintea ta. În timp ce vizualizezi sigiliul, recită sau vibrează în mod repetat numele Demonului, fie în minte sau cu voce tare.
Recită următoarea rugăciune:
„Rege Satan, prin îndurarea Ta, acceptă-mă; mă rog Ţie pentru puterea de a concepe în mintea mea şi de a duce la bun sfârşit ceea ce îmi doresc, împlinirea căruia o pot dobândi prin ajutorul Tău, O Puternicule Satan, singurul Zeu Adevărat care trăieşte şi domneşte în vecii vecilor. Te rog să îl însufleţeşti pe _________ (numele Demonului) să se manifeste înaintea mea, căci El/Ea îmi poate da răspunsuri adevărate şi de încredere, astfel încât să îmi pot atinge scopul dorit, prevăzând că acest lucru este adecvat departamentului Său. Cer aceste lucruri în Numele Tău, smerit şi plin de respect, Rege Satan, fie ca Tu să mă consideri vrednic, Tată.”
Demonul se poate manifesta în diferite feluri:
- În oglindă. Îl vei vedea în oglindă
- Prin fumul tămâii
- Demonul apare direct, când cineva este îndeajuns de senzitiv şi într-o stare meditativă profundă.
Pregăteşte-ţi aria. Primele ritualuri de evocare ar trebui întreţinute în timpul nopţii. Motivul pentru acest lucru este faptul că, în timpul nopţii, energiile sunt diferite şi este mult mai uşor să fii lăsat singur, în linişte. După ce ai stabilit relaţii cu anumiţi Demoni, nu mai este necesar să întreţii un ritual standard de evocare. Demonul ne poate apărea atât ziua cât şi noaptea, tot ce va fi necesar să facem, este să ne concentrăm să contactăm Demonul prin telepatie. Aceasta este făcută prin vizualizarea Demonului (dacă poți) și/sau prin concentrarea asupra Lui/Ei și prin chemarea în minte a numelui Lui/Ei.
Vei avea nevoie de:
- Un loc liniştit în care nu vei fi deranjat
- Tămâie de calitate, cu miros plăcut. Recomand, la modul cel mai serios, să se testeze în prealabil tămâia proaspăt achiziționată, deoarece tămâia de calitate proastă şi urât mirositoare este jignitoare la adresa spiritelor şi poate fi jenantă în orice ritual. Vezi articolul despre TĂMÂIE.
- Una sau mai multe lumânări negre sau albastre. Lumânările negre sunt recomandate, însă cele albastre pot fi folosite ca substituent, în cazul în care nu poţi obţine lumânări negre. De asemenea, dacă dispui de lumânări de culoarea Demonului respectiv, este un plus. (Culoarea lumânării este listată în dreptul fiecărui Demon, în lista cu Demonii)
- Hârtia care conţine sigiliul Demonului
După ce termini cu sigiliul, găseşte un loc precaut în care să îl păstrezi, de preferinţă în cartea sau jurnalul tău negru. ÎNTOTDEAUNA tratează această hârtie/sigiliu cu un extrem respect şi nu îl arde NICIODATĂ! Sigiliul poate fi refolosit.
Nu sunt necesare „cercurile de protecţie.” Demonii *urăsc* cercurile, acestea fiind ofensatoare şi jignitoare. Tratează Demonul cu respect şi, în schimb, vei fi tratat la fel.
După petiţia către Satan, ar trebui să îi simţi energia pozitivă. Acesta este un semn bun şi o încurajare. Dacă din diferite motive Demonul nu răspunde, încearcă altă dată. De multe ori Demonul apare, însă aceia care sunt novici în ale evocării, nu sunt suficient de deschişi psihic şi experimentaţi pentru a-l simţi. Cei mai mulţi trebuie să întreţină ritualul de chemare de mai multe ori, ca Demonul să se manifeste.
Adesea Demonul răspunde, însă mulţi nu sunt conştienţi de acest lucru. Fii atent la coincidenţe şi la lucrurile ieşite din comun. Conştientizarea este totul aici.
Întotdeauna arătați aprecierea şi gratitudinea în schimbul serviciilor lui/ei. Câteva sugestii sunt publicitatea pentru Demon, implicarea activă în lucrările împotriva creştinismului, lucrări pentru avansarea Satanismului sau orice alt serviciu asupra căruia amândoi cădeţi de acord.
DACĂ EŞTI NOU, CITEŞTE ÎNTREBĂRI FRECVENT PUSE
Oamenii întreabă mereu şi mereu aceleaşi lucruri în e-grupuri. Răspunsurile la cele mai multe întrebări le poţi afla prin accesarea link-ului de deasupra. Fă-ţi timp şi treci prin toată informaţia prezentată acolo.
DACĂ DUPĂ MAI MULTE ÎNCERCĂRI DE A CHEMA UN DEMON, ACESTA NU A APĂRUT, CLICK AICI.