Skip to content

Content Header

Sigiliul lui Belzebut

Sigiliul lui Belzebut published on

Beelzebub

 

 

 

 

 

 

Citeam o carte despre hieroglifele egiptene, când am dat peste ceva foarte interesant: hieroglifa egipteană pentru “aer” şi “vânt”, seamănă foarte mult cu unul dintre Sigiliile lui Belzebut. Este evidentă evoluţia acestuia. Ideea este că Belzebut e “Prinţul Aerului”. Mi se face rău când mă gândesc la cât de mult ne-au denigrat inamicii Zeii, afirmând că Belzebut este “Domnul Muştelor/Zburătoarelor”. Multe grimoare evreieşti l-au ilustrat pe Belzebut sub forma unor muşte urâte; împreună cu el, şi ceilalţi Zei au fost ilustraţi sub forma unor monştrii.

De asemenea, de multe ori în studiile mele, am descoperit că există foarte puţine informaţii adevărate despre multe dintre popoarele antice, cum e cazul aviţilor, a căror Zeu era Adramelech. Tot ceea ce am găsit despre ei, a fost în biblia evreo-creştină, în care evreii i-au invadat în mod brutal, ucigându-i în masă (genocid); acest lucru s-a întâmplat cu multe alte popoare. Bineînţeles, toate acestea nu sunt decât mesaje subliminale despre victoria evreilor asupra Gentililor (ne-evreii). Librăriile antice care au fost rase de faţa pământului, nu conţineau numai cunoştinţe oculte şi spirituale, ci şi istorie.

Exemplul de mai sus este unul flagrant, despre felul în care istoria a fost distrusă în mod deliberat şi înlocuită cu minciuni.

 

published on

AstarothBannerA fost cunoscută canaaniţilor ca ASTARTE, sumerienilor ca INANNA, babilonienilor ca ISHTAR, asirienilor şi acadienilor ca ASHTART, ASHTORETH, ASHERAH şi ASTORETH; egiptenii o ştiau ca ISIS, ASHET şi ASET, iar fenicienii ca TANIT-ASHTART şi ASHTAROTH. Poporul ugaritic o numeau ANAT.

  • Poziţia zodiacală: 10 – 20 grade în Capricorn;
  • 31 decembrie – 9 ianuarie;
  • Carte tarot: a 3-a pentagrame (Azazel mi-a zis că este asul cupelor);
  • Planetă: Venus;
  • Culoarea lumânării: maro şi verde;
  • Animal: cobra şi vipera;
  • Metal: cupru;
  • Element: pământ;
  • Rang: mare Ducesă peste regiunile Vestice ale Iadului; Prinţesă încoronată;
  • Astarte este un Consilier îndrumător atât pentru oameni cât şi pentru Demoni. Se implică în cele mai multe chestiuni ce-i privesc pe oameni;
  • Astarte este o Demoniţă de zi şi guvernează peste 40 legiuni de spirite;
  • Astarte mai este şi Trezoreriţă a Iadului.

Astarte este o Zeiță foarte antică; a fost împreună cu noi, la fel ca și Satan și Belzebut, încă de la început. Astarte e fiica lui Satan. Nu a vrut ca acest lucru să fie cunoscut, decât de foarte puțin timp (octombrie 2016). A fost mereu foarte populară, preaiubită și onorată în zonele în care a fost venerată. Având în vedere că ea a fost printre noi încă de la început, a fost cunoscută după mai multe nume, fiind o Zeiță de căpetenie în multe zone și culturi diferite. Era cunoscută ca Zeiță a fertilității, a dragostei și a războiului.

Experiența personală a Înaltei Preotese Maxine cu Astarte:
„Astarte este foarte frumoasă, cu părul blond deschis. Cu toate că este înaltă, are o construcție delicată. Culorile lui Astarte sunt roșu și albastru. Uneori apare cu aripi – acestea au dungi roșii și albastre. Mă vizitează adesea atât pe mine cât și pe ceilalți membrii ai Clerului Joy of Satan (Bucuria lui Satan), din proprie inițiativă, fiind o prietenă și o sfătuitoare foarte bună.”

Experienta Inaltului Preot Hooded Cobra 666:
„Astarte este cea mai importantă Zeiță a Lumii Antice. Ea este iubită la nivel global, este forța atotputernică a ceea ce este feminin, emoția dragostei, puterii și gloriei. Fiind una dintre cele mai avansate Zeițe, nu există comparație cu Ea. Ea a fost alături de Azazel, una dintre Zeitățile patrone ale umanității, conducând omenirea spre Magnum Opus și în misterele urcarii Sarpelui Kundalini. Cunoștințele, puterea și frumusețea ei sunt fără comparație, iar profunzimea misterelor ei este abisală și ceva ce omenirea încearcă dintotdeauna să înțeleagă – fie acesta în ceruri sau pe pământ. Regina Stelelor, Naturii, Purității și Frumuseții, ea reprezintă cea mai înaltă înălțare a sufletului uman dar și a femeii prin definiție.”

InannaCuneform Astarte AstarteSigil AstarteWall

Gruparea de trei puncte, aflate la vârfurile stelei din sigiliul ei, sunt extrem de antice şi denotă rangul spiritual înalt pe care îl are. Sigilul ei descrie, de asemenea, puncte importante ale sufletului uman, așa cum se poate vedea din simbolul Venus cu crucea inversată simbolizând chakra solară extrem de importantă și stâlpii sufletului de fiecare parte. Sub numele de „Inanna,” aceasta era cunoscută sumerienilor ca o Zeiță războinică puternică, animalul ei sacru fiind leul. Mai jos sunt câteva poze cu leii care îi păzeau Templul din Nimrud.

lion_Ishtar_Nimrud Lion_Guardian_Ishtar_Temple AtarothTemple InannaTemple_Ruins

Oraşul ei sacru a fost Uruk, unul dintre cele mai vechi oraşe din Sumeria, loc în care ea îşi avea Templul (se pot vedea ruinele acestuia, în poza de deasupra). Sub conducerea ei, poporul sumerian împreună cu comunităţile lor, au prosperat şi înflorit. Avea temple şi altare în multe oraşe din Orientul Mijlociu antic.

Astaroth_Map

Titlul ei sumerian de „Regină a cerurilor” a fost furat de către creştini şi atribuit fictivei „fecioară Maria.”

Astarte a fost Zeiţa babiloniană „Ishtar.” Scripturile babiloniene o numesc „Lumina lumii,” „Zeiţa zeiţelor” şi „Cea care dă puterea/tăria.”

Ishtar_Gate

„Poarta Ishtar,” construită aprox. în anul 575 î.e.n., a fost intrarea principală în Babilon. Era a opta din cele nouă porți a părții interioare a orașului. Regele Nebucadnețar al II-lea al Babilonului a dedicat această poartă lui Ishtar. A fost unul dintre cele mai impresionante monumente din Orientul Apropiat. Poarta Ishtar a fost decorată cu dragoni, tauri și lei. Când iudeo-creștinismul a intrat în scenă, Ishtar – împreună cu Ea (Satan) și Enlil (Belzebut) – a sfârșit în grimoare ca una dintre Prințesele încoronate de top ale Iadului. Aceste trei zeități au fost cele mai populare și bine cunoscute zeități din Estul Mijlociu. Reputația le-a fost distrusă, ei au fost defăimați, blasfemiați și demonizați în mod vicios, și au fost etichetați ca „diabolici.”

„Cu toate că Sidonul este respectat, nu poate fi uitat faptul că Zeița lui a fost Ashtart: un nume pe care scribii israeliți îl transcriau cu cele cinci consoane ‘strt’, consoane care, atunci când erau vocalizate, dădea naștere familiarul cuvânt evreiesc sinonim cu ‘rușine’, făcând-o astfel pe Zeița Sidonului să apară sub nelegitima formă ‘Astoreth’. “ – Extras din cartea „Recuperarea Sareptei, un Oraș Fenician,” de James B. Pritchard, 1978

„Din numeroasele forme ortografice ale acestui nume, Astarte apare în scrisorile Tel Amara. Varianta evreiască – Astoreth – a prins viață odată cu hotărârea școlii rabinice din Massoretes, de a adopta, în secolul al VI-lea, un sistem convențional de compensare a lipsei vocalelor din ebraica scrisă; în același timp s-a hotărât introducerea zeităților străine sub cuvântul vocalizat ‘boshet’, cuvânt care înseamnă ‘scârboșenie’. “ – Extras din cartea „Who’s Who Non-Classical Mythology,” de Egerton Sykes, 1993

Isis_Temple_Philae
Ruinele Templului lui Isis, iniţial aflate pe Insula Philae, au fost mutate pe Insula Agilqiyya în timpul construcţiei Aswan dam-ului, pentru a le salva de la inundaţii.

Astarte dă răspunsuri exacte despre trecut, prezent și viitor. Descoperă toate secretele și este o învățătoare excelentă în toate științele liberale.

Poate da cuiva vise profetice sau viziuni despre viitor, dar și discernământ în lucruri necunoscute. Ea, în aceiași măsură, sfătuiește oamenii care îi sunt apropiați lui Satan, lucrând pentru acesta în mod activ.

Obține prietenia celor aflați la putere și reprezintă luxul și tihna.

Paștele (inițial cunoscut ca „Ashtar”) a fost furat de către creștini din sărbătoarea păgână închinată acesteia.

SIGILIU
IMAGINE de Marcos Marcias

published on

LilithBanner Lilith

Dintre cele cinci neveste ale lui Satan, Lilith este soţia sa favorită.* Este eliberatoarea şi păzitoarea femeilor puternice, fiind o Zeiţă a drepturilor femeilor. Lilith reprezintă eliberarea şi plăcerea sexuală. Este exaltarea divinităţii feminine. Lilith de asemenea susţine dreptul la avort şi controlul naşterilor. Mai este cunoscut faptul că aceasta vine în ajutorul femeilor la naştere.


Lilith nu poate fi chemată prin evocare. Ea apare doar la aceia pe care ia și-i alege. Unul dintre simbolurile ei sacre, este bufniţa.

 

 

 

 

*Dezvăluit de Satan personal; acesta are cinci neveste.

Pictură: “Lilith”, de Hon John Collier, 1892

Evocarea și invocarea magică

Evocarea și invocarea magică published on

Practic, există două căi prin care poţi chema o entitate şi a lucra cu energia: „evocarea” şi „invocarea.” Evocarea spirituală presupune chemarea unei entităţi, fie ea Demon, spirit, persoană decedată sau elemental, aceasta apărând în afara trupului operatorului/magului. Când lucrăm cu energia, aceasta este mereu în afara operatorului şi niciodată în corpul acestuia. Prin evocare, nu există nicio legătură sau conexiune directă.

Invocarea presupune aducerea spiritului în tine însuţi. Entitatea intră în corpul operatorului. Un exemplu este invocarea unui Demon, iar acesta vorbeşte prin operator, folosindu-i vocea pentru a comunica. Când acest lucru se întâmplă, adesea vocea persoanei se poate schimba, devenind mai profundă, mai răguşită, sau diferită în vreun fel. De multe ori, pe durata sesiunii, mediumul este capabil de a crea o substanţă numită „ectoplasmă,” pentru a pune la dispoziţia spiritului chemat o substanţă în care să se manifeste în mod vizibil. Aceasta din urmă este şi ea o formă a invocării, deoarece se creează o conexiune între spirit şi medium.

Există multe entităţi. Un lucru pe care l-am învăţat cu privire la Demonii lui Satan, este că aceştia niciodată şi sub nici o formă nu ne vatămă, atunci când intră în noi. Suntem întotdeauna complet conştienţi. Când aceştia vorbesc prin noi, suntem mereu conştienţi de ceea ce spun şi arareori este ceva forţat. Nu se întâmplă ca cineva să aibă parte de pierderi de memorie sau de conştiinţă şi nici respiraţii convulsive, cum se întâmplă în cazul celor care invocă fiinţe „îngereşti.” Adesea, îngerii se dau drept Demoni. Există entităţi care NU sunt ale lui Satan iar când sunt invocate (de regulă aceştia sunt îngeri sau spirite asociate acestora), acestea preiau controlul asupra persoanei care le-a invocat, vătămând-o, iar persoana nu-şi va aminti ce s-a întâmplat. De multe ori aceştia experimentează pierderi ale memoriei, urmată de o încetineală în tot ceea ce fac după aceea.

Satan este aducătorul cunoştinţei. Nu are nici un motiv să facă pe cineva să uite anumite lucruri sau să aibă goluri în memorie, cu scopul de a ascunde ceva. Oamenii care se joacă cu îngerii sau cu alte entităţi astrale cu care nu sunt familiarizați, pot întâmpina astfel de probleme, iar apoi, bineînțeles, mânaţi de ignoranţă şi prostie, dau vina pe „Diavol.”

Unii Demoni ne apar şi vor să se joace. Odată, în timp ce mă aflam la servici, un coleg mi-a arătat o poză cu prietena lui. Am simţit că un Demon a intrat în mine şi mi-a zis „dă-i drumul.” Am început să îi citesc pentru iubita sa. Colegul a fost uimit de acurateţea mea. Desigur că nu am fost eu, ci Demonul care a vorbit prin mine.

Datorită lipsei de cunoştinţe (cunoştinţele spirituale şi magice au fost distruse de biserica creştină), cea mai mare parte din cărţile despre vrăji şi magie disponibile azi, nu numai că oferă informaţii greşite, dar care pot fi şi foarte periculoase, în special în cazul lucrărilor de magie neagră, unde se foloseşte energia morţii şi alte energii distructive.

Este o mare diferenţă între evocare şi invocare. Atunci când invocăm energie sau spirite, creăm o legătură între noi şi spirit/energie. Evident, dacă cineva foloseşte energie a morții sau una distructivă, rezultatele pot fi foarte periculoase. De asemenea, invocarea include acumularea de energie şi descărcarea ei prin aură şi/sau chakre. Acest lucru creează o legătură cu victima.

Cele mai multe lucrări de magie neagră, care sfârşesc rău, se datorează erorilor magului. Mai sunt şi alte motive pentru care o lucrare de magie neagră să nu aibă succes, spre exemplu, victima împotriva căreia se face lucrarea are o aură suficient de puternică pentru a devia energia negativă; un alt motiv: victima se află sub o puternică protecţie spirituală (dacă cineva se află sub protecţia lui Satan, nimic nu îl poate atinge). De asemenea, o sincronizare proastă a lucrării, poate fi un motiv pentru care aceasta să nu fie puternică. Mai sunt şi alte motive, însă cele enumerate mai sus sunt cele mai des întâlnite.

Chiar şi magia albă, unde este vizată vindecarea, poate crea probleme magului care invocă energia înainte de a o aplica. De fiecare dată când energia este invocată, se stabileşte o legătură puternică. Bineînţeles că nimeni, care îşi are toate minţile în cap, nu ar vrea să se lege de o boală …
Dacă magul lucrează pentru bani, putere personală sau alte aplicaţii pozitive ale energiei, atunci invocarea este de dorit. Acest lucru se aplică şi în cazul vrăjilor de dragoste sau pofte.

Trebuie să cunoaştem diferenţa, atunci când facem o vrajă, deoarece ignoranţa şi aplicarea necorespunzătoare a celor explicate mai sus, pot face o vrajă să aiba efecte inverse sau alte rezultate nedorite.

Spre exemplu – invocarea energiei negre: magul avansat ar trebui să fie familiar cu această energie. Energia morții este predominantă în morminte, cimitire, locurile în care s-au purtat războaie sau în care au avut loc masacre şi alte locuri ale morţii. Energia este gri, sumbră şi depresivă. Magul ar trebui să intre într-o transă, să se înconjoare cu energia, *FĂRĂ A O LUA ÎN CORPUL LUI*. Apoi, folosindu-şi voinţa şi vizualizarea, ar trebui să o direcţioneze într-o sferă (sau orice altă formă). Energia ar trebui condensată din ce în ce mai mult în sfera sau forma aleasă. După aceea, forma energetică poate fi contractată sau expandată, după cum doreşte magul ca ea să fie livrată victimei. Dacă este trimisă în chakrele victimei, atunci energia ar trebui să fie bine compactată şi, explodată sau expandată DUPĂ ce aceasta intră în corpul victimei. Dacă energia este lipită de aură, ar trebui expandată până aceasta cuprinde/înveleşte întreaga aură a victimei.

Diverse variaţii pot fi folosite, după preferinţele individuale.

Cum să produci ectoplasmă

Cum să produci ectoplasmă published on

Ectoplasma este substanța care creează imagini în globul de cristal/oglinda în care ghicesc vrăjitorii. Acest exercițiu este doar pentru inițiere.

Lumina unei lumânări este perfectă pentru acest exercițiu. Culoarea lumânării nu contează de data asta, așa că poți folosi orice ai la îndemână.

Dacă deții o oglindă neagră, poți face uz de ea. Poți folosi chiar și o oglindă normală sau un bol de culoare închisă, plin cu apă.

Stai într-o cameră liniștită și slab luminată.

  1. Relaxează-te și intră într-o stare de transă. Nu trebuie să fie o transă adâncă, ci doar cât să te poți concentra.
  2. Privește oglinda sau bolul cu lichid, într-un punct fix. După puțin timp ar trebui să începi să vezi „nori” formându-se.
  3. Concentrează-te pe acești „nori” și, ușor, prin voițaa ta, comprimă-i într-un strat gros.
  4. După 5-7 zile de exerciții, ia-ți privirea din oglindă/ bol, în mod lent. Ar trebui să continui să vezi acești nori. Încearcă să te concentrezi pe ei pentru 2 sau 3 minute.
  5. Clipește, mișcă-ți degetele de la mâini și picioare și cu grijă, ieși din transă.
  6. După câteva zile de practică, când ești confident cu exercițiul de mai sus, ia-l de la capăt, însă la pasul 5 comprimă ectoplasma într-o formă sferică, precum un bulgăre.

Despre ectoplasmă:
Ectoplasma are uzuri astrale diferite. Extratereștrii folosesc această materie într-o versiune mult mai potentă decât oamenii. Acesta este norul care se formează înainte de răpiri, atunci când se pierde memoria și ideea timpului. Ectoplasma poate face pe cineva invizibil și de asemenea poate fi folosită în ritualuri pentru a ucide. După ce o persoană are îndeajuns de multă experiență în producerea acestei substanțe, o poate controla astfel încât să se manifesta în culori specifice, în armonie cu obiectivul lucrării.

Cel mai popular exemplu în folosirea ectoplasmei sunt cei care invocă și lucrează cu spirite. Ectoplasma îi acordă spiritului evocat ceva în care să se manifeste. Ectoplasma poate să dea mai mult potențial creării unui servitor mental.

 

Respirația: baza magiei, a manipulării energiei și a puterii minții

Respirația: baza magiei, a manipulării energiei și a puterii minții published on
  1. Așază-te într-un scaun confortabil sau într-un loc confortabil și relaxează-te.
  2. Dorește-ți și imaginează-ți, cu fiecare inhalare, că nu respiri numai cu plămânii, inhalând aer, ci întregul tău corp inspiră energie. Inhalezi cu întregul corp. Respirația acționează drept focalizator pentru absorbirea energiei.
  3. Înțelege că împreună cu plămânii, fiecare centimetru din corpul tău absoarbe, simultan, energie. Ca un burete uscat ce absoarbe apa atunci când este înmuiat în apă, tot așa și corpul tău ar trebui să absoarbă energia cu fiecare inhalare.

Din moment ce toți suntem unici și individuali, felul în care fiecare dintre noi simte energia va fi, în anumite sensuri, diferit.

***

Pentru a inversa această practică, odată cu expirarea aerului din plămâni, expiră şi energia. Aceasta te poate obosi și nu ar trebui făcută des, cu excepția cazului în care vrei să înțelegi cum se face.

  • Expiratul energiei poate fi folosit pentru împuternicirea talismanelor, încărcarea sigiliilor, vindecare, atunci când vrei să pui energie în ceva sau când vrei să o direcționezi.
  • Într-un timp foarte scurt ar trebui să fii capabil să simți energia atunci când o inspiri. Când avansezi, vei fi capabil să o vezi fără a mai încerca să o vizualizezi.
  • Însă în acest exercițiu este foarte important să simți energia, în special dacă ești nou. În acest stadiu nu încerca să vezi energia pentru că acest lucru te poate distrage. Încearcă doar să te concentrezi pe senzația pe care ți-o dă acest exercițiu.
  • Acesta este cel mai important exercițiu în lucrările mentale și în cele de manipulare a energiei, care reprezintă baza întregii magii.

Când ești mai avansat, te poți folosi de această tehnică pentru a absorbi energie de la soare, stele, planete și din aproape orice altă sursă.

 

Adevărul despre Demoni

Adevărul despre Demoni published on

Recent, eu împreună cu alți trei Preoți și Preotese înalte, am întreținut lucrări energetice cu Demonii. Aceștia NU sunt monștrii. Mulți dintre ei sunt ZEII EGIPTENI bine-cunoscuți și populari. Timp ce secole, au fost abuzați din punct de vedere spiritual prin folosirea numelor zeilor inamici, a cercurilor și printr-o pletoră de blasfemii și insulte. Acesta este motivul pentru care mulți le-au apărut ca monștrii evocatorilor abuzivi. Toți Demonii sunt premergători dumnezeului creștin; aceștia sunt ZEII ORIGINALI.
— Înalta Preoteasă Maxine Dietrich, mai 2003

DEMONII NU SUNT DIABOLICI! Datorită perversiunii binelui și răului de către religiile inamice și a societății în general, mulți oameni sunt confuzi. Citește-mi predica despre gândirea liberă

Nu există nici un motiv pentru care să-ți fie frică de Demonii lui Satan. Când sunt tratați cu respect și abordați cu intenții sincere, sunt cu adevărat minunați. Scopul lor principal este de a învăța omenirea. Cât despre răzbunarea și pedepsirea dușmanilor, acest lucru face parte din învățare, deoarece atât justiția cât și dreptatea sunt esențiale. Întoarcerea celuilalt obraz creează o adevărată anarhie, haos și în cele din urmă prăbușirea societății civilizate. Răzbunarea și justiția sunt necesare deoarece fără corecție, răufăcătorii vor continua în comportamentul lor abuziv ofensându-i pe ceilalți în mod liber.

Când ne împrietenim cu Demonii aceștia îi pedepsesc pe cei care ne vor răul și, de asemenea, ne păzesc spatele. Mi-am văzut dușmanii și dușmanii celor dragi mie cum au fost pedepsiți, chiar înainte să cer asta.

Mulți dintre Demoni sunt specializați în predarea eticii. Acest lucru atestă realitatea că Demonii nu sunt diabolici. Onoarea și adevărul sunt foarte importante pentru Satan. Satan se uită cu ură peste cei care sunt lași sau prea slabi pentru a-și asuma responsabilitatea pentru faptele lor. Satan reprezintă tăria și dreptatea.

Demonii sunt Nefilimi (Zeii originali), extratereștrii antici care au venit pe pământ cu mii de ani în urmă. Sunt foarte avansați atât din punct de vedere intelectual, cât și spiritual. Mulți dintre ei și-au luat neveste/soți dintre pământeni, motiv pentru care au fost blestemați de inamici, care nu voiau ca omenirea să fie educată sau ridicata mai presus decât nivelul unui animal. Tatăl Satan a încercat să aducă oamenilor cunoștință și putere dumnezeiască. Pentru acest lucru, au fost blestemați, legați și osândiți.

Demonii sunt foarte prietenoși cu oamenii. Am avut privilegiul ca ei să lucreze cu mine și să mă învețe. Am stabilit adevărate relații de prietenie cu anumiți Demoni, care m-au ajutat în nenumărate feluri; am învățat foarte multe lucruri de la ei. Datorită distrugerii bibliotecilor și centrelor de învățare antice de către creștini (mânați de evrei), extrem de multă cunoștință a fost pierdută pentru totdeauna. Uneori Demonii pot fi foarte stricți, încurajându-ne să ne schimbăm în mai bine, însă aceasta este pentru binele și dezvoltarea noastră. Satan spune în Al Jilwah: „Conduc spre calea dreaptă, fără nicio carte.”

Grimoarele populare și cărțile oculte disponibile la toate colțurile de stradă, sunt o sursă majoră de bucluc. Grimoarele au fost scrise de către rabini și creștini. Demonii NU sunt „cochilii goale,” așa cum afirmă cabaliștii. Nu sunt nici „qlippoth.” Demonii cu care am lucrat au o energie foarte puternică și pozitivă și sunt foarte vii. De când am efectuat lucrările energetice cu ei, le-au crescut puterea în mod drastic. Mulți dintre ei au acum o aură foarte strălucitoare. Cât despre vampirism și „qlippoth,” zeul creștin le exemplifică pe amândouă: uite-te cum cei mai mulți dintre creștini sunt epuizați din punct de vedere spiritual. Privește-l pe Papa catolicilor – este doar o carapace goală. Doctrinele religiilor de dreapta, care susțin la unison ascetismul, negarea de sine, precum și alte practici anti-viață și dăunătoare ființei umane, sunt reprezentative „qlippoth-ului.” Învățăturile despre qlippoth nu sunt decât o altă cale pe care inamicii o folosesc pentru a ne denigra și calomnia Zeii.

Există un ordin de Demoni mai inferiori. Aceștia au ochi roșii înflăcărați și aripile cauciucate. Ei servesc scopurilor precum protecția sau alungarea spiritelor inamice, fiind asistenți Demonilor cu rang mai înalt. Când chemăm Demonii, aceștia se manifestă uneori prin proiecție astrală. În mod normal, ei comunică cu noi prin telepatie.

Demoni de Ordin Inferior

Demoni de Ordin Inferior published on

Mulţi dintre noi au interacţionat cu aceşti Demoni de rang inferior. Sunt Demonii cu ochi roşii înflăcăraţi, aripi cauciucate, unii având chiar şi blană. Îndeaproape, mulţi dintre aceşti Demoni au cei mai frumoşi ochi: precum nişte rubine vii cu o culoare aprinsă şi intensă. Originar sunt de pe alte planete însă mulţi locuiesc acum cu Tatăl Satan şi cu ceilalţi Demoni.

Pazuzu
Pazuzu

 

Demonii inferiori sunt cei protectori, precum este Demonul sumerian Pazuzu, care este protectorul copiilor şi a femeilor însărcinate. Pazuzu a primit o lovitură rea în filmul “Exorcistul” din 1973, film scris de catolicul William Peter Blatty. Aceasta a reprezentat replica creştină pentru filmul “Rosmary’s Baby” din 1968, film care l-a prezentat pe Satan într-o perspectivă pozitivă. “Exorcistul” i-a înspăimântat pe mulţi, împingând credinţa în “posesia” demonică. Din nou frica este folosită ca unealtă pentru a ţine oamenii ignoranţi şi înrobiţi din punct de vedere spiritual. Spre deosebire de “dumnezeul” creştin şi cohortele sale, Satan şi Demonii săi nu se folosesc de constrângere şi nici nu îşi împing căile nimănui.



Satan reprezintă voinţa liberă iar cei care vin la el, vin de bunăvoie şi nicidecum forţaţi sau mânaţi de frică. Mulţi dintre noi am invocat Demoni (lăsându-i să ne inhabiteze trupurile) şi i-am lăsat să vorbească prin noi; nimeni nu a fost vreodată vătămat. De cealaltă parte stau ființele angelice care sunt faimoase pentru acest fel de comportament. Însă bineînțeles, că şi în acest caz se dă vina pe Satan.

Bes
Bes

 

 

Bes este un alt exemplu de Demon Inferior. Demonii cu ochii frumoși ca de rubin, fac parte din această rasă. Acești Demoni sunt protectori, mecenații muzicii și a dansului, vindecători și gardieni. În Egiptul Antic, Dwarverii (acești Demoni inferiori) erau venerați și foarte respectați. Sunt de statură mică, de regulă în jur de 60 – 90 cm.

 

 

Gândirea liberă

Gândirea liberă published on

Toată lumea știe că gândirea liberă este abilitatea de a gândi pentru tine însuți. Însă câți oameni aplică asta cu adevărat? Doar atunci când îți poți elibera mintea în mod complet, îți vei putea veni în fire și te vei putea cunoaște pe tine însuți. Cum să gândești, ce să gândești, ce să crezi, ce să îți placă, ce să nu îți placă, conceptele pe care le avem despre ceea ce e corect și greșit, bun și rău, sunt programate în mod constant prin intermediul mass-mediei, de către cei în putere. Cei în putere se pot adresa guvernului, părinților, familiei, instituțiilor educaționale, sistemului, asociațiilor medicale și așa mai departe. Mulți își trăiesc viețile după valorile altora și, prin urmare, nu ajung niciodată să se cunoască pe ei înșiși cu adevărat. Oamenilor li se SPUNE cum să gândească și ce să creadă.

Televiziunea este un bun exemplu. Râsetele din fundal, în cazul anumitor comedii, sugerează care faze sunt menite să fie amuzante și pentru care este OK să râzi. Muzica de fundal îi transmite telespectatorului când ar trebui să se sperie sau să anticipeze anumite lucruri. Scenele emoționale îi conduc pe unii oameni la lacrimi. Viața se aseamănă mult cu asta. Se presupune că trebuie să obținem mereu un fel de aprobare pentru fiecare gând pe care îl avem sau acțiune pe care o facem.

Aruncă un ochi la biserica creștină. Fiecăruia i se spune în mod repetat că acest inamic nefast al omenirii, este de fapt ceva „bun.” În ciuda dovezilor care arată în mod evident contrariul, cei mai mulți oameni cred însă acest lucru. Această biblie creștină este numită „cartea cea bună.”

Această „carte bună” este plină de ucideri în masă, sacrificii de animale, tortură, viol în grup, prostituție, canibalism, pruncucidere, mutilări, jertfe de sânge, blesteme, agresivitate, ură și orice alt lucru urât, cunoscut omenirii. A incitat războaie, sclavie, vărsări de sânge și distrugerea vieților și a sănătății mentale a miliarde de oameni.

Atunci când venim la Satan, El deschide ușa coliviei noastre spirituale și ne întinde mâna pentru a ne ajuta să ieșim afară. Restul depinde de noi. El ne stă mereu la dispoziție cu îndrumări şi suport, însă mai mult decât orice, El ne vrea liberi. Satan, care este Zeul Adevărat, este eliberatorul omenirii.

Întreabă-te pe tine însuți: ce cred? ce simt? și NU ce *AR TREBUI* să cred, sau ce ar crede altcineva dacă ar fi în locul meu. Suntem toți diferiți și individuali, cu preferințe și gusturi diferite. Doar pentru că cuiva îi place sau îi displace un anumit lucru, nu înseamnă că tu, ca și individ, ar trebui să fii la fel. Ori de câte ori te afli într-o dilemă sau într-o situație nouă, pune-ți întrebările de mai sus. Satanismul este gândire liberă dusă la extreme; cu toate acestea, foarte puțini sunt capabili de a gândi pentru ei înșiși.

Acum, bineînțeles că aceia care sunt în putere, se vor opune până la moarte gândirii libere. Oile sunt ușor de controlat. Testele de personalitate sunt date pentru a-i identifica pe aceia care reprezintă o amenințare (care gândesc pentru ei înșiși și nu se conformează). Cu toate că nu ne dăm seama, ni se trâmbițează felul în care ar trebui să gândim, încă de când ne naștem. Foarte puțini oameni se cunosc cu adevărat, în ciuda faptului că trăiesc cu ei înșiși 24/7. Acest lucru este cu adevărat trist.

Nu este chiar atât de greu. Doar amintește-ți să te întrebi în mod frecvent: „consider că acest lucru este corect sau greșit pentru MINE?” „Ce cred *eu* despre lucrul respectiv?” „Care este opinia *mea*?” Aici nu există răspunsuri corecte sau greșite. Începe să te cunoști pe tine însuți. Acest lucru poate lua timp, însă la sfârșit, vei experimenta fericirea de a fi liber.

Începe să îți deprogramezi mintea astăzi. Fiecare dinte noi este programat la un nivel mai intens sau mai puțin intens, iar cei mai mulți nici nu sunt conștienți de asta.

Daemon

Daemon published on

Atât de multe lucruri au ajuns distorsionate, deformate și pervertite de către religiile inamice (iudaism, creștinism, islam, wicca, new-age, etc.)

Aici este sensul original al cuvântului Daemon/Demon:

Daemon:
„În mitologia greacă e un spirit intermediar între oameni și Zei. Daemoni – precum acela care l-a îndrumat pe Socrate – acționează ca consilieri și protectori ai oamenilor.”

O altă definiție din enciclopedia Britanica, ediția 1973:
„Un termen general grec pentru o putere supranaturală. Încă din timpul lui Hesiod, morții din Era de Aur au devenit Daemoni; speculațiile filozofice ulterioare i-a prevăzut inferiori Zeilor, dar superiori oamenilor. Prin urmare, creștinii le-au atribuit Daemonilor acțiunile Zeilor păgâni, identificându-i drept îngeri căzuți.”

Odată cu intrarea creștinismului în scenă, Zeii originali păgâni au fost huliți și priviți ca monștrii. Citatul de mai sus, din enciclopedia Britanica, susține că Daemonii sunt inferiori Zeilor. Aceasta este parțial adevărat, în sensul că unii sunt hibrizi umani [semizei] care au devenit imortali atât din punct de vedere spiritual cât și fizic, posedând așa numitele „puteri supranaturale.” Demonii Goetici sunt toți Zei originali păgâni. Alții, precum Asmodeus, sunt semizei.

Acest citat din enciclopedia Catolică, este foarte relevant:
„În același fel grecii și romanii și-au venerat divinitățile, socotindu-le ca fiind bune. Însă scripturile creștine declară că toți Zeii neevreilor sunt Demoni”

Satanismul spiritual

Satanismul spiritual published on

Satanismul spiritual se diferențiază de satanismul laveyan. Noi suntem conștienți de existența lui Satan/Lucifer ca ființă reală. Noi nu suntem atei. În ciuda discrepanțelor majore, Biserica lui Satan, fondata în 1966 de către Anton Szandor LaVey, în prezent adoptă o atitudine ateistă în ceea ce privește zeitățile externe, iar pe Satan îl văd doar ca pe un „arhetip.”

În lumina noilor cunoștințe care au fost dobândite în urma a sute de ore de studiu profund, am descoperit următoarele:

  1. Satan este adevăratul Zeu Creator.
  2. „YHVH” de asemenea cunoscut ca „Iehova” de către cei înșelați, este o entitate fictivă. „YHVH” reprezintă cele patru elemente și de asemenea cele patru direcții, în sistemul popular evreiesc de magie, care este disponibil publicului larg.
  3. Personajul „Isus Hristos” este fictiv și a fost creat prin adaptarea a mai mult de 18 legende păgâne despre Zei care au fost spânzurați de copaci – la fel ca Odin – și care mai apoi au înviat; în legendele originale, aceasta descrie operația alchimică a transformării sufletului prin moarte și apoi înviere.
  4. Nazarineanul este, și niciodată nu a fost altceva, decât o unealtă folosită cu scopul de a îndepărta toate cunoștințele spirituale originale și adevărate și, prin urmare, de a dezarma publicul larg de puterile lor spirituale. Omenirea a plătit cu miliarde și miliarde de dolari, cu boală, sărăcie și suferință, datorită îndepărtării acestor cunoștințe. Învățăturile și cunoștințele spirituale au fost îndepărtate în mod sistematic, sucite și corupte, cu scopul de A NE ÎNROBI PE TOȚI, ATÂT SPIRITUAL CÂT ȘI FINANCIAR. Populația a fost forțată să creadă că Nazarineanul este o entitate reală, prin asta cei din frunte au menținut controlul și au cules nespusa avuție și putere.
  5. Satanismul adevărat a precedat creștinismul cu sute și mii de ani și are ca fundament transformarea totală a sufletului. Creștinii sunt amăgiți în a-l „accepta pe Isus Hristos” și de a se bucura de „salvare,” ceea ce este în totalitate greșit. Totul în religia creștină este fals, iar noi dovedim asta cu dovezi care spulberă orice îndoială. Păcăleala creștină a „salvării” își are originile în învățăturile alchimice, furate și corupte, în care, în adevăr, fiecare individ în parte lucrează activ la transformarea sa spirituală, cu scopul de a atinge dumnezeirea.

Mulți sataniști spirituali Îl venerează și I se închină lui Satan/Lucifer. Alții Îl recunosc ca și prieten și nu I se închină. Noi respectăm individualismul și alegerea personală. Relația cu Satan/Lucifer ține de individ, dat fiind faptul că satanismul valorifică gândirea liberă și individualismul.

Satan este acela care aduce cunoașterea. Scopul satanismului spiritual este de a-i învăța pe adepți cum sa aplice această cunoaștere în vederea transformării sufletelor lor și atingerea dumnezeirii, precum a fost intenția originală a Zeului nostru Creator, Satan.

Spre deosebire de cele mai multe religii, satanismul spiritual încurajează individul în a pune întrebări cu privire la orice. A fi cel mai bun și a-ți depăși limitele sunt părți esențiale ale satanismului spiritual, iar acestea încep odată cu utilizarea creierului din ce în ce mai mult, până se ajunge la utilizarea acestuia la potențialul său maxim.

Satanismul spiritual nu intră în conflict cu știința în nici un fel. Noi încurajăm cu tărie știința și susținem toate cunoștințele științifice și cercetările de orice natură. Suntem cu toții conștienți că omenirea este cu mult în urmă, din punct de vedere al înțelegerii și cunoștințelor științifice, datorită secolelor de oprimare din partea creștinismului. Credem că toate fenomenele spirituale și paranormale pot fi explicate științific, în mod rațional; știința nu a progresat îndeajuns de mult pentru a înțelege și explica multe din așa numitul „supranatural.”

În satanismul spiritual nu sunt mediatori. Noi îi încurajăm pe ai noștri să interacționeze ei înșiși cu Satan. Ministerul este aici doar pentru îndrumare și suport, iar relația ta cu Satan este strict între tine și El. Adoptăm motto-ul „responsabilitatea pentru responsabil.” Nu avem stabilite nici un fel de limitări în ceea ce privește cunoașterea sau puterea personală, ci din contră, facem tot ce ne stă în putință pentru a pune la dispoziția TUTUROR întreaga cunoștință și învățătură disponibilă; nu păstrăm nimic pentru „câțiva aleși” sau pentru o „elită auto-numită,” cum se întâmplă în cazul altor religii. Satan încurajează studiul individual, cercetarea și experimentarea directă.

Cei mai mulți sataniști spirituali se dedică personal și își iau un angajament înaintea lui Satan. Acest lucru este foarte important deoarece Satan ne protejează pe măsură ce noi lucrăm pentru a ne avansa puterile. Aceia care intră în ocultism de unii singuri, fără nici un fel de protecție spirituală, adesea întâmpină dezastrul. Odată ce dedicarea/angajamentul este făcut, Demonii ne ghidează adesea și lucrează cu noi pentru a ne ajuta să avansăm. Spre deosebire de religiile de dreapta, satanismul spiritual încurajează acțiunea. Satan vrea ca oamenii săi să își trăiască viețile la maxim și să evolueze.

Satan este întotdeauna acolo pentru noi, însă, pe măsură ce evoluăm, El se așteaptă ca noi să ne luăm viața în propriile mâini, folosindu-ne de propriile noastre puteri. Creștinismul în mod voit îi face pe oameni, nimic altceva decât schilozi. Creștinii mereu se laudă cu Iisus care a vindecat oameni. Acești oameni rămân însă, precum sclavii, deoarece niciodată nu li se cere și nici măcar nu sunt învățați cum să se vindece pe ei înșiși sau pe ceilalți. Arhetipul nazarinean susține și încurajează atitudinea de sclav, de servitor și a individului care îndură abuzuri fără sfârșit, cu scopul de a programa umanitatea în a fi niște sclavi perfecți într-o nouă ordine mondială. Nazarineanul pune un accent deosebit pe „viața de apoi,” cu scopul de a crea mentalitatea că viața pe care noi o trăim acum nu contează și nu este importantă în nici un fel. Această dispoziție sufletească este esențială, deoarece îi face pe adepți să îndure tot felul de abuzuri, spre beneficiul câtorva.

„Ne-a servit formidabil, acest mit al lui Hristos” – Papa Leo al-X-lea (1475 – 1521)

Cât despre așa numitele „miracole” asociate cu creștinismul, precum și vindecările care au avut loc, acestea nu au fost nici prea multe și nici prea frecvente. Orice ființă umană cu cunoaștere spirituală și putere, poate efectua aceleași fapte atribuite nazarineanului în biblie și chiar mai multe. Cei mai mulți dintre creștini nu sunt conștienți că ei, în adevăr, interacționează cu extratereștri abjecți (vrășmași Nordici, de asemenea cunoscuți sub numele de „îngeri,” cenușii și reptilieni), care, din când în când, oferă câte o demonstrație pentru a da credibilitate minciunii creștinismului. Cât despre adepții New Age, mulți dintre ei cer sprijin din partea îngerilor, însă ei nu sunt învățați să facă nimic de ei înșiși. Satan/Lucifer este adevăratul Zeu Creator, dar și Eliberator al omenirii. El nu încearcă să îi sperie pe oameni, și prin asta să îi țină departe de puterea și cunoștințele spirituale, deoarece el este cinstit, neavând nimic de ascuns.

Satan împarte cu noi cunoștința prin care putem deveni independenți și liberi. Ne direcționează înspre a fi maeștrii/stăpânii propriilor noastre vieți și destine. Satan și Demonii Săi sunt mereu prezenți pentru a ne ajuta atunci când întâmpinăm situații pe care nu le putem încă mânui.
Satan își ține promisiunile; el este consecvent și iubitor cu ai lui. Satan susține libertatea, tăria, puterea și dreptatea. Satan ne învață că NU este în regulă să comitem abuzuri. Ne învață că noi merităm să avem parte de plăceri, de fericire și de o viață mai bună. El ne-a creat prin inginerie genetică, în același fel în care oamenii noștri de știință creează clone folosindu-se de genetică, doar că la un nivel mult mai avansat.

Mulți oameni disprețuiesc așa numitele puteri „oculte,” nu le iau în considerare sau sunt complet ignoranți cu privire la ele. Adevărul este că aceste puteri oculte au fost în mâinile câtorva timp de secole, în timp ce creștinismul a fost o unealtă formidabilă de îndepărtare a acestei cunoștințe din rândul populației.

Ceea ce a urmat după îndepărtarea acestei cunoștințe, a fost inventarea unui trecut fictiv, pentru a-i împiedica pe oameni să cunoască adevărul. Oamenii care nu înțeleg sau care nu sunt familiarizați cu aceste îndeletniciri, sunt la mila acelora care le dețin și care sunt adepți în utilizarea lor. Cu mii de ani în urmă, în Egiptul Antic, această putere a fost bine cunoscută și cea mai mare parte din populația acestei țări a știut cum să o folosească. Odată cu intrarea în scenă a iudeo-creștinismului și a islamului, cunoștința a fost îndepărtată și distrusă în mod sistematic, de orișiunde aceasta a fost găsită.

Orașe, biblioteci, precum și orice altă sursă de învățătură ocultă au fost distruse, în încercarea de a anihila toate cunoștințele Zeilor originali (și Zeii noștri sunt extratereștrii) și despre puterile sufletului. Zeii care au interacționat, împrietenit sau amestecat (prin legături de sânge) cu oamenii, au fost blestemați și exilați.

Omenirea a fost izolată de adevăratul ei Zeu Creator Satan și a decăzut de atunci din toate punctele de vedere. Abuzul asupra copiilor, al animalelor, ușurința și nepăsarea cu care mediul înconjurător, pământul și alte ființe au fost distruse, sunt doar câteva dintre efectele degenerării spirituale. Cu mii de ani în urmă, cu mult înainte de apariția iudeo-creștinismului, oamenii trăiau împreună cu Zeii, în era cunoscută ca „Era de Aur.”

Satan este Zeul sumerian cunoscut sub numele de „Ea” sau „Enki.” El este un Zeu și nu un înger! El a fost denigrat și calomniat de-a lungul secolelor cu falsități și minciuni. Cei mai mulți dintre oameni nu îl cunosc pe Satan. Ei cred tot ceea ce li se spune despre el, fără murmur și fără să pună întrebări. Frica este o unealtă puternică, folosită timp de secole pentru a ține omenirea departe de Satan.

Satan este cel mai strălucitor și cel mai puternic dintre Zei. Este simbolizat de Vărsător, al 11-lea semn al Zodiacului. Vărsătorul este un semn al civilizației, tehnologiei și genialității. Unul dintre numerele lui Satan este 11.

Enki a instituit Ordinul Șarpelui din Egiptul Antic, de asemenea cunoscut sub numele de „Fraternitatea Șarpelui.” De-a lungul mileniilor, aceste învățături au fost corupte ajungând să nu se mai asemene cu doctrinele originale. Acest ordin avea menirea de a aduce omenirii învățături divine și putere, pentru a desăvârși Marea Lucrare de transformare a sufletelor noastre. Aceste învățături au fost ținute în mâinile câtorva și abuzate, în defavoarea noastră a tuturor, sub conducerea zeilor vrășmași. Oamenilor li se spune că, dacă această putere ar fi împărțită cu toată lumea, fiecare în parte ar abuza de ea. Aceasta nu este decât o altă minciună creată și răspândită de cei care se folosesc de aceste puteri la nesfârșit și în mod deliberat, sub direcțiile primite de la aceia dintre extratereștrii care ne sunt vrășmași și care se maschează sub numele de „Iehova.” A dezvălui aceste bine ținute secrete omului de rând, ar însemna în mod sigur, pierderea puterii celor de sus.

Zeii sunt o rasă de humanoizi extratereștrii. În biblia creștină aceștia sunt întâlniți sub numele de „nefilimi.” Aceste ființe sunt foarte evoluate, extrem de avansate și cu o cunoștință și o putere imensă. Ei și-au modificat ADN-ul, astfel încât ei nu îmbătrânesc.

În versiunea lui Simon a Necronomiconului (această carte își are rădăcinile în mitologia mesopotamiană/sumeriană), fraza: „Când marele urs apare în josul cerului” se refera la constelația Ursa Mare. Când planetele se alienează într-o anumită ordine, se deschide o cale pentru călătoriile în spațiu. Oamenii privesc mereu spre cer, când Zeii se vor întoarce.

Satan este incredibil de puternic; genial și puternic. A refuzat să accepte înfrângerea. Pierduse o luptă, însă nu a pierdut războiul. SATAN/LUCIFER ESTE UN SUSȚINĂTOR AL ELIBERĂRII DE SUB TIRANIE.

 

EXISTĂ SATAN CU ADEVĂRAT?

Da. El interacționează cu discipolii și cu adepții săi. Mulți dintre noi l-au văzut, am fost martorii așa zisului supranatural și, de asemenea, am primit abilități cu mult superioare omului obișnuit. Când cerem, primim răspuns. Spre deosebire de alte religii în care adepții trebuie să își caute zeii, însuși Satan/Lucifer vine la noi și ne lasă să îi simțim și să îi cunoaștem prezența.

Demonii, în contradicție cu minciunile creștinismului, sunt prieteni ai omenirii. Demonii, care sunt Zeii originali ai omenirii, ne acordă multă atenție și protecție individuală, odată ce o relație de încredere este stabilită. Când îi suntem apropiați și sub protecția lui, Satan ne trimite Demoni care lucrează personal cu noi. Sigiliile lor conțin desene ale unor simboluri importante din alchimie, relaționate cu iluminarea/deschiderea sufletului.

Satan nu este „diabolic” și nici nu este responsabil de multitudinea de boli, afecțiuni sau orice alt lucru de care omenirea este afectată. Aceste necazuri sunt rezultatele distrugerii și înlocuirii cunoștințelor antice cu programele creștinismului.

Satan stă de partea echilibrului dintre spiritualitate și tehnologie. Fără acest echilibru, orice civilizație, în cele din urmă se prăbușește.

„Iadul” nu este o gheenă arzătoare. Iadul nu este situat în mijlocul pământului, așa cum afirmă unii creștini nătângi, ca să înfricoșeze oamenii. Conceptul creștin cu privire la iad este foarte ridicol de altfel. Unii dintre noi, care îi suntem apropiați lui Satan, au văzut „Iadul.” Din câte se pare, fiecare dintre noi, căruia Iadul i-a fost arătat, am avut parte de aceeași experiență. Unele locuri din Iad sunt natural mai întunecate, ele fiind iluminate de o lumină albastră, pe când alte locuri, beneficiază de lumina zilei, lumină naturală. Una dintre culorile lui Lucifer este albastrul, iar Demonii adesea apar înconjurați de o lumină albastră. Albastrul este o culoare foarte spirituală. Acesta este locul în care Satan îi ține pe ai săi, până când fiecare dintre ei poate fi reîncarnat pentru a evolua și a atinge dumnezeirea. Aceste persoane fiind deja decedate, sunt bineînțeles în spirit. Unii dintre ei vizitează pământul pentru a ajuta alți oameni care se află pe calea mâinii stângi.

„Iadul” și „pământul” (sau lumea inferioară) sunt de asemenea alegorii pentru cele trei chakre inferioare; „Iadul” reprezentând chakra bazei. Motivul acestei asocieri este șarpele Kundalini înflăcărat care șade încolăcit sub chakra bazei și care poate fi dogoritor de fierbinte atunci când este deșteptat.

În opoziție cu afirmațiile isterice ale creștinilor, satanismul nu este sub nici o formă o religie care promovează sacrificiile de sânge. Toate felurile de ritualuri și de jertfe de sânge pot fi observate pretutindeni în biblia iudeo-creștina.

Șarpele, care îl simbolizează pe Satan, reprezintă șarpele Kundalini aflat la baza coloanei vertebrale și de asemenea, ADN-ul. Șarpele reprezintă viața. Atunci când această forță este activată, suntem vindecați și iluminați.

Al Jilwah

Al Jilwah published on

Capitolul I

Am fost, sunt şi nu voi cunoaşte sfârşitul. Îmi exercit dominaţia peste toate creaturile şi peste afacerile tuturor celor aflaţi sub protecţia Imaginii Mele. Sunt întotdeauna prezent pentru a-i ajuta pe toți aceia care se încred în Mine şi Mă cheamă în vreme de nevoie. Nu este loc în Univers care să nu-Mi fi cunoscut prezenţa. Iau parte la toate lucrările, lucrări pe care cei din afară le numesc diabolice, pentru că natura lor nu este în conformitate cu încuviinţările lor. Fiecare Epocă îşi are Administratorul ei, care dirijează lucrări în conformitate cu decretele Mele. Acest post se schimbă din generaţie în generaţie, astfel încât conducătorii acestei lumi, împreună cu căpeteniile sale, să se poată absolvi de îndatoririle respectivelor lor departamente; fiecare la rândul lui. Îngădui fiecăruia să îşi urmeze dictările propriei sale naturi, însă acela care Mi se va opune, va regreta amarnic.

Nici un Zeu nu are dreptul să se amestece în afacerile Mele şi am făcut o regulă imperativă ca fiecare să se înfrâneze de la a da închinare tuturor Zeilor. Toate cărţile celor care nu Mă cunosc, au fost alterate de către aceştia, iar ei au decăzut de la ele, cu toate că au fost scrise de profeţi şi de apostoli. Că ei sunt interpolaţi, poate fi văzut în faptul că, fiecare sectă îşi depune toate eforturile pentru a dovedi că celelalte sunt greşite şi de a le distruge cărţile.

Mie îmi sunt cunoscute atât adevărul cât şi falsitatea. Când necazul vine, îmi dau Legământu Meu celui care se încrede în Mine. Mai mult decât atât, dau sfaturi bune administratorilor iscusiţi; i-am numit pentru vremi care îmi sunt cunoscute numai Mie. Îmi amintesc de treburile necesare şi le îndeplinesc la vremea potrivită. Îi învăţ şi Îi călăuzesc pe aceia care îmi urmează învăţăturile. Dacă cineva Mi se supune şi se conformează poruncilor Mele, acela va avea bucurie, desfătare şi mângâiere.

 

Capitolul al II-lea

Eu răsplătesc pe fiii lui Adam şi îi gratific cu recompense cunoscute numai Mie. În plus, puterea şi stăpânirea, a ceea ce se află atât în ceruri cât şi pe pământ, sunt în mâinile Mele. Nu permit întovărășirile prietenoase cu ceilalţi oameni, dar nici nu îi privez, pe cei care sunt ai Mei şi care Mă ascultă, de nimic din ceea ce le este bun. Îmi încredinţez afacerile în mâinile celor pe care I-am încercat şi care sunt în acord cu dorinţele Mele. Mă înfăţişez în felurite moduri celor care îmi sunt credincioşi şi sub autoritatea Mea.

Eu dau şi Eu iau; Eu îmbogăţesc şi Eu sărăcesc; Eu aduc atât fericirea cât şi nenorocirea. Înfăptuiesc toate acestea pentru a păstra caracteristicile fiecărei Epoci. Şi nimeni nu are dreptul de a se amesteca în modul Meu de administrare a lucrurilor. Celor care Mi se opun, le trimit boli; însă ai Mei nu vor muri ca acei fii ai lui Adam, care sunt pe dinafară. Nimeni nu va trăi în această lume mai mult decât timpul stabilit de Mine; şi dacă Eu îmi doresc, trimit o persoană pentru a doua sau a treia oara în această lume, ori în alta, prin transmigraţia sufletelor.

 

Capitolul al III-lea

Conduc spre o cale dreaptă, fără nicio carte; Îi călăuzesc bine pe iubiţii şi aleşii mei, prin mijloace nevăzute. Toate învăţăturile Mele sunt uşor de aplicat, în toate timpurile şi în toate condițiile. Îi pedepsesc într-o altă lume, pe aceia care Mi se opun voinţei Mele.

Acum, copiii lui Adam nu cunosc caracterul lucrurilor care vor urma. Din acest motiv ei sunt adesea în rătăcire. Fiarele pământului, păsările cerului şi peştii mării sunt toate sub controlul mâinilor Mele. Toate bogăţiile şi lucrurile tainice Mie îmi sunt cunoscute; le iau de la unul şi le revărs peste altul, după cum doresc.

Îmi descopăr minunăţiile celor ce le caută şi miracolele Mele înaintea celor ce le primesc: fiecare la timpul potrivit. Însă aceia care sunt pe dinafară, îmi sunt vrăşmaşi şi prin urmare mi se împotrivesc. Nici nu ştiu că un asemenea blestem le este împotriva propriilor interese, deoarece puterea, avuţia şi bogăția sunt toate în mâinile Mele şi Eu le revărs peste descendenţii vrednici al lui Adam. Astfel, guvernele acestei lumi, perindarea generaţilor şi schimbările direcţilor lor, sunt toate stabilite de Mine de la început.

 

Capitolul al IV-lea

Nu îmi voi da privilegiile mele altor Zei. Am permis crearea a patru substanţe, patru timpuri şi patru direcţii; deoarece ele sunt lucruri necesare creaţiei.

Cărţile evreilor, creştinilor şi musulmanilor, precum şi a celorlalţi care sunt pe dinafară, mă admit într-un cuget; iar ei vin în acord cu ele şi se conformează statutelor Mele. Tot ceea ce vine în contradicţie cu acestea, au fost alterate de ei; nu le acceptați. Trei lucruri îmi sunt împotrivă şi urăsc trei lucruri. Dar aceia care îmi păstrează secretele, vor primi împlinirea promisiunilor Mele. Cei care suferă din consideraţie pentru Mine, hotărât Îi voi răsplăti în una din lumi.

Este dorinţa Mea, ca toţi urmaşii Mei să fie strâns uniţi între ei, ca nu cumva cei care sunt pe dinafară, să îi dezbine şi să domnească peste ei. Acum, voi toţi aceia care aţi urmat poruncile şi învăţăturile Mele, respingeţi toate învăţăturile şi sfaturile care vin de la cei ce sunt pe dinafară.

Nu Eu am învăţat aceste învăţături şi nici nu vin de la Mine. Nu-mi menţionaţi Numele şi nici atributele, ca nu cumva să regretaţi; pentru că nu ştiţi de ce sunt în stare acei ce sunt pe dinafară.

 

Capitolul al V-lea

O, tu, acela care ai crezut în Mine, cinsteşte simbolul şi imaginea Mea, căci ele îţi aduc aminte de Mine. Ţine legile şi statutele Mele. Respectă-Mi agenţii şi ia aminte la tot ce ei îţi descoperă din lucrurile tăinuite. Primeşte ceea ce îţi este dictat, însă nu le purta înaintea celor care sunt pe dinafară: a evreilor, creştinilor, musulmanilor şi a celorlalţi; căci ei nu cunosc natura învăţăturilor Mele. Nu le încredinţa cărțile tale, ca nu cumva să le altereze fără cunoştinţa ta. Învaţă pe de rost cea mai mare parte din ele, ca nu cumva să fie alterate.

Ministerul

Ministerul published on

Înalta Preoteasă Administratoare Maxine Dietrich (Fondatoarea JoS)

Înaltul Preot Hooded Cobra 666

Înaltul Preot Micama Gmicalzom

Înalta Preoteasă Zildar Raasi

Înalta Preoteasă Shannon Outlaw

Înalta Preoteasă Myla Limlal

Înaltul Preot Lucius Oria