Skip to content

Content Header

Abuzul creștin al tinerilor

Abuzul creștin al tinerilor published on

Când eram creștină mergeam la biserica baptistă Oakland Heights, din partea de est a Texasului. Aveam o biserică subterană și personal am fost timp de 3 zile legată cu încheieturile la spate, cu genunchii lipiți și la glezne. Nu mi s-a permis să le dau jos până când nu am fost supusă unui proces care a avut loc 4 ore mai târziu.

Când am ajuns la locul unde urma să fiu judecată, persecutorii ne-au așteptat în fața bisericii și au atacat întregul meu grup, apoi ne-au umblat prin genți. Au luat tot ce au vrut din ele și ne-au aruncat mâncarea, apoi am fost arestați și aruncați în „închisoare,” unde toți am trecut prin diferite lucruri. Unii au fost nevoiți să facă flotări în măruntaie de pește sau gunoaie de la restaurante, a trebuit să mâncăm lucruri dezgustătoare precum mâncare pentru pisici, ceapă crudă sau biscuiți cu sare până când abia mai puteam înghiți. Majoritatea vomitasem sau plânsesem până atunci. Au mers atât de departe încât să aducă fixativ și să golească o sticlă în părul fetelor. Cei care făceau asta erau bărbați, așa că „nu știau” că poate face ca părul să se rupă, și jumătate dintre fete au plecat acasă cu bucăți de păr lipsă. O fată din grupul nostru a fost chiar „executată” și forțată să stea într-un sac de cadavre și să fie drogată în timpul procesului, și folosită drept amenințare a ceea ce se va întâmpla dacă îi spunem nu lui dumnezeu.

Scopul evenimentului de 3 zile a fost să mergem în cât mai multe case și să adunăm oameni în grupurile noastre fără să fim arestați. Aveam 2 lideri care erau amândoi membri ai tineretului și nu puteau face absolut nimic. Nu aveam voie să stăm într-un loc mai mult de două ore și nu puteam să fugim de persecutori. Au fost 3 zile pe care nu le voi uita niciodată din cauza cruzimii absolute de care au dat dovadă liderii noștri de tineret. A fost o priveliște dezgustătoare, și până în ultima zi unii dintre noi au fost selectați să fugă într-un maraton special… eu am fost de asemenea selectată. A început și trebuia să mănânci o parte dintr-o ceapă crudă, apoi mâncare de pisici, să bei suc de prune, apoi să fii înmuiat în melasă și acoperit cu pudră de usturoi, să ți se arunce apă cu gheață în față, apoi să aluneci prin chick-fil-a, apoi să te duci și să pui efectiv gura pe un pește mare și mort și să-l săruți, apoi să alergi înapoi până la început înainte să vomiți. Spuneau că dacă poți face asta, atunci Dumnezeu te va duce în rai. Prostii! Personal, tot ceea ce văd în rahatul de zeu creștin este suferința adepților săi orbi, din care regret că am făcut vreodată parte… aceasta a fost una dintre multele mele experiențe ca creștin înainte de a găsi adevărul. Tot ce am de spus este că totul este o porcărie. Se spune că umilința în fața semenilor te va face mai puternic. Ei bine, dă-i naibii pe ei, pe „dumnezeul” lor și pe Isus Hristos.

HAIL SATAN!!

— de Samantha Barley

published on

Numerologia satanică

de Azazel și Beelzebul

„Totul se rezumă la numere.”

— Pitagora, fiul lui Apollo

Semnificația fundamentală a numerelor de bază

1

“Întregul”, monada divină, nedivizat, comanda, punctul în infinit, universul, sursa creației, cauza primară

2

Dualitate, separare, discorda, relație, creație, distrugere, imperfectul, pozitiv-negativ, prima diviziune, separarea

3

Spirit, divinitate, forța treime, un număr perfect, prima uniune, [Ea, Enlil, Anu – Poseidon, Zeus, Hades etc.], treimea lumilor

4

Ordine, justiție, patru direcții ale fizicului, “limita”, patru elemente fără eter, sub-bază pentru lumea materială

5

Cele cinci elemente, uniune, conexiune, eros, formă, frumusețe, splendoare, echilibru, armonie

6

Material și spiritual, conexiune, viață, stabilitate, obișnuință, karmic, căsătorie, macrocosmic/microcosmic, curățenia, virginitatea

7

Karma, consecință, Zeița Nemesis, purificare, cântarul divin, protecția celor Corecți, noroc, nașterea minții

8

Mister, a conduce, putere, permanență, fundație firmă, sfera ascunsă, “Mama Divină”, justiție supremă, Multiplicare, “ad infinitum”

9

Final, punctul concludent, imaginea, perfecțiune, ajungerea la frontieră, nașterea/moartea, putere, punct culminant, completare

10

O cheie, în întregime, soarta și karma, un capăt de drum, dublă uniune, Univers – Cosmos, Perfecțiune, “Cel ce s-a creat singur”, “Tatăl Divin”, Totalitate


Pentru informații mai avansate (în construcție)

Informații suplimentare despre numere

Numerele din două cifre

Numerele din trei cifre

Utilizarea numerelor în magie și meditație

Conceptul filozofic al numărului „zero”

În onoarea unui mare Învățător


— de ÎPHC666

Minciunile inamicilor despre Demoni: “Qlippoth”-ul

Minciunile inamicilor despre Demoni: “Qlippoth”-ul published on

Toată calomnia împotriva Demonilor și Zeilor Gentililor sau Zeilor Păgâni, provine doar din programele evreiești și avraamice. Toate sursele care atestă că Demonii sunt malefici provin din surse evreiești și nicăieri altundeva. Demonii au fost împotriva evreilor de când aceștia au atacat cultura Demonică și planul Zeilor noștri de a face omenirea asemenea Zeilor.

Ca urmare a celor de mai sus, toate informațiile care existau anterior despre Demoni și care sunt exacte au fost ascunse intenționat. Deși există dovezi nesfârșite care au supraviețuit până în zilele noastre care atestă cât de buni sunt Zeii noștri Antici [au fost numiți Demoni], controlul copleșitor al inamicului asupra presei, mass-mediei și mediului academic, dar și al literaturii oculte, a ascuns în mod intenționat aceste cunoștințe de public.

Aceste minciuni, care sunt în mod constant perpetuate, sunt incorporate în multe texte oculte care iși au sursa și originea în literatura, misticismul și tradițiile evreiești. Toate textele blasfematoare și metodele incorecte de abordare a Demonilor au fost scrise de evrei sau își au bazele în surse evreiești, provenind din principalele programe de abuz împotriva Demonilor precum islamul, creștinismul și iudaismul.

Cuvântul „Qlippoth” înseamnă „cochilie” în ebraică. Cei familiari cu cunoștințele corupte ale „Căii Mâinii Stângi” sunt familiari cu acest termen evreiesc care îi portretizează mereu pe Demoni ca surse ale întunericului, morții și distrugerii. Aceasta este doar opinia evreiască și totul este pură calomnie.

Thomas Hobbes, un evreu rabin infam, explică în mod clar acestea în sursa expusă în subsolul acestei pagini. Acesta admite că crima evreilor a fost să calomnieze Zeii Păgânilor [non-evreilor]. El explică modul în care evreii i-au defăimat pe Demoni cu tradițiile și învățăturile lor biblice și evreiești, transformându-i în monștrii și scufundându-i în defăimare și profanare culturală.

În plus, cea mai mare parte a “cunoștințelor” despre “Demonii” Căii Mâinii Stângi își are originea în ceea ce înțelegem prin “Qlippoth” sau “Voalul Existenței Negative”, o învățătură falsă perpetuată de alt rabin numit Isaac Luria. Din aceste minciuni a izvorât un consens general greșit de practici corupte și meditații blasfematoare, precum “Arborele Qlippoth” și alte trucuri evreiești. Rabinul doar a continuat pe baza tradițiilor evreiești, care nu sunt altceva decât o tradiție anti-Demonică. După cum este atestat în altă pagină, cuvântul „Demon” nu este altceva decât un cuvânt foarte pozitiv.

Toată povestea bibliei este doar o mare reacție culturală de ură a poporului evreu împotriva Zeilor Gentililor și culturii lor, dar și a națiunilor. Cele mai bune și înțelepte culturi ale lumii sunt atacate neobosit în biblie, împreună cu Zeii lor, Zeii Păgâni. Biblia, într-adevăr, nu constituie altceva decât o carte împotriva neamurilor și a Zeilor lor. Desigur, tot ce este în aceste manuscrise care îi atacă pe Demoni, conține în forme corupte cunoștințe și înțelepciune furate de la aceste popoare pe care aceste cărți le atacă atât de deschis.

Rabinul Luria a creat toate minciunile și defăimarea Demonilor fiind “cochilii goale” și “cochilii moarte”, “locuind în tărâmurile răului” și alte minciuni nesfârșite. Denigrarea Zeilor noștri către “qlippoth”, această mizerie bolnavă, a fost inventată de rabinul Isaac Luria în secolul al 16-lea, ca urmare a expulzării evreilor din Spania. Această expulzare a fost o lovitură majoră pentru comunitatea evreiască. Atât de majoră încât Luria a scris despre “qlippoth”, reflectând asupra întrebării: “Dacă dumnezeu este bun, de ce există răul?”.

Din nefericire, din cauza influenței evreiești, tot ceea ce a avut Calea Mâinii Stângi în legătură cu aceste lucruri erau doar opinii și minciuni create de evrei. Bazându-se pe aceste minciuni, mulți oameni și-au distrus viețile, sau în cel mai bun caz nu au avansat niciunde spiritual, în același timp rămânând deconectați de la Zei și conectați doar la minciunile și opiniile false ale evreilor.

Evreii ne-au atacat pe noi, Gentilii, timp de secole. În special pe Zeii noștri Păgâni. Biserica catolică, creștinismul, comunismul și multe altele sunt fețe diferite ale imperiului evreiesc.

In plus față de toate acestea, evreii au fost din nou liberi să DICTEZE și să ne SPUNĂ nouă tuturor despre ce ar trebui să fie Satanismul, așa numitul “rău” și altele asemenea. Evreii își asumă întotdeauna poziții de autoritate din care le ordonă Gentililor.

Motivul pentru care scriu acestea este pentru că mulți Sataniști au fost induși în eroare prin această mizerie inventată de evrei și blasfemie extremă împotriva Zeilor noștri. Mulți dintre cei ce explorează meditația și altele prin intermediul acestor mizerii au experiențe îngrozitoare.

Această mizerie inventată de evrei nu are nimic de-a face cu niciunul din Zeii noștri.

Zeii iubesc Gentilii și îi tratează în mod pozitiv, atâta timp cât sunt tratați în mod pozitiv de către ei. Pe de altă parte, evreii sunt urâți de Zei, ca urmare a numeroaselor atacuri de-a lungul secolelor. Acest fapt este exprimat deschis în toate cunoștințele evreiești.

Toți cei care sunt interesați de Demoni nu trebuie, sub nicio circumstanță, să îi abordeze prin intermediul minciunilor evreiești. Nu numai că aceste tehnici nu funcționează, dar constituie blasfemie totală și cunoștințe false care pot duce la pagube grave celor suficient de nesăbuiți pentru a face acest lucru.

Bucuria lui Satan oferă o metodologie corectă și respectuoasă de abordare a Demonilor.


Un exemplu de calomnie vicioasă, unde evreii admit că au indus intenționat în eroare întreaga lume cu privire la Demoni, este o parte a lucrării lui Thomas Hobbes, “filozoful” rabin al anilor 1600. Acesta scrie în mod deschis în lucrarea sa, infamul “Leviathan” [3]:
[Cartea IV, CH 45-46]

“Of Daemonology and other Reliques of the Religion of the GENTILES. […] And by that means they feared them (the Demons, the ‘heathens of old’) as things of an unknown, that is, of an unlimited power to doe them good, or harme; and consequently. given the occasion of the Governours and the HEATHEN (my note GENTILE) Common-wealths to regulate this their fear, by establishing Deamonology (in which the poets, as Principall Priests aof the HEATHEN Religion, were specially employed or reverenced) to the Publique Peace, and to the obedience of Subjects necessary thereunto; and to make some of them GOOD Daemons, and others EVIL; the one as a spurre to the observance, the other, as reins to withhold them from violation of the laws. […]

The Graecians, by their Colonies and Conquests, communicated their Language and Writtings into ASIA, EGYPT, and ITALY and therein, by necessary consequence their DAEMONOLOGY or (as St.Paul calles it) their DOCTRINES OF THE DEVILS: and by that means, the contagion was derived also to the Jewes, both of Judea and Alexandria, and other parts, whereinto they were dispersed. But the name of Daemon they did not (the jews) (as the Graecians) attribute to Spirits both Good and Evil, but to the evil onely: and to the Good Daemons they gave them name of the Spirit of God; and esteemed those who entered the bodies of their prophets (The jews).”

Cum să interpretezi și să înțelegi mesajele Zeilor

Cum să interpretezi și să înțelegi mesajele Zeilor published on

Este o întâmplare firească ca aceia care încearcă să comunice cu Zeii să întâmpine probleme sau obstacole. În general, acest lucru are de-a face cu comunicarea, înțelegerea Zeilor, interpretarea voinței acestora sau, în esența, pur și simplu comunicarea spirituală cu Zeii într-un mod mai direct.

Aceste probleme pot varia de la intervenția directă a inamicului, la interferența astrală naturală, dar există un subiect trecut cu vederea pe care mulți par să îl neglijeze. Această problemă este centrată asupra sinelui și a echilibrului interior.

Pe măsură ce încercăm în mod constant acest lucru și dorim să avansăm în acest domeniu, ceea ce este descris în această postare va fi mai clar înțeles.

Pe site-ul Bucuria lui Satan, scrierile Înalților Preoți descriu metodele și metodologia avansată despre cum se poate comunica cu Demonii. Există destul de multe moduri. Însă trebuie să înțelegem că nimic din toate acestea nu este „punct ochit, punct lovit”.

Este nevoie de un antrenament persistent și, cu cât avem mai mult antrenament din viețile anterioare, cu atât mai bine. Totuși, cel mai mare factor al succesului este cât de mult dorește cineva să facă acest lucru, un obiectiv demonstrat prin munca constantă depusă în acest sens.

În prezent, multe lucruri sunt făcute în viteză și toată lumea se așteaptă la rezultate rapide, dar comunicarea cu Zeii la un nivel foarte serios este ceva ce practicantul poate obține în urma unui antrenament perseverent. Datorită naturii foarte importante a acestei practici, cineva se înșală dacă crede că acest lucru este prea ușor.

Pe de altă parte, cineva este de asemenea înșelat dacă li se spune că acest lucru este „imposibil” sau prea departe. Puterea lui Satan și cea a Demonilor poate fi simțită chiar și de cei fără putere spirituală sau de oameni care nu au meditat niciodată, în circumstanțele corecte.

De asemenea, există multe niveluri pentru obținerea comunicării. Nu trebuie să te descurajezi niciodată, ci continuă să încerci și să avansezi spiritual pentru a obține în sfârșit această înțelegere. În timpul acestui proces de dezvoltare, nu doar creștem spiritual, dar câștigăm și atenția Zeilor. Zeii se bucură și sunt mândri atunci când încercăm să ne dezvoltăm spiritual și să-i contactăm.

Obstacolul principal pe care majoritatea oamenilor par să-l experimenteze nu este atât de mult faptul că nu putem comunica cu Zeii, ci mai de grabă voința de a urma ceea ce Zeii cer de la noi sau indică că trebuie să facem.

În anumite cazuri în care mintea ne este adaptată la o situație în care suntem obișnuiți cu anumite lucruri cum ar fi rutine, un mod de trai sau blocarea în rutina ignoranței repetate, comunicarea poate deveni foarte dificilă. Ignoranța poate fi un factor foarte important în blocarea anumitor influențe din exteriorul nostru.

Meditația lucrează în schimbarea acestui fapt pas cu pas.

Mintea cuiva poate acționa, de asemenea, ca un blocaj în majoritatea comunicării. Din acest motiv, Zeii trimit în general mesaje prin intermediul semnelor sau altor mijloace de divinație. Totuși, chiar dacă mesajul este primit, unii s-ar putea să nu interpreteze în mod clar acest lucru, deoarece mintea nu îi este deschisă interpretării.

În timp ce Zeii cunosc cele mai bune modalități de a comunica cu cineva sau cu oricine, miezul problemei are de-a face cu sufletul, igiena lui și de curățarea minții în sine. Prin minte, ne referim aici și la construcția minții, constrângerile mentale, lucrurile pe care vrem sau nu să le acceptăm, tot ceea ce alcătuiește „mintea” individului.

Fără o minte și o inimă orientate către Zei sau fără prea multă voință, cineva va avea o mulțime de obstacole în înțelegerea voinței Zeilor sau în a merge pe calea unei lumini mai pure.

Prin orientarea inimii, înțelegem orientarea emoțiilor și a impulsurilor interioare – adică, dacă faci în continuare lucrurile care s-ar putea opune acestui obiectiv, atunci s-ar putea să te îndepărtezi de el.

Un exemplu aici ar fi sentimentul de a crede cu aroganță că avem dreptul de a obține acest lucru, bazat pe aroganță sau nerăbdare, a fricii intense sau a sentimentului că nu putem comunica deloc [sentimente depresive]. Oricare dintre acestea poate cauza probleme considerabile în comunicarea cu Zeii.

Prin orientarea minții, ne referim la programările mentale, cum ar fi îndoielile sau temerile, care ar putea să ne țină pe loc. Un exemplu aici ar fi o credință blocată în mintea cuiva că Zeii „nu există” sau că „știe cel mai bine”, sau alte erori delirante, ca aceea că ești deja destul de înțelept și orice alte prostii.

Aceste erori sunt de niveluri stupide și vor interzice puternic capacitatea de a comunica cu Zeii. Convingerile de acest fel pot acționa ca factori ce limitează comunicarea.

În oricare dintre aceste categorii, sună ușor și s-ar putea crede cu aroganță că „am scăpat”, prin simplul fapt că am reușit comunicarea printr-o coincidență, sau o comunicare corectă, dar cele de mai sus sunt mult mai dificile decât par la prima vedere. Este realizabil, dar cele de mai sus sunt dobândite doar printr-o avansare serioasă a Sufletului, incluzând și mintea și inima.

Cele de mai sus sunt reglementate și fixate în principiu de a fi un suflet și o ființă echilibrată. Acestea sunt mai ușor de zis decât de făcut și, cu siguranță, mult mai complexe decât ce explică cuvintele de până acum. Mai exact, aceste lucruri au de-a face, de asemenea, cu echilibrul și curățenia sufletului însuși.

O minte ne-coaptă sau arogantă, sau o minte care nu încearcă să evolueze, nu poate descifra cu succes mesajele Zeilor. Nu contează ce ar putea crede anumiți oameni. Dacă ceva ar fi fost recepționat, ar fi fragmentat, incomplet și nu ar duce la o înțelegere adecvată.

Calea către a învăța, a înțelege, a descifra și, mai presus de toate, de a fi un adevărat participant la o astfel de comunicare, în comparație cu o persoană deluzorie, este o cale lungă. Indiferent de asta, este cea mai plină de satisfacții dintre toate căile, deoarece Zeii ne pot ajuta să avansăm ca ființe și să ne transformăm.

Înaintea oricăror exemple de comunicare astrală adevărată, sonoră și sănătoasă, problemele de mai sus trebuie puse în ordine. Pentru a pune în ordine aceste probleme, instrucțiunile se află pe site-ul Bucuria lui Satan, cu toate instrumentele puse la dispoziție.

Cu excepția cazului în care cele de mai sus sunt aplicate cu loialitate și seriozitate, cineva tot va primi comunicări, însă vor fi amestecate, confuzia și alte forțe similare vor prelua controlul mult mai des, în loc de a fi un căpitan capabil să navigheze în marea cunoștințelor pentru a ajunge la comunicare.

Pentru mintea foarte antrenată, interferențele naturale, astrale sau chiar inamice vor fi secundare sau nu vor avea influență și va fi capabilă oricum să comunice. În orice caz, din cauza naturii înșelătoare a dimensiunii în care ne aflăm în prezent, trebuie să luăm întotdeauna serios în considerare filtrarea a ceea ce credem în comunicare, pentru a primi îndrumare adecvată.

Pentru cei care primesc acest lucru, atunci trebuie să continuați și să nu renunțați. Cu alte cuvinte, trebuie să încercați să mențineți această comunicare. O cale este rugăciunea.

În plus, lucrările specifice de a dezvolta aceste abilități, pot fi de ajutor. Dar numai în contextul unui program de meditații echilibrat și regulat, dar și unei temperări interioare care să conducă spre o înțelegere adevărată, departe de dezechilibre și boli ale comportamentului și sufletului.

Așa cum presupune comunicarea, nu avem doar comunicare verbală, ci de multe ori vom primi semne, gânduri sau alte ghidări, de cele mai multe ori în moduri care ne vor îndemna să avansăm, mai degrabă decât să dai peste un răspuns din care să nu fi câștigat nimic.

Un lucru foarte important de înțeles este că, deoarece nu toată lumea este la fel, Zeii vor ajusta acest lucru cu Demonul/Demonii tăi Gardieni, astfel încât să primești comunicări la nivelul la care poți înțelege.

Dacă nu puteți înțelege ceva, trebuie să insistați și să rămâneți cu Demonii, până când îi puteți înțelege în sfârșit.

Dacă eșuați în asta, fiți onești și luați-o de la capăt.

În general, este mai bine să evităm faptul că nu am înțeles pe deplin ideea sau că avem probleme în comunicare, decât să fim aroganți sau nesăbuiți și să credem că am înțeles totul deodată. Oricare dintre aceste stadii poate fi parțial dăunător în avansarea cuiva în Comunicarea Demonică.

Zeii pot trimite Demoni de asemenea pentru a te instrui și ghida prin mijloace invizibile. Un exemplu major este prin intermediul forumului, sau al unui răspuns. Aceasta este la fel de validă ca orice comunicare, întrucât comunicarea verbală, auditivă sau vizuală nu este singurul factor decisiv al valorii comunicării. Întrebarea cuiva a primit răspuns chiar în cazul foarte evident mai sus.

Ca notă concludentă, cel mai dificil zid pe care cineva care dorește cu adevărat comunicarea cu Zeii trebuie să-l sară este, de asemenea, un zid pe care mulți nu îl înțeleg și acesta este zidul propriului sine individual.  Un obstacol major în comunicare poate fi nevoia personală de
a se înșela pe sine sau propria incapacitate de a accepta ceva, de exemplu.

Trebuie doar să intri online ca să vezi cât de mulți pretind că conversează cu „îngeri, Zei, ființe superioare”, doar ca să citești o grămadă de gunoaie și nimic altceva. acest lucru poate fi evitat și se poate urma această cale aplicând ceea ce este spus în această postare. Niciun Satanist serios nu trebuie să își piardă timpul încercând să descifreze sau să își risipească viata cu asemenea gunoaie. Oricine scrie acestea în mod obișnuit, este în general acolo doar pentru a vă pierde timpul. Asta nu vă va învăța nimic.

În cele din urmă, cu cât gradul de onestitate față de sine și de nivelul „Sat“ sau al Adevăratei Conștiințe este mai mare, cu atât veți obține mai mult din asta și veți înțelege mai mult voința și mesajele Zeilor. Pentru a realiza acest lucru este nevoie de timp și de evoluție a sufletului, dar este foarte realizabil și la îndemâna oricui se concentrează pe meditație.

De asemenea, trebuie precizat că, „în potențial”, datorită naturii sufletului, toate ființele umane pot avea parte de acestea. Totuși, acest lucru va fi decis în funcție de munca fiecăruia asupra minții și a sufletului.

-Înaltul Preot Hooded Cobra 666

Abuzarea spiritelor

Abuzarea spiritelor published on

Am scris această predică cu mult timp în urmă, când eram nouă. Multe s-au întâmplat de atunci. Această predică este despre abuzarea spirituală. Demonii nu mai sunt legați. Cinci preoți dedicați ai lui Satan au lucrat energetic asupra fiecărui Demon, conectându-și sufletele de ale lor în decurs de patru luni. Ce am aflat este că Demonii Goetici nu sunt monștri, ci Zei Păgâni importanți, multi dintre ei fiind Zeii Egiptului Antic. Oricine este îndeajuns de nesăbuit pentru a chema un Demon folosind metodele abuzive predate de popularele grimoare scrise de evrei, cum ar fi “Cheia lui Solomon”, își vor asuma o trezire nepoliticoasă.

Există foarte mult gunoi efectiv care umple rafturile bibliotecilor cu privire la practicile oculte și magice. Multe dintre așa-numitele societăți și ordine ezoterice nu sunt altceva decât creștini, deoarece îi onorează și lucrează direct cu îngerii lui Iehova, folosesc simboluri creștine și evreiești și practică abuzul spiritual.

Am citit una dintre aceste cărți scrise despre evocarea goetică. * În pregătirea pentru “chemarea unui Demon”, autorul, care nu este altceva decât un vrăjitor abuziv, descrie, cu serioasă gravitate, toate ritualurile zilnice, rugăciunile către “YHVH”, împreună cu diete speciale, abstinență sexuală, îmbăieri ritualice și “fumigație”. În plus, acest individ nesăbuit este terifiat de Demonul de care este atât de interesat să-l abuzeze, asa că, desigur, trebuie să le ceară ajutor îngerilor.

După încercările repetate și epuizante ale abuzatorului, Demonul apare, în sfârșit ,după câteva luni și răcnește, speriindu-i de moarte pe agresor și pe partenerul său. “Proștilor!”, a urlat Demonul. Acest autor este atât de stupid încât nici măcar nu poate vedea că Demonul se joacă cu el. Abuzatorul spiritual tremură împreună cu partenerul său în limitele unui cerc de 3 metri.

Cartea continuă: după încercări repetate folosind constrângere și amenințări, autorul este capabil să-și mai asigure câteva vizite și devine suficient de îndrăzneț pentru a cere ajutor financiar. Demonul răspunde că “nu poate îndeplini” această cerere, întrucât nu are “nicio putere asupra economiei din zilele noastre”. Tot ce a scos autorul din această experiență au fost minciuni, vorbe cu dublu înțeles și multă energie irosită. Autorul precizează faptul că experiența “a luat totul din el”, îmbătrânindu-l fizic, mental și spiritual. A primit ceea ce merită! Acești proști nu se gândesc niciodată că în moarte nu există niciun cerc protector de 3 metri și când sufletul cuiva părăsește corpul definitiv, Demonii pe care și i-au făcut dușmani îi vor aștepta. Energia unui spirit uman nu este nimic în comparație cu puterea unui Demon. Știu asta pentru că am invocat atât Demoni, cât și suflete umane decedate.

Când ne adresăm lui Satan cu o inimă curată [onestitate totală], suntem recompensați cu cunoștințe și înțelepciune spirituală pe care puțini sunt vreodată capabili să le primească. Demonii îmi apar pe altarul meu, îmi vorbesc în diferite momente și îmi dau sfaturi și sprijin foarte des. Pur și simplu vin la mine. Nici nu trebuie să le cer asta, să nu mai vorbim de bani. Nu știu de câte ori am găsit sau am mers direct spre bani. Nu am rămas niciodată fără bani. De asemenea, este reconfortant pentru mine să știu că am adevărați prieteni spirite care au grijă de mine. Ii voi întâlni cu fericire când moartea va veni. Întotdeauna tratez Demonii cu un respect extrem și încerc mereu să dau ceva înapoi în semn de recunoștință.

Am descoperit în relația mea cu Tatăl Satan că unul dintre cele mai importante lucruri pentru el este onoarea. Satan îi urăște pe mincinoși, pe ipocriți, pe cei slabi, pe lași și pe oamenii al căror cuvânt nu este bun de nimic. Satan este puternic în angajament și, mai presus de toate, în onestitate. Îi faci o promisiune Tatălui Satan și el te va accepta, de asemenea, onorându-și partea lui din înțelegere.

Am fost plăcut surprinsă să am Demoni ca prieteni, Denoni pe care nici măcar nu i-am evocat sau întâlnit vreodată, care să-și ofere asistența când am avut probleme. Andras, care are o reputație în a-i omorî pe cei ce încearcă să-l evoce cu rea intenție, mi s-a arătat și mi-a oferit ajutorul. Motivul pentru care a fost supărat este din cauza lipsei extreme de respect și abuzului spiritual cu care el și alți Demoni au fost tratați timp de secole de către idioți, precum e autorul cărții menționate mai sus.

În plus față de Demonii care au suferit abuzuri îngrozitoare [mai rău decât cele de mai sus] din cauza acestor evrei odioși timp de secole, acești abuzatori și-au extins influența asupra ființelor ca elementalii, zânele și alte ființe astrale. Vrăjitorii abuzivi sunt urâți pretutindeni de ființele astrale și vor plăti și în moarte, și în viețile lor viitoare.

Satanismul este singura cale către spiritualitatea adevărată. În final, aș dori să adaug că nu este necesară vreo recuzită, ALTA decât, desigur, cea folosită din respect, precum tămâia pentru a îndulci aerul, lumânările, un altar și alte semne de respect, dacă cineva dorește să întrețină un ritual. Întotdeauna fac duș/baie înainte de un ritual, din respect față de Tatăl Satan și port haine curate.

Demonii nu au nevoie de “permisiune pentru a pleca”. Acest lucru este la fel de insultător ca și cercul de 3 metri. Țineți minte, suntem Sataniști și Demonii sunt prietenii noștri.

-Înalta Preoteasă Maxine Dietrich


*Goetic Evocation: The Magician’s Workbook Volumul 2 de Steve Savedow, a doua tipărire, 1999

Autorul a scris despre experiența sa în chemarea lui Bim/Bune. Ea este prietenoasă și de ajutor atunci când este tratată cu respectul cuvenit și este chemată prin Satan. Lucrul trist este că acești Demoni sunt ființe prietenoase și au fost abuzați cu cruzime timp de secole sub conducerea acelor îngeri extratereștri și a entităților extraterestre care operează ca Iehova cel fictiv și care lucrează prin vrăjitorii abuzivi care folosesc magia parazită, în principiu evrei.

Urmașii lui Abraxas: studenții gnostici și originile satanice

Urmașii lui Abraxas: studenții gnostici și originile satanice published on

La începuturile a ceea ce noi numim „creștinism“, au existat numeroase secte pe care cercetătorii academici moderni au decis să le pună în aceiași „găleată”, numindu-le „gnosticism”.

Despre credințele celor mai multe dintre aceste secte fie nu există informații, fie au supraviețuit fragmente mici. În timp ce unele dintre aceste texte sună într-adevăr ca și cum ar fi un fel de iudaism reambalat, alte secte au o istorie și mai criptică, ceea ce îi determină pe mulți cercetători să nu accepte faptul că aceste grupuri ar avea o „origine comună”.

Demonul central pe care îl urmau principalele secte gnostice era Abraxas. Cu toate acestea, toate originile a ceea ce se numește credințe „gnostice“ și, în mod specific, sectele care îl venerau pe Abrasax, nu sunt altceva decât cunoștințe spirituale bazate pe mithraismul păgân.

„În plus, Abraxas a fost asociat cu religia misterioasă mithraică de origine persană, principalul rival al creștinismului la Roma în primii 400 de ani ai acestuia. La fel ca și gnosticismul, mithraismul prezenta o astrologie și o numerologie complexă. Valorile numerice ale numelor lui Mithra și Abraxas însumează fiecare 365.” – The Encyclopedia Of Demons And Demonology de Rosemary Ellen Guiley, secțiunea Abrasax.

Deoarece multe dintre aceste „culte” creștine timpurii nici măcar nu l-au acceptat pe „Hristos“ ca fiind un personaj existent din punct de vedere istoric, ci mai degrabă ca pe un mit solar simbolic, și nici nu au folosit nimic din creștinism ca istorie literală.

Pentru ei, „creștinismul” era doar o mitologie solară ca multe altele, pe care o explicau în propria lor imagine și analiză simbolică.

Deoarece Biserica Creștină „originală” era evreiască și dorea să elimine orice fel de postulare a ceva spiritual, au decis să îi distrugă complet pe acești oameni și să înlocuiască totul cu prostii materialiste murdare despre un „mântuitor evreu” care provenea din „Israel”. Acest lucru a făcut ca Biserica Creștină Ortodoxă de la începutul secolului al II-lea să îi ucidă pe cei mai mulți dintre ei sau să le distrugă în întregime scrierile.

Din cauza acestui masacru împotriva sectelor gnostice care îl venerau pe Abrasax, cunoaștem foarte puține lucruri despre ele, iar ceea ce se știe despre ele are de-a face cu calomniile pe care creștinii le-au scris despre ei. Din puținele lucruri pe care le știm, nu putem fi siguri că acestea sunt adevărate.

Ura creștinilor iudaici împotriva „gnosticilor” era atât de mare, încât spuneau că aceștia erau „Mai rău decât păgânii”. De notat că „Iraneus” despre care se vorbește aici, este de fapt cel pe care creștinii îl numesc astăzi „sfântul Iraneus”, un mare persecutor a orice de natură spirituală și unul dintre primii creștini tâlhari și distrugători de înțelepciune.

„Ca purtător de cuvânt al bisericii lui Dumnezeu, Irineu insistă că cei pe care îi numește eretici se află în afara bisericii. Toți cei care resping versiunea sa a adevărului creștin sunt ‘persoane false, seducători răi și ipocriți care vorbesc mulțimii despre cei din biserică, pe care îi numesc catolici sau ecleziastici’. Irineu spune că tânjește să-i ‘convertească la biserica lui Dumnezeu’ – întrucât îi consideră apostați, mai rău decât păgânii.” p 106, 1

„Această campanie împotriva ereziei a implicat o recunoaștere involuntară a puterii sale de convingere; totuși, episcopii au învins. În momentul convertirii împăratului Constantin, când creștinismul a devenit o religie aprobată oficial în secolul al IV-lea, episcopii creștini, anterior victime ale poliției, se aflau acum la conducerea acesteia. Posesia de cărți considerate ca fiind eretice, a fost transformată într-un delict penal. Copiile unor astfel de cărți erau arse și distruse.“ p 106, 2

Originile „gândurilor” multora dintre aceste „secte eretice” erau de fapt gânduri neoplatonice, și nu am putea respinge cu ușurință faptul că aceste secte se închinau de fapt Demonilor deghizați sub alte nume, o realitate înțeleasă și de primii „părinți ai bisericii”, precum Iranaeus, care s-au concentrat pe distrugerea tuturor acestora. O parte din această distrugere este motivul pentru care acest “Iraneus” numit mai jos, a fost încoronat ca sfânt al bisericii creștine inițiale.

Continuând cu aceste secte de ocultiști: „Acești oameni, în plus, practică magia și folosesc imagini, incantații, invocații și orice alt fel de artă curioasă. Cufundând, de asemenea, anumite nume ca și cum ar fi cele ale îngerilor, ei proclamă unele dintre acestea ca aparținând primului cer, iar altele celui de-al doilea cer; și apoi se străduiesc să expună numele, principiile, îngerii și puterile celor 365 de ceruri închipuite.” – după cum se citește în Adversus hæreses, I. xxiv. 5; cf. Epiph. Haer. 69 D; Philastr. Suer. 32

Rețineți că ambele „secte” ale lui Valentinus și Basileides menționate mai jos au fost printre primele detestate și exterminate, în ciuda faptului că au încercat să se numească „creștini” pentru a evita persecuțiile sau pentru că aveau unele credințe creștine superficiale care, în mod evident, erau doar o acoperire pentru a practica ocultismul. Sectele gnostice au fost sute la număr, multe dintre ele fiind pur și simplu de ideologie inamică sau urmând o ideologie confuză între creștinism și păgânism.

Aceste texte, din motive care nu sunt cu adevărat „cunoscute” de către istoria general acceptată, au fost numite a fi „mai rele decât păgânii”, așa cum am văzut mai sus.

„O paralelă și mai remarcabilă cu neoplatonismul de mai târziu este oferită de gnosticii creștini din Alexandria, în special Valentinus și adepții lui Basilides. La fel ca neoplatonicienii, basilidienii credeau, nu într-o emanație din Divinitate, ci într-o manifestare dinamică a activității acesteia. Același lucru este valabil și în cazul lui Valentinus, care, de asemenea, a plasat o ființă nenominabilă în vârful sistemului său și a considerat materia nu ca un principiu secundar, ci ca un produs al unicului principiu divin. Trebuie adăugat că dependența lui Basilides și Valentinus de Zenon și Platon este incontestabilă.” 3

Mai mult, nota de subsol a celor de mai sus menționează că: „Dogmele basilidienilor, așa cum sunt ele menționate de Hippolytus, sunt aproape leite cu pasajele din operele neoplatonice”.

Pentru a înțelege însă cu adevărat cât de mult din istoria noastră a fost pervertită sau cât de mult s-a pierdut, trebuie să cercetăm mai profund pentru a descoperi realitatea despre Demonul Abrasax. În ceea ce-l privește pe Abraxas însuși, acesta a ajuns un „Demon malefic”, la fel ca și toți ceilalți Zei păgâni care au ajutat și instruit omenirea.

„Numele gnostic pentru semizeul care conduce cel de-al 365-lea (cel mai înalt și final) eon, sau sferă, care urcă spre Dumnezeul necunoscut. Demonologii creștini îl plasează pe Abraxas în rândurile DEMONILOR. […] Abraxas cel gnostic a creat lumea materială și avea, de asemenea, calități demonice. El este puterea supremă a ființei, în care lumina și întunericul sunt deopotrivă unite și transcendate. Creștinii ortodocși îl vedeau pe Abraxas ca pe un demon. La rândul său, Abraxas a devenit o divinitate favorită a sectelor eretice din Evul Mediu.” 4

Această pagină ar trebui să aducă un omagiu discipolilor lui Abraxas, care au murit și au fost calomniați de dragul lui, toți pentru că au vrut să urmeze Divinul și să devină părtași la cunoașterea demonică. Nu veți fi uitați.


Surse/Bibliografie:

  1. “Evangheliile gnostice” de Elaine Pagels
  2. Ibidem 1, pagina 21.
  3. Enciclopedia Brittanica, versiunea din 1911, așa cum a fost văzută în WikiSource. Enciclopedia poate fi găsită și online în format PDF și scanat – https://en.wikisource.org/wiki/1911_Encyclop%C3%A6dia_Britannica/Neoplatonism#cite_note-3
  4. Enciclopedia Demonilor și a Demonologiei de Rosemary Ellen Guiley, Secțiunea Abraxas

Abraxas: informații hieratice

Abraxas: informații hieratice published on

Cunoștințele prezentate în această pagină sunt avansate și conțin informații pentru cei care doresc să îl cunoască pe Abraxas mai în profunzime. De asemenea, sunt prezentate și cunoștințele hieratice (profund spirituale) necesare pentru a obține o legătură mai profundă cu Abraxas.

Numele Divine sunt corecte din punct de vedere numerologic și pot fi folosite pentru invocare și evocare.

Nume Divine:

  • Abrasax* [Pronunțat Ab-Ra-Sax]
  • Abraxas* [Pronunțat Ab-Ra-XAS]

**„Xas” și „Sax” au o conotație ascunsă asupra căreia discipolii lui Abrasax pot medita. Aceasta e relatată sigiliului Său.

Simboluri Divine:

  • Sceptrul
  • Biciul
  • Capul de cocoș
  • Soarele și Luna
  • Cupele

Numerele și atribuțiile divine:

  • Numere: 0, 1, 100*
  • Rune: (în ordinea importanței): Perthro, Eihwaz
  • Semnul zodiacal al puterii: Berbec/Gemeni
  • Simbolul animalului divin: Cocoșul

Psalmul lui Abrasax

Ritualul onorific al lui Abrasax

Forțe divine:

  • Realitatea fizică
  • Balanța
  • Binele și Răul
  • Soarele și Luna
  • Adevărul și Minciuna

Titluri importante:

  • Marele Eon
  • Cel Primordial
  • Maestru al Pleromei

ABRASAX ESTE CUNOSCUT LA EGIPTENI SUB NUMELE DE KHONSU. NUMELE SĂU A TRECUT PRIN MULTE SISTEME, ÎNSĂ A RĂMAS ÎN MARE PARTE ACELAȘI. ABRAXAS, ABRAXIS SAU ABRAXAX, TOATE ACESTEA SUNT FORME SUPLIMENTARE ALE NUMELUI SĂU.

Așa cum a scris Înalta Preoteasă Maxine în experiența sa personală cu Abraxas, Zeul, datorită implicării sale de-a lungul istoriei, a ajuns în „Demonologia” inamicului sub numele de „Decarabia” sau pur și simplu „Abrasax”.

Abrasax este un Zeu foarte defăimat, și la fel ca și în cazul multor altor Zei, rădăcinile sale din istoria noastră nu sunt ușor de urmărit. Istoria Sa poate fi urmărită până la un punct, însă de acolo originile lui Abrasax rămân neclare. Cu toate acestea, din informațiile care s-au păstrat, putem spune cât de secrete și cât de importante sunt cunoștințele acestui Zeu.

Numele lui Abrasax apare în anumite texte magice antice, în fragmente și amulete. Numele Său, la fel ca și numele altor Demoni, pare să fi fost calomniat, dar, de asemenea, a fost folosit de mulți oameni, deoarece Abrasax era foarte cunoscut în lumea antică. Din cauza dezinformării inamicului, multe dintre aceste informații despre renumitul Zeu s-au pierdut.

Anumite secte al căror cult era situat în jurul lui Abrasax, nu numai că au fost denaturate în mod grosolan de-a lungul istoriei, dar au fost și amenințate cu moartea și exterminarea permanentă de către Biserică. Originile pretinșilor „gnostici” care apar adesea atunci când se fac cercetări despre Abrasax, nu sunt așa cum mulți oameni tind să creadă.

Pentru mai multe informații pe tema celor două secte de gnostici care s-au declarat cel mai deschis ca fiind adepte ale lui Abrasax și despre originile Zeului în litaniile mitraice, care au preluat cunoștințe despre Abrasax din surse egiptene și grecești, faceți click pe link-ul de mai jos.

Urmașii lui Abraxas: studenții gnostici și originile satanice

Abrasax: O analiză a numelui:

Abrasax este un Zeu foarte misterios. Pentru ca noi să ne apropiem și să descoperim mai multe informații despre el, vom vizita testamentele deja existente cu informații despre Abrasax.

În primul rând, chiar literele „Α-Β-Ρ-Α-Σ-Α-Ξ”, în numerologia greacă(antică), însumează 365. Acest număr este foarte semnificativ, arătând atât puternica origine greacă (antică) a acestui nume, cât și faptul că Abrasax este corelat cu noțiunea de cerc complet al anului uman, care are exact 365 de zile.

Din punct de vedere mistic, corelația cu numărul 365 are legătură cu cele 360 de grade ale cercului perfect, la care se adaugă cele 5 elemente ale creației. Pe baza acestor informații, inițiatul în satanismul spiritual trebuie să știe că Abrasax reprezintă de fapt puterea simbolică a tuturor celor 360 de grade ale roții zodiacale, reprezentând viața însăși. 1

Mai precis, Roata Zodiacului reprezintă cu tărie „tot ceea ce există în viață”, iar Abrasax domnește asupra acesteia. În enochiană, o limbă vorbită de anticii din vremea Nefilimilor, „Abraassa” (care este foarte apropiat de „Abrasax”) era tradus ca „furnizor”. Acesta este un cod, care înseamnă că Abrasax acționează ca un furnizor al puterii și forței universale.

Din cauza celor două realități incumbate, Abrasax este numit „Eonul”, care în greaca veche face referire la „Megas Eniautos” sau „Marele An Cosmic” al procesiunii eonilor prin semnele zodiacale, care durează aproximativ 25.920 de ani pământești. Abrasax este reprezentat în mod simbolic ca un Zeu al acestui proces, ceea ce îl face un patron al astrologilor. 2

În ceea ce privește amuletele și pietrele, Enciclopedia Brittanica (1981, versiunea greacă, tomul 1) scrie: „Abrasax, cuvântul misterios, care a fost folosit în apotropaic (protecție împotriva răului) sau pentru a face rău, a fost găsit sculptat pe multe filactere…” Apoi, în aceeași secțiune, continuă: „Acest cuvânt a fost folosit în multe dintre rugăciunile creștine, coptice sau ale altor religii.”

Motivul pentru care numele acestui Demon este atât de utilizat pe scară largă se datorează faptului că este un cuvânt de putere, dar modul exact al folosirii lui s-a pierdut în timp, ascuns în spatele unor simboluri criptice.

„Potrivit autorilor de mituri antice, Abrasax a fost sau este un Demon care este plasat alături de Zeitățile egiptene. Se postulează că cuvântul „Abracadabra” provine de la cuvântul Abrasax. La început, acest cuvânt a fost folosit în Sistemul Gnostic pentru a simboliza ciclurile creației, într-o noțiune mai profundă, este folosit ca un cuvânt care-l desemnează pe Zeu.” 3

În Egipt, Abrasax era cunoscut sub numele de Khonsu, unul dintre Zeii Lunii și ai Timpului, în strânsă legătură cu Thoth, cu ajutorul căruia au modelat și cartografiat cerurile și astrologia sub forma unor informații pe care omenirea le putea folosi. Abrasax lucrează îndeaproape cu Thoth.

Mineralogia și cunoașterea pietrelor este de asemenea legată simbolic de Abrasax, așa cum este scris și în literatura inamicului, însă acolo Zeul este numit „Decarabia”. Ca atare, au fost găsite multe pietre și filactere din pietre prețioase care aparțineau lui Abrasax, cunoscute ca infamele „pietre ale lui Abraxas.”

Pentru a-l înțelege și mai bine pe Abrasax, trebuie să studiem simbolistica care i-a fost atribuită.

Aici putem vedea simbolistica lui Abrasax ca șarpe cu un cap de leu. Aici, corpul de șarpe simbolizează energia Kundalini.

Nodul de sub El formează un 8 perfect, sau simbolul infinitului, care reprezintă fluxul nesfârșit de energie, care nu are niciun început și niciun sfârșit. Descifrat de pe amuleta din dreapta, putem vedea polul mijlociu al conștiinței, care se regăsește în coloana vertebrală a ființelor umane.

Fiecare dintre cei trei șerpi care atârnă de acest pol reprezintă părțile din suflet care fac referire la „Turnurile de veghe” sau la șoldurile, umerii și tâmplele corpului uman.
În partea de jos, avem aceleași litere ca cele de pe scutul din dreapta, care sunt litere grecești antice, care simbolizează uniunea elementelor feminine ale sufletului într-un singur aspect.
Aici îl vedem pe Abraxas în forma umană, așa cum apare discipolilor Săi apropiați.

Cele patru coroane de pe capul său simbolizează cele 7 puteri sau chakrele, care ies din capul lui Abraxas, un simbol pentru mintea umană [NOUS – cuvântul provine din greaca veche și definește conștiința rațională] și sufletul avansat.
Palma deschisă este un simbol pentru crearea unei deschideri.
Cea mai importantă iconografie pentru Abrasax este aceasta.
Cei doi șerpi care simbolizează picioarele lui Abrasax au legătură cu elementele gemene ale forței kundalini și polaritatea vieții și a morții.

Capul de Cocoș este unul dintre cele mai importante simboluri ale lui Abraxas, deoarece Cocoșul este animalul care se trezește primul atunci când răsare soarele și devine conștient de iluminare, comparativ cu celelalte animale. Cocoșul este, de asemenea, relaționat cu puterea creativă excepțională.
În final, biciul este un simbol al forței active și brutale pe care Abrasax o poate exercita, în timp ce scutul este un simbol al defensivei, iar cele trei litere simbolizează o trinitate.

Cele trei litere de pe scutul lui Abrasax au legătură și cu unirea dintre elementele feminine ale sufletului.

Sigiliul lui Abrasax – Ciclurile existenței

“Toate sigiliile Demonilor lui Satan sunt simboluri ale unor Zei foarte importanți care au supraviețuit în veacuri pentru a-i învăța pe cei înțelepți mesaje spirituale puternice.

Simbolul Sigiliului lui Abrasax este foarte sfânt și puternic. Ceea ce va fi explicat în acest mic comentariu despre sigiliul său sunt doar câteva coduri ascunse în el. Sataniștii spirituali trebuie să fie inițiați și să-și extindă înțelegerea, așa că este necesar să se scrie aici informații mai avansate.

Abrasax poate învăța toate misterele Lunii, care sunt nesfârșite, inclusiv să ofere cunoștințe despre tot ceea ce are legătură cu ciclurile Lunii și, prin urmare, ciclurile de făcut despre orice lucrare. De asemenea, Sigiliul său este important și el învață astrologia, lucru care poate fi decodificat din Sigiliul său.

Cele două simboluri lunare din partea de sus și de jos, dezvăluie ciclurile Lunii. Unul reprezintă Luna în descreștere, în timp ce celălalt, cel de sub el, Luna în creștere. Acestea două sunt legate și conectate prin polii sigiliului care sunt egali și se împart în patru colțuri, reprezentând cele patru anotimpuri așa cum le cunoaștem, respectiv iarna, toamna, primăvara și vara.

Simbolul din stânga cu Luna cu linia din dreapta, este simbolul sferei din afara planetelor sau așa-numita “Sferă astrologică”, departe de Lună. Aceasta simbolizează în continuare puterea de a face prelucrări și astrologia ca știință, în legătură cu semnificația întregului sigiliu. Crucea cu brațe egale din dreapta reprezintă cele Patru Direcții ale sufletului uman din punct de vedere microcosmic, reprezentând munca interioară și meditația pentru completarea Sufletului. *

Cele de mai sus reprezintă doar începutul interpretării acestui Sigil, iar inițiatul va trebui să continue contemplarea pentru a vedea alte semnificații ascunse în Sigilul însuși.

Sper sincer că i-am făcut dreptate celui mai stimat Demon al nostru Abrasax prin această pagină. Misterele sale sunt multe și cei care le vor căuta vor primi de la el în numele și puterea lui Satan.”


Pagină creată de Înaltul Preot HoodedCobra666


Surse/Bibliografie:

  1. În sistemul de numerologie greacă.
  2. Lucruri bine cunoscute din astrologie, care își au originea în textele vedice.
  3. Dicționar de îngeri, Gustav Davidson, tradus din ediția greacă. Fiți conștienți de faptul că această carte este scrisă din punctul de vedere al inamicului.

*Toate acestea provin de la Beelzebul și Abraxas

GHID: CUM SĂ DONEZI MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN FOLOSIND CRIPTOMONEDE

GHID: CUM SĂ DONEZI MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN FOLOSIND CRIPTOMONEDE published on

Mai jos veți găsi o serie de ghiduri foarte ușor de înțeles despre cum să donezi cu Bitcoin. Aceste moduri diferite de a cumpăra și de a trimite cripto vor fi destul de ușor de făcut. După ce ai făcut-o o dată, vor fi foarte ușor de folosit. Pentru cei care sunt deja obișnuiți cu asta, durează literalmente doar câteva minute și nu este foarte diferită de o donație prin PayPal, însă este mai sigură pentru toți cei implicați.

 


Address Updated 21/November/2022

Bitcoin:

bc1q6cml4c23yeeh7nv3vl0dk2wzgm8lp8kkjt847r

 

Metoda de donare 1 – Prin Exodus Wallet
-Nivel: Foarte Simplu-

  1. Descarcă aplicația Exodus Wallet din Play Store sau Apple Store.
  2. Pornește aplicația, deschide-o și așteaptă până când îți generează un portofel funcțional. Apasă pe imaginea Bitcoin, apoi apasă pe pictograma cu săgeata orientată în jos din partea dreaptă a ecranului. Copiază această adresă a portofelului tău, apoi revino la interfața inițială.
  3. Apasă pe pictograma cu 4 pătrate din colțul din dreapta jos.
  4. În acest moment, ar trebui să apară o imagine care spune „Buy Crypto”. Apasă pe aceasta, apoi apasă pe „Next”.
  5. Completează cu o sumă pe care vrei să o trimiți, de exemplu 200 de dolari.
  6. Apasă “Agree and Continue”.
  7. Vei fi direcționat spre o pagină din browser. Asigură-te că suma este corectă și apasă pe “Proceed – Total amount X.XX”.
  8. Apoi, completează adresa de e-mail. Vei primi un e-mail de verificare și va trebui să introduci o parolă. Este recomandat să folosești o adresă diferită de e-mail, nicidecum adresa personală.
  9. După verificare, ți se va arăta o pictogramă cu adresa ta BTC. Această adresă ar trebui să fie cea de la pasul 2.
  10. Apasă pe “Proceed”, ți se va spune să completezi detaliile cardului, și după câteva minute vei primi suma în Bitcoin, direct în portofelul tău Exodus.
  11. După ce ai primit suma [acest lucru poate dura ceva timp, să nu te îngrijorezi de această întârziere, este perfect normală în cripto], poți să te întorci la portofelul tău Bitcoin din aplicația Exodus. Ar trebui să ai o sumă de Bitcoin pe care ai cumpărat-o mai devreme.
  12. Apasă butonul “Send”, care este butonul din stânga sus cu o săgeată îndreptată spre exterior.
  13. Acum, apasă pe cuvântul “All”, care înseamnă că vei trimite întreaga sumă pe care tocmai ai achiziționat-o.
  14. Acum trebuie ori să copiezi și să inserezi adresa Bitcoin de pe pagina de donații Bucuria lui Satan, ori să apeși pe pictograma QR și să scanezi codul QR de pe pagina de donații Bucuria lui Satan. În cazul al doilea, adresa va fi completată automat.
  15. Asigură-te că adresa este aceeași cu cea de pe pagina noastră de donații.
  16. Apasă “Next”, apoi glisează pentru a trimite Bitcoin.
  17. Suma ar trebui să fie trimisă.
  18. FELICITĂRI, TOCMAI AI DONAT MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN/JOY OF SATAN!

 

Metoda de donație 2 – Prin Trust Wallet
-Nivel: Foarte Simplu – [Această metodă permite cumpărarea BTC cu RON]

  1. Descarcă aplicația Trust Wallet din Play Store sau Apple Store.
  2. Pornește aplicația, deschide-o și așteaptă până când îți generează un portofel funcțional.
  3. După ce portofelul iți este deschis, apasă pe Bitcoin și vei vedea adresa ta BTC
  4. Apasă pe butonul “BUY” din colțul din dreapta sus.
  5. Apasă pe butonul din colțul din dreapta sus pentru a selecta moneda cu care dorești să cumperi BTC [ACEASTĂ METODĂ PERMITE CUMPĂRAREA ÎN RON PENTRU A EVITA EVENTUALELE COSTURI DE CONVERSIE]. Șterge suma prestabilită, apoi completează cu suma cu care dorești să achiziționezi Bitcoin. Unele aplicații pot refuza unele carduri. Dacă se întâmplă acest lucru, folosește altă metodă de a dona.
  6. În următoarele pagini, va trebui să completezi datele cardului, iar în unele cazuri, să verifici e-mailul. După ce toate acestea sunt făcute, apasă “Next” pană la ecranul final.
  7. Primirea sumei de Bitcoin achiziționate ar trebui să dureze un anumit timp, să nu te îngrijorezi de această întârziere, este perfect normală în Crypto.
  8. Apasă “Send”, în colțul din stânga sus al ecranului.
  9. Completează adresa beneficiarului [în cazul de fată adresa de Bitcoin de pe pagina de donații Bucuria lui Satan], apoi apasă “Max”, ceea ce înseamnă că vei trimite suma de Bitcoin pe care tocmai ai achiziționat-o, sau completează suma pe care dorești să o trimiți. Poți de asemenea să scanezi codul QR de pe pagina de donații, acest lucru va completa adresa automat. Asigură-te că adresa completată este aceeași cu cea de pe pagina de donații Bucuria lui Satan.
  10. Apasă “Continue” în colțul din dreapta sus al ecranului.
  11. O fereastră unde scrie “Transfer” va apărea. Apoi, apasă “Confirm”
  12. FELICITĂRI, TOCMAI AI DONAT MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN!

 

Metoda de donare 3 – Printr-un schimb centralizat de Bitcoin
-Nivel: Simplu-

  1. Înregistrează un cont cu oricare dintre următoarele schimburi Bitcoin: Binance, Gemini, Kraken, KuCoin, Crypto.com, ByBit. În mod normal, acest lucru durează în jur de 5 minute.
  2. În majoritatea acestor schimburi, trebuie să treci un test de verificare a informațiilor personale. Este posibil ca alți distribuitori să permită tranzacțiile de mici dimensiuni doar cu verificări preliminare. PayPal și altele asemenea au acest tip de metodă, dar nu este nimic negativ în asta. Aceste schimburi sunt Bănci Cripto în devenire.
  3. După aceste verificări, poți cumpăra Bitcoin, sau în unele dintre aceste schimburi, XMR sau ZCASH. Este mai bine să folosești Bitcoin ca începător în Cripto care vrea să doneze.
  4. Când ai cumpărat suma [cardul de credit va trebui să fie pus pentru a face achiziționarea], suma de Bitcoin ar trebui să apară în “Spot Wallet”-ul schimbului respectiv, în general situat în colțul din dreapta jos al ecranului.
  5. Apasă acolo, apoi găsește BTC și apasă acolo. O nouă fereastră va fi deschisă. În această fereastră, va fi un buton “Withdraw”. Acest buton înseamnă că vrei să transferi Bitcoin către o adresă. După ce ai apăsat, va trebui să completezi o adresă. Copiază și inserează adresa de Bitcoin de pe pagina de donații Bucuria lui Satan, sau scanează codul QR de pe aceeași pagină. Asigură-te că adresa completată este aceeași cu cea de pe pagină.
  6. Treci prin pașii de verificare, apoi confirmă transferul. Transferul ar trebui să înceapă.
  7. FELICITĂRI, TOCMAI AI DONAT MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN!

* La pasul 5, poți alege portofelul tău Exodus, Trust sau adresa ta MyCelium Bitcoin, pentru a transfera în ele înainte de transferul către Bucuria lui Satan. Această metodă este pentru utilizatorii puțin mai experimentați.

 

Metoda de donare 4 – Printr-un ATM Bitcoin
-Nivel: cel mai simplu-

  1. Aceasta este una dintre cele mai ușoare metode și cea care este cea mai posibilă de făcut în mod anonim. Nu este neapărat să fie anonimă, iar în unele țări poate fi posibilă, pe când în altele nu.
  2. Găsește un ATM Bitcoin local. Ar trebui să existe destule în majoritatea orașelor din Europa, Statele Unite și alte țări.
  3. Asigură-te că ai la tine suma pe care vrei să o donezi, în bancnote [niciun ATM de acest fel nu acceptă monede].
  4. Când ai ajuns acolo, urmează procesul de înregistrare, dacă iți este cerut. Dacă nu iți este cerut, este posibil să poți dona fără a da vreo informație personală.
  5. În mod normal, ATM-urile Bitcoin au câțiva pași pe care trebuie să ii urmezi. Aceștia cuprind setarea sumei, introducerea banilor în ATM, apoi apăsarea butonului “Next”, pană când vei fi întrebat de adresa către care vrei să faci transferul, care trebuie ori scrisă manual [trebuie să fii atent când scrii adresa Bucuria lui Satan], sau poți scana codul QR de donații în Bitcoin de pe pagina de donații Bucuria lui Satan, prin mărirea imaginii și apoi apropierea de cititorul ATM-ului. Apoi apasă “Next” până când trimiterea este completă. Suma în Bitcoin ar trebui să ajungă la Bucuria lui Satan.
  6. FELICITĂRI, TOCMAI AI DONAT MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN!

* Un dezavantaj al acestei metode este faptul că majoritatea ATM-urilor Bitcoin solicită o taxă de transfer. Aceasta este cerința pentru ușurința acestei metode, ceea ce nu este diferit față de orice alt ATM prin care trimiți bani.

 

Metoda de donare 5 – Printr-un schimb Bitcoin centralizat – dar cu XMR Cripto
-Nivel: mediu-

  1. Deoarece acest tip de donație este mai avansat, ai de urmat pașii de la ghidul cu numărul 3, dar trebuie să te asiguri că schimbul valutar pe care l-ai ales are moneda XMR.
  2. Cumperi această monedă și apoi o transferi prin metoda de mai sus, în portofelul tău Exodus, Trust sau altul.
  3. După ce suma a fost transferată și a intrat în portofel [tranzacțiile în XMR durează un anumit timp], vei putea trimite XMR către Bucuria lui Satan, tranzacție care va fi anonimă și nu poate fi urmărită înapoi către tine.
  4. FELICITĂRI, TOCMAI AI DONAT MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN!
  5. Este o idee bună să dezinstalezi portofelul din telefon și să scapi permanent de el, folosind o reinstalare de fiecare dată când vei vrea să donezi. Sau poți să îl păstrezi pentru o tranzacție viitoare. Aici totul depinde de ce nivel de anonimitate vei vrea să păstrezi.

*Mai multe metode prin care acest lucru poate fi făcut, cineva poate cumpăra XMR pentru a-ți ține portofelul și alte tot felul de derivații. Acestea cresc anonimitatea, însă ar putea crește și taxele de transfer și este necesară o cunoștință mai dezvoltată pentru a evita acest lucru.

 

Metoda de donare 6 – Cumpărarea printr-un prieten
-Nivel: simplu-

  1. Găsește un prieten sau o rudă care are cunoștințe despre Bitcoin și care nu va fura de la tine.
  2. Roagă-i să cumpere suma de X Bitcoin, la schimb pentru suma X de bani.
  3. Trebuie să ai un portofel funcțional pe telefonul tău pentru acest lucru. Spune-i apoi să iți trimită suma în Bitcoin acolo [portofelele Exodus și Trust sunt ușor de folosit și sunt recomandate].
  4. Suma în Bitcoin ar trebui să fie primită, apoi poți trimite suma întocmai ca în pașii descriși în ghidul 1 și 2, în general presupunând apăsarea butonului “Send” după ce ai selectat Bitcoin și completarea adresei de Bitcoin de pe pagina de donații Bucuria lui Satan.
  5. FELICITĂRI, TOCMAI AI DONAT MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN!

 

Metoda de donare 7 – Donație privată
-Nivel: mediu-

  1. Decide ce sumă vrei să donezi. Din cauza efortului pe care îl presupune această metodă pentru ambele părți implicate, este recomandată această metodă doar în cazul în care vrei să donezi peste 200$ și nu poți utiliza altă metodă.
  2. Trimite un e-mail către Ministerele Bucuria lui Satan pe adresa [email protected] [de preferat de pe o adresă care nu este cea personală], în care să specifici că vrei să faci o donație privată.
  3. Îți vom primite un e-mail în decursul a câteva zile cu o adresă privată de Bitcoin unde poți trimite această sumă în Bitcoin.
  4. Apoi, poți urma pașii din oricare din ghidurile de mai sus pentru a face o donație în Bitcoin.
  5. FELICITĂRI, TOCMAI AI DONAT MINISTERELOR BUCURIA LUI SATAN!

Putem, de asemenea, să primim o donație privată în XMR pentru cei ce au o intensă nevoie de intimitate personală.

Baal-Berith

Baal-Berith published on

BERITH cunoscut și sub numele de BAAL-BERITH, BAAL-BERETH, BAAL-TAMAR, BEAL, BOFI și BOLFRY

*Dictat de Thoth

  • Poziția zodiacală: 15-19 grade în Leu *(1-10 Capricorn)
  • Zile: 8-12 august *(22-30 decembrie)
  • Carte de tarot: a 6-a Baghete *(a 2-a pentagrame)
  • Culoarea lumânării: violet
  • Planta: Heliotropium
  • Planeta: Jupiter *(Venus)
  • Metal: staniu *(cupru)
  • Element de foc *(Pământ)
  • Rang: DUCE
  • Berith este un Demon de Zi și guvernează 26 de legiuni de spirite

“Baal” înseamnă “stăpân”. “Baal-Berith” este “Stăpânul Berith.” El prezice viitorul, discerne trecutul și poate transforma metalul în aur. El ajută la ascensiunea în poziții înalte și la primirea onorurilor. Vorbește cu o voce foarte clară și blândă.

Baal-Bereth patronează asupra sezonului Yule și bradului Yule (de Crăciun). “Pomul de Crăciun, acum atât de popular printre noi, era la fel de popular și în Roma păgână și în Egiptul păgân. În Egipt, acel copac era palmierul; în Roma era bradul; palmierul îl desemna pe Mesia păgân, sub forma lui Baal-Tamar, iar bradul făcea referință la el prin numele de Baal-Berith.”1 “Pomul de Crăciun, așa cum s-a afirmat, era în general la Roma un copac diferit, chiar și bradul; dar aceeași idee pe care o implica palmierul era implicată și în bradul de Crăciun; căci acesta îl simboliza în mod ascuns pe Zeul nou-născut sub forma lui Baal-Berith, ‘Domnul Legământului’, și astfel oglindea caracterul perpetuu și veșnic al puterii Sale, nu faptul că, după ce a căzut în fața dușmanilor săi, a înviat triumfător asupra tuturor.”2

Egiptenii îl venerau pe Nimrod sub forma unui palmier, numindu-l pe Mesia “Baal-Tamar”. Printre cei mai vechi dintre Baali(stăpâni), el era cunoscut sub numele de Baal-Bereth — “stăpânul bradului”. El a evoluat în Baal-Berith, “stăpânul legământului”. În Roma Antică, un alt loc în care bradul era venerat, avea numele de “Baal-Berith”.

Ziua de 25 decembrie, era celebrată la Roma ca fiind ziua în care Zeul victorios a reapărut pe pământ și era considerată Natalis invicti solis, “Ziua nașterii Soarelui neînvins”. Acum, bușteanul de Yule reprezintă trunchiul mort al lui Nimrod, cunoscut ca Zeul-Soare, tăiat de dușmanii săi; bradul de Crăciun îl reprezintă pe Nimrod – Zeul ucis care a renăscut. Practica antică de a se săruta sub ramura de vâsc, cea mai răspândită la druizi, provenea din Babilon și era o reprezentare a lui Mesia (păgân), “Omul ramură”. Vâscul era privit ca o ramură divină – o ramură care venea din cer și creștea pe un copac care a răsărit din pământ. Nimrod, Zeul Naturii, era simbolizat de un copac mare. Dar, după ce a fost tăiat și ucis în floarea vârstei sale, el era acum simbolizat ca un ciot de copac fără ramuri, numit Bușteanul de Yule. Apoi a venit șarpele cel mare și s-a înfășurat în jurul lui Nimrod (buștean). În mod miraculos, un nou copac a apărut pe lângă butuc, ceea ce simboliza învierea lui Nimrod și victoria asupra morții. Iată o ilustrație a unei monede antice din Efes:

Baal-Berith era cunoscut și ca “stăpân al legământului” și ca “Zeul Berith”. Era un Zeu popular și era venerat în Canaan, Filistia și Sichem. El era protectorul legământului dintre Sichem și unele orașe canaanite vecine, care inițial erau independente, dar care au fost în cele din urmă subjugate de către evrei.

“Orice israelit care ar fi putut locui în Sihem ar fi fost pur și simplu sau străin protejat, și nu parte a unui legământ. Templul lui Baal-Berith avea o vistierie din care cetățenii aduceau o contribuție lui Abimelec. Acolo a fost primul loc în care Gaal s-a manifestat ca lider al rebeliunii, iar în incinta sa locuitorii din turnul din Sihem (acropola) au găsit un refugiu temporar împotriva lui Abimelec la sfârșitul revoltei.”3

“Baal-Berith era cunoscut și sub numele de “Zeul Comunității”.

Mai jos sunt fotografii ale vechilor rămășițe ale Templului lui Baal-Berith:


Rămășițele Templului lui Baal-Berith sunt o platformă rotundă, plină de pământ, pe care se afla cândva un templu masiv. Datând din secolele XIII-XII î.e.n., acesta măsura 86 de metri lungime și 78 de metri lățime, iar zidurile sale aveau o grosime de aproximativ 19 metri. Arheologii cred că a fost o clădire cu două etaje.

Avea o singură intrare la est, în mijlocul căreia se afla o coloană care susținea un acoperiș, iar de fiecare parte a intrării se afla un turn masiv. Turnul estic includea o scară care ar fi putut duce la etajul al doilea. În interiorul sălii principale se aflau două rânduri de coloane. Pe platforma semicirculară din fața templului, a fost găsită o parte a unui stâlp sacru sau a unei pietre în picioare (care se vede în partea dreaptă a fotografiei de mai sus), Arheologii cred că aceasta marca intrarea în templu.”

1 “Cele două Babilonii” de Alexander Hislop 1858

2 Enciclopedia Biblică: Un dicționar critic al istoriei literare, politice și religioase, al arheologiei, geografiei și istoriei naturale, © 1899

3 Ibid.

Ilustrații preluate din: “The Two Babylons” de Alexander Hislop 1858

Sfaturi pentru Predicție și Sinastrie

Sfaturi pentru Predicție și Sinastrie published on

Planetele în predicție și influențele lor:

Soarele este folosit în PROGRESII, deoarece se mișcă prea repede pentru tranzite. Soarele este o influență neutră/pozitivă. Soarele poate acționa uneori ca un declanșator pentru evenimente de tranzit, la fel ca și celelalte planete care se mișcă mai repede.

Soare-Lună:
Căsătorie, dragoste, (un nou început cu o nouă Lună- Soare conjuncție cu Luna).

Soare- Mercur:
Scrisul, educația, toate domeniile lui Mercur sunt focalizate pozitiv

Soare- Venus:
Dragoste majoră, căsătorie (relație semnificativă) pentru ambele sexe.

Soare- Marte:
Vitalitate energetică, căsătorie pentru o femeie.

Soare- Jupiter:
Realizări personale, încredere în sine, recunoaștere.

Soare- Saturn:
Nu este un moment bun, cel mai bine pentru disciplină. Suprasolicitare, oboseală.

Soare- Uranus:
Perturbare, rebeliune, căutare de libertate, evadare.

Soare- Neptun:
Psihic, iluzii, cu o oarecare creștere a consumului de droguri, bun in spiritualitate

Soare- Pluton:
Epuizare totală, mai ales cu conjuncția; cădere nervoasă cu alte aspecte rele.

Soarele in conjuctie cu Mijlocul Cerului
Venirea în fața publicului, faimă; de asemenea, cu Soarele în conjuncție cu guvernatorul hărții.

Soare- Ascendent:
Sănătate bună, căsătorie pentru o femeie, a fi remarcat, a primi recunoaștere.

Luna-
Când Luna progresată trece prin case, afacerile caselor vor căpăta importanță.

Mercur-
mintea și învățătura.

Pentru Venus-
Arta, mersul la școală pentru așa ceva.

Pentru Marte…
argumente, persoana devine sarcastică și guralivă în această perioadă; mintea este ascuțită.

Pentru Jupiter-
educație, bun pentru minte.

Saturn-
depresie și/sau disciplină mentală.

Uranus-
Clipe de perspicacitate, intuiție, mintea este în cea mai bună formă.

Neptun-
Psihic, consum de droguri, confuzie, posibilă înșelăciune. Atunci când este ridicat, este excelent pentru comunicarea cu spiritele; meditație, înțelegere spirituală, străpungere în cioc.

Pluto-
Învățare intensă de o notă serioasă. Intensitate mentală, cercetare, mintea poate fi copleșită de cunoștințe.

Venus:
Cu Marte- bun pentru viața sexuală; îndrăgostire.

Jupiter-
Indulgență, lux, bucurie, bani, plăcere.

Saturn-
Relație amoroasă cu diferență de vârstă; respingere.

Uranus-
Atracții subite.

Pluto-
Dragoste obsesivă, compulsivă, emoții FOARTE profunde; scăpate de sub control.

Marte:

Cu Jupiter-
Încredere de sine, asumarea de riscuri.

Saturn-

posibile accidente, muncă excesivă, stres, griji.

Uranus-

Căutarea libertății, revoltă împotriva restricțiilor.

Neptun-

Psihic, spiritualitate, alergii, energie scăzută.

Pluto-
Voluntar, multă încredere în sine; orice temeri se diminuează, competivitate.

Planetele care sunt dincolo de Marte în progresii se mișcă prea lent pentru a avea prea multă importanță; pentru aspectele exacte, consultați tranzitele pentru interpretare.

Tranzitele sunt ceea ce se întâmplă pe cer în acest moment.

În rezumat:

*Marte este semnificativ doar atunci când este retrograd. Staționar pe o anumită planetă- Retrograd printr -o casă.

Marte creează tensiune; perturbări, certuri, lupte, competiție în orice casă prin care trece.

Jupiter este minunat. indiferent de casa în care se află, afacerile beneficiază. Lucrurile merg bine în acest domeniu al vieții tale pe durata șederii. Tranzitul lui Jupiter în casa I este momentul din viața dvs. De asemenea, atunci când iti aspectează guvernatorul.

Saturn este îngrozitor. Atunci când atinge casa 1- accidente, decese, eșecuri majore, ghinion extrem de mare. Indiferent de casa în care se află, este locul în care fie aveți probleme, fie vă dedicați o atenție serioasă la ceva. Când este retrograd este bine să te pregatesti de vremuri grele care vin dacă este retrograd pe guvernatorul hărții, aceasta va fi, de asemenea, una dintre cele mai rele perioade din viața ta; mai puțin pentru planetele personale.

Soare-
vitalitate scăzută, surmenaj.

Lună-
depresie și/sau probleme casnice, singurătate, plictiseală.

Mercur-
depresie.

Venus-
respingere, despărțiri de relații, singurătate, probleme financiare- NU ÎNCERCA NICIODATĂ SĂ TE APROPII DE CINEVA LA O INTALNIRE SERIOASĂ SAU MAI MULT, CÂND SATURN ÎȚI ASPECTEAZĂ VENUSUL, SUNT ȘANSE SĂ TE REFUZE.

Marte-
stres, griji, probleme profunde, accidente.

Jupiter-
negativ pentru afacerile casei împreună cu semnul săgetător pe cuspida acesteia.

Saturn-
la vârsta de 29 de ani; întoarcerea lui Saturn. Aceasta reprezintă de obicei un fel de piatră de hotar în bine sau în rău în viață- căsătorie, cumpărarea unei case, începerea a ceva important, pauze în carieră.

Uranus-
oală sub presiune, restricție.

Neptun-
temeri, experiențe psihice negative.

Pluto-
greutăți.

Saturn în casa 7 reprezintă un moment în care trebuie să eviți confruntările cu legea.

Uranus aduce schimbări; schimbări tulburătoare

Cu Luna…
mutare, dezorganizare în familie/casă; schimbare.

Cu Saturn-
un fel de eliberare.

Neptun te face să te simți confuz/amăgit, aduce alergii, consum de droguri/alcool, experiențe psihice, boli, izolare, vitalitate slăbită.
Excelent pentru spiritualitate, dezvoltare psihică, comunicare cu spiritele, atunci când este sublimat.

Cu Soarele-
rău pentru sănătate, slăbește vitalitatea; boli, intervenții chirurgicale.

Cu Luna-
depresie, descurajare. Aceasta apare de obicei după un fel de criză și poate fi o perioadă de doliu.

Marte-
alergii, sănătate precară, experiențe psihice, bun pentru meditație, dezvoltare spirituală.

Jupiter-
confuzie religioasă/de credință.

Pluton aduce schimbări drastice în viață, schimbări majore permanente.Uită-te la celelalte planete în tranzit/progresate pentru mai bine sau mai rău.

Soare-
schimbări de sine.

Luna-
schimbări domestice- mutări, nașteri. decese (doar cu aspectele dure ale lui Saturn).

Mercur-
învățare intensă.

Venus-
dragoste obsesivă/compulsivă, emoții profunde, îndrăgostire foarte puternică.

Marte-
Competitivitate- schimbări în afacerile guvernate de casa care conține Berbec la cuspidă.

Jupiter-
schimbări în credințe/religie.

Saturn-
schimbări în casa care conține Capricorn la cuspidă.

Neptun-
casă cu Pești.

RELAȚII/SINASTRIE: UITAȚI CE VĂ SPUN CĂRȚILE DESPRE SEMNELE SOLARE. Practic, nu au nicio valoare.

Saturn este punctul tău slab pentru tine însuți; punctul tău forte în relațiile cu ceilalți.

Am văzut toate cazurile în care, în situațile extreme dintre dintre 2 persoane – într-o crimă, bătaie severă;și așa mai departe, Saturnul criminalului este întotdeauna în aspect dur – Conjuncție, semicerc, pătrat, semi-cuadrat, Inconjuncție sau opoziție cu guvernatorul hărții victimei.

Dacă Saturn-ul tău este în aspect dur cu guvernatorul cuiva, îi poți face felul, într-un fel sau altul. Pentru cei care îl au cu tine – te pot face pe tine.

Relații- rezumat: (cele importante):

Soare/Soare
Ciocnire de orgolii, competitivitate, mai ales în semnele de foc

Soare/Lună
Persoana reprezentată de Luna este atrasă de persoana reprezentată de Soare. În relațiile amoroase, există multă atracție, persoana reprezentata de Soare este dominantă în relație.

Soare/Mercur
Bun pentru conversație; persoana reprezentată de Soare este profesorul.

Soare/Venus
Iubire- Ori de câte ori Soarele progresat al unei persoane aspectează Vensul natal al celeilalte persoane, persoana reprezentată de Venus se va îndrăgosti de persoana reprezentată de Soare.

Soare/Jupiter
Jupiter sporește stima de sine a persoanei reprezentate de Soare, jupiter îl face pe Soare să se simtă bine în pielea lui/ei.

Soare/Saturn
Persoana reprezentată de Saturn scade stima de sine a persoanei reprezentate de Soare. Saturn știe întotdeauna mai mult, este mai bun decât și poate fi un profesor pentru persoana Soare. Persoana Soare va beneficia învățând de la persoana Saturn, deși persoana Saturn va avea întotdeauna avantajul; invidie din partea Soarelui. Soarele se va simți întotdeauna inferior.

Soare/Pluto
Persoana reprezentată de Pluton transformă persoana reprezentată de Soare. Persoana reprezentată de Soare se va schimba drastic în urma relației, în bine sau în rău.

Lună/Mercur
Excelent in raport cu conversația.

Luna/Venus
Iubitor.

Lună/Marte
Marte este adesea lipsit de considerație, abraziv și nepoliticos față de persoana sensibilă a Lunii.

Lună/Jupiter
Bun pentru relații; persoana reprezentată de Lună beneficiază de pe urma asocierii.

Lună/Saturn
Saturn este un amorțitor, o influență depresivă asupra Lunii. Persoana reprezentată de Lună suferă cel mai mult în relație.

Lună/Uranus
Uranus perturbă Luna.Persoana reprezentată de Uranus înstrăinează și ține persoana reprezentată de Luna la distanță.

Neptun-
Persoana reprezentată de Neptun este înșelătoare și poate minți de-a dreptul persoana reprezentată de Luna.

Mercur:

Mercur/Marte
Argumente, amândoi vor avea schimburi verbale/dezbateri aprinse.

Mercur/Jupiter:
Persoana reprezentată de Jupiter o ascultă pe persoana reprezentată de Mercur- bun pentru exprimarea de sine a persoanei reprezentate de Mercur

Saturn/Mercur:
Persoana reprezentată de Saturn nu o ascultă pe persoana reprezentată de Mercur.Persoana reprezentată de Saturn controlează conversația, ignoră și/sau minimalizează ideile persoanei reprezentate de Mercur si o împiedică sa se exprime liber.

Neptun/Mercur:
Persoana reprezentată de Neptun înselătoare cu persoana reprezentată de Mercur – uneori o conexiune psihică.

Pluton:
Persoana reprezentată de Pluton schimbă ideile și gândirea persoanei reprezentate de Mercur.

Venus:
Venus/Marte.
Bun pentru sex; atracție sexuală, compatibil din punct de vedere sexual.Persoana reprezentată de Marte o va cauta pe persoana reprezentată de Venus și va fi cel care va face primul pas, de obicei.

Venus/Jupiter
Persoana reprezentată de Jupiter o iubește pe persoana reprezentată de Venus. Bun pentru relație pentru Venus.

Venus/Saturn:
Persoana reprezentată de Saturn fie o va respinge categoric pe persoana reprezentată de Venus, fie va fi primul care va pleca din relație.Aceasta este rece față de persoana reprezentată de Venus.

Neptun:
Persoana reprezentată de Neptun o încurcă și o amăgește pe persoana reprezentată de Venus.

Venus/Pluto:
Persoana reprezentată de Pluton este obsedată de persoana reprezentată de Venus. Acest lucru se regăsește adesea în atracții fatale. Persoana cu Pluton face avansuri nedorite, hărțuiește și așa mai departe.

Marte

Marte/Jupiter
Persoana reprezentată de Jupiter influențează persoana reprezentată de Marte spre nesăbuință; bun pentru sex, sport.

Saturn
Saturn îl reprimă pe Marte.Persoana reprezentată de Marte nu poate fi expresivă. Saturn acționează ca o frână pentru Marte.
În ceea ce privește sexul, persoana cu Saturn respinge adesea avansurile lui Marte.

Saturn/Uranus
Saturn restricționează libertatea persoanei reprezentate de Uranus, fie prin faptul că este prea gelos, fie prin faptul că este controlant.

Saturn/Neptun
Persoana reprezentată de Saturn știe cum să sperie persoana reprezentată de Neptun și să se joace cu imaginația și temerile acesteia.

GUVERNATORUL ASTROGRAMEI TALE:
Atunci când planetele altei persoane se află în aspect cu planeta (planetele) care te guvernează –
Persoana reprezentată de Soare te atrage.

Persoana rerezentată de Lună are o relație emoțională cu tine.

Persoana reprezentată de Mercur îți vorbește.

Persoana reprezentată de Venus îți atrage dragostea.

Marte este abraziv, competitiv, persoana reprezentată de Marte poate fi chiar vătămătoare, Marte te atrage întotdeauna într-un fel sau altul- uită-te la celelalte planete.

Persoana reprezentată de Jupiter este bună pentru tine, te răsfață, are bunăvoință față de tine și tu beneficiezi adesea de la această asociere. Persoana Jupiter te va plăcea de obicei.

Persoana reprezentată de Saturn- stai departe de ea. dușmănie, antipatie reciprocă, ostilitate. ai fața și spatele acoperite; Aceasta va intra prin lateral.

Persoana reprezentată de Uranus te ține la distanță și te înstrăinează.

Persoana reprezentată de Neptun te amăgește, te minte si te face confuză

Persoana reprezentată de Pluton te schimbă.Aceasta poate deveni obsedată de tine.

Proeminența lui Neptun

Proeminența lui Neptun published on

Nicio astrograma nu este perfectă. Neptun, însă, este o planetă de care trebuie să fim atenți. Energiile acestei planete sunt foarte greu de sublimat. Meditația consistentă, care este de fapt guvernată de Neptun, poate ajuta.

Pe de altă parte, Neptun guvernează frumusețea eterică, este octava superioară a lui Venus. Mulți artiști, actori, creatori de frumusețe, muzicieni și cei înrudiți au un Neptun proeminent. Aspectele lui Neptun cu Venus pot inspira cele mai impresionante opere de artă și creativitate, acesta este aspectul creativ prin excelență, dar natura amoroasă are adesea de suferit, deoarece individul cu acestea este prea idealist și prea doritor de romantism total și perfecțiune în relațiile sale amoroase.

Neptun guvernează, de asemenea, sensibilitatea extremă și abuzul de droguri/alcool. Iată câteva exemple de Neptun proeminent:

Marilyn Monroe – Vedetă de cinema – Neptun în prima casă – co-guvernator al hărții sale. Acest lucru i-a subminat și slăbit personalitatea, așa cum Neptun slăbește. Cu cât Neptun este mai proeminent, cu atât mai mult lucrează pentru a slăbi personalitatea și pentru a face pe cineva inconsecvent, nesigur și cu tendințe evazioniste. În timp ce această planetă i-a dat farmec și frumusețe, ea a murit otrăvită [cum s-a întâmplat acest lucru, nimeni nu știe cu adevărat detaliile], Neptun guvernează otrăvurile. Neptun guvernează teatrul și Hollywood-ul.

Hector Berlioz – Compozitor și muzician – Neptun în conjuncție cu Luna sa guvernatoare.

David Bowie – Muzician – Neptun în conjuncție exactă cu ascendentul său.

Montgomery Clift – Actor – Neptun în cuadratură strânsă cu Mercurul său guvernator. Mare consumator de droguri și alcool. Multe dintre planetele sale se află pe grade nefavorabile. era predispus la depresie și avea “cicatrici emoționale profunde”. Cu Uranus la mânerul hărții sale de găleată, s-a simțit mereu înstrăinat.

Alice Cooper – Muzician – Neptun în conjuncție aproape exactă cu ascendentul său. Abuz de alcool și droguri.

Jacques Yves Cousteau – cunoscut oceanograf și biolog marin care a adus publicului multe informații despre mare și viața marină. Neptun [guvernează oceanul și biologia marină], în casa a 10-a a carierei sale.

Leonardo Da Vinci – renumit artist și sculptor – Neptun conjuncție cu Mijlocul Cerului [cuspida casei a 10-a a carierei], inconjuncție cu Jupiter care îl guvernează și trigon cu Venus.

Claude Debussy – muzician și compozitor – Neptun inconjunct cu mercurul său co-guvernator, în trigon cu Venus și în opoziție cu Jupiter. [Jupiter amplifică adesea orice planetă cu care intră în contact].

Gustave Paul Dore – Artist – Neptun în prima casă, conjuncție exactă cu mercurul co-guvernator; Neptun este, de asemenea, co-guvernatorul său. Neptun în sextil cu Venus.

Clint Eastwood – Star de cinema – Neptun în conjuncție strânsă cu mijlocul cerului, în trigon cu Marte, co-guvernatorul său.

Hermann Goring – Lider al celui de-al Treilea Reich – a fost rănit în zona inghinală [rană de glonț], în timpul loviturii de stat și i s-a administrat morfină, de care a rămas dependent pentru tot restul vieții sale. Pluton, guvernatorul hărții sale, se află în conjuncție exactă cu Neptun.

Mick Jagger – Muzician – Neptun în sextil cu Soarele care guvernează harta, cu ascendentul în Leu și cu co-guvernatorul Jupiter în Leu. Mare consumator de droguri și alcool.

Elton John – muzician – Neptun în opoziție cu Soarele său guvernator.

Iată cealaltă față a lui Neptun. Neptun guvernează nebunia, mincinoșii patologici și înșelătorii. Neptun, așa cum am menționat deja, influența sa este subminatoare și slăbitoare, autocompătimitoare, nesigură și, având în vedere celelalte aspecte și plasamente din hartă, poate fi mult mai rău. Am observat în hărțile multor criminali în serie, violatori de copii [în altă ordine de idei… violatorii și molestatorii de copii au adesea guvernatorul casei a opta a sexului plasat în casa a cincea a copiilor], au un Neptun proeminent.

Judy Goodyear – și-a ucis soții și chiar și pe fiul ei [pe care l-a înecat după ce l-a otrăvit pentru o perioadă lungă de timp], pentru banii din polița de asigurare prin folosirea otravei. Se poate observa o personalitate dezechilibrată aici – stellium Berbec indicând un egoism extrem în aspect de cuadratură strânsă cu Jupiter, amplificând aceste tendințe, fără aspecte dure din partea lui Saturn care să compenseze acest lucru. Neptun în conjuncție cu ascendentul ei. Neptun la 0 grade din Balanță, un grad critic, mai mult ca sigur în punctul ei estic.

Jeffrey Dahmer – criminal în serie – Acest tip era cu siguranță un schizofrenic. Acest lucru este evident dacă cineva a studiat psihologia anormală. Era în mod clar nebun încă din copilărie. Neptun în casa I.

David Berkowitz – criminal în serie – Neptun în sextil exact cu Pluton guvernator.

Richard Allen Davis – criminal în serie – Neptun în sextil exact cu Pluton conducător. Sadic cu probleme de furie – hartă cu Marte puternic în Capricorn la mâner. 5 planete în intensa si sexuala casă a 8-a.

Arthur Shawcross – criminal în serie, violator brutal și ucigaș de copii – guvernator al casei a 8-a [Săgetător pe cuspida], Jupiter în casa a 5-a a copiilor. Neptun în trigon exact cu Mercur, co-guvernatorul primei case.
Ed Gein [de unde au luat filmul “Psycho”] – criminal în serie, necrofil – Neptun în conjuncție cu Jupiter co-guvernator. Alte plasamente remarcate – Mercur, guvernatorul astrogramei, la 15 grade Leu, un grad foarte nefericit; unul dintre cele mai rele. Saturn în Pești la mânerul unei configurații de găleată, în casa a zecea, în opoziție cu Soarele, indicând probleme cu tatăl, care au lăsat cicatrici profunde și de durată, deoarece Saturn se află la mânerul care conduce harta, guvernând casa a opta a sexului, care are Capricornul pe cuspidă. Opoziție Pluton/Lună – mamă dominatoare, relație apropiată. Când spun “conduce astrograma” mă refer la faptul că influența este foarte puternică în calea unor cicatrici/încurcături personale/psihologice care nu dispar niciodată.

Jeremy Strohmeyer – ucigaș și violator de copii – guvernatorul casei a opta [Pești pe cuspida] Neptun, plasat în casa a cincea a copiilor. Neptun în sextil strâns cu Soarele guvernator și în cuadratură cu Saturn co-guvernator. Saturn în prima casă pe un grad rău – 9 din Fecioară, indicând nenorocire.

Jeffrey MacDonald – ucigaș de copii – Scorpion pe cuspida casei a opta, cu Pluton guvernator în a cincea a copiilor. Neptun în opoziție cu Luna co-guvernatoare a primei case.

William Heirens – ucigaș de copii – Vărsător pe cuspida casei a 8-a, cu Saturn co-guvernator în a 5-a a copiilor. Neptun în trigon guvernator strâns cu Luna guvernatoare a hărții.

Gary Michael Heidnik – criminal în serie – predicator creștin devotat și pastor; episcop. A ținut captive și, de asemenea, a ucis câteva dintre mai multe prostituate în subsolul său, unde le-a torturat. Una dintre ele a reușit să scape. Neptun în conjuncție cu Venus, guvernatorul hărții, în casa a 12-a.

Edmund Emil Kemper – criminal în serie, ucigaș și mutilator de adolescenți – Berbec pe cuspida casei a 8-a, cu Marte, guvernatorul său, în a 5-a a copiilor.

Howard Unruh – ucigaș de copii – guvernatorul casei a 8-a în a 5-a.

Despre codurile enochiene

Despre codurile enochiene published on

Cei mai mulți sataniști au auzit de codurile enochiene prin intermediul bibliei sataniste, scrisă de Anton Szandor LaVey. Mulți folosesc aceste coduri în ritualuri și în rugăciuni. Însă ceea ce este necunoscut celor mai mulți oameni, este că Anton LaVey nu a revizuit niciodată aceste coduri, cu toate că în cele mai multe dintre ele traducerea fost schimbată – dar nu în toate – pentru a se conforma satanismului.

Spre exemplu: Asha, Baeovib, Gahoachma, Iabes, Iad, Iadpil, Iadapiel, Iadanahe, Iaida, Iaidon, Idoian, Idoigo, Ioiad, L, Mad, Mada, Oiad, Piad, Zilodarp, Zirenaiad – și multe altele, sunt toate nume/pseudonime ale lui yahwe/Iehova. Aceste nume sunt intacte în enochiană în întreaga biblie satanică. Așadar, necunoscut celor mai mulți sataniști, recitarea acestor coduri în enochiană (din biblia satanistă, de A.S.LV), dă slavă și închinare „dumnezeului” creștin.

De asemenea, există coduri ale căror traducere, LaVey nu s-a sinchisit să o altereze. De exemplu:

Al cincilea cod, pagina 186, la sfârșit:
„Domnul și stăpânul nostru este unul singur.” UNUL SINGUR este un pseudonim al lui Iehova. Numărul lui Satan este DOI.

pagina 192, în josul paginii:
„ … şi slava Dumnezeului tău în creaţia ta.” Aceasta este mai degrabă flagrant. Acest pasaj nu a fost schimbat niciodată din textul original și ghici la cine se referă în enochiană? Cu siguranţă nu face aluzie la Satan, sub nici o formă.

Pagina 204, al optulea cod este foarte hulitor:
„oare degeaba se năruie dragonul.” Dragonul este simbolul sacru al lui Satan şi simbolizează puterea spirituală (Şarpele Kundalini) din noi toţi.

Pagina 252,
„Dumnezeul întinderii și al subjugării” nu este Satan, ci Iehova. Acest lucru iese în evidență în întreaga biblie creștină, loc în care acesta în mod personal, a dirijat uciderea în masă a milioane de oameni, mânat de nestăvilita lui sete de sânge. Zilodrap este numele lui în enochiană și este tradus ca „dumnezeul întinderii și subjugării.”

Pagina 258,
„al cărui Dumnezeu este mânie şi furie.” Toți aceia care sunt familiarizați cu creștinismul, îl cunosc pe acest zeu „mânios” care neîncetat pedepsește și blestemă omenirea

LaVey a lăsat aproape toate codurile în enochiană exact așa cum erau.

Codurile enochiene au fost luate din Strigătele enochiene originale. Aceste 19 strigăte nerevizuite, au scopul de a aduce Apocalipsa/Armaghedonul și de a asigura victoria extratereștrilor aflați sub masca lui yahwe/Iehova și a cohortelor acestora. Nerevizuite, acestea nu fac decât să îl slăvească pe Iehova și să-l hulească pe Regele Satan. Codurile de pe acest website au fost revizuite și reformulate atât în română cât și în enochiană, astfel încât să îl hulească pe Iehova și să îl slăvească pe Satan, și să asigure victoria Tatălui nostru.

Codurile conțin cuvinte pline de putere, în special atunci când sunt recitate în enochiană. Datorită reviziilor și a experiențelor pe care mulți dintre noi le-au avut cu acestea, Ministerul Bucuria lui Satan îi sfătuiește cu tărie pe toți cei care folosesc aceste coduri în ritualuri sau rugăciuni, să întrețină în prealabil Ritualul de dedicare deoarece acestea pot fi periculoase pentru neinițiați.

Să amintim mai multe blasfemii la adresa lui Satan, prezente în codurile din biblia satanică; cartea „The Goetia; The Lesser Key of Solomon the King; Clavicula Salomonis Regis, tradus în engleză de Samuel Liddell și MacGregor Mathers, editată și cu o introducere de Aleister Crowley; a doua ediție ilustrată” © 1995, pg. 97–124, conține petiția pentru YHVH/Iehova și pentru îngerii inamici care sunt folosiți pentru a amenința și constrânge Demonii lui Satan, folosindu-se metodele cercurilor și a celorlalte recuzite inamice. Întreg ritualul este tradus în enochiană, acolo fiind introduse și numele în enochiană ale lui YHVH/Iehova. Numele enochiene ale „dumnezeului” extraterestru inamic, folosite pentru a abuza Demonii și a-l blasfemia pe Satan, au fost lăsate toate intacte în biblia satanică, aducându-i deci slavă acestui monstru. Acesta este felul în care în mod secret inamicul se infiltrează, creând o conexiune spirituală. Prin această conexiune spirituală, inamicul poate aduce distrugere asupra practicantului.

Datorită duratei extinse şi a efortului depus în acest proiect, nu voi intra în detalii cu privire la vizitele angelice pe care Dr. John Dee şi Edward Kelly le-au avut şi în cadrul cărora au primit traducerea originală de la îngeri. Mai jos am să pun la dispoziţie câteva linkuri (în engleză), pentru studiu personal.

În încheiere; sunt conştientă de faptul că mulţi oameni cred, în mod eronat, că Dee şi Kelly nu au fost vizitați de îngeri ci de Demoni. După un studiu profund al fundalului şi după experienţa pe care am avut-o în cadrul revizuirii codurilor enochiene, sunt absolut convinsă şi fără nici un strop de îndoială că vizitatorii NU au fost Demoni, ci îngeri.

În mod continuu am întâmpinat obstacole atunci când am lucrat la aceste coduri, iar cele mai multe probleme au apărut atunci când am revizuit codurile care conțin blesteme împotriva lui Iehova. Am avut parte de ghinion inexplicabil, căderi de curent fără nici o explicație, în urma cărora trebuia să refac lucruri pe care le terminasem deja, probleme cu calculatorul, precum și multe alte incidente neobișnuite și de o natură foarte negativă. Ceilalți apropiați mie, precum și clerul, au fost de asemenea afectați.

Tatăl Satan m-a vizitat de mai multe ori pe durata revizuirilor și mi-a zis că este foarte mulțumit. Mi-a mai spus că lucrarea aceasta a fost cu mult întârziată. De asemenea mi-a mai zis că mulți nu înțeleg și nu sunt conștienți de puterea acestor coduri.

În original, enochiana a fost folosită în chemarea îngerilor. Mai jos este un link pentru studiu mai amănunțit. Acestea sunt doar în scop educativ, neavând nicio legătură cu satanismul.

– Înalta Preoteasă Maxine Dietrich

 

Internet Sacred Text Archive: Articole despre magia enochiană http://www.sacred-texts.com/eso/enoch/

 

Program de RIV-uri (20 octombrie – 1 noiembrie)

Program de RIV-uri (20 octombrie – 1 noiembrie) published on

Ritualurile de inversare din Tora

Salutări tuturor războinicilor noștri SS.

Halloween-ul urmează să vină. Acesta este timpul nostru acum, iar în zilele respective va fi și momentul lui Satan. Halloween-ul este o sărbătoare deținută de Satan de la început și până la sfârșit. Halloween-ul nu este sărbătorit în același timp pentru fiecare țară de pe Pământ, dar în context este aceeași sărbătoare în care oamenii se costumează, se distrează și fac multe alte lucruri, toate având rădăcini în cultura păgână.

Mulți xini încearcă să pretindă că Halloween-ul este fals și neîntemeiat și că, într-un fel, l-au scos din fundul lor pentru a fi „ziua tuturor sfinților”, dar această sărbătoare este de fapt antică. Au încercat să o acopere pentru o vreme și să-și impună propria istorie împotriva istoriei păgâne la nivel mondial.

Halloween-ul este, de fapt, sărbătoarea Samhain.

Acest lucru a fost făcut pentru a-i domina pe cei înrobiți, care sunt creștinii. Festivitățile, religia și cultura celor înrobiți sub conducere evreilor piere și sunt înlocuite de rahaturile evreiești. Desigur, așa cum tot ceea ce are legătură cu Satan, este distractiv, frumos și semnificativ.

Evreii au încercat să corupă și să distrugă Halloween-ul, prin conducerea celor deghizați ca și clovni, atacându-i până și pe copii. Ca și în cazul oricărui alt lucru, ei îl corup. Halloween-ul este un moment pentru sexualitate, sărbătoare, tinerii se distrează și ei, au loc petreceri și așa mai departe. Inamicul este în întregime despre jale, distrugerea societății, întristarea și deprimarea oamenilor tot timpul pentru ca ei să beneficieze din asta.

Spiritual vorbind, Halloween-ul este un portal spre energia satanică. Multe grupuri fac ritualuri pentru vechii Zei, de Halloween. Satan câștigă mulți adepți, în fiecare an, în timpul Halloween-ului și a altor date importante. Unii oameni chiar merg înspre ocult ca rezultat al „bancurilor cu Halloween”. Ca să scurtăm povestea, acesta este un moment pentru oportunitate, unde energiile noastre sunt în creștere.
Ne vom folosi de acest lucru și îl vom adăuga spiritual la războiul nostru, care este deja puternic. Consolidându-l, acesta va deschide porțile cu putere pentru a continua pe tot parcursul anului. Acest program ne va favoriza cu adevărat, în timp ce-l scufundă pe inamic în oala cu rahat. De asemenea, acesta îi va împuternicii foarte mult pe toți oamenii noștri. După asta, cu cât facem mai mult, cu atât vom crește mai mult împreună.
Pentru cele de mai sus, toată lumea trebuie să participe. Cu toții vom câștiga lucruri pozitive din asta.

Mai jos e programul:

20 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Blestemarea celor 42 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Blestemarea Israelului
    (În mod ideal ar fi să-l repetăm de cât mai multe ori în decursul zilei, deoarece este un riv scurt)

21 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Blestemarea celor 42 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Riv-ul pentru Autoritatea Demonică

22 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Blestemarea celor 42 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Riv-ul pentru Autoritatea Demonică

23 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Blestemarea celor 42 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Împuternicirea Șarpelui

24 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Blestemarea celor 42 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Împuternicirea Șarpelui

25 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Blestemarea celor 42 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • RIV-ul pentru distrugerea nazarineanului

26 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Blestemarea celor 42 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • RIV-ul pentru distrugerea nazarineanului

27 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Riv-ul pentru Autoritatea Demonică
  • RIV-ul pentru distrugerea nazarineanului

28 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Riv-ul pentru Autoritatea Demonică
  • RIV-ul pentru distrugerea nazarineanului

29 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Riv-ul pentru Autoritatea Demonică
  • RIV-ul pentru distrugerea nazarineanului

30 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Riv-ul pentru Autoritatea Demonică
  • RIV-ul pentru distrugerea nazarineanului

31 octombrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • RIV-ul pentru Autoritatea Demonică
  • Îndepărtarea confuziei

1 noiembrie:

  • Blestemarea celor 72 de „nume ale lui dumnezeu”
  • Restaurarea comunicațiilor
  • Riv-ul pentru Autoritatea Demonică
  • Îndepărtarea confuziei